Karl Marx — Capitalul

f) Irlanda

În încheierea acestui capitol trebuie să mai aruncăm o privire asupra Irlandei. Ne vom referi în primul rînd la faptele care interesează aici.

Populaţia Irlandei a ajuns în 1841 la 8.222.664 de locuitori, a scăzut în 1851 la 6.623.985, în 1861 la 5.850.309, iar în 1866 la 5.500.000, adică aproximativ nivelul din 1801. Scăderea a început în anul de foamete 1846 şi în mai puţin de 20 de ani Irlanda a pierdut peste 5/16 din întreaga ei populaţie 181) . Numărul total al emigranţilor din mai 1851 pînă în iulie 1865 era de 1.591.487; în ultimii cinci ani, 1861—1865, era de peste o jumătate de milion. Numărul caselor locuite a scăzut în perioada 1851—1861 cu 52.990. Din 1851 pînă în 1861 numărul fermelor cu o suprafaţă de 15—30 de acri a crescut cu 61.000, al fermelor cu o suprafaţă de peste 30 de acri cu 109.000, în timp ce numărul total al fermelor a scăzut cu 120.000, scădere care se datora deci exclusiv dispariţiei fermelor cu o suprafaţă de mai puţin de 15 acri, cu alte cuvinte centralizării lor.

Scăderea numărului populaţiei, fireşte, a fost însoţită în general de o scădere a masei produselor. Pentru ceea ce ne interesează pe noi este suficient să examinăm cei 5 ani dintre 1861 şi 1865, în timpul cărora au emigrat peste o jumătate de milion de locuitori, iar cifra absolută a populaţiei a scăzut cu peste 1/3 milion. (Vezi tabelul A.)

Tabelul A

Şeptelul de vite

Anul

Cai

Vite cornute mari

total

scădere

total

scădere

creştere

1860....

619.811

—

3.606.374

—

1861....

614.232

5.579

3.471.688

134.686

—

1862....

602.894

11.338

3.254.890

216.798

—

1863....

579.978

22.916

3.144.231

110.659

—

1864....

562.158

17.820

3.262.294

—

118.063

1865....

557.867

14.291

3.493.414

—

231.120

Anul

Porci

total

scădere

creştere

total

scădere

creştere

1860....

3.542.080

—

1.271.072

—

1861....

3.556.050

—

13.970

1.102.042

169.030

—

1862....

3.456.132

99.918

—

1.154.324

—

52.282

1863....

3.308.204

147.928

—

1.067.458

86.866

—

1864....

3.366.941

—

53.737

1.058.480

8.978

—

1865....

3.688.742

—

321.801

1.299.893

—

241.413

Din tabelul de mai sus rezultă:

Cai	Vite cornute mari	Oi	Porci
Scădere absolută	Scădere absolută	Creştere absolută	Creştere absolută
71.944	112.960	146.662	28.821 182)

Să examinăm acum agricultura, care furnizează mijloacele de subzistenţă pentru oameni şi pentru vite. În tabelul B se indică scăderea şi creşterea anuală în comparaţie cu anul precedent. La cereale figurează grîul, ovăzul, orzul, secara, fasolea şi mazărea, la legume cartofii, napii, sfecla, varza, morcovii, păstîrnacul, borceagul etc.

Tabelul B

Creşterea sau scăderea suprafeţei cultivate şi a fîneţelor (respectiv păşuni) în acri

Cereale

Legume

Păşuni și trifoi

Suprafaţa totală care serveşte pentru agricultură şi creşterea vitelor

Anul

scădere

creştere

scădere

creştere

scădere

creştere

scădere

creştere

1861....

15.701

36.974

—

47.969

—

19.271

81.373

—

1862....

72.734

74.785

—

6.623

—

2.055

138.841

—

1863....

144.719

19.358

—

7.724

—

63.922

92.431

—

1864....

122.437

2.317

—

47.486

—

87.761

—

10.493

1865.....

72.450

—

25.421

—

68.970

50.159

—

28.218

—

1861-65

428.041

108.013

82.834

122.850

339.37

În 1865 suprafaţa „păşunilor“ a crescut pînă la 127.470 de acri, îndeosebi datorită faptului că suprafaţa „pîrloagelor şi a turbăriilor“ s-a redus cu 101.543 de acri. Comparînd anul 1865 cu anul 1864, constatăm la cereale o scădere de 246.667 de cuarteri, dintre care 48.999 la grîu, 166.605 la ovăz, 29.892 la orz etc.; la cartofi constatăm o scădere de 446.398 de tone, cu toate că suprafaţa cultivată a crescut în 1865 etc. (vezi tabelul C.)

De la mişcarea populaţiei şi a producţiei agricole din Irlanda trecem la mişcarea din punga landlorzilor, a marilor fermieri şi a capitaliştilor industriali din această ţară. Ea se reflectă în scăderea şi creşterea impozitului pe venit. Pentru înţelegerea tabelului D menţionăm că rubrica D (profituri cu excepţia celor ale fermierilor) cuprinde şi aşa-zisele profituri „profesionale“, adică veniturile avocaţilor, ale medicilor etc, şi că rubricile C şi E, nespecificate aici, cuprind veniturile funcţionarilor, ale ofiţerilor, ale sinecuriştilor statului, ale creditorilor statului etc.

Tabelul C

Creşterea sau scăderea suprafeţei cultivate, a produsului la acru şi a produsului total în 1865 în comparaţie cu 1864 183)

Produsul

Suprafaţa cultivată în acri

Creştere sau scădere în 1865

Produsul la acru

Creştere sau scădere în 1865

Produsul total

Creştere sau scădere în 1865

1864

1865

1864

1865

1864

1865

cwt.

cuarteri

Grîu.......

276.483

266.989

—

9.494

13,3

13,0

—

0,3

875.782

826.783

—

48.999

Ovăz....

1.814.886

1.735.228

—

69.658

12,1

12,3

0,2

—

7.826.332

7.659.727

—

166.605

Orz......

172.700

177.102

4.402

—

15,9

14,9

—

1,0

761.909

732.017

—

29.892

Orzoaică..

8.894

10.091

1.197

—

16,4

14,8

—

1,6

15.160

13.989

—

1.171

Secară....

8,5

10,4

1,9

—

12.680

18.364

5.684

—

tone

Cartofi....

1.039.724

1.066.260

26.536

—

4,1

3,6

—

0,5

4.312.388

3.865.990

—

446.398

Napi.......

337.355

334.212

—

3.143

10,3

9,9

—

0,4

3.467.569

3.301.683

—

165.976

Sfeclă....

14.073

14.389

316

—

10,5

13,3

2,8

—

147.284

191.937

44.653

—

Varză....

31.821

33.622

1.801

—

9,3

10,4

1,1

—

297.375

350.252

52.877

—

In..........

301.693

251.433

—

50.260

34,2*

25,2*

—

9,0*

64.506

39.561

—

24.945

Fîn........

1.609.569

1.678.493

68.924

—

1,6

1,8

0,2

—

2.607.153

3.068.707

461.554

—

* Stone = 14 pfunzi.

Tabelul D

Venituri supuse impozitului pe venit în l. st. 184)

1860

1861

1862

1863

1864

1865

Rubrica A
Renta funciară.........

12.893.829

13.003.554

13.398.938

13.494.091

13.470.700

13.801.616

Rubrica B
Profitul fermierilor.....

2.765.387

2.773.644

2.937.899

2.938.823

2.930.874

2.946.072

Rubrica D
Profituri industriale...

