Capitolul XI Un spion se strecoară în hotel

Timpul trecea încet.

Emil vizită cele trei avanposturi. Voia să-l înlocuiască pe vreunul dintre băieţi. Dar Krummbiegel şi cei doi Mittenzwey preferau să rămînă la posturile lor. Atunci Emil se aventură cu multă prudenţă pînă la hotelul Kreid. Ceru de acolo cîteva informaţii şi se întoarse foarte neliniştit.

Am impresia că are să se petreacă ceva, spuse el. Nu putem lăsa hotelul toată noaptea, fără supravegherea unui spion. E drept că Krummbiegel stă la colţul străzii Kleist, dar ajunge o clipă de neatenţie şi Gründeis poate s-o şteargă. E uşor de vorbit, tinere, răspunse Gustav. Dar nu ne putem duce la portar să-i spunem : „Ascultă, noi ne luăm îngăduinţa de-a ne aşeza pe treptele scării“. Tu, Emile, nici n-ai putea să intri înăuntru, măcar. Dacă ticălosul te-ar zări cumva, te-ar recunoaşte şi atunci totul ar fi pierdut. Păi nu asta am vrut să-ţi spun, explică Emil. Dar ce atunci? îl întrebă profesorul. Ştiţi doar că în hotel există şi băiatul de la lift şi mai există şi alţi băieţi. N-ar putea unul dintre noi să se ducă şi să povestească toată întîmplarea ? Băia-

tul de la lift trebuie să cunoască hotelul ca pe buzunarele lui, şi poate că ne-ar putea da un sfat.

Bine, aprobă profesorul. Chiar foarte bine !

Profesorul vorbea totdeauna de parcă le-ar fi pus note celorlalţi şi, de la obiceiul acesta caraghios, i se trăgea şi porecla.

Ce mai tip e Emil ! Încă o idee ca asta şi-l facem doctor honoris causa ! E isteţ ca un berlinez ! îl admiră Gustav. Crezi că numai voi sînteţi isteţi ?

Lui Emil îi sărise ţandăra. Se simţea jignit în dragostea lui patriotică pentru Neustadt, oraşul natal.

Ştii că mai avem de lichidat o bătaie... Din ce pricină ? se interesă profesorul. Şi-a bătut joc de hainele mele noi ! Lupta o să aibă loc mîine, hotărî profesorul. Mîine... sau niciodată ! Să ştii, măi băiete, că nu e chiar aşa de caraghios costumul tău, spuse Gustav, blajin. M-am obişnuit cu el. Dar de luptat, ne putem lupta. Îţi atrag doar atenţia că eu sînt campionul bandei Landhaus. Ţin-te bine ! Şi eu, la şcoală, sînt maestru la aproape toate categoriile de box.

— Atunci sînteţi nişte atleţi grozavi ! spuse profesorul. M-aş fi dus eu însumi la hotel, dar pe voi doi nu poate omul să vă lase un minut singuri. V-aţi lua imediat la bătaie.

Atunci mă duc eu, propuse Gustav. Foarte bine, spuse profesorul. Du-te şi vorbeşte cu băiatul de la lift. Dar fii prudent ! Poate facem ceva ! Încearcă mai întîi să afli ce cameră ocupă omul nostru. Peste o oră să te întorci şi să dai raportul.

Gustav dispăru.

Profesorul şi Emil se instalară în faţa porţii şi începură să discute despre şcoală, despre profesori... Pe urmă profesorul îi explică lui Emil cum se pot cunoaşte diferitele mărci de automobile, indigene şi străine, care le treceau pe dinainte. Şi făcu asta, pînă ce Emil începu să le deosebească singur. Apoi împărţiră amîndoi o bucată de pîine.

Se înnoptase. Pretutindeni se aprindeau reclamele luminoase. Trenul aerian duduia pe deasupra lor. Metroul bubuia. Tramvaiele, autobuzele, maşinile şi bicicletele făceau un concert îndrăcit. Cinematografele din piaţa Nollendorf începeau ultima reprezentaţie. Lumea se înghesuia la intrare.

