b) Circulaţia banilor

Schimbarea formelor în care se efectuează schimbul de substanţe al produselor muncii, M—B—M, determină faptul că aceeaşi valoare formează, ca marfă, punctul de plecare al procesului şi se întoarce la acelaşi punct ca marfă. Aşadar, această mişcare a mărfurilor reprezintă un circuit. Pe de altă parte, aceeaşi formă exclude circuitul banilor. Rezultatul ei este îndepărtarea continuă a banilor de punctul lor de plecare, şi nu întoarcerea la acest punct. Atîta timp cît vînzătorul păstrează în mîna sa forma transformată a mărfii sale, adică banii, marfa se află în stadiul primei metamorfoze, adică a parcurs numai prima jumătate a circulaţiei sale. Cînd procesul — a vinde pentru a cumpăra — s-a încheiat, banii se îndepărtează din nou de posesorul lor iniţial. Este adevărat că dacă ţesătorul, după ce a cumpărat biblia, vinde din nou pînză, banii se reîntorc în mîna sa. Dar ei nu se reîntorc ca urmare a circulaţiei primilor 20 de coţi de pînză, care, dimpotrivă, a făcut ca ei să treacă din mîna ţesătorului în cea a vînzătorului de biblii. Ei nu se reîntorc decît prin reînnoirea sau repetarea aceluiaşi proces de circulaţie, care se încheie cu acelaşi rezultat ca şi primul. Forma de mişcare pe care circulaţia mărfurilor o imprimă în mod direct banilor constă deci în îndepărtarea lor continuă de punctul de plecare, în trecerea lor din mîna unui posesor de marfă în mîna altui posesor de marfă, adică în circulaţia lor (currency, cours de la monnaie).

Circulaţia banilor este o repetare continuă şi monotonă a aceluiaşi proces. Marfa se află întotdeauna de partea vînzătorului, iar banii de partea cumpărătorului, ca mijloc de cumpărare. Ei funcţionează ca mijloc de cumpărare prin faptul că realizează preţul mărfii. Realizîndu-l, ei trec marfa din mîna vînzătorului în mîna cumpărătorului, trecînd în acelaşi timp ei înşişi din mîna cumpărătorului în mîna vînzătorului, pentru a repeta acelaşi proces cu altă marfă. Faptul că această formă unilaterală a mişcării banilor ia naştere din forma bilaterală a mişcării mărfii nu este vizibil. Însăşi natura circulaţiei mărfurilor generează aparenţa contrară. Prima metamorfoză a mărfii este vizibilă nu numai ca mişcare a banilor, ci ca propria ei mişcare, dar a doua metamorfoză a ei este vizibilă numai ca mişcare a banilor. În prima jumătate a circulaţiei sale, marfa îşi schimbă locul cu banii. Prin aceasta, marfa ca valoare de întrebuinţare iese din sfera circulaţiei şi intră în sfera consumului 74) . Locul ei îl ia întruchiparea valorii ei sau larva—bani. A doua jumătate a circulaţiei sale, ea nu o mai parcurge în propria sa piele naturală, ci în pielea ei de aur. Aşadar, continuitatea mişcării este proprie numai banilor, şi aceeaşi mişcare care, în ceea ce priveşte marfa, cuprinde două procese opuse, reprezintă, ca mişcare proprie a banilor, unul şi acelaşi proces în care banii îşi schimbă mereu locul cu alte mărfuri. De aceea se creează impresia că rezultatul circulaţiei mărfurilor, adică înlocuirea unei mărfi cu o altă marfă, nu se datoreşte schimbării propriei ei forme, ci funcţiei banilor ca mijloc de circulaţie, care face ca mărfurile, în sine imobile, să circule întotdeauna în direcţie opusă propriului mers al banilor, trecîndu-le din mîna în care sînt non-valori de întrebuinţare în mîna în care sînt valori de întrebuinţare. Ei îndepărtează încontinuu mărfurile din sfera circulaţiei, luîndu-le într-una locul în circulaţie şi îndepărtîndu-se astfel de propriul lor punct de plecare. Cu toate că mişcarea banilor nu este decît expresia circulaţiei mărfurilor, circulaţia mărfurilor apare numai ca rezultat al mişcării banilor 75) .