4.891.652

4.836.203

4.858.800

4.846.497

4.546.147

4.850.199

Totalul rubricilor
A—E

22.962.885

22.998.394

23.597.574

23.658.631

23.236.298

23.930.340

La rubrica D, creşterea medie anuală a venitului reprezenta în 1853—1864 numai 0,93%, pe cînd în Marea Britanie ea reprezenta în aceeaşi perioadă 4,58%. Tabelul următor arată repartiţia profitului (fără profitul fermierilor) în anii 1864 şi 1865:

Tabelul E

Rubrica D. Venituri provenite din profituri (peste 60 l. st.) în Irlanda 185)

1864

1865

L.st.

Persoane

L.st.

Persoane

Venit anual total.......................

4.368.610

17.467

4.669.979

18.081

Venituri anuale de peste 60 l.st.
şi sub 100 l.st..........................

238.726

5.015

222.575

4.703

Din venitul anual total..............

1.979.066

11.321

2.028.571

12.184

Rest din venitul anual total......

2.150.818

1.131

2.418.833

1.194

1.073.906

1.010

1.097.927

1.044

1.076.912

121

1.320.906

150

Din care...................................

430.535

584.458

122

646.377

736.448

262.819

274.528

Anglia, ţară cu o producţie capitalistă dezvoltată şi prin excelenţă industrială, ar fi pierit în urma unei pierderi de populaţie ca aceea pe care a suferit-o Irlanda. Dar Irlanda nu este în momentul de faţă decît un district agricol al Angliei, despărţit de ea printr-un canal lat, district care-i furnizează cereale, lînă, vite, muncitori şi soldaţi.

Depopularea a făcut ca mult pămînt să rămînă necultivat, a redus foarte mult cantitatea de produs agricol 186) şi, deşi creşterea vitelor s-a extins, în unele ramuri ale acesteia se constată o scădere absolută, iar în altele o creştere care abia merită să fie menţionată şi care este întreruptă permanent de scăderi. Cu toate acestea, o dată cu scăderea numărului populaţiei, renta funciară şi profitul fermierilor au crescut continuu, acesta din urmă totuşi nu atît de constant ca prima. Cauza este uşor de înţeles. Pe de o parte, datorită comasării fermelor şi transformării terenurilor arabile în păşuni, o parte tot mai mare din produsul total s-a transformat în plusprodus. Plusprodusul a crescut, deşi produsul total din care el constituie o parte a scăzut. Pe de altă parte, valoarea în bani a acestui plusprodus a crescut şi mai rapid decît masa lui, datorită faptului că în ultimii 20 de ani, şi îndeosebi în ultimii 10 ani, preţul de piaţă al cărnii, al lînii etc. din Anglia a crescut tot mai mult.

Mijloacele de producţie fărîmiţate care servesc producătorilor ca mijloace de muncă şi mijloace de subzistenţă, fără a fi valorificate prin încorporarea de muncă a altuia, nu sînt capital, după cum produsul consumat de propriul său producător nu este marfă. Dacă o dată cu masa populaţiei a scăzut şi masa mijloacelor de producţie folosite în agricultură, masa capitalului folosit în agricultură a crescut, pentru că o parte din mijloacele de producție mai înainte fărîmiţate a fost transformată în capital.

Capitalul total al Irlandei investit în afara agriculturii, în industrie şi în comerţ, a fost acumulat în ultimele două decenii în mod lent, cu mari şi continue oscilaţii. Cu atît mai rapid s-a dezvoltat însă concentrarea părţilor lui componente individuale. În sfîrşit, oricît de redusă a fost creşterea lui absolută, el a crescut relativ în raport cu numărul populaţiei, care a scăzut.

Aşadar, sub ochii noştri se desfăşoară aici pe scară largă un proces cum nu şi-ar fi putut dori mai frumos economia ortodoxă pentru confirmarea dogmelor ei, potrivit cărora mizeria este rezultatul suprapopulaţiei absolute, iar echilibrul se restabileşte prin depopulare. Ne găsim în faţa unei experienţe care are cu totul altă importanţă decît ciuma de la mijlocul secolului al XIV-lea, atît de preamărită de adepţii lui Malthus 189 . În treacăt fie spus, dacă în sine era o naivitate pedantă să aplici etalonul secolului al XIV-lea la relaţiile de producţie şi la relaţiile demografice corespunzătoare din secolul al XLX-lea, pe lîngă această naivitate se mai scăpa din vedere şi faptul că dacă de o parte a Canalului Mînecii, în Anglia, ciuma şi depopularea care a însoţit-o au fost urmate de eliberarea şi de îmbogăţirea populaţiei rurale, de cealaltă parte, în Franţa, ele au avut drept consecinţă accentuarea aservirii şi a mizeriei 186a) .

În 1846 foametea a decimat în Irlanda peste 1.000.000 de oameni, dar exclusiv săraci. Ea a lăsat neştirbită avuţia ţării. Emigraţia care i-a urmat şi care durează de douăzeci de ani, fiind şi astăzi încă în plină creştere, n-a distrus, ca de pildă războiul de 30 de ani, o dată cu oamenii şi mijloacele lor de producţie. Geniul irlandez a descoperit o metodă absolut nouă pentru a transporta ca prin farmec un popor sărac la mii de mile de locul tragediei lui. Emigranţii stabiliţi în Statele Unite trimit acasă în fiecare an bani de drum celor rămaşi în ţară. Fiecare grup care emigrează anul acesta atrage după sine alt grup în anul următor. Aşadar, emigraţia, în loc să coste ceva Irlanda, constituie, dimpotrivă, unul dintre cele mai rentabile capitole ale operaţiilor de export ale ei. Emigraţia este, în sfîrşit, un proces sistematic, care nu face un gol temporar în masa populaţiei, ci înghite anual un număr de oameni mai mare decît acela pe care îl compensează creşterea naturală a populaţiei, astfel că nivelul absolut al populaţiei scade an de an 186b) .

Care au fost consecinţele pentru cei rămaşi, pentru muncitorii irlandezi scăpaţi de suprapopulaţie? Consecinţele au fost că suprapopulaţia relativă este astăzi tot atît de mare ca înainte de 1846, că salariul e tot atît de scăzut şi munca a devenit şi mai grea, că mizeria de la sate duce spre o nouă criză. Cauzele sînt simple. Revoluţia în agricultură merge mînă în mînă cu emigraţia. Producţia suprapopulaţiei relative merge mult mai rapid decît scăderea absolută a populaţiei. O privire asupra tabelului C ne arată că transformarea terenurilor arabile în păşuni trebuia să aibă în Irlanda repercusiuni mai puternice decît în Anglia. Aici, o dată cu creşterea vitelor se dezvoltă producţia de nutreţuri; în Irlanda ea scade. În timp ce întinderi mari de pămînt înainte cultivate sînt lăsate în paragină sau sînt transformate în păşuni permanente, o mare parte din pîrloage, înainte nefolosite, şi o mare parte din turbării servesc acum la extinderea creşterii vitelor. Fermierii mici şi mijlocii — îi includ aici pe toţi cei care nu cultivă mai mult de 100 de acri — continuă să reprezinte circa 8/10 din numărul total al fermierilor 186c) . Concurenţa producţiei agricole capitaliste exercită asupra lor o presiune mult mai mare decît înainte şi, ca urmare, ei furnizează în mod permanent noi recruţi clasei muncitorilor salariaţi. Unica mare industrie a Irlandei, industria inului, necesită relativ puţini muncitori adulţi de sex masculin şi ocupă în genere, cu toată extinderea ei ca urmare a scumpirii bumbacului în 1861—1866, numai o parte relativ neînsemnată a populaţiei. Ca oricare altă industrie mare, ea produce în permanenţă, prin fluctuaţii neîntrerupte în propria ei sferă, o suprapopulaţie relativă, chiar dacă masa de muncitori pe care ea o absoarbe creşte în mod absolut. Mizeria populaţiei rurale este piedestalul pe care se ridică fabricile uriaşe de cămăşi etc., a căror armată de muncitori este răspîndită în cea mai mare parte la sate. Regăsim aici sistemul deja descris al muncii la domiciliu, care, prin munca excesivă și prost plătită, constituie un mijloc sistematic pentru crearea de muncitori „excedentari“. În sfîrşit, deşi scăderea numărului populaţiei nu are aici urmări atît de dezastruoase ca într-o ţară cu producție capitalistă dezvoltată, ea nu are loc nici fără repercusiuni continue asupra pieţei interne. Breşele pe care le creează emigrația nu reduc numai cererea locală de braţe de muncă, ci şi veniturile micilor negustori, ale meseriaşilor, ale micilor întreprinzători în genere. Aceasta este cauza reducerii veniturilor între 60 şi 100 l. st. din tabelul E.

