Cu viii nu mai am de-a face 

    De mult, 

Și foarte des, când totul tace,

Chemând pe morți, ce dorm în pace, 

    I-ascult. 

    Din gropi ei vin și mă-nconjoară, 

    Ei vin, 

Când liliacu-n noapte zboară,

Când dealu-n umbră se-nfășoară 

    Deplin. 

    Din lumea lor necunoscută, 

    Răsar, 

Și când șoptesc cu voce mută

Poema cea nepricepută 

    Tresar. 

    Îi simt pe loc ce au să vie, 

    Căci sunt 

Ca un parfum de vecinicie

Sau ca o floare-albăstrie 

    În vânt. 

    Pe zidul alb de la odaie, 

    Urcând, 

Zăresc ușoara lor văpaie

Verzuie, oacheșă, bălaie, 

    Pe rând. 

    Cu totul osebiți de lume, 

    Ușori, 

Dorinți, nici griji n-au să-i consume,

Suavi ca niște dulci parfume 

    De flori. 

    Sunt din atome nevăzute 

    Țesuți, 

Ș-amestecați pe întrecute,

Resimt plăceri necunoscute, 

    Tăcuți. 

    Iubind simțirea ce mă poartă 

    Spre ei, 

Sunt însetat de-aceeași soartă,

Căci nu se află-n lumea moartă 

    Mișei. 

    O! morți frumoși, veniți întruna... 

    Cu voi 

Nu vine ura, nici minciuna

Să răscolească iar furtuna 

    Din noi.