c) Moneda. Semnul valorii

Din funcţia banilor ca mijloc de circulaţie ia naştere forma lor monetară. Cantitatea de aur care se exprimă în preţ, adică în denumirea bănească a mărfurilor, trebuie să le întîlnească pe acestea în procesul circulaţiei ca piesă de aur avînd aceeaşi denumire, sau monedă. Ca şi stabilirea etalonului preţurilor, baterea monedei îi revine statului. În diferitele uniforme naţionale pe care le îmbracă aurul şi argintul ca monede, dar pe care le dezbracă din nou pe piaţa mondială, se manifestă separarea dintre sferele interne sau naţionale ale circulaţiei mărfurilor şi sfera ei generală, piaţa mondială.

Moneda de aur şi aurul în lingouri se deosebesc deci de la început numai ca aspect, şi aurul poate fi transformat oricînd dintr-o formă în alta 81) . Dar chiar în momentul cînd iese din monetărie, moneda o porneşte pe drumul creuzetului, căci în circulaţie monedele de aur se uzează, una mai mult, alta mai puţin. Începe procesul de separare a titlului aurului de substanţa lui, a conţinutului nominal al monedei, de conţinutul ei real. Monede de aur cu aceeaşi denumire au valori diferite, deoarece au greutăţi diferite. Aurul ca mijloc de circulaţie se diferenţiază de aurul ca etalon al preţurilor şi încetează astfel de a mai fi echivalentul real al mărfurilor ale căror preţuri le realizează. Istoria acestor confuzii constituie istoria monedei în evul mediu şi în epoca modernă pînă în secolul al XVIII-lea. Tendinţa firească a procesului circulaţiei de a transforma existenţa-aur a monedei într-o aparenţă-aur, adică de a transforma moneda într-un simbol al conţinutului său metalic oficial, este ea însăşi recunoscută de legile moderne cu privire la gradul de pierdere a metalului, care face ca o monadă de aur să nu mai poată circula, cu alte cuvinte, să se demonetizeze.

Dacă circulaţia banilor însăşi separă conţinutul real de conţinutul nominal al monedei, fiinţarea ei metalică de fiinţarea ei funcţională, ea conţine posibilitatea latentă de a înlocui banii de metal în funcţia lor de monedă prin semne făcute din alt material sau prin simboluri. Dificultăţile tehnice ale baterii monedei din cantităţi infime de aur, respectiv de argint, şi faptul că la început metalele mai puţin preţioase şi nu cele preţioase, argintul în locul aurului, arama în locul argintului, au servit ca măsură a valorii şi au circulat deci ca bani în momentul în care metalul mai preţios le-a detronat explică din punct de vedere istoric rolul pe care monedele de argint şi de aramă l-au jucat ca înlocuitori ai monedei de aur. Ele înlocuiesc aurul în acele sfere ale circulaţiei mărfurilor în care moneda circulă cel mai rapid şi în care ea se uzează deci cel mai rapid, adică acolo unde cumpărările şi vînzările se înnoiesc neîncetat pe scara cea mai redusă. Pentru a-i împiedica pe aceşti sateliţi să ocupe definitiv locul aurului se stabilesc prin lege proporţiile, foarte reduse, în care ei trebuie să fie primiţi la plăţi în locul aurului. Fireşte, sferele speciale în care circulă diferitele categorii de monede se întretaie. Moneda divizionară apare alături de aur pentru plata fracţiunilor din cea mai mică monedă de aur; aurul intră continuu în circulaţia cu amănuntul, dar în mod tot atît de continuu el e scos din ea prin schimbul cu moneda divizionară 82) .

Conţinutul metalic al pieselor de argint sau de aramă este fixat arbitrar prin lege. În circulaţie ele se uzează şi mai repede decît moneda de aur. Funcţia lor monetară devine deci de fapt cu totul independentă de greutatea lor, adică de orice valoare a lor. Fiinţarea aurului ca monedă se separă total de substanţa sa valorică. În locul lui pot deci să funcţioneze ca monedă lucruri relativ lipsite de valoare, de pildă bilete de hîrtie. În semnele băneşti metalice caracterul lor pur simbolic mai este încă oarecum disimulat. În banii de hîrtie el devine evident. După cum vedem: ce n'est que le premier pas qui coute *8 .

Aici avem în vedere numai banii de hîrtie emişi de stat care au un curs forţat. Ei iau naştere nemijlocit din circulaţia metalică. Banii de credit presupun, dimpotrivă, condiţii care, din punctul de vedere al circulaţiei simple a mărfurilor, ne sînt deocamdată complet necunoscute. Menţionăm totuşi în treacăt că aşa cum banii de hîrtie propriu-zişi rezultă din funcţia banilor ca mijloc de circulaţie, banii de credit îşi au rădăcina lor naturală în funcţia banilor ca mijloc de plată 83) .

