De-mi spui...

De-mi spui cine-a dat viața întâiului atom,

De-mi spui de unde vine pe lume întâiul om,

De-mi spui unde să află ființa prea putinte

Ce lumea a creat-o zicând două cuvinte,

De-mi spui de ce e lumea și care-i ținta sa,

De ce se mișcă totul și-n veci se va mișca,

De-mi spui aceste toate, atunci m-apuc și eu

Să-ți spun cam unde este și cum e Dumnezeu.

Publicată în Contemporanul, I, 5, septembrie 1881, p. 180, datată: „1881, aug. în 23", semnată Luciliu.

Share on Twitter Share on Facebook