XVIII. Zmeul

Toamna este timpul cel mai priincios spre a se juca copiii cu zmeul, fiindcă toamna se mănîncă și vînturile mai adese.

Sunt zmeiuri românești și zmeiuri turcești.

Zmeul românesc se face dintr-o jumătate de coală, dintr-o coală, din două și din patru coaie. Mai mic decît dintr-o jumătate de coală se face pentru copii mici, ca să alerge de colo pînă colo prin curte; mai mare decît din patru coaie se face de flăcăi, cînd își aduc aminte de ale copilăriei; și aceștia sunt, rari.

În formă, zmeul este mai mult lung decît lat.

Zmeul se face de cătră înșiși băieții cari se joacă cu dînsul. Rareori să se găsească băieți care să facă zmeuri de vînzare.

Spre a face un zmeu, trebuie să alegem mai întîi hîrtia, ca să se știe cît de lungi să se croiască spetezele.

Speteze se numesc două linioare tăiate dintr-o șiță ori dintr-o scîndură de brad, după mărimea hîrtiei. Cel ce face zmeul trebuie să le cioplească cu un cuțit ori cu un briceag, ca să fie cît se poate de netede. Spetezele pentru un zmeu dintr-o coală, trebuie să fie late ca de mai puțin de un deget (un centimetru); cele pentru un zmeu din două coaie mai late; iară cele pentru un zmeu din patru coaie, ca de un deget și jumătate (cam doi centimetri). Ele trebuie să fie drepte, oable, pe partea de desupt, adecă pe partea care se lipește de hîrtie; iară pe partea de deasupra cam boltite (bombate).

Spetezele trebuie să fie bine cumpănite din ochi și din cuțit, ca să nu fie una mai grea decît alta; căci zmeul nu se va înălța bine, ci va șovăi în partea în care va fi speteaza mai grea.

Pre lîngă speteze, mai trebuie să se pregătească un cap și un birlic. Acestea se fac întocmai ca spetezele, din șiță sau din scîndură de brad, dar mai scurte, după trebuință. Capul să fie neted de amîndouă părțile; iar nu cu o parte boltită.

La zmeurile cele mai mici se pot lipi amîndouă spetezele pe fața zmeului; iară la zmeurile mari se lipesc una pe față și alta pe dosul lor. S-ar putea lipi și la zmeurile mari amîndouă spetezele pe față, dar atunci trebuie să se scobească spetezele la mijloc în partea unde se împreună, ca să se îmbuce una cu alta. Atunci însă li se slăbește trăinicia, și cînd se umflă vîntul mai tare în zmeu, ele se rup în două.

Spetezele mai adese se lipesc cu cocă, cu ciriș, și foarte rar cu clei.

Ele se lipesc pe coala din care se face zmeul în chipul unui: X, adecă una începînd de la colțul hîrtiei de sus din dreapta și coborîndu-se la colțul de jos din stînga; iară alta de la colțul de sus din stînga, pînă la colțul de jos din dreapta.

Capul se lipește la partea de sus a zmeului pe de la spate, începînd de la un colț pînă la altul, pe marginea hîrtiei (orizontal); birlicul se lipește tot în dos, începînd nițel mai jos de mijlocul spetezelor, adecă de locul unde se încrucișează ele, mergînd în sus, drept intre colțurile de deasupra ale zmeului și întrînd cu vîrful sub cap.

Copiii, cari nu voiesc să le steie zmeurile lor drepte ca luminarea (cum zic ei, cînd sunt înălțate), fac birlicul foarte scurt, și atunci zmeul n-are astîmpăr, ci joacă în toate părțile.

Copiii, cari voiesc să le vijîie zmeurile mai tare, fac birlicul de sus pînă jos, iar nu numai pînă la mijlocul zmeului; și pun două capele, unul sus și unul jos și de fiecare leagă cîte o pîriitoare sau vîjîitoare; adecă pun zmeului două pîrîitori.

Dacă zmeul este mai mare, și copilul dorește să fie mai trainic, lipește o sfoară pe marginea hîrtiei din care se face zmeul, de giur împregiur. Lipitura se face îndoind marginea hîrtiei preste sfoară. Această îndoitură, in care este sfoara lipită, se face la spatele zmeului, iară nu în față, unde e locul lăsat pentru gură.

După ce se lipesc spetezele, birlicul și capul, și după ce se usucă, se așează pe fața zmeului un rotocol, colțuri; cîteodată mărgioare și alte flori, cari și acestea se lipesc.

Rotocolul, colțurile și celelalte podoabe se fac din hîrtie fețe. Sunt unii băieți, cari sunt îndemînatici de taie cu foarfecile rotocoalele și colțurile, în chip de flori, așa de frumos, încît îi șede bine zmeului cu dînsele.

Rotocolul se pune drept în mijlocul zmeului, pe față, acolo adecă, unde se încrucișează spetezele. Colțurile se lipesc la. cele patru colțuri ale zmeului, tot pe o față din mărgioarele pe margini; iară florile celelalte, precum: soare, lună, stele, și de multe ori inițialele numelui băiatului, stăpînul zmeului, se pun deasupra și dedesubtul rotocolului, ori de-a dreapta și de-a stînga lui.