O prezentare clară a situaţiei zilerilor agricoli din Irlanda se găseşte în rapoartele inspectorilor irlandezi care controlează aplicarea legii cu privire la asistenţa săracilor (1870) 186d) . Funcţionari ai unui regim care nu se menţine decît cu ajutorul baionetelor și al stării de asediu, uneori declarată făţiş, alteori disimulată, ei trebuie să se exprime, spre deosebire de colegii lor din Anglia, cu multă precauţie şi, totuşi, nu permit guvernului lor să-şi facă iluzii. Potrivit datelor lor, nivelul salariului, încă foarte scăzut la sate, a crescut totuşi în ultimii douăzeci de ani cu 50—60% şi este acum în medie de 6 pînă la 9 şilingi pe săptămînă. În spatele acestei sporiri aparente se ascunde însă o scădere reală a salariului, căci această sporire nici nu compensează măcar creşterea preţului mijloacelor de subzistenţă necesare survenită între timp; dovadă: următorul extras din conturile oficiale ale unei case de muncă din Irlanda.

Cheltuielile săptămînale medii pentru întreţinerea unui om

Anul

Hrană

Îmbrăcăminte

Total

De la 29 sept. 1848 pînă la 29 sept. 1849

1 ş. 31/4 p.

0 ş. 3 p.

1 ş. 61/4 p.

De la 29 sept. 1868 pînă la 29 sept. 1869

2 ş. 71/4 p.

0 ş. 6 p.

3 ş. 11/4 p.

Preţul mijloacelor de subzistenţă necesare este, aşadar, aproape de două ori, iar acela al îmbrăcămintei exact de două ori mai ridicat decît acum douăzeci de ani.

Chiar făcînd abstracţie de această disproporţie, simpla comparare a nivelurilor salariului, exprimat în bani, este departe de a ne duce la concluzii juste. Înainte de foamete, la sate cea mai mare parte a salariilor se plăteau în natură şi numai o mică parte în bani; în prezent plata în bani este o regulă generală. Chiar din acest fapt rezultă că, indiferent de dinamica salariului real, expresia lui în bani trebuia să crească.

„Înainte de foamete, zilerul agricol avea un petic de pămînt pe care cultiva cartofi şi creştea porci şi păsări. În prezent el trebuie să-şi cumpere toate mijloacele de subzistenţă şi nu mai are nici veniturile din vînzarea porcilor, a păsărilor și ouălor“ 187) .

Într-adevăr, înainte muncitorii agricoli se confundau cu micii fermieri şi nu alcătuiau de obicei decît ariergarda fermelor mijlocii şi mari la care găseau de lucru. Abia în urma catastrofei din 1846 ei au început să constituie o parte a clasei muncitorilor salariaţi propriu-zişi, o pătură deosebită, care nu mai era legată de patron decît prin relaţii băneşti.

Ştim care erau condiţiile lor de locuit înainte de 1846. De atunci ele s-au înrăutăţit şi mai mult. O parte din zilerii agricoli, care se micşorează însă din zi în zi, continuă să locuiască pe pămînturile fermierilor în cottages supraaglomerate, mult mai îngrozitoare decît ceea ce există mai îngrozitor în districtele agricole din Anglia. Aceasta este situaţia pretutindeni, cu excepţia cîtorva localităţi din Ulster; aceasta este situaţia în sud, în comitatele Cork, Limerick, Kilkenny etc.; în est, în Wicklow, Wexford etc.; în centru, în King's şi Queen's County, Dublin etc.; în nord, în Down, Antrim, Tyrone etc.; în vest, în Sligo, Roscommon, Mayo, Galway etc. „Este o ruşine — spune unul dintre inspectori — pentru religia şi civilizaţia acestei ţări“ 187a) . Pentru ca zilerii să se simtă mai bine în văgăunile lor, li se confiscă sistematic petice de pămînt pe care le au din timpuri imemoriale.

„Conştiinţa acestei stări de urgisire în care sînt ţinuţi de proprietarii funciari şi de administratorii lor a trezit la zilerii agricoli sentimentul corespunzător de antagonism şi de ură împotriva acelora care îi tratează ca rasă lipsită de drepturi“ 187a) .

Primul act al revoluţiei în agricultură a fost distrugerea pe scară foarte largă şi ca la comandă a cocioabelor aflate pe cîmpurile lucrate de ei. Mulţi muncitori s-au văzut siliţi să-şi caute adăpost la sate şi la oraşe. Acolo au fost azvîrliţi, asemenea unor vechituri, în poduri, cocioabe, pivniţe şi în văgăunile din cartierele cele mai mizere. Mii de familii irlandeze, cărora, chiar după mărturiile englezilor pătrunşi de prejudecăţi naţionale, le sînt caracteristice un puternic ataşament faţă de căminul lor, o veselie senină şi puritatea moravurilor, s-au trezit astfel transplantate în aceste pepiniere ale viciului. Bărbaţii sînt nevoiţi să-şi caute acum de lucru la fermierii din vecinătate, care îi angajează numai cu ziua, adică pe baza celei mai precare forme de salariu; în afară aceasta,

„ei au acum de străbătut drumuri lungi pînă la fermă şi înapoi, de multe ori uzi pînă la piele şi expuşi la tot felul de adversităţi, care atrag adesea după sine extenuarea, boala şi deci mizeria“ 187b) .

„Oraşele trebuiau să primească an de an surplusul de muncitori din districtele rurale“ 187c) , şi după toate acestea este de mirare „că la oraşe şi în localităţile mici există un surplus de muncitori în timp ce la sate e lipsă de muncitori!“ 187d) Adevărul este că această lipsă nu se face simţită decît „în perioadele de munci agricole urgente, primăvara şi toamna, în timp ce în restul anului mulți muncitori rămîn fără lucru“ 187e) , că „după strînsul recoltei, din octombrie pînă în primăvară, cu greu pot găsi ceva de lucru“ 187f) şi că chiar atunci cînd au de lucru „ei pierd adesea zile întregi şi în munca lor intervin tot felul de întreruperi“ 187g) .

