a) Tezaurizare

Circuitul continuu al celor două metamorfoze opuse ale mărfurilor, adică alternarea neîncetată a vînzărilor şi cumpărărilor, se manifestă în circulaţia neîntreruptă a banilor, adică în funcţia lor de perpetuum mobile al circulaţiei. Banii sînt imobilizaţi, sau se transformă, cum spune Boisguillebert i) , din meuble în immeuble 54 , din monedă în bani, în momentul în care seria metamorfozelor este întreruptă şi vînzarea nu este completată printr-o cumpărare subsecventă.

Încă la începuturile circulaţiei mărfurilor se dezvoltă necesitatea şi pasiunea de a reţine produsul primei metamorfoze, chipul transformat al mărfii sau crisalida sa de aur 86) . Marfa nu este vîndută pentru a se cumpăra altă marfă, ci pentru a se înlocui forma marfă cu forma bani. Din simplă mijlocitoare a schimbului de substanţe, această schimbare a formei devine un scop în sine. Forma înstrăinată a mărfii este împiedicată să funcţioneze ca formă absolut alienabilă a ei, cu alte cuvinte ca formă bani efemeră. Banii se pietrifică astfel şi devin tezaur, iar vînzătorul de marfă devine tezaurizator.

Îndeosebi la începuturile circulaţiei mărfurilor, numai surplusul de valori de întrebuinţare este transformat în bani. Aurul şi argintul devin astfel de la sine expresii sociale ale abundenţei sau avuţiei. Această formă naivă de tezaurizare se permanentizează la popoarele la care modului de producţie tradiţional, al cărui scop este satisfacerea nevoilor proprii, îi corespunde o sferă de trebuinţe strict limitată. Acest lucru se observă la asiatici, îndeosebi la hinduşi. Vanderlint, care consideră că preţurile mărfurilor sînt determinate de masa de aur şi de argint aflată într-o ţară, se întreabă de ce mărfurile provenite din India sînt atît de ieftine? Răspunsul: Pentru că hinduşii îngroapă banii. Din 1602 pînă în 1734 — spune el — ei au îngropat 150.000.000 l. st. în argint, venite iniţial din America în Europa 87) . Din 1856 pînă în 1866, deci în 10 ani, Anglia a exportat în India şi în China (o mare parte din metalul exportat în China se îndreaptă tot spre India) 120.000.000 l. st. în argint, care mai înainte era schimbat pe aur australian.

O dată cu dezvoltarea producţiei de mărfuri, fiecare producător de mărfuri trebuie să-şi asigure acest nervus rerum, acest „amanet social“ 88) . Trebuinţele sale se înnoiesc neîncetat şi impun cumpărarea neîncetată de marfă străină, în timp ce producerea şi vînzarea propriei sale mărfi cer timp şi depind de întîmplare. Pentru a cumpăra fără a vinde, el trebuie ca mai întîi să fi vîndut fără să cumpere. Această operaţie, efectuată pe scară generală, pare să se contrazică pe ea însăşi. Dar la sursă, la locul producţiei lor, metalele preţioase se schimbă direct pe alte mărfuri. Aici are loc o vînzare (de partea posesorilor de mărfuri) fără cumpărare (de partea posesorilor de aur şi de argint) 89) . Iar alte vînzări ulterioare, fără cumpărări subsecvente, nu fac decît să mijlocească repartizarea ulterioară a metalelor nobile între toţi posesorii de marfă. Astfel, iau naştere în toate punctele circulaţiei tezaure de aur şi de argint de proporţii diferite. O daltă cu posibilitatea de a reţine marfa ca valoare de schimb sau valoarea schimb ca marfă, se trezeşte setea de aur. O dată cu extinderea circulaţiei mărfurilor creşte puterea banilor, a acestei forme oricînd disponibile şi absolut sociale a avuţiei.

„Aurul este un lucru minunat! Cine îl are este stăpîn pe tot ce doreşte. Aurul poate chiar să deschidă sufletelor porţile raiului“. (Columb i) , într-o scrisoare din Jamaica, 1503.)

Întrucît după înfăţişarea banilor nu poţi să-ţi dai seama ce anume s-a transformat în bani, înseamnă că totul, fie marfă sau nu, se transformă în bani. Orice lucru se poate vinde şi cumpăra. Circulaţia devine marele creuzet social în care totul intră pentru a ieşi sub formă de cristal bănesc. Acestei alchimii nu-i pot rezista nici măcar moaştele, şi cu atît mai puţin alte res sacrosanctae, extra commercium hominum *10 90) . După cum în bani dispar orice deosebiri calitative ale mărfurilor, tot astfel, banii, la rîndul lor, asemenea unui leveller, şterg orice fel de deosebiri 91) . Dar banii înşişi sînt marfă, adică un lucru exterior, care poate deveni proprietate privată a oricui. Puterea socială devine astfel puterea privată a unei persoane private. Societatea antică denunţă de aceea banii ca fiind factorul dizolvant al ordinii sale economice şi morale 92) . Societatea modernă, care încă din copilărie l-a scos pe Plutus i) de păr din măruntaiele pămîntului 93) , salută în aur „graal“-ul ei sfînt, încarnarea strălucitoare a propriului său principiu vital.

