Satan, fermecător Satan, proteu ce ești ascuns în toate,

În iadul tău primesc să ard, fiindcă altfel nu se poate;

Te-ador, Satan, fiindcă tu ești zâmbet, rază și coloare,

Ești cugetări și ești simțiri, ești aur, vin, cântare, floare, —

Ești tot ce e ispititor: plasticități de corpuri goale, —

Și zbor spre cer și voluptăți ce sunt titanice răscoale...

O! singur zeu, fiindcă rău — iar răul singur este forță —

Al tău e-ntregul Univers, plecat sub sabie și torță... 

Când ai lipsi, ar fi tăcerea și nemișcarea și robia...

Satan, — oh! Iartă-mi neghiobia! 

Satan, fermecător Satan,

Nemilostiv, cum e dorința,

Și ager, cum e iscusința,

Tot mai activ din an în an;

Semeț cum este biruința...

Satan, dorință de știință,

Satan, dorință de frumos,

Satan, voință și putință,

Pe-altarul tău mă-aduc prinos...

Jos, jos fățărnicia... 

Când ai lipsi, ar fi tăcerea și nemișcarea și robia...

În ochi adânci când scânteiezi, pe buze roșii când răsufli,

Averi de-avari le risipești prin simțuri reci furtuni când sufli;

Înnebunești pe prea cuminți, ce stau tâmpiți de-nțelepciune

Și schimbi deodată în focar ce-a fost mai stins ca un tăciune.

Tu, care culci sub sărutări în silnicia ta sublimă

Pe crinul fraged ca să smulgi beția rară printr-o crimă,

Oh!... singur rodnic pestetot, când spargi a cerurilor boltă

Și plumb topit în ea țâșnești a vieții aprigă revoltă,

Satan, — oh! iartă-mi neghiobia. 

Arhanghel de-aur și de foc,

Ce-nsămânțezi Dumnezeirea,

Urmându-ți vecinic siluirea,

Din timp în timp, din loc — în loc,

Și ce-o supui să-ți rabde firea...

Satan, nenvinsă bărbăție,

Adolescent în orice timp,

Urmează-a ta împărăție

Și prăvălește-orice Olimp... 

Când ai lipsi, ar fi tăcerea și nemișcarea și robia...

Oh!... Iartă-mi, iartă-mi neghiobia.