Aceste consecinţe ale revoluţiei în agricultură, adică ale transformării terenurilor arabile în păşuni, ale folosirii maşinilor, ale celor mai stricte economii de muncă etc., sînt agravate încă şi mai mult de landlorzii-model, care, în loc să-şi cheltuiască renta în străinătate, binevoiesc să trăiască în Irlanda pe domeniile lor. Pentru a nu viola legea cererii şi ofertei, aceşti domni storc

„acum aproape întregul necesar de muncă de la micii fermieri, care sînt astfel siliţi să muncească pentru landlorzii lor în schimbul unui salariu în general mai mic decît acela plătit zilerilor obişnuiţi, fără să mai vorbim de neplăcerile şi de pagubele pe care le au fiindcă sînt siliţi să-şi neglijeze propriile lor ogoare în perioada critică a însămînţărilor sau a culesului“ 187h) .

Nesiguranţa şi neregularitatea muncii, şomajul frecvent şi prelungit, toate aceste simptome ale unei suprapopulaţii relative figurează, aşadar, în rapoartele inspectorilor care controlează aplicarea legii cu privire la asistenţa săracilor ca un flagel al proletariatului agricol irlandez. Ne amintim că fenomene asemănătoare am întîlnit şi la proletariatul agricol englez. Deosebirea constă în faptul că în Anglia, ţară industrială, armata industrială de rezervă se recrutează la sate, pe cînd în Irlanda, ţară agricolă, armata agricolă de rezervă se recrutează la oraşe, unde se refugiază muncitorii agricoli alungaţi de la sate. În Anglia, muncitorii agricoli excedentari devin muncitori de fabrică; în Irlanda însă, muncitorii agricoli alungaţi la oraşe, deşi exercită presiune asupra salariilor de aici, rămîn totuşi muncitori agricoli şi, în căutare de lucru, se reîntorc mereu la sate.

Autorii rapoartelor oficiale rezumă în felul următor situaţia materială a zilerilor agricoli:

„Deşi trăiesc extrem de modest, salariul abia le ajunge ca să acopere cheltuielile pentru hrană şi locuinţă ale lor şi ale familiilor lor; pentru îmbrăcăminte le trebuie alte venituri... Condiţiile de locuit şi toate celelalte lipsuri fac ca această clasă să fie expusă în mod deosebit tifosului şi tuberculozei“ 187i) .

De aceea nu este de mirare că, potrivit mărturiei unanime a autorilor rapoartelor, în rîndurile acestei clase mocneşte o nemulţumire sumbră, că ea doreşte reîntoarcerea trecutului, că urăşte prezentul, că priveşte cu deznădejde viitorul, „cade uşor sub influenţa dăunătoare a demagogilor“ şi trăieşte doar cu gîndul de a emigra în America. Iată în ce loc binecuvîntat s-a transformat înverzita Erin 190 datorită panaceului malthusian, depopularea!

Un singur exemplu e suficient pentru a ilustra bunul trai al muncitorilor manufacturieri irlandezi:

„În recenta mea inspecţie în nordul Irlandei — spune inspectorul de fabrici englez Robert Baker i) — m-au impresionat eforturile unui muncitor irlandez calificat de a da o bună educaţie copiilor săi din mijloacele sale foarte reduse. Voi reproduce textual spusele lui. Că e muncitor calificat se vede din faptul că e folosit la confecţionarea de articole pentru piaţa din Manchester. Johnson: Sînt beetler *38 şi lucrez de la 6 dimineaţa pînă la 11 noaptea, de luni pînă vineri; sîmbătă terminăm lucrul la 6 seara şi avem 3 ore pentru masă și odihnă. Am 5 copii. Pentru munca pe care o fac primesc 10 şilingi şi 6 pence pe săptămînă; soţia mea lucrează de asemenea şi primeşte 5 şilingi pe săptămînă. Fetiţa cea mai mare, de 12 ani, are grijă de gospodărie. Ea ne găteşte și este singurul nostru ajutor. Ea îi pregăteşte pe cei mici cînd pleacă la şcoală. Soţia mea se scoală şi pleacă o dată cu mine. O fată care trece pe lîngă casa noastră mă trezeşte la 5 şi jumătate dimineaţa. Nu mîncăm nimic înainte de a pleca la lucru. Peste zi fetiţa de 12 ani îngrijeşte de cei mici. Dimineaţa mîncăm la 8 şi în acest scop venim acasă. O dată pe săptămînă bem ceai; în restul zilelor mîncăm o fiertură (stirabout), uneori din făină de ovăz, alteori din făină de porumb, după cum sîntem în stare să ne procurăm una sau alta. Iarna avem, în afară de făina de porumb, puţin zahăr şi apă. Vara culegem cei cîţiva cartofi pe care îi cultivăm singuri pe un petic de pămînt şi, cînd s-au terminat, ne întoarcem la fiertură. Aşa este zi de zi tot anul, fie duminică, fie zi de lucru. Seara, după ce termin munca, sînt întotdeauna foarte obosit. Foarte rar se întîmplă să avem o bucăţică de carne. Trei dintre copiii noștri merg la şcoală şi plătim 1 pence pe săptămînă pentru fiecare. Chiria este 9 pence pe săptămînă, turba şi încălzitul ne costă cel puţin 1 şiling şi 6 pence în două săptămîni“ 188) .

Acestea sînt salariile irlandeze, aceasta este viaţa irlandezilor!

Într-adevăr, mizeria din Irlanda este din nou problema la ordinea zilei în Anglia. La sfîrşitul anului 1866 şi începutul a lui 1867, lordul Dufferin i) , unul dintre marii magnaţi funciari irlandezi, şi-a propus să soluţioneze problema în coloanele ziarului „Times“. „Ce gest uman din partea unui mare domn!“ 191

Din tabelul E s-a văzut că în timp ce în 1864, dintr-un profit total de 4.368.610 l. st., trei maeştri în arta de a stoarce plusvaloare au băgat în buzunar numai 262.819, în 1865 dintr-un profit total de 4.669.979 l. st. aceiaşi trei virtuoşi ai „abstinenţei“ au băgat în buzunar 274.528 l. st., în 1864 26 au băgat în buzunar 646.377 l. st., în 1865 28 au băgat în buzunar 736.448 l. st., în 1864 121 au băgat în buzunar 1.076.912 l. st., în 1865 150 au băgat în buzunar 1.320.906 l. st., în 1864 1.131 au băgat în buzunar 2.150.818 l. st., aproape jumătate din profitul total anual, în 1865 1.194 au băgat buzunar 2.418.833 l. st., mai mult de jumătate din profitul total anual. Dar partea leului din renta naţională anuală, pe care o înghite un număr infim de magnaţi funciari în Anglia, Scoţia şi Irlanda, este atît de anormal de mare, încît înţelepciunea de stat britanică socoteşte nimerit să nu publice material statistic cu privire la repartiţia rentei funciare, aşa cum publică cu privire la repartiţia profitului. Lordul Dufferin este unul dintre aceşti magnaţi funciari. A crede că rentele şi profiturile pot fi vreodată „excedentare“ sau că abundenţa lor are o anumită legătură cu abundenţa mizeriei poporului este, desigur, o idee pe cît de „puţin respectabilă“, pe atît de „nesănătoasă“ (unsound). Dumnealui ia în considerare numai faptele. Iar faptele arată că, pe măsură ce populaţia Irlandei scade, rentele irlandeze cresc, că depopularea îi „prieşte“ proprietarului funciar, deci şi pămîntului, deci şi poporului, care nu e decît o anexă a pămîntului. Aşadar, lordul declară că Irlanda continuă să fie suprapopulată şi că emigrarea are loc prea încet. Pentru a fi pe deplin fericită, Irlanda trebuie să mai scape de cel puţin 1/3 de milion de muncitori. Să nu vă închipuiţi cumva că acest lord, care pe deasupra are şi veleităţi de poet, e vreun medic din şcoala lui Sangrado i) , care, ori de cîte ori vedea că starea bolnavului său nu se ameliorează, prescria să i se ia sînge şi iar sînge, pînă cînd pacientul, pierzîndu-şi tot sîngele din vine, se vindeca definitiv. Lordul Dufferin cere o nouă luare de sînge de numai 1/3 de milion de oameni în loc de circa 2.000.000, fără de care în Erin într-adevăr nu va fi posibilă împărăţia de o mie de ani. Faptul acesta poate fi uşor dovedit.