Marfa ca valoare de întrebuinţare satisface o trebuinţă specială şi formează un element special al avuţiei materiale. Dar valoarea mărfii măsoară gradul forţei sale de atracţie faţă de toate elementele avuţiei materiale, prin urmare avuţia socială a posesorului ei. Pentru cel mai primitiv posesor de marfă şi chiar pentru un ţăran din Europa occidentală, valoarea este inseparabilă de forma-valoare, iar sporirea tezaurului de aur şi de argint înseamnă deci sporire a valorii. E drept că valoarea banilor variază — fie ca urmare a modificării propriei lor valori, fie ca urmare a modificării valorii mărfurilor. Aceasta nu împiedică însă, pe de o parte, ca 200 de uncii de aur să conţină întotdeauna mai multă valoare decît 100, 300 mai mult decît 200 etc., nici, pe de altă parte, ca forma metalică, naturală, a acestui obiect să rămînă forma generală de echivalent a tuturor mărfurilor, întruchiparea nemijlocit socială a oricărei munci omeneşti. Prin natura sa, tendinţa de tezaurizare este nelimitată. Din punct de vedere calitativ sau din punctul de vedere al formei, banii nu cunosc limite, cu alte cuvinte ei sînt reprezentantul general al avuţiei materiale, pentru că pot fi transformaţi nemijlocit în orice marfă. În acelaşi timp însă, orice sumă de bani reală este limitată cantitativ, şi de aceea ea nu este decît un mijloc de cumpărare cu eficienţă limitată. Această contradicţie dintre limita cantitativă a banilor şi lipsa oricărei limite calitative îl împinge mereu pe tezaurizator să revină la munca de Sisif i) a acumulării. El se află în situaţia cuceritorului lumii care cu fiecare ţară nu cucereşte decît o nouă graniţă.

Pentru a se reţine aurul ca bani, şi deci ca element de tezaurizare, el trebuie împiedicat să circule sau să se dizolve, ca mijloc de cumpărare, în mijloace de consum. Tezaurizatorul sacifică deci trebuinţele sale trupeşti fetişului aur. El ia în serios evanghelia renunţării. Pe de altă parte, el nu poate să scoată din circulaţie sub formă de bani decît ceea ce îi dă acesteia sub formă de marfă. Cu cît produce mai mult, cu atît poate să vîndă mai mult. Hărnicia, spiritul de economie şi avariţia sînt, aşadar, virtuţile sale cardinale; a vinde mult, a cumpăra puţin: la aceasta se rezumă economia sa politică 94) .

Tezaurul are, alături de forma nemijlocită, o formă estetică, posesiunea de obiecte de aur şi de argint. Aceasta creşte o dată cu avuţia societăţii burgheze. „Soyons riches ou paraissons riches“ *11 . (Diderot i) ) 55 . Se formează astfel, pe de o parte, o piaţă tot mai largă pentru aur şi argint, independentă de funcţiile lor băneşti, iar pe de altă parte, o sursă latentă de alimentare cu bani, la care se recurge îndeosebi în perioadele de zguduiri sociale.

Tezaurizarea îndeplineşte funcţii diferite în economia circulaţiei metalice. Prima ei funcţie îşi are originea în condiţiile circulaţiei monedei de aur şi de argint. Am văzut cum, o dată cu oscilaţiile continue ale circulaţiei mărfurilor în ceea ce priveşte volumul, preţurile şi viteza, masa banilor aflaţi în circulaţie creşte sau scade neîncetat. Ea trebuie deci să fie în stare să se contracte şi să se dilate. Uneori banii trebuie să fie atraşi în calitate de monedă, alteori moneda trebuie să fie respinsă în calitate de bani. Pentru ca masa de bani aflată efectiv în circulaţie să corespundă în permanenţă gradului de saturaţie a sferei circulaţiei, cantitatea de aur sau de argint aflată într-o ţară trebuie să fie mai mare decît cantitatea care îndeplineşte funcţia de monedă. Această condiţie este îndeplinită prin forma tezaur a banilor. Rezervoarele tezaurului servesc concomitent drept canale de scurgere şi de alimentare pentru banii aflaţi în circulaţie, astfel că aceştia nu umplu niciodată pînă la refuz canalele circulaţiei 95) .