Pe de altă parte, banilor le revine funcţia de mijloc de circulaţie numai pentru că ei sînt valoarea autonomizată a mărfurilor. De aceea mişcarea lor ca mijloc de circulaţie nu este de fapt decît propria mişcare a formei mărfurilor. Această mişcare trebuie să se reflecte deci vizibil în circulaţia banilor. Astfel, de pildă, pînza transformă mai întîi forma ei marfă în forma ei bani. Ultimul termen al primei sale metamorfoze M—B, forma bani, devine astfel primul termen al ultimei sale metamorfoze B—M, adică al retransformării pînzei în biblie. Dar fiecare din aceste două schimbări ale formei se efectuează printr-un schimb între marfă şi bani, prin schimbarea reciprocă a locului acestora. Aceiaşi bani ajung, ca formă de care marfa s-a lepădat, în mîna vînzătorului şi o părăsesc ca formă absolut alienabilă a mărfii. Ei îşi schimbă locul de două ori. Prima metamorfoză a pînzei aduce aceşti bani în buzunarul ţesătorului, a doua îi scoate din nou de acolo. Cele două schimbări opuse ale formei aceleiaşi mărfi se oglindesc deci în dubla schimbare de loc a banilor în direcţie opusă.

Dacă însă nu au loc decît metamorfoze unilaterale ale mărfurilor, fie că e vorba numai de vînzări sau numai de cumpărări, aceiaşi bani îşi schimbă de asemenea locul numai o singură dată. A doua schimbare a locului lor exprimă întotdeauna a doua metamorfoză a mărfii, adică retransformarea banilor în marfă. În repetarea frecventă a schimbării locului aceloraşi bani se oglindeşte nu numai seria de metamorfoze ale unei singure mărfi, ci şi împletirea nenumăratelor metamorfoze ale lumii mărfurilor în general. De altlel, este de la sine înţeles că toate acestea sînt valabile numai pentru forma, analizată aici, a circulaţiei simple a mărfurilor.

La primul pas pe care îl face intrînd în circulaţie, la prima schimbare a formei ei, marfa iese din sfera circulaţiei, în care intră mereu altă marfă. Dimpotrivă, banii, ca mijloc de circulaţie, se menţin mereu în sfera circulaţiei şi se mişcă mereu în cadrul ei. Se naşte, aşadar, întrebarea: ce cantitate de bani poate să absoarbă această sferă?

Într-o ţară se efectuează în fiecare zi numeroase metamorfoze unilaterale ale mărfurilor, simultane şi deci paralele în spaţiu, sau, cu alte cuvinte, simple vînzări de o parte şi simple cumpărări de cealaltă parte. Prin preţurile lor, mărfurile sînt deja considerate egale cu anumite cantităţi de bani imaginare. Întrucît forma de circulaţie nemijlocită, de care ne ocupăm aici, pune întotdeauna faţă în faţă în mod fizic marfa şi banii, şi anume marfa la polul vînzării, iar banii la polul opus, al cumpărării, masa de mijloace de circulaţie necesare pentru procesul de circulaţie al lumii mărfurilor este determinată de mai înainte de suma preţurilor mărfurilor. De fapt banii nu fac decît să reprezinte în mod real cantitatea de aur exprimată în mod ideal în suma preţurilor mărfurilor. Este deci de la sine înţeles că aceste sume sînt egale. Ştim însă că, atunci cînd valorile mărfurilor rămîn neschimbate, preţurile lor variază o dată cu valoarea aurului (adică a materialului bănesc), crescînd proporţional atunci cînd această valoare scade şi scăzînd atunci cînd această valoare creşte. Astfel, dacă suma preţurilor mărfurilor creşte sau scade, rnasa banilor aflaţi în circulaţie trebuie să crească sau să scadă în aceeaşi proporţie. E drept că în cazul acesta schimbarea în masa mijloacelor de circulaţie provine chiar din banii înşişi, dar nu din funcţia lor ca mijloc de circulaţie, ci din funcţia lor ca măsură a valorii. Mai întîi preţul mărfurilor variază invers proporţional cu valoarea banilor şi, apoi, masa mijloacelor de circulaţie variază direct proporţional cu preţul mărfurilor. Exact acelaşi fenomen ar avea loc dacă, de pildă, nu ar scădea valoarea aurului, ci argintul ar înlocui aurul ca măsură a valorii, sau dacă nu s-ar urca valoarea argintului, ci aurul l-ar înlocui în funcţia de măsură a valorii. În primul caz ar trebui să circule mai mult argint decît circula înainte aur, iar în al doilea caz ar trebui să circule mai puţin aur decît circula înainte argint. În ambele cazuri s-ar schimba valoarea materialului bănesc, adică a mărfii care funcţionează ca măsură a valorii; s-ar schimba deci expresia în preţuri a valorii mărfurilor, deci masa banilor aflaţi în circulaţie care servesc la realizarea acestor preţuri. Am văzut că sfera circulaţiei mărfurilor are o fisură prin care intră aurul (argintul, cu un cuvînt: materialul bănesc) ca marfă cu valoare dată. Această valoare este presupusă atunci cînd banii funcţionează ca măsură a valorii, adică la determinarea preţurilor. Dacă, de pildă, valoarea măsurii valorii înseşi scade, acest lucru se manifestă în primul rînd în modificarea preţului mărfurilor, care sînt schimbate direct pe metalele nobile, ca pe mărfuri, chiar la locul lor de producţie. Îndeosebi în primele stadii de dezvoltare a societăţii burgheze, o mare parte din celelalte mărfuri va continua să fie evaluată un timp mai îndelungat cu ajutorul valorii perimate şi devenite iluzorie a măsurii valorii. Dar pe măsură ce mărfurile se influenţează reciproc prin raportul valoric dintre ele, preţurile, în aur sau în argint, ale mărfurilor se echilibrează treptat în proporţiile determinate chiar de valorile lor, pînă cînd, în cele din urmă, valorile tuturor mărfurilor sînt apreciate în conformitate cu noua valoare a metalului-bani. Acest proces de echilibrare este însoţit de o creştere continuă a cantităţii de metale nobile care intră în circulaţie, înlocuind mărfurile schimbate direct pe ele. În aceeaşi măsură deci în care preţurile rectificate ale mărfurilor se generalizează, adică în măsura în care valorile mărfurilor vor fi apreciate în conformitate cu noua valoare, scăzută, a metalului care continuă să scadă pînă la un anumit punct, în aceeaşi măsură există şi masa suplimentară de metal, necesară pentru realizarea acestor preţuri noi. O cercetare unilaterală a faptelor care au urmat după descoperirea unor noi zăcăminte de aur şi de argint a dus, în secolul al XVII-lea şi îndeosebi în secolul al XVIII-lea, la concluzia greşită că preţurile mărfurilor au crescut fiindcă o cantitate mai mare de aur şi de argint a funcţionat ca mijloc de circulaţie. În cele ce urmează vom presupune valoarea aurului ca dată, aşa cum este de fapt în momentul stabilirii preţurilor.

