Părul meu aprins de soare este tot o scânteiere...

Caldul sânge prin artere năvălește, întețit...

Pentru calul strâns în pulpe sunt sălbatică durere. 

De-o năprasnică putere mă resimt însuflețit...

Pe potrivnica fecioară aș turba-o sub plăcere,

Și dușmanul, dintr-o dată, l-aș înfige sub cuțit. 

Pe-armăsarul meu de stepă, ca nălucă orbitoare,

Trec, vârtej de aur roșu, de nisip înfășurat,

Și când luna stoarce lapte peste iarba șoptitoare, 

    Stele clare priveghează cortul meu nemăsurat.