Numărul şi suprafaţa fermelor arendate în Irlanda în 1864

Ferme cu mai puţin de un acru

Ferme cu 1—5 acri

Ferme cu 5—15 acri

Ferme cu 15—30 de acri

Numărul

Acri

Numărul

Acri

Numărul

Acri

Numărul

Acri

48.653

25.394

82.037

288.916

176.368

1.836.310

136.578

3.051.343

Ferme cu 30—50 de acri

Ferme cu 50—100 de acri

Ferme cu peste 100 de acri

Suprafaţa totală

Numărul

Acri

Numărul

Acri

Numărul

Acri

71.961

2.906.274

54.247

3.983.880

31.927

8.227.807

20.319.924 188a)

În perioada 1851—1861 centralizarea a distrus îndeosebi ferme din primele trei categorii, cu o suprafaţă variind între mai puţin de 1 acru pînă la 15 acri. Ele sînt primele care trebuie să dispară. Aceasta înseamnă 307.058 de fermieri „excedentari“ şi, avînd în vedere că fiecare familie este formată în medie din cel puţin 4 persoane, 1.228.232 de persoane. Chiar dacă se presupune că 1/4 va putea fi din nou absorbită după terminarea revoluţiei în agricultură, ceea ce este puţin probabil, şi în acest caz trebuie să emigreze 921.174 de persoane. Fermele din categoriile 4, 5 şi 6, cu o suprafaţă între 15 şi 100 de acri, sînt, lucru de mult ştiut în Anglia, prea mici pentru o cultură de cereale pe baze capitaliste şi cu totul insuficiente pentru creşterea oilor. Făcînd aceeaşi presupunere ca mai sus, trebuie să mai emigreze deci încă 788.761 de persoane, în total 1.709.532. Şi, comme l'appétit vient en mangeant *39 ochii beneficiarilor rentei funciare vor descoperi curînd că şi cu 3.500.000 de locuitori Irlanda este o ţară săracă pentru că este suprapopulată, că, în consecinţă, depopularea ei trebuie să meargă cu mult mai departe pentru ca ea să-şi îndeplinească adevărata ei menire, aceea de a fi o crescătorie de oi şi o regiune de păşuni pentru Anglia 188b) .

Această metodă rentabilă are, ca toate lucrurile bune din lumea aceasta, neajunsurile ei. Paralel cu acumularea rentei funciare în Irlanda, are loc în acelaşi ritm acumularea irlandezilor în America. Irlandezul, înlăturat de oi şi de vaci, reînvie de partea cealaltă a oceanului ca fenian 192 . Şi în faţa bătrînei stăpîne a mărilor se ridică din ce în ce mai ameninţătoare tînăra republică uriaşă.

Acerba fata Romanos agunt
Scelusque fraternae necis 193 .

70) Karl Marx, l. c. (Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 6, Bucureşti, Editura politică, 1959, p. 457—458. — Nota trad.) „Presupunînd că gradul de asuprire a maselor este acelaşi, o ţară este cu atît mai bogată cu cît are mai mulţi proletari“. (Colins i) . „L'Économie Politique, Source des Révolutions et des Utopies prétendues Socialistes“, Paris 1857, t. III, p. 331.) Prin „proletar“ nu se înţelege din punct de vedere economic nimic altceva decît muncitorul salariat, care produce „capital“ şi îl valorifică, şi care e aruncat pe drumuri de îndată ce a devenit de prisos pentru necesităţile de valorificare ale lui „Monsieur Capital“, cum numeşte Pecqueur i) acest personaj. „Proletarul bolnăvicios din pădurile virgine“ este o drăguţă fantezie a lui Roscher i) . Locuitorul pădurii virgine este proprietar al pădurii virgine şi tratează pădurea virgină ca pe proprietate a sa, într-un mod tot atît de neceremonios ca şi urangutanul. Prin urmare, el nu este proletar. Ar fi proletar numai în cazul cînd, în loc să exploateze el pădurea virgină, ar fi exploatat de ea. În ceea ce priveşte starea sănătăţii sale, ea ar rezista unei comparaţii nu numai cu cea a proletarului modern, dar şi cu cea a „onorabililor“ sifilitici şi scrofuloşi. Se vede însă că prin pădure virgină domnul Wilhelm Roscher înţelege „Lüneburger Heide“ din ţinutul său de baştină.

71) „As the Labourers make men rich, so the more Labourers, there will be the more rich men... the Labour of the Poor being the Mines of the Rich“. (John Bellers, l. c., p. 2.)

72) B. de Mandeville, („The Fable of the Bees“, 5th ed., Lond. 1728, Remarks, p. 212, 213, 328.): „Viaţa cumpătată şi munca permanentă sînt pentru cel sărac drumul spre fericirea materială“ (prin care autorul înţelege o zi lucru cît mai lungă şi mijloace de subzistenţă cît mai puţine), „iar pentru stat“ (adică pentru proprietarii funciari, capitaliştii şi demnitarii politici şi agenţii lor) „drumul spre bogăţie“. („An Essay on Trade and Commerce“, Lond. 1770, p. 5

73) Eden ar fi trebuit să se întrebe al cui produs sînt „instituţiile civile“. Pornind de la punctul de vedere al iluziei juridice, el nu consideră legea ca produs al relaţiilor de producţie materiale, ci, invers, relaţiile de producţie ca produs al legii. Linguet i) a răsturnat iluzoria „Esprit des lois“ *1 a lui Montesquieu i) cu un singur cuvînt: „L'esprit des lois, c'est la proprieté“ *2 174 .

74) Eden, l. c., v. I, 1. I, ch. I, p. 1, 2, şi Preface, p. XX.

