Fiind vecini p-aproape o dalbă Porumbiță

Ș-o Găinușe ciușe,

Rîvnea cum Porumbelul soția își iubește,

Și cum o cuibărește,

Sprijinitor fiindu-i, ca un arac la viță.

„Așa mi-ar fi Cocoșul, viclean, zise găina,

Mai des de mi-l voi duce prin cuib pe la vecina.”

Și ambele perechi o strînsă legătură

De prietenii făcură.

De cinci ori sîntul soare blînd vede trandafirul

De cinci ori cruda iarnă usucă însuși pirul;

D-atîtea se găsiră și-n cuibu-le vecinii

Zi, noapte, unii l-alții, margînd în sfaturi bune

Cînd ce si vezi? Găinii

De hai, hui, poftă-i vine; și ce în gînd își pune

Aceea și îmi face.

Cînd la cumătră Rață, cînd pe la Bibilica,

Cînd l-alde verișoare, de soiuri galinace

Mereu cocoșu-și duce, cît este ziulica.

Porumbeii stau ticniți

De cuib nedespărțiți.

Iar dup-o scurtă vreme, acești soți credincioși

Aflară că Găina

Păți rușinea mare. Ș-acum își rabdă vina

Ducînd ponos în lume de soți prea vițioși.