În această ipoteză, masa mijloacelor de circulaţie este, aşadar, determinată de suma preţurilor mărfurilor ce urmează să fie realizate. Dacă mai presupunem acum că şi preţul fiecărui fel de marfă este dat, suma preţurilor mărfurilor depinde, evident, de masa mărfurilor aflate în circulaţie. Nu e nevoie de multă bătaie de cap ca să înţelegi că dacă un cuarter de grîu costă 2 l. st., 100 cuarteri vor costa 200 l. st., 200 cuarteri vor costa 400 l. st. etc., că deci, o dată cu masa grîului, creşte şi masa banilor care trebuie să schimbe locul cu el în momentul vînzării.

Dacă presupunem că masa mărfurilor este dată, masa banilor aflaţi în circulaţie creşte şi scade după cum oscilează preţurile mărfurilor. Ea creşte şi scade pentru că suma preţurilor mărfurilor creşte sau scade ca urmare a oscilaţiilor preţurilor acestora. Nu este nicidecum necesar ca preţurile tuturor mărfurilor să crească sau să scadă simultan. Creşterea preţurilor la un anumit număr de articole de bază într-un caz, sau scăderea preţurilor lor în alt caz, este suficientă pentru a spori sau a reduce suma preţurilor, care urmează să se realizeze, ale tuturor mărfurilor aflate în circulaţie, deci, totodată, pentru a pune în circulaţie o cantitate mai mare sau mai mică de bani. Indiferent dacă schimbarea preţurilor mărfurilor oglindeşte schimbări reale ale valorii sau simple oscilaţii ale preţurilor de piaţă, efectul asupra masei mijloacelor de circulaţie este în ambele cazuri acelaşi.

