Când se naște într-o țară mică, — cine e poet,

Dacă simte-a lui făptură că e roasă de-un regret,

E desigur de regretul c-a născut. — El cântă, scrie,

Și abia în câte-un suflet, află câte-o simpatie.

Încolo, cine-l citește, sau de pizmă e cuprins,

Sau cu inima închisă și-n citire nedeprins 

    Cartea i-o silabisește. 

Dar de ce de insomnie doborât, — poetul cântă,

Ș-având toate împotrivă inima și-o mai frământă

Să mai lase pe hârtie ca să treacă-al său condei,

Ce fixează note de-aur pe al foilor temei

Pentru ce mai împletește cu argint și cu mătase

Stofele predestinate urme multe să nu lase. 

    Visul ce ne tot șoptește? 

Liliacul alb și roșu harpa sa o coronează,

Al său cântec, ca sideful strălucește, — și vibrează

Mai curat decât un sunet de cristal. — Armonios 

Ca un țipăt de vioară sub arcușul mlădios,

Smulge lacrimi. — Blând și dulce se înalță; — câteodată,

De se-ncarcă cu mânie vânătă și nenfrânată 

    Este pentru vinovați. 

Iată cântecul. — Poetul pentru ce-l vibrează însă?

Pentru cine e parfumul sau durerea lui cea plânsă?...

Tot ce știu e că natura strălucindu-i în priviri

Ceru-n sufletu-i coboară cu supreme-ademeniri,

Îngeri dulci pe buze-i cântă... — Dacă vreți să știți misterul

Pentru ce și pentru cine?... Întrebați natura, — cerul, 

    Sau pe îngeri întrebați.