II Jocul în armean

Acesta se joacă de oricîți băieți s-ar învoi.

Mai întîi se înțeleg asupra armeanului cît să fie de mare. A r m e a n se numește un semn ce se face pe fața pămîntului ca un cerc. Cei mai giolari fac armeanul cît roata morii, cei mai agiamii îl fac mai mic.

După ce s-a făcut armeanul, se înțeleg de cîte miele, puse de un băiat deodată, să fie giolul. Trage în mijlocul armeanului o dungă dreaptă și așează giolurile rînd ca soldații.

Apoi se învoiesc de la cîți pași din marginea armeanului să deie.

Învoiți asupra tuturor acestora, apoi se aleg, cine să deie întîi, al doilea etc. Pentru aceasta, unul din băieți adună ichiurile de la toți jucătorii, le dă ca la bei-bun, lăsîndu-le să cadă din mînă toate deodată. Al cui ichiu cade mai întîi bei. este baciul, adecă cel ce trebuie să deie întîi, al celui ce cade al doilea, vine după baci, și așa mai departe pînă se cunoaște rîndul tuturor. Celui ce rămîne pe urmă i se zice codirla.

Sfîrșindu-se și alegerea, se duc toți jucătorii la depărtarea ce s-au învoit, adecă de acolo de unde trebuie să deie. Baciul începe și după dînsul pe rînd ceilalți pînă la codirla.

Fiecare ochește și se silește a lovi cu ichiul său arșicele din mijlocul armeanului.

Cine lovește, și lovește bine ca să iasă arșicul lovit afară din armean, de partea ceealaltă, acela este baciul cel nou la jocul următor. Cite arșice ies, atîtea ia. Dacă vreun arșic nu iese de tot din armean, ci rămîne pe marginea armeanului, se cheamă că a căzut pe apă. Atunci băiatul ce a lovit arșicele surchidește acest arșic de trei ori. Dacă cade bei, îl ia; dacă nu, îl pune la loc, acolo unde a căzut.

Dacă n-a ieșit nici un arșic afară din armean, le așează iarăși la rînd in mijlocul armeanului, ca la început, și dă altul pînă ce unul din jucători lovește bine și iese vreun arșic afară din armean. Cel ce a lovit și a scos vreun arșic din armean are dreptul să deie tot el, de atîtea ori cît va putea pînă ce va spurca. Se zice că a spurcat cînd nu iese afară nici un arșic din cele lovite de dînsul.

După ce baciul a făcut ruptoarea și a scos unul sau mai multe arșice din armean, apoi dă de acolo de unde i-a rămas ichiul.

Dacă ichiul i-a rămas mai departe ceva de rîndul de arșice din mijlocul armeanului, încît nu le poate ajunge cu mîna, jucătorul care trebuie să scoată și pe celelalte arșice din armean pune călcîiul acolo unde este ichiul și-i dă ducă. Se zice că-i dă ducă, ochind arșicele de acolo de unde a pus călcîiul în locul ichiului, și de acolo lovește arșicele cu ichiul.

Se întîmplă ca ichiul baciului, sau al altuia din jucători, să risipească arșicele. Atunci nu se mai înșiruiesc la locul lor în mijlocul armeanului, ci rămîn acolo unde au apucat să ajungă.

Cind ichiul, după ce a lovit vreun arșic și, ori a risipit arșicele în dreapta și în stînga, ori au rămas pe muchi, cum au fost de la început puse, afară de acela izbitul de ichiu, care a ieșit din armean, cînd ichiul, zic, lovind arșicele, rămîne aproape de ele, se zice că: a rămas între ele. Atunci jucătorul tot este îndatorat să pună călcîiul în locul ichiului, dară dă în care arșic i se pare mai la îndemînă, însă el dă lenchiu.

Casă deie lenchiu, apucă ichiul de capăt, după cum am spus că este regula la surchideală însă de astădată strînge ichiul bine, și cînd îi dă drumul, aducînd degetul arătător preste cel mare, lovește cu picioarele ichiului arșicul ce voiește să scoată din armean, astfel încît acesta se duce pînă dincolo de armean.

Sunt unii giolari, care dacă rămîn între ele și încep a da lenchiu, nu mai scapă nici un arșic, ci pe toate le scoate. Sunt alții care dau de două, de trei, sau de patru ori, și scot atîtea arșice în cîte a dat; dacă se slăbește unuia degetul și nu mai lovește bine arșicele cu lenchiul, atunci se zice că i s-a înfrînt, și nu mai dă pînă ce-i vine rîndul, după ce toți ceilalți au dat și n-au scos toate arșicele din armean.

Cînd vreun jucător de cei buni rămîne între ele și începe a da lenchiu, iară ceilalți se șterg pe buze de a le veni și lor rîndul să deie, se adună toți împregiurul lui și încep să-i pricească de la mînă.

Să zice că-i pricește cînd, stînd toți împregiurul lui, se țin cu mînile de pîntece (de josul pîntecelui de c.) și-i strigă unul sau mai mulți, sgîrci, în momentul cînd vrea să deie lenchiu (sau: eu mă strîng de c…e, mîna să ți se moaie). Ei cred că dacă fac așa, se moaie mîna jucătorului, scapă ichiul și nu poate să lovească. Dacă se întîmplă să nu lovească, se naște ceartă între copii. Jucătorii cei dibaci habar n-au de pricea de la mînă, și dau de foc.

După ce spurcă baciul, cel ce vine după dînsul nu mai dă de la depărtarea de armean învoită la început. Toți, după baci, dau din papa armeanului. Dacă lovește arșicele și scoate vreunul din armean, ducîndu-se arșicul de partea ceealaltă, și rămîne ichiul între ele, de acolo dă,și dă lenchi, iar de rămîne arșicul mai departe, acolo pune călcîiul și-i dă ducă, după cum a făcut și baciul; astfel dau unul după altul toți jucătorii.

Se întîmplă ca unii din cei mai din coadă să nu apuce să deie niciodată. Atunci aceștia fac din nou alegere cu ichiurile, cine să vină la rînd. Căci baciul este cel ce a locuit întîi și a scos arșice din armean; al doilea vine cine a scos după baci arșice din armean.

Aceasta se ține în seamă pentru jocul următor, cînd își pune fiecare giolul, ca să înceapă alt joc.

Așa se juca odată arșicele în armean.