VII.

ÎNTR-O SEARĂ M-AM DUS CA DE obicei la coliba din pădure şi am băgat de seamă că cele două femei erau amărâte. Bătrâna şedea în pat, gârbovita, cu capul în palme, legănându-se înainte şi înapoi şi bombănind cuvinte neînţelese. Când i-am dat bineţe, nici nu m-a luat în seamă. Olesia mi-a spus bună ziua, prietenoasă ca întotdeauna, dar convorbirea noastră lâncezea. Fata părea neatentă şi-mi răspundea cu gândul aiurea. Pe chipul ei frumos se aşternuse o umbră de îngrijorare.

— Vi s-a întâmplat ceva rău, Olesia, am spus eu, atingându-i uşor mâna întinsă pe bancă.

Ea s-a întors repede spre fereastră, de parcă voia să se uite neapărat la ceva. Se străduia să pară liniştită, dar sprâncenele încruntate îi tremurau şi-şi muşca tare buza de jos.

— Nu… Ce ni se poate întâmpla? a zis ea cu glas surd. Toate sunt cum le ştii.

— De ce mă minţi, Olesia? Nu-i frumos din partea ta… şi eu care credeam că suntem adevăraţi prieteni.

— Zău, nu-i nimic… Aşa… Grijile noastre obişnuite… Fleacuri…

— Nu cred că-s fleacuri. Arăţi cu totul schimbată.

— Ţi se pare.

— Fii sinceră, Olesia. Nu ştiu dacă voi fi în stare să te ajut, dar poate că aş putea să-ţi dau măcar un sfat… Şi-apoi, o să te mai uşurezi dacă-mi împărtăşeşti necazul.

— Zău că nu merită să vorbim de asta, s-a împotrivit ea cu nerăbdare. Nu mă poţi ajuta cu mimic.

Însă bătrâna s-a amestecat pe neaşteptate în convorbirea noastră cu o violenţă surprinzătoare:

— Ce te grozăveşti aşa, prostuţo?! Omul îţi vorbeşte serios şi tu umbli cu nasul pe sus. Ca şi cum nimeni pe lume n-ar fi mai deştept ca tine. Dă-mi voie, domnule, să-ţi spun eu toată povestea, aşa cum s-a întâmplat, a încheiat ea, întorcându-se spre mine.

Ceea ce se întâmplase era mult mai grav decât aş fi putut să presupun din vorbele mândrei Olesia. În seara din ajun, se pomeniseră în căsuţa lor cu uriadnicul.

— Mai întâi s-a aşezat jos ca omul şi mi-a cerut votcă, mi-a povestit Manuiliha, dar apoi s-a pornit: „Să vă căraţi de-aici în douăzeci şi patru de ore cu toate boarfele voastre! De mai vin prin partea locului şi dau de tine, să ştii că te-ai ars. Te trimit de unde-ai venit cu doi soldaţi de pază.” Şi eu, boierule, sunt de departe, din oraşul Amcensk… Acum nu mai cunosc acolo pe nimeni. Şi-apoi şi actele noastre sunt expirate de mult, aşa că nu-s în regulă. O, Doamne, ce nenorocire!

— Dar de ce te-a lăsat în pace până astăzi şi-acum s-a hotărât deodată să te-alunge? am întrebat-o eu.

— Păi nu? Poftim de vezi! … A înşirat el verzi şi uscate da’ mărturisesc că n-am înţeles lucru mare. Cică bordeiul ăsta n-ar fi al nostru, ci al moşierului. Mai înainte am stat cu Olesia în sat, şi pe urmă…

— Ştiu, ştiu, mătuşă, am aflat… S-au supărat ţăranii pe tine.

— Da, asta este. Atunci l-am rugat pe moşierul cel bătrân domnul Abrosimov, să-mi dea coliba asta. Şi-acuşi cică pădurea ar fi cumpărat-o un alt moşier şi vrea să sece mlaştinile. Da’ cu ce l-oi stingheri eu?

— Mătuşă, nu cumva o umbla cu minciuni? am întrebat-o eu. Poate că uriadnicul vrea să pună mâna pe-o hârtie de zece ruble?

— I-am dat, drăguţule, i-am dat. Da’ nu vrea să ia! Ce bucluc! … I-am dat şi una de douăzeci şi cinci de ruble şi tot n-a vrut… S-a repezit la mine de mi s-a făcut negru înaintea ochilor. O ţinea morţiş: „Să vă căraţi, să vi căraţi! u Acu ce ne facem, singure şi nenorocite?! Boierule, măcar de ne-ai ajuta, de i-ai spune să ne lase-n pace, de i-ai închide gura nesăţioasă. Toată viaţa ţi-aş fi recunoscătoare.

— Bunico! a sărit Olesia, dojenitoare.

— Ce-i tot dai zor cu bunico?! s-a înfuriat bătrâna. De mai bine de douăzeci şi patru de ani îţi tot sunt bunică. Tu crezi că-i mai potrivit să mergem cu traista la cerşit? Nu, domnule, n-o lua în seamă. Milostiveşte-te şi, de poţi, fă ceva.

Am făgăduit vag să intervin, deşi, la drept vorbind, nu prea aveam speranţe mari. Faptul că uriadnicul nu primise bani însemna că-i o treabă foarte serioasă. În seara aceea. Olesia şi-a luat rămas bun de la mine cu răceală şi, împotriva obiceiului, nu m-a condus. Mi-am dat seama că, mândra cum era, se supărase din cauza amestecului meu în treburile lor şi se simţea stânjenită şi din pricina văicărelilor bunicii sale.