75) Dacă cititorul îşi va aminti de Malthus i) , al cărui „Essay on Population“ a apărut în 1798, eu voi aminti că această lucrare nu este în forma ei iniţială decît un plagiat şcolăresc-superficial şi popesc-emfatic, după Defoe i) , sir James Steuart i) , Townsend i) , Franklin i) , Wallace i) etc. şi nu conţine nici măcar o singură frază originală. Marea senzaţie pe care acest pamflet a provocat-o s-a datorat exclusiv unor interese de partid. Revoluţia franceză găsise în Regatul britanic apărători fervenţi: „principiul populaţiei“, elaborat pe-ndelete în cursul secolului al XVIII-lea, proclamat apoi cu surle şi trîmbiţe în toiul unei mari crize sociale ca fiind antidotul infailibil împotriva teoriilor lui Condorcet i) şi ale altora, a fost salutat cu entuziasm de oligarhia engleză, încredinţată că el va distruge din rădăcini orice aspiraţii spre progres uman. Mirat peste măsură de succesul său, Malthus s-a apucat să completeze vechea schemă cu material compilat superficial şi să-i adauge material nou, pe care însă nu-l descoperise el, ci numai şi-l însuşise. De altfel, cu toate că era popă al bisericii anglicane, Malthus a depus jurămîntul monahal de celibat. Într-adevăr, aceasta este una dintre condiţiile pentru obţinerea calităţii de fellowship *3 al Universităţii protestante din Cambridge. „Nu permitem ca membrii colegiului să fie căsătoriţi; cel care se căsătoreşte încetează de a mai fi membru al colegiului“. („Reports of Cambridge University Commission“, p. 172.) Faptul acesta îl deosebeşte pe Malthus, în avantajul său, de ceilalţi popi protestanţi, care, respingind prescripţia catolică a celibatului preoţesc, şi-au însuşit în asemenea măsură preceptul „creşteţi şi vă înmulţiţi“ ca misiune biblică specifică a lor, încît contribuie peste tot în mod neruşinat la înmulţirea populaţiei, predicînd în acelaşi timp muncitorilor „principiul populaţiei“. E caracteristic faptul că parodia economică a păcatului originar, mărul lui Adam i) , „urgent appetite“, „the checks which tend to blunt the shafts of Cupid“ *4 , cum se exprimă glumeţ popa Townsend, acest punct delicat a fost şi este monopolizat de către domnii reprezentanţi ai teologiei protestante, sau, mai bine zis, ai bisericii. Cu excepţia călugărului veneţian Ortes i) , un scriitor original şi spiritual, cei mai mulţi predicatori ai teoriei populaţiei sînt popi protestanţi. Astfel, Bruckner i) , „Théorie du Système animal“, Leyde 1767, lucrare în care este epuizată întreaga teorie modernă a populaţiei şi care a fost inspirată de disputa trecătoare dintre Quesnay i) şi discipolul său Mirabeau i) senior pe aceeaşi temă, apoi popa Wallace, popa Townsend, popa Malthus şi discipolul său, arhipopa Th. Chalmers i) , ca să nu mai vorbim de alţi scribi popeşti mai mici in this line *5 . La început, de economia politică s-au ocupat filozofi ca Hobbes i) , Locke i) , Hume i) , oameni de afaceri şi oameni politici, ca Thomas Morus i) , Temple i) , Sully i) , de Witt i) , North i) , Law i) , Vanderlint i) , Cantillon i) , Franklin, de latura ei teoretică s-au ocupat cu mult succes medici ca Petty i) , Barbon i) , Mandeville, Quesnay. Încă la mijlocul secolului al XVIII-lea, reverendul Mr. Tucker i) , un economist de seamă pentru timpul său, se scuză pentru faptul că vorbeşte despre Mamon. Mai tîrziu, şi anume o dată cu „principiul populaţiei“, a sosit timpul popilor protestanţi. Ca şi cum ar fi presimţit apariţia acestor cîrpaci, Petty, care consideră populaţia ca bază a avuţiei şi care, ca şi Adam Smith, a fost un duşman declarat al popilor, spune: „Religia înfloreşte cel mai bine acolo unde preoţii îşi mortifică cel mai mult trupul, după cum justiţia înfloreşte cel mai bine acolo unde avocaţii mor de foame“. El îi sfătuieşte, aşadar, pe popii protestanţi ca, dacă nu vor să urmeze porunca apostolului Pavel i) şi nu vor să-şi „mortifice trupul“ prin celibat, „să se ferească să formeze mai mulţi preoţi (not to breed more Churchmen) decît pot să absoarbă parohiile (benefices) existente; adică, dacă în Anglia şi Wales există în total 12.000 de parohii, ar fi imprudent să se formeze 24.000 de popi (it will not be safe to breed 24.000 ministers), căci cei 12.000 rămaşi pe dinafară vor căuta întotdeauna să-şi cîştige existenţa, şi cum ar putea ei s-o facă mai uşor decît încercînd să-i convingă pe oameni că cei 12.000 care au parohii le otrăvesc sufletele, îi înfometează şi îi îndreaptă pe o cale greşită, o cale pe care nu vor ajunge în ceruri?“. (Petty, „A Treatise on Taxes and Contributionis“, Lond. 1667, p. 57.) Atitudinea lui Adam Smith faţă de popimea protestantă din timpul său este caracterizată prin cele ce urmează. În „A.Letter to A. Smith, L.L.D. On the Life, Death and Philosophy of his Friend David Hume. By One of the People called Christians“, 4th ed., Oxford 1784, doctorul Horne i) , episcop al bisericii anglicane la Norwich, îl mustră pe A. Smith pentru că într-o scrisoare adresată domnului Strahan i) , scrisoare ce a fost publicată, îl „îmbălsămează pe prietenul său David“ (adică Hume) pentru că relatează publicului cum „pe patul de moarte Hume s-a amuzat citindu-l pe Lucian i) şi jucînd whist“ şi pentru că a avut chiar neruşinarea să afirme: „L-am considerat întotdeauna pe Hume, atît în timpul vieţii, cît şi după moarte, ca fiind atît de aproape de idealul de înţelepciune şi de virtute pe cît permite slăbiciunea naturii umane“. Episcopul exclamă indignat: „Este oare just din partea dv., domnule, să ne prezentaţi ca fiind de o înţelepciune şi de o virtute desăvîrşită caracterul şi modul de viaţă al unui om care a nutrit o antipatie incurabilă faţă de tot ce se cheamă religie şi care a făcut eforturi mari pentru a şterge, în măsura în care acest lucru depindea de el, chiar şi numele ei din amintirea oamenilor?“ (l.c., p. 8). „Dar nu vă descurajaţi, voi cei ce iubiţi adevărul; ateismul are o viaţă scurtă“ (p. 17). Adam Smith „comite îngrozitoarea fărădelege (the atrocious wickedness) de a propaga în ţară ateismul (prin a sa „Theory of moral sentiments“) „...Vă cunoaştem trucurile, domnule doctor! Intenţiile dv. sînt precise, dar de data aceasta v-aţi greşit socotelile. Prin exemplul lui David Hume, Esq., vreţi să ne faceţi să credem că ateismul este singurul întăritor (cordial) pentru un suflet deprimat şi singurul antidot al fricii de moarte... N-aveţi decît să rîdeţi de Babilonul în ruine şi să felicitaţi pe faraonul învechit în rele!“ (l.c., p. 21, 22). Un alt audient ortodox al prelegerilor lui A. Smith scrie după moartea acestuia: „Prietenia lui Smith pentru Hume... l-a împiedicat să fie creştin... El îl credea pe Hume pe cuvînt. Dacă Hume i-ar fi spus că Luna e o brînză verde, el ar fi crezut. El l-a crezut deci pe cuvînt şi atunci cînd Hume spunea că nu există dumnezeu şi că nu există minuni... Prin principiile sale politice, el se apropia de republicanism“. („The Bee“, by James Anderson i) , 18 vls., Edinb. 1791—1793, vol. 3, p. 166, 165.) Popa Th. Chalmers îl bănuieşte pe A. Smith că a inventat din pură răutate categoria „muncitorilor neproductivi“ anume pentru popii protestanţi, cu toată munca lor binecuvîntată în via domnului.

76) Notă la ediţia a 2-a. „Dar limita utilizării muncitorilor industriali ca şi a muncitorilor agricoli este aceeaşi: anume posibilitatea pentru întreprinzător de a obţine un profit din produsul muncii lor... Dacă nivelul salariului creşte în aşa măsură încît cîştigul patronului să scadă sub profitul mediu, el încetează de a-i mai utiliza sau îi utilizează numai cu condiţia ca ei să accepte o reducere a salariului“. (John Wade i) , l. c., p. 240.)

77) Karl Marx, „Zur Kritik der Politischen Oekonomie“, p. 165 şi urm. (Vezi K. Marx şi F. Engels, Opere, vol. 13, Bucureşti, Editura politică, 1962, p. 169 şi urm. — Nota trad.)