Să presupunem un număr de vînzări izolate, simultane şi deci paralele în spaţiu, adică metamorfoze parţiale, în care se vînd, de pildă, 1 cuarter de grîu, 20 de coţi de pînză, 1 biblie, 4 galloni de rachiu. Dacă preţul fiecăruia din aceste articole este de 2 l. st., iar suma preţurilor ce urmează să fie realizată este deci de 8 l. st., în circulaţie va trebui să intre o masă de bani de 8 l. st. Dacă însă aceleaşi mărfuri formează termenii seriei de metamorfoze analizate de noi, adică: 1 cuarter de grîu — 2 l. st. — 20 de coţi de pînză — 2 l. st. — 1 biblie — 2 l. st. — 4 galloni de rachiu — 2 l. st., în acest caz cele 2 l. st. fac ca diferitele mărfuri să circule pe rînd, realizînd succesiv preţurile lor, prin urmare ele realizează suma de 8 l. st., pentru ca în cele din urmă să se oprească în mina distilatorului. Ele efectuează patru rotaţii. Această deplasare repetată a aceloraşi bani reprezintă dubla schimbare a formei mărfii, mişcarea ei prin două stadii opuse ale circulaţiei şi totodată împletirea metamorfozelor unor mărfuri diferite 76) . Fazele opuse şi care se completează una pe alta, faze în care se efectuează acest proces, nu pot fi paralele în spaţiu, ci trebuie să fie succesive în timp. Măsura duratei lor o formează de aceea intervalele de timp determinată; adică viteza circulaţiei banilor se măsoară prin numărul rotaţiilor aceloraşi unităţi băneşti într-un timp dat. Să presupunem, de pildă, că procesul circulaţiei celor patru mărfuri de mai sus durează o zi. În acest caz, suma preţurilor ce urmează a fi realizată este de 8 l. st., numărul rotaţiilor aceloraşi unităţi băneşti este de 4, iar masa banilor care circulă este de 2 l. st.; prin urmare, pentru un interval de timp dat a procesului de circulaţie:

care funcţionează ca mijloc de circulaţie. Această lege este general valabilă. E drept că procesul de circulaţie dintr-o ţară cuprinde, într-o perioadă de timp dată, pe de o parte, numeroase vînzări (resp. cumpărări), adică numeroase metamorfoze parţiale, fărîmiţate, simultane şi paralele în spaţiu în care aceleaşi unităţi băneşti îşi schimbă locul o singură dată, adică efectuează o singură rotaţie şi, pe de altă parte, numeroase serii de metamorfoze mai mult sau mai puţin simple, parte paralele, parte împletite între ele, în care aceleaşi unităţi băneşti efectuează un număr mai mare sau mai mic de rotaţii. Dar numărul total al rotaţiilor tuturor unităţilor băneşti cu aceeaşi denumire aflate în circulaţie ne dă numărul mediu al rotaţiilor unei singure unităţi băneşti, sau viteza medie a circulaţiei banilor. Cantitatea de bani care, de pildă, la începutul procesului zilnic de circulaţie intră în acest proces este, fireşte, determinată de suma preţurilor mărfurilor care circulă simultan una alături de cealaltă. Dar în cadrul procesului o unitate bănească răspunde, ca să zicem aşa, pentru cealaltă. Dacă una îşi măreşte viteza de circulaţie, cealaltă îşi micşorează viteza sau este scoasă complet din sfera circulaţiei, pentru că aceasta nu poate să absoarbă decît o cantitate de aur care, înmulţită cu numărul mediu de rotaţii ale fiecărui element al ei, este egală cu suma preţurilor ce urmează a fi realizată. Dacă deci numărul de rotaţii ale unităţilor băneşti creşte, cantitatea de bani care circulă scade. Dacă numărul rotaţiilor lor scade, cantitatea de bani creşte. Întrucît cantitatea de bani care poate să funcţioneze ca mijloc de circulaţie cînd viteza medie este dată, nu avem decît să aruncăm în circulaţie o anumită cantitate de bancnote de o liră sterlină, de pildă, pentru a scoate tot atîţia sovereigni, un artificiu bine cunoscut de toate băncile.

După cum în circulaţia banilor nu apare, în general, decît procesul de circulaţie al mărfurilor, adică circuitul lor prin metamorfoze opuse, tot aşa în viteza circulaţiei banilor nu apare decît viteza de schimbare a formei mărfurilor, împletirea continuă a seriilor de metamorfoze, rapiditatea schimbului de substanţe, dispariţia rapidă a mărfurilor din sfera circulaţiei şi înlocuirea lor tot atît de rapidă cu mărfuri noi. În viteza circulaţiei banilor apare, aşadar, unitatea fluidă a fazelor opuse şi care se completează una pe alta, transformarea formei de întrebuinţare în întruchiparea valorii şi retransformarea întruchipării valorii în formă de întrebuinţare, deci unitatea celor două procese, al cumpărării şi al vînzării. Invers, în încetinirea circulaţiei banilor apare separarea şi autonomizarea acestor procese ca doi poli opuşi, întreruperea schimbărilor formei şi deci a schimbului de substanţe. Bineînţeles, din circulaţie, ca atare, nu se poate vedea de unde provine această întrerupere. Ea nu arată decît fenomenul propriu-zis. Pentru concepţia uzuală, care vede că, o dată cu încetinirea circulaţiei banilor, aceştia apar şi dispar mai puţin frecvent în toate punctele de la periferia circulaţiei, explicarea fenomenului acesta prin cantitatea insuficientă de mijloace de circulaţie pare de la sine înţeleasă 77) .

