Povestea vieții mele
Regina Maria a României
„Eu”, după un portret de Sir J. E. Millais, din Windsor. Copyright by H. M. The King of Britain
Adesea mi s’a cerut s’o scriu, și am stat în cumpănă dacă s’o fac, din multe pricini.
Cu moartea scumpului meu soț, regele Ferdinand, se încheie un anumit capitol al vieții mele — și simt că pot mai ușor să privesc înapoi la calea, la lunga cale ce am străbătut-o până acum. Pot s’o privesc de departe în chip mai puțin părtinitor și, poate, tocmai aceasta am așteptat mereu.
M’am întrebat totdeauna sub ce unghiu voiu privi, pentru a o povesti, propria mea viață, știind că până la un punct oarecare, trebue să-mi cântăresc cuvintele și totuși să fiu cât se poate de sinceră și atât de precisă pe cât se poate. Nu vreau să fiu nici prea rece, dar nici prea pătimașă; simțirile nu trebue să mă târască după ele.
Intr’o oarecare măsură vreau să privesc înapoi la viața mea, ca și cum ași povesti întâmplările altuia, ba, parcă ași vrea, chiar, să o scriu la persoana treia, dar aceasta ar fi un fel de prefăcătorie, și eu niciodată nu m’am prefăcut. Toată viața am fost primejdios de sinceră și nu mă pot desbăra de această deplină sinceritate.
Mi se pare că am găsit acum unghiul sub care pot privi povestirea vieții mele: unghiul care
Trebue să mi se ierte că multe gânduri, multe chibzuiri și multe tâlcuiri se întrețes cu faptele ce am de înșiruit, căci viața mea a fost până acum destul de lungă și întâmplările destul de numeroase ca să-mi fi strunit mintea și să fi făcut din mine un soiu de mic filosof, în felul meu.
România și eu. Dar de bună seamă e nevoie să privesc și înapoi, cu mult înapoi, căci despre nicio viață nu se poate vorbi, fără a pomeni de copilărie și de tinerețe, cari sunt marile făuritoare ale caracterului; și copilăria mea a fost o copilărie fericită, de care mi-e drag să-mi amintesc.