77a) „Dacă ne întoarcem acum la prima noastră analiză, în care s-a demonstrat... că însuşi capitalul nu este decît produsul muncii omeneşti..., pare cu totul de neînţeles că omul poate să ajungă sub dominaţia propriului său produs, capitalul, şi să-i fie subordonat, şi întrucît este evident că în realitate lucrurile stau astfel, se impune de la sine întrebarea: cum a putut deveni muncitorul din stăpîn al capitalului, în calitatea sa de creator al capitalului, sclavul capitalului“. (Von Thünen i) , „Der isolirte Staat“, partea a II-a, secţiunea a 2-a, Rostock 1863, p. 5, 6.) Meritul lui Thünen este de a fi pus întrebarea. Răspunsul lui este însă de-a dreptul pueril.

77b) { La ediţia a 4-a. — „Trusturile“ engleze şi americane de dată recentă au şi început să urmărească acest scop, încercînd să reunească cel puţin toate marile întreprinderi dintr-o ramură industrială sau alta într-o mare societate pe acţiuni care să deţină efectiv monopolul. — F.E. }

77c) Notă la ediţia a 3-a. — În exemplarul lui Marx se află aici următoarea observaţie marginală: „De menţionat aici pentru a fi folosit mai tîrziu: dacă lărgirea este exclusiv cantitativă atît la capitalurile mai mari, cît şi la cele mai mici din aceeaşi ramură de producţie, profiturile sînt proporţionale cu mărimile capitalurilor avansate. Dacă lărgirea cantitativă are efecte calitative, simultan creşte rata profitului la capitalul mai mare“. — F.E.

78) Recensamîntul populaţiei din Anglia şi Wales arată, printre altele, următoarele:

Numărul persoanelor ocupate în agricultură (inclusiv proprietari, fermieri, grădinari, păstori etc.): 1851: 2.011.447, 1861: 1.924.110, scădere — 87.337. Industria lînii — 1851: 102.714 persoane, 1861: 79.242; industria mătăsii — 1851: 111.940, 1861: 101.678; imprimerii de stambă — 1851: 12.098, 1861: 12.556 — această creştere infimă determină, în pofida extinderii colosale a producţiei, o importantă scădere relativă a numărului muncitorilor ocupaţi; pălărieri — 1851: 15.957, 1861: 13.814; muncitori care confecţionează pălării de paie şi bonete — 1851: 20.393, 1861: 18.176; muncitorii de la fabricile de malţ — 1851: 10.566, 1861: 10.677; lumînărari — 1851: 4.949, 1861: 4.686. Scăderea aceasta se datorează, între altele, extinderii luminatului cu gaz. Pieptănari — 1851: 2.038, 1861: 1.478; tăietori de lemne — 1851: 30.552, 1861: 31.647 — creştere infimă datorată răspîndirii ferăstraielor mecanice; muncitori care confecţionează cuie — 1851: 26.940, 1861: 26.130 — scădere ca urmare a concurenţei maşinilor; muncitori în minele de cositor şi de cupru — 1851: 31.360, 1861: 32.041. Dimpotrivă, filaturi şi ţesătorii de bumbac — 1851: 371.777, 1861: 456.646; mine de cărbune — 1851: 183.389, 1861: 246.613. „În general, din 1851 încoace numărul muncitorilor a crescut cel mai mult în ramurile în care maşinile nu au fost încă folosite pînă în prezent cu succes“. („Census of England and Wales for 1861“, vol. III, Lond. 1863, p. 35—39.)

79) Legea scăderii progresive a mărimii relative a capitalului variabil şi influenţa ei asupra situaţiei clasei muncitorilor salariaţi au fost mai mult intuite decît înţelese de unii economişti iluştri ai şcolii clasice. Meritul cel mai mare în această privinţă îi revine lui John Barton i) , deşi el confundă, ca şi toţi ceilalți, capitalul constant cu capitalul fix şi capitalul variabil cu capitalul circulant. Iată ce spune el: „Cererea de muncă depinde de creşterea capitalului circulant, nu de creşterea capitalului fix. Dacă ar fi adevărat că raportul dintre aceste două feluri de capital este acelaşi în toate timpurile şi în toate împrejurările, de aici ar rezulta într-adevăr că numărul muncitorilor ocupaţi ar fi direct proporţional cu avuţia statului respectiv. Dar o asemenea presupunere nici aparent nu este verosimilă. Pe măsură ce meseriile se dezvoltă şi civilizaţia se extinde, capitalul fix reprezintă o parte tot mai mare în raport cu capitalul circulant. Volumul capitalului fix folosit în producţia unei bucăţi de muselină englezească este cel puţin de o sută de ori mai mare, poate chiar de o mie de ori mai mare decît volumul capitalului fix folosit pentru fabricarea unei bucăţi asemănătoare de muselină indiană. Iar partea capitalului circulant folosit este de o sută de ori sau de o mie de ori mai mică... Dacă toate economiile din decursul unui an ar fi adăugate la capitalul fix, ele nu ar determina totuşi o creştere a cererii de muncă“. (John Barton, „Observations on the circumstances which influence the Conditions of the Labouring Classes of Society“, Lond. 1817, p. 16, 17.) „Aceea cauză care face ca venitul net al ţării să crească poate în acelaşi timp să provoace un surplus de populaţie şi să înrăutăţească situaţia muncitorului“. (Ricardo, l.c., p. 469.) O dată cu sporirea capitalului, „cererea“ (de muncă) „va scădea relativ“ (l.c., p. 480, notă). „Suma de capital destinată întreţinerii muncii se poate schimba, independent de schimbările în suma totală a capitalului... Mari fluctuaţii in cantitatea de muncă utilizată şi mizeria mare pot deveni mai frecvente pe măsură ce capitalul însuşi devine mai abundent“. (Richard Jones i) , „An Introductory Lecture on Pol. Econ.“, Lond. 1833, p. 12.) „Cererea“ (de muncă) „va creşte... nu în raport cu acumularea capitalului total... De aceea orice sporire a capitalului naţional destinat reproducţiei va avea, o dată cu progresul social, o influenţă tot mai mică asupra situaţiei muncitorului“. (Ramsay i) , l.c., p. 90, 91.)

80) H. Merivale, „Lectures on Colonization and Colonies“, Lond. 1841 şi 1842, v. I, p. 146.

81) „Prudential habits with regard to marriage, carried to a considerable extent among the labouring class of a country mainly depending upon manufactures and commerce, might injure it... From the nature of a population, an increase of labourers cannot be brought into market, in consequence of a particular demand, till after the lapse of 16 or 18 years, and the conversion of revenue into capital, by saving, may take place much more rapidly; a country is always liable to an increase in the quantity of the funds for the maintenance of labour faster than the increase of population“. (Malthus, „Princ. of Pol. Econ.“, p. 215, 319, 320.) În această lucrare, Malthus descoperă, în sfîrşit, prin intermediul lui Sismondi i) , frumoasa trinitate a producţiei capitaliste: supraproducţia — suprapopulaţia — supraconsumul, three very delicate monsters, indeed *11 ! Cf. F. Engels, „Umrisse zu einer Kritik der Nationalökonomie“, l.c., p. 107 şi urm. (Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 1, Bucureşti, Editura politică, 1960, ed. a II-a, p, 562—566. — Nota trad.)

82) Harriet Martineau i) , „The Manchester Strike“, 1832, p. 101.