Prin urmare, cantitatea totală de bani care funcţionează într-o anumită perioadă de timp ca mijloc de circulaţie este determinată, pe de o parte, de suma preţurilor tuturor mărfurilor aflate în circulaţie şi, pe de altă parte, de viteza mai mică sau mai mare a proceselor de circulaţie opuse, de care depinde a cîta parte din suma totală a preţurilor poate fi realizată cu ajutorul aceloraşi unităţi monetare. Dar suma preţurilor mărfurilor depinde atît de masa cît şi de preţul fiecărui fel de marfă. Cei trei factori: mişcarea preţurilor, masa de mărfuri aflată în circulaţie şi, în sfîrşit„ viteza de circulaţie a banilor, pot să varieze însă în sensuri diferite şi în proporţii diferite; de aceea suma preţurilor ce urmează a fi realizată, deci şi masa de mijloace de circulaţie, care e determinată de această sumă, poate fi supusă unor combinaţii foarte numeroase. Aici vom menţiona numai pe acelea care au jucat un rol deosebit în istoria preţurilor mărfurilor.

Cînd preţurile mărfurilor rămîn neschimbate, masa mijloacelor de circulaţie poate să crească dacă masa mărfurilor aflate în circulaţie creşte, sau dacă viteza de circulaţie a banilor scade, sau dacă aceste două împrejurări acţionează împreună. Masa mijloacelor de circulaţie poate, dimpotrivă, să scadă dacă masa mărfurilor scade sau dacă viteza de circulaţie creşte.

Cînd preţurile tuturor mărfurilor cresc, masa mijloacelor de circulaţie poate rămîne neschimbată dacă masa mărfurilor aflate în circulaţie scade în aceeaşi proporţie în care creşte preţul lor sau dacă viteza de circulaţie a banilor creşte tot atît de repede ca şi preţurile, în timp ce masa mărfurilor aflate în circulaţie rămîne constantă. Masa mijloacelor de circulaţie poate să scadă dacă masa mărfurilor scade sau dacă viteza de circulaţie creşte mai repede decît preţurile.

Cînd preţurile tuturor mărfurilor scad, masa mijloacelor de circulaţie poate să rămînă neschimbată dacă masa mărfurilor oreşte în aceeaşi proporţie în care scade preţul lor sau dacă viteza de circulaţie a banilor scade în aceeaşi proporţie în care scad preţurile. Ea poate să crească dacă masa mărfurilor creşte mai repede, sau dacă viteza de circulaţie scade mai repede decît scad preţurile mărfurilor.

Variaţiile diferiţilor factori se pot compensa reciproc astfel că, în pofida instabilităţii lor permanente, suma totală a preţurilor mărfurilor ce urmează să fie realizată deci şi masa de bani uflată în circulaţie, poate rămîne constantă. Din această cauză se constată, îndeosebi atunci cînd se analizează perioade relativ lungi, că nivelul mediu al masei de bani aflaţi în circulaţie în fiecare ţară este mult mai constant şi, cu excepţia perturbaţiilor puternice provocate periodic de crizele industriale şi comerciale şi, mai rar, de o schimbare în valoarea banilor, abaterile de la acest nivel mediu sînt mai puţin importante decît ne-am putea aştepta la prima vedere.

Legea potrivit căreia cantitatea mijloacelor de circulaţie este determinată de suma preţurilor mărfurilor aflate în circulaţie şi de viteza medie de circulaţie a banilor 78) poate fi exprimată şi astfel: dacă suma valorilor mărfurilor şi vitezia medie a metamorfozelor lor sînt date, cantitatea de bani sau a materialului bănesc aflat în circulaţie depinde de propria valoare a banilor. Iluzia că, dimpotrivă, preţurile mărfurilor sînt determinate de masa mijloacelor de circulaţie, iar aceasta, la rîndul ei, de masa materialului bănesc aflat în ţară 79) se bazează, la primii ei reprezentanţi, pe ipoteza absurdă că mărfurile intră în procesul de circulaţie fără preţ, iar banii fără valoare şi, de aceea o anumită parte a acestui amestec de mărfuri se schimbă cu o parte alicotă a masei de metal 80) .