XV. Jocul de-a poarca

Acesta este joc de băieți.

Se adună oricîți băieți voiesc să se joace. Fiecare din ei își are ciomagul său. Mai întîi pun vîrful ciomegelor la un punct în pămînt și, învîrtindu-se unul după altul apăsîndu-și ciomagul în pămînt, sapă o groapă adîncă ca de zece centimetri, pe care o numesc jir (în Transilvania se numește ciur).

Fac apoi la deopotrivă depărtare una de alta, împregiurul jirului atîtea gropițe cîți băieți sunt, mai puțin una (aceste gropițe în Transilvania se numesc rîci). Aceste gropițe sunt atîta numai de mari cît să încapă în ea capătul de jos al ciomagului. Ele nu sunt mai depărtate de jir decît atît cît să poată ajunge cu ciomegele de la gropiță pînă la jir.

Se alege un os, genunche de vacă, sau o bucată de ciolan, cît se poate mai gogoneț, pe care îl numesc p oarcă.

Acum se alege cine să fie porcar, ca să ducă poarca la jir. Pentru aceasta unul din băieți ia toate ciomegele pe amîndouă mînile și le aruncă pe deasupra capului, pe toate deodată la spate. Apoi, fără a se uita, se dă îndărăt pînă ce calcă pe unul din ciomege. Băiatul, pe al cărui ciomag a călcat mai întîi, se face porcar. Ceilalți băieți prind fiecare cîte o gropiță și pun într-însa capătul ciomagului. Unul din ei aruncă poarca la o depărtare oarecare, și porcarul este dator să o aducă la jir, lovind-o cu ciomagul lui.

Cind se apropie de gropițele băieților, el o duce încet și o apără de loviturile lor, punînd ciomagul dinaintea ei. Sunt unii așa de dibaci că toți ceilalți băieți voind să lovească poarca lovesc în ciomagul lui și el duce poarca pînă o bagă în jir.

Atunci toți băieții sunt datori să-și schimbe locul și să ieie în stăpînire altă gropiță. Cei mai iuți de mînă, pe întrecute, se fac stăpîni pe gropița vecinului punîndu-și capătul ciomagului mai iute decît altul. Unul din cei mai molateci rămîne fără loc, și acela se face porcar.

Se întîmplă că unii porcari, mai puțin îndemînateci, aducînd poarca cătră jir, băieții ce pîndesc ca să nu între în jir, o lovesc dîndu-i-o înapoi departe, iar el, porcarul, nu izbutește să o aducă la jir.

Atunci el strigă stătuta sau răsbătuta. Băieții își lasă gropițele, se apropie nițel de jir și își plimbă ciomegele pe deasupra jirului, într-o parte și în alta, hîrjiind pămîntul cu vîrful ciomegelor, spre a apăra groapa cea mare, adecă jirul, ca să nu intre poarca în ea. El, porcarul, aruncă poarca pe deasupra capetelor băieților în astfel de chip ca să cadă drept în groapa numită jir. Aceasta este singura dată cînd porcarul pune mîna pe poarcă; încolo tot cu ciomagul trebuie să o mîne.

Băieții se ațin bine și nu lasă să între poarca în jir, ci îi dă lovituri țeapene, ca să se ducă cît de departe. Ceilalți băieți n-au voie să pună mîna pe poarcă niciodată. Dau ei lovituri în poarcă, dar în același timp se păzesc foarte bine, ca să nu le apuce porcarul gropițele; căci acela preste a cui gropiță se face stăpîn porcarul, punînd într-însa capătul de jos al ciomagului său, acela zic, se va face porcar, și jocul merge înainte.

Astfel fiind, de multe ori porcarul, dacă este mai molatec și nedibaci de a-și mînui ciomagul, rămîne porcar cît ține jocul.

Acest joc îl joacă băiețandrii, căci este cam primejdios. De multe ori lovesc cu ciomegele, din greșeală, preste picioare mai cu seamă.