Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă...

Avea dafini la intrare și năuntrul ei cânta

Visul clar al poeziei, voce-n veci armonioasă,

Când e-n taină-nsuflețită de-o simțire ca a ta. 

Luminoasă și voioasă ți-era casa părintească...

La intrare verzii dafini o-nfloreau fermecători,

Avea aer împrejuru-i, soare cald s-o poleiască

Casa ta ce-adăpostise anii tăi surâzători. 

Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă,

Și puteai să dormi năuntru de restriște neatins;

Însă, — soarta e pe bunuri pământești invidioasă...

Când un vis ne nălucește, strălucește, și s-a stins: 

    Casa ta privea-ntr-o stradă luminoasă și voioasă.