Statul aruncă din afară în procesul circulaţiei bilete de hîrtie pe care se află imprimate denumiri băneşti de 1 l. st., 5 l. st. etc. În măsura în care ele circulă realmente în locul sumei de aur purtînd aceeaşi denumire, în mişcarea lor nu se oglindesc decît legile circulaţiei banilor. O lege specifică a circulaţiei banilor de hîrtie nu poate lua naştere decît din raportul în care se află faţă de aurul pe care îl reprezintă. Şi această lege spune pur şi simplu că emisiunea de bani de hîrtie trebuie limitată la cantitatea în care ar trebui să circule efectiv aurul (respectiv argintul) pe care aceşti bani de hîrtie îl reprezintă simbolic. Ce-i drept, cantitatea de aur pe care sfera circulaţiei poate să o absoarbă oscilează continuu în jurul unui anumit nivel mijlociu. Totuşi masa medie aflată în circulaţie într-o ţară oarecare nu scade niciodată sub un anumit minim stabilit empiric. Faptul că această masă minimă îşi schimbă mereu elementele componente, adică este formată mereu din alte piese de aur, nu modifică, bineînţeles, de loc volumul şi deplasarea ei continuă în sfera circulaţiei. Ea poate deci să fie înlocuită prin simboluri de hîrtie. Dacă însă astăzi toate canalele circulaţiei vor fi umplute cu bani de hîrtie pînă la saturaţie, mîine, dimpotrivă, ele pot fi suprasaturate din cauza unor oscilaţii în circulaţia mărfurilor. Se pierde orice măsură. Dar dacă hîrtiile întrec propria lor măsură, adică dacă depăşesc cantitatea de monede de aur de aceeaşi denumire care ar putea circula, ele nu reprezintă totuşi, în cadrul lumii mărfurilor, abstracţie făcînd de pericolul discreditării lor generale, decît cantitatea de aur determinată de legile imanente ale lumii mărfurilor, deci singura cantitate de aur care poate să fie reprezentată. Dacă, de pildă, masa bancnotelor reprezintă cîte 2 uncii de aur în loc de 1 uncie, atunci 1 l. st., de pilldă, devine de fapt denumirea bănească să zicem pentru 1/8 de uncie în loc de 1/4 de uncie. Efectul este acelaşi ca în cazul cînd aurul ar suferi o modificare în funcţia sa de măsură a preţurilor. Aceleaşi valori care înainte se exprimau în preţul de 1 l. st. se exprimă acum în preţul de 2 l. st.

Banii de hîrtie sînt semne ale aurului sau semne băneşti. Raportul lor faţă de valorile mărfurilor constă numai în faptul că acestea sînt exprimate ideal în aceleaşi cantităţi de aur pe care hîrtia le reprezintă simbolic şi senzorial. Banii de hîrtie sînt semne ale valorii numai în măsura în care reprezintă cantităţi de aur care, asemenea tuturor celorlalte cantităţi de mărfuri, sînt şi cantităţi de valoare 84) .

Se pune, în sfîrşit, întrebarea: de ce aurul poate fi înlocuit prin simple semne lipsite de valoare? Dar, aşa cum am văzut, această înlocuire este posibilă numai în măsura în care aurul se izolează, se autonomizează în funcţia sa de monedă sau de mijloc de circulaţie. E drept că autonomizarea acestei funcţii nu are loc în cazul monedelor de aur individuale, cu toate că ea se manifestă prin faptul că monedele de aur uzate continuă să circule. Piesele de aur nu sînt simplă monedă sau simplu mijloc de circulaţie decît atîta timp cît se află realmente în circulaţie. Dar ceea ce nu este valabil pentru moneda de aur este valabil pentru masa minimă de aur care poate fi înlocuită prin bani de hîrtie. Această masă se află în permanenţă în sfera circulaţiei, funcţionează necontenit ca mijloc de circulaţie şi există deci exclusiv ca purtătoare a acestei funcţii. Mişcarea ei nu reprezintă deci decît împletirea continuă a proceselor opuse ale metamorfozei mărfurilor M—B—M, în care în faţa mărfii apare întruchiparea valorii ei, pentru a dispărea din nou imediat. Reprezentarea independentă a valorii de schimb a mărfii este aici doar un moment fugitiv. Ea este înlocuită imediat prin altă marfă. Din această cauză este suficientă existenţa doar simbolică a banilor îrntr-un proces în care ei trec continuu dintr-o mînă într-alta. Existenţa lor funcţională absoarbe, ca să zicem aşa, existenţa lor materială. Reflex efemer obiectivizat al preţurilor mărfurilor, ei nu mai funcţionează decît ca semne ale lor proprii şi pot fi deci înlocuiţi prin semne 85) . Numai că semnul bănesc are nevoie de o valabilitate socială obiectivă proprie, şi pe aceasta simbolul de hîrtie o obţine prin cursul forţat. Această constrîngere din partea statului se exercită numai în limitele unei anumite comunităţi, adică în cadrul sferei interne de circulaţie, şi numai aici banii se contopesc întru totul cu funcţia lor de mijloc de circulaţie sau de monedă, şi, prin urmare, pot să aibă ca bani de hîrtie o existenţă pur funcţională, distinctă de substanţa lor metalică.