Luna varsă în odaie

O fantastică văpaie,

Iar cu capul aplecat

Stă poetul care-odată

Pe o coardă fermecată

Lumea toată a-ncântat. 

Fruntea lui nensuflețită

Pare-n raza strălucită

Ca un munte pleșuvit,

Ochii lui fără privire

Îți insuflă o-ngrozire

Ce te lasă-nmărmurit. 

Printre florile de-afară

Doarme geniul pe scară

Ca un mort de nemișcat,

Pe când luna maiestoasă

O lumină îndoioasă

Pune-n cerul neschimbat.