Copiii cari n-au mijloace să-și cumpere hîrtie fețe, și totuși voiesc să-și împodobească zmeurile, iau rodul bozului, îl storc într-un hîrb și cu această zamă văpsesc rotocoalele, colțurile, mărgioarele și florile.

Aceste podoabe pot să și lipsească de la zmeu.

După ce s-au uscat, toate acestea lipituri, se face gura zmeului.

Acesta este meșteșugul cel mai mare: este gură trăgătoare, gură suitoare și gură moale.

Mai întîi se leagă un crîmpei de ață, mai lung decît zmeul cu amîndouă căpătîiele de cîte un colț de sus al zmeului. Legătura apucă și din spetează și din cap, fiindcă la fiecare colț unde se întîlnesc capul cu speteaza, ies puțin mai afară decît marginea hîrtiei, din care se face zmeul.

La încrucișarea spetezelor din mijlocul zmeului se face cîte o găurice de amîndouă părțile lîngă speteze; dară așa de mici găurele, încît de abia să poată intra ața. Pe aci să vină căpătîiul unui alt crîmpei de sfoară, care apucă amîndouă spetezele dimpreună cu birlicul și, scoțîndu-se în față, se leagă bine. Căpătîiul cel lăsat să atîrne se împreună cu mijlocul aței legate de amîndouă colțurile de la capul zmeului. Și țiindu-le cu mîna, în aer, deasupra zmeului formează un fel de linii ale unei piramide, ce ar fi clădită deasupra zmeului.

Înainte de a lega ațele astfel unite, alăturăm cu dînsele mîna de hîrtia zmeului și o lăsăm cătră mijlocul lui. La încrucișarea spetezelor, adecă drept în mijlocul zmeului, oprim mîna cu ațele. Mijlocul aței ce vine de la colțurile de sus, trebuie să ajungă drept la încrucișarea spetezelor. Dacă este mai lungă, ceea ce prisosește din ață, rămîne înspre palmă, și mutăm degetele spre a scurta ața, ca să vină drept la mijloc. Apoi, tot pe lîngă hîrtie, ducem mîna în sus, în capul birlicului; și ața ce vine de la mijlocul zmeului trebuie să ajungă pînă aproape de marginea de sus a zmeului. După ce am făcut aceasta, toate trei ațele le legăm cu un nod slab la semnul unde am ținut cu degetele. Pînă a nu strînge nodul bine, mai facem o probă, dacă nodul ațelor de sus ajunge drept la mijlocul zmeului, și dacă ața de la mijloc ajunge pînă unde voim la capătul birlicului de sus, și apoi strîngem nodul bine.

Dacă ața de la mijlocul zmeului ajunge tocmai pînă în capul birlicului de sus, gura zmeului nu e bună, căci zmeul face capace, adecă se întoarce cu spatele, cînd este înălțat, și cade jos.

La zmeul suitor, această ață trebuie să ajungă pînă cu aproape două degete de capul birlicului de sus, și la zmeul trăgător, pînă cu aproape trei degete.

Aceste două feluri de guri de zmeu sunt mai căutate de băieții jucători cu zmeuri.

După aceasta se leagă pîrîitoarea, sau vîjiitoarea. Aceasta se face în chipul următor: se taie o fîșie de hirtie mai scurtă decît lățimea zmeului, și lată, ca de două sau de trei degete, după mărimea zmeului. Căpătîiele se rotunjesc cu foarfecile. Această fîșie de hîrtie se îndoiește in lungul ei, drept prin mijloc și se lipește. Pe dinlăuntrul ei se lasă nițel loc liber, dară nițel, doară numai cît să intre ața și să se poată întoarce pîrîitoarea împregiurul acestei ațe. Această ață se leagă cu un căpătîi de un colț de sus al zmeului, adecă la cap, și cu alt căpătîi, de celălalt colț, pe de la spate.

Cînd strînge pîrîitoarea, adecă cînd o înstrunează, trebuie să se încovoaie capul zmeului, însă cu băgare de seamă; căci dacă va umbla cineva cu neîngrijire, se poate să se rupă capul, și zmeul rămîne stricat. Se încovoaie adecă atita cit să poată pîrîitoarea să se întoarcă împregiurul ei și pe ață în voie, fără să i se atingă marginile de zmeu. Cine voiește ca zmeul său să vîjie și mai tare îi face pîrîitoarea de țiplă.

Acum se face coada. Pentru aceasta se ia o bucată de ață cît să treacă de mijlocul zmeului, ața înndoită fiind. Această ață se leagă cu cîte un căpătîi de cele două colțuri de jos ale zmeului. Se apucă ața îndoită cu două degete și se duce mîna cu dînsa pe lingă hîrtie pînă la încrucișarea spetezei, adecă pînă la mijlocul zmeului și se înnoadă în punctul unde cade drept pe mijlocul zmeului. De aceasta se leagă coada.