83) Chiar în timpul crizei de bumbac din 1863 găsim într-un pamflet al muncitorilor din filaturile de bumbac din Blackburn proteste violente împotriva muncii excesive, care, în virtutea legii cu privire la reglementarea muncii în fabrici, lovea, fireşte, numai în muncitorii adulţi de sex masculin. „În aceasiă fabrică li se cere muncitorilor adulţi să muncească 12 pînă la 13 ore pe zi„ cu toate că există sute de oameni care sînt siliţi să trîndăvească şi care ar fi gata să muncească parţial pentru a-şi putea întreţine familiile şi pentru a-şi salva tovarăşii de la moarte prematură provocată de munca excesivă“. „Noi — se spune în continuare — am vrea să întrebăm dacă această practică a muncii excesive permite relaţii cît de cît acceptabile între patroni şi «slugi». Victimele muncii excesive simt nedreptatea în aceeaşi măsură ca şi cei condamnaţi de ea la trîndăvie forţată (condemned to forced idleness). Dacă munca ar fi distribuită echitabil în districtul acesta, ar fi de lucru suficient pentru ca toţi să fie ocupaţi parţial. Nu cerem decît un drept al nostru atunci cînd propunem patronilor să introducă pretutindeni un timp de muncă redus, cel puţin atîta timp cît mai dăinuie actuala stare de lucruri, în loc ca unii dintre noi să muncească pînă la epuizare, în timp ce alţii să fie siliţi, din cauza lipsei de lucru, să-şi menţină existenţa cu ajutorul asistenţei publice“. („Reports of Insp. of Fact. 31st Oct.1863“, p. 8.) — Cu obişnuitul său instinct infailibil de burghez, autorul lucrării „Essay on Trade and Commerce“ înţelege efectele existenţei unei suprapopulaţii relative asupra muncitorilor ocupaţi. „Altă cauză a trîndăviei (idleness) în regatul nostru o constituie lipsa unui număr suficient de braţe de muncă. Ori de cîte ori cantitatea de muncă devine insuficientă din cauza vreunei cereri neobişnuite de produse, muncitorii îşi dau seama de propria lor importanţă şi vor ca şi patronii lor s-o simtă; e uluitor; dar aceşti indivizi sînt atît de depravaţi, încît în asemenea cazuri se unesc în grupuri cu scopul de a-i pune în încurcătură pe patronii lor prin aceea că trîndăvesc toată ziua“. („Essay etc.“, p. 27, 28.) Aceşti oameni cereau anume o mărire a salariilor.

84) „Economist“ din 21 ianuarie 1860.

85) În timp ce, în a doua jumătate a anului 1866, la Londra au fost concediaţi 80.000 pînă la 90.000 de muncitori, în raportul cu privire la situaţia în fabrici pe această perioadă se spune: „Nu pare să fie cu totul justă afirmaţia că cererea provoacă întotdeauna ofertă exact în momentul în care acest lucru e necesar. În ceea ce priveşte munca, lucrurile nu stau aşa, căci anul trecut multe maşini nu au putut funcţiona din cauza lipsei de forţe de muncă“, („Reports of Insp. of Fact. for 31st Oct. 1866“, p. 81.)

85a) Discursul de deschidere a conferinţei sanitare, Birmingham, 14 ianuarie 1875, rostit de J. Chamberlain i) , la acea dată primar al oraşului, actualmente (1883) ministru al comerţului.

86) Potrivit recensămîntului din 1861, în Anglia şi Wales existau „781 de oraşe cu 10.960.998 de locuitori, în timp ce satele şi parohiile rurale cu numai 9.105.226... Potrivit recensămîntului din 1851, existau 580 de oraşe cu o populaţie aproximativ egală cu cea a districtelor rurale din împrejurimi. Dar în timp ce în acestea din urmă populaţia a crescut în următorii 10 ani cu numai o jumătate de milion, în cele 580 de oraşe ea a crescut cu 1.554.067. Creşterea populaţiei este în parohiile rurale de 6,5%, iar în oraşe de 17,3%. Deosebirea în nivelul de creştere se datorează deplasării populaţiei de la ţară la oraş. Trei sferturi din creşterea totală a populaţiei revine oraşelor“. („Census etc.“, v. III, p. 11, 12.)

87) „Sărăcia favorizează, se pare, perpetuarea“. (A. Smith.) După părerea galantului şi spiritualului abate Galiani, aceasta este chiar o rînduială deosebit de înţeleaptă a lui dumnezeu: „Dumnezeu a făcut ca oamenii care exercită profesiunile cele mai utile să se nască în număr foarte mare“. (Galiani, l.c., p. 78) „Mizeria, care atinge ultimul grad al foametei şi al epidemiilor, nu opreşte creșterea populaţiei, ci are tendinţa s-o sporească“. (S. Laing i) , „National Distress“, 1844, p. 69.) După ce ilustrează această afirmaţie cu date statistice, Laing continuă: „Dacă toţi oamenii ar trăi in condiţii favorabile, lumea ar fi în scurt timp depopulată“. („If the people were all in easy circumstances, the world would soon be depopulated“.)

88) „Pe zi ce trece devine deci mai clar că relaţiile de producţie în care se mişcă burghezia nu au un caracter unitar, un caracter simplu, ci un caracter ambiguu; că în cadrul aceloraşi relaţii în care se produce avuţia se produce şi mizeria; că în cadrul aceloraşi relaţii în care se dezvoltă forţele productive se dezvoltă şi o forţă represivă; că aceste relaţii nu produc avuţia burgheză, adică avuţia clasei burgheze, decît ruinînd mereu alţi membri ai acestei clase şi formînd un proletariat tot mai numeros“. (Karl Marx, „Misère de la Philosophie“, p. 116.) (Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 4, Bucureşti, Editura politică, 1963, ed. a II-a, p. 140. — Nota trad.)

89) G. Ortes, „Della Economia Nazionale libri sei 1774“, la Custodi, Parte Moderna, t. XXI, p. 6, 9, 22, 25 etc. Ortes spune, l. c., p. 32: „În loc să concep sisteme inutile pentru fericirea popoarelor, vreau să mă rezum la a cerceta cauzele nefericirii lor“.

90) „A Dissertation on the Poor Laws. By a Wellwisher of Mankind (The Rev. Mr. J. Townsend), 1786“, republished, Lond. 1817, p. 15, 39, 41. Acest popă „rafinat“, de la care Malthus copiază uneori pagini întregi atît din scrierea citată, cît şi din însemnările făcute cu prilejul unei călătorii în Spania, a împrumutat cea mai mare parte din doctrina sa de la sir J. Steuart, pe care însă îl denaturează. Astfel, Steuart spune: „Aici, în sclavie, metoda prin care oamenii sînt siliţi să muncească“ (pentru cei care nu muncesc) „este violenţa... Atunci oamenii erau siliţi să muncească“ (adică să muncească gratuit pentru alţii) „deoarece ei erau sclavii altora; în prezent oamenii sînt siliţi să muncească“ (adică să muncească gratuit pentru cei care nu muncesc) „pentru că sînt sclavii propriilor lor nevoi“ 179 ; dar el nu trage de aici concluzia pe care o trage parohul îmbuibat că... e necesar ca muncitorii salariaţi să n-aibă niciodată ce mînca. El vrea, dimpotrivă, să le sporească trebuinţele şi să facă în acelaşi timp din numărul sporit de trebuinţe ale lor un stimulent pentru munca în folosul celor „mai delicaţi“.

91) Storch, l.c., t. III, p. 223.

92) Sismondi, l. c., t. I, p. 79, 80, 85.

93) Destutt de Tracy, l. c., p. 231. „Les nations pauvres, c'est là où le peuple est à son aise; et les nations riches, c'est là où il est ordinairement pauvre“.

94) „Tenth Report of the Commissioners of H. M's Inland Revenue“