Mai! Mai! și aurora cu lacrimi de topaze,

Mai: albele calicii de crini, dulci flori de-amor,

Și vocile de frunze, și raze, și extaze,

Ș-a traiului uitare, un chin de care mor. 

Mai: barca ce se duce pe undele tăcute,

Și clarul dimineții, și veseli lopătari,

Și luni ce sparg văzduhul pe-azururi renăscute,

Și bălți de-argint, și trestii, și candizi nenufari. 

Ș-oriunde, o natură tot tânără, tot blondă,

Și-n cer, pe car de flăcări, Apollon, crud și blând,

Lucind într-o părere de cursă vagabondă,

Jucându-și caii de-aur și-n inimi săgetând.