Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată

În inscripții hieratici răspândite cu belșug

Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată

Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. 

Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează,

Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins;

Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează

Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. 

Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri,

De la scara care duce pe platforma de porfir,

Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri,

S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. 

Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese,

Pentaur, poet și preot, stă cu oaspeți numeroși,

Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese

De Ramses și de curtenii cei avuți și generoși. 

Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă,

Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor,

Fundul templului se pierde sub un strat de umbră groasă,

Ce pe zei adăpostește de-orice gând pângăritor. 

Robi frumoși cu piepturi goale și cu ochi șireți de vulpe

Ies fantastic ici și colo din noptosul labirint,

Au tunici cu fir cusute, calasirise pe pulpe,

Și înalță vase de-aur înflorite cu argint. 

Un peșchir ca hiacintul masa toată o-nvelește,

Și pe purpura-nfocată, în lădițe de sandal,

Floarea tainică de lotus întristat se veștejește

Printre poame ce se urcă pe sub bolți piramidal. 

Rânduiala domnitoare e de meșter plăsmuită

Raci de mare ce spăimântă, stridii cu mărgăritari,

Având dreptul fiecare dintre scoica siluită

Să ia boaba încleștată în calcariile tari. 

Plăsmuiți după natură, pești din cărnuri delicate,

Ce cu solzi de gelatină în argint se oglindesc,

Lângă păsări de tot felul, și întregi, și despicate,

Împreună cu vânaturi nencetat se grămădesc. 

Tot ce e mai bun pe lume, strâns cu bani și iscusință,

Îmbrâncește înainte lăcomiile trupești,

Și pe când se schimbă vorbe și se bea cu prisosință,

Pe metalice tripede ard parfumuri arăpești. 

Sirieni cu forme clasici, copilandri prin etate,

Dar pișcați în ciuda vârstei de-al plăcerilor tăun,

Înmuiați în tinerețe ca-ntr-un lac de voluptate,

Peste masa largă mișcă evantalii de păun. 

Și cum robii vin să cânte din cimbal și din chitară,

Pentaur ridică vocea, și pe harpa lui de bard 

Epopeea strălucită curge falnică și clară,

Întrecându-se-n căldură cu privirile ce-i ard. 

„Sub Ateș căzut în cursă, maiestatea-sa se luptă,

Părăsit de toți oștenii și aproape-nconjurat,

Brațu-i ager se înmoaie, spada sa e-n două ruptă,

Dar pe barbari să-i înfrângă sau să moară, a jurat. 

Șetasar ce-i stă-mpotrivă, de prisos i se opune,

Maiestatea-sa năvală își repede al său car.

Calcă, culcă,-mpunge, rupe, taie, spintecă, răpune,

C-o mânie trăsnitoare în al ochilor focar. 

Zeul Month îi dă iuțeala și Baal a lui putere,

C-o silință uriașă sparge zidurile vii,

Iar în urma lui se scurge sânge roșu din artere,

Ca un must de struguri negri de sub teascul unei vii. 

Și pe când se luptă capii cu grozava-nvălmășeală,

Călărimea nesupusă trăsnitoarei zăticniri,

Printre pulberea ce urcă licărind de-năbușeală

Pe monarc îl urmărește cu sălbatice răcniri. 

Tarekenas — l-acest nume se întoarce fiecare

Către oaspetele tânăr mai frumos ca zeul Ra —

Vede-al regelui pericol, și sub două mii de care

Uruind pe roți de-aramă face câmpu-a tremura. 

Un torent ce-și prăvălește cursul de-apă peste stavili

Nu s-asvârle printre pietre cu asalt mai mugitor,

Iar un fulger cât de aprig îndrumat de nalte pravili

Între nori când izbucnește nu e-atât de-asurzitor. 

De sub roți, de sub copite, de sub spada ce se frânge

Printre coaste sfărâmate unde fierul s-a vârât,

Izvorăște, sare, curge, un întreg potop de sânge

Și-un morman cumplit de leșuri umple câmpul mohorât. 

Șetasar, Șirab, Patasa, peste câmpii păduratici,

Căutându-și mântuirea, fug de panică cuprinși,

Și Ramses, oprindu-și caii, dintre-oștenii asiatici

Nu mai vede în picioare decât turma celor prinși." 

„Lui Ramses și Tarekenas slavă-n veci nemărginită"

Este strigătul ce sala o străbate până-n fund,

Iar ecoul ce deșteaptă pe o scară nesfârșită

Printre-abisurile vremii se tot face mai profund.