Un copac mare, ca ăla din staţie, pare caraghios aici, nu găseşti ? spuse Emil. Ai zice că s-a rătăcit.

Emil se simţea uimit şi fermecat. Aproape că uitase pentru ce se afla acolo şi că i se furaseră o sută patruzeci de mărci.

Sigur, Berlinul e splendid. Parcă ai fi la cinema ! Dar nu ştiu dacă mi-ar plăcea să stau mereu aici. La Neustadt avem piaţa Tîrgului de Sus, piaţa Tîrgului de Jos şi piaţa gării. Şi avem terenuri de joc: la malul rîului şi în parcul Amsel. Asta e tot ce avem. Dar cred că ajunge, profesore. Zgomotul ăsta veşnic, de bîlci, sutele de mii de pieţe şi de străzi ! M-aş rătăci mereu. Ia închipuie-ţi ce s-ar fi întîmplat astăzi dacă nu vă aveam pe voi şi mă aflam singur aici ! Se zbîrleşte pielea pe mine cînd mă gîndesc... Te-ai obişnui, răspunse profesorul. Eu sînt sigur că n-aş putea să rezist la Neustadt, cu cele trei pieţe şi cu parcul Amsel. Ba te-ai obişnui şi tu, spuse Emil. Berlinul însă e un oraş frumos, orice s-ar zice. E splendid, profesore ! Maică-ta e aspră cu tine ? întrebă profesorul. Mama, aspră ? Nici pomeneală ! Îmi dă voie sa fac ce vreau. Dar nu vreau eu. Înţelegi ? Nu, răspunse profesorul, sincer. Nu înţeleg. Bine. Atunci ascultă : voi aveţi mulţi bani acasă ? Habar n-am. Nu prea vorbim despre bani. Cred că atunci cînd nu se vorbeşte despre bani, înseamnă că sînt berechet.

Profesorul se gîndi o clipă, apoi răspunse :

Tot ce se poate !

— Vezi tu, mama şi cu mine vorbim adesea despre bani. Avem bani puţini. Ea munceşte într-una ca să cîştige, dar tot nu cîştigă de-ajuns. Şi cu toate astea, de cîte ori face clasa vreo excursie, mama îmi dă tot atîţia bani, cîţi li se dau şi celorlalţi. Ba, cîteodată, chiar şi mai mulţi.

Cum poate să facă asta ? Nu ştiu. Dar ea poate. Şi bineînţeles că eu îi aduc înapoi jumătate din bani. Îţi cere ea să faci aşa ? Aiurea ! Aşa vreau eu. Aha ! Aşa e la voi ! Da ! Aşa e ! Şi dacă îmi dă voie să mă plimb pe cîmp, pînă la nouă seara, cu Pretsch de la etajul întîi, eu mă întorc totdeauna la şapte. Pentru că nu vreau să mănînce singură, în bucătărie. Ea stăruie mereu să rămîn cu băieţii. Am încercat de cîteva ori. Dar nu-mi face nici o plăcere. Şi în fond, ea se bucură cînd mă întorc devreme acasă. La noi nu-i aşa, spuse profesorul. Dacă mă întorc acasă la timp, pot să fac prinsoare că ai mei sînt la teatru sau că sînt invitaţi undeva. Ne iubim mult, nici vorbă, dar nu facem caz de asta. La noi, altceva nu ne putem oferi. Totuşi, nu trebuie să-ţi închipui că sînt doar un copil răsfăţat. Dacă mi-ar spune cineva aşa, l-aş snopi în bătăi. Înţelegi de ce... Înţeleg.

Cei doi copii se sprijiniră o clipă de uşorul porţii, fără să mai vorbească. Se lăsa noaptea. Stelele străluceau pe cer, iar luna trăgea cu coada ochiului, din depărtare, pe linia drumului de fier.

Profesorul tuşi încetişor şi-l întrebă pe celălalt, fără să-l privească în ochi :

Va să zică vă iubiţi foarte mult ?

— Grozav de mult, răspunse Emil.