Coada se face din fîșii de cîrpă lungi și înguste. Dacă vîntul este mai tare se pune coadă mai multă; căci de nu, zmeul se dă în cap și cade jos. Iar dacă vintul este mai moale, se pune coadă mai puțină, căci nu se înalță. Oricum, coada trebuie bine cumpănită. De gură se leagă ața cu care dă drumul zmeului; adecă îl înalță, cînd bate vîntul.

Ața toată a zmeului se înșiră pe un băț și i se zice păpușoi. Înșirarea aței pe băț se face în formă de 8 împregiurul bățului.

Ața trebuie să fie bine potrivită, după mărimea zmeului. Dacă ața este prea groasă, zmeul lasă gușă. De este prea subțire, se rupe și scapă zmeul. Zmeul mai lasă gușă și cînd vîntul este prea domol.

Cînd vîntul bate mai tare se poate înălța zmeul din mînă, cînd bate însă mai încet, trebuie să-l țină cineva la o depărtare ca de zece stinjini și așteaptă.

Zmeul se ține in chipul următor: un copil apucă zmeul cu mîna dreaptă de ața gurei, tocmai de lîngă încrucișarea spetezelor și cu mîna stîngă de un colț, ca să steie drept cu capul ceva mai sus de capul copilului. Coada stă lungită pe pămînt.

De cum începe a se umfla vintul, cel ce-l înalță strigă: „Lasă!” Și-l dă fuga asupra vîntului, ca să se ridice zmeul.

Sunt băieți cari știu să facă să joace zmeul. Aci îl vezi că se dă într-o parte, aci îl vezi că parcă umblă să se deie în cap. Sunt băieți meșteri să facă încurcare cu zmeurile.

Cînd vrea să prinză vreun zmeu străin, se apropie cu al său pînă ce poate să apuce cu sfoara sa coada zmeului ce voiește să-l prinză, și să-l facă să se deie in cap preste sfoara zmeului său. Pe lîngă aceasta trebuie să fie și iute de mîni. Giolarii toți sunt iuți de mîni. Cum vede că zmeul se dă în cap preste sfoara zmeului, cu care a rupt coada celui pe care vrea să-l prinză, începe a trage zmeul răpede. Trage și unul, trage și altul. Dar acela al cărui zmeu stă înălțat trage mai cu folos, căci vin amîndouă deodată, și mai totdeauna acesta biruiește.

Alteori cel care voiește să prinză vreun zmeu mai mic decît al său lasă să se atingă sfoara zmeului său de sfoara zmeului ce vrea să prinză pe deasupra, și trage. Trăgînd, se roade sfoara zmeului celui mic, se rupe și scapă. Atunci băiatul cel cu zmeul mai mare sau tovarășii lui dau fuga și-l prind.

Se mai prinde zmeul și cu coinacul. Acesta este un bulgăre de cărămidă, ori un pietroi ca oul de mare, legat de capătul unei sfoare lungi. Cel ce vrea să prinză un zmeu aruncă coinacul în sus preste sfoara zmeului, ce vrea să prinză, și îl trage la dînsul. Cînd voiește să-și deie zmeul jos, sunt băieți cari știu să-l tragă pînă ia mînă; dacă nu esle tocmai dibaci, zmeul cade la o depărtare mai mare sau mai mică, după cum bate vîntul.

Cîteodată băieții trimit zmeului răvaș. Aceasta se face în chipul următor: se ia o hirtie ca de o jumătate de coală, se găurește drept la mijloc, și se petrece pîntr-însa bățul păpușoiului; cînd zmeul este înălțat, rămînînd hîrtia pe ața zmeului, vîntul o duce în sus pe ață pînă la gura zmeului.

Dacă zmeul este mai mare, i se poate trimite răvaș o batistă legată cu un colț de un belciug sau de un inel, prin care s-a petrecut bățul păpușoiului. Vîntul o duce pînă la gura zmeului.

La zmeuri și mai mari s-a văzut trimițindu-se răvaș și cîte un felinar de hîrtie creață cu o lumînare aprinsă într-însul, in loc de răvaș, mai cu seamă seara. Acesta este foarte rar, se face de flăcăi, și cu deosebire la cîmp ori la maidanuri mari.

Cînd ajunge răvașul la gura zmeului, veselia băieților este mare și hazul nesfîrșit. Rîd, bat din palme și nu-i mai încape locul de bucurie.

Flăcăii cîteodată fac zmeuri de hîrtie vînătă groasă, ori de madepolon cu rotocoale de chembrică fețe. Dară aceste sunt zmeuri mari și în loc de sfoară li se pune frînghie. Asemenea zmeu un om nu-l poate ține în loc, trebuie legat de vrun stîlp.

Zmeul turcesc este în formă ca oul. Rotunzimea de sus, adecă de la cap, este mai mare, iară cea de jos mai mică. El are numai două speteze: una de sus pînă jos iară alta de-a curmezișul, lipite în chipul unei cruci. Gura se leagă de capul de sus al spetezei și de mijlocul zmeului; iară coada se atîrnă de capătul de jos al spetezei celei lungi.

Cîteodată se atîrnă cîte ceva și de capetele spetezei celei lipite de-a curmezișul, și atunci se zice că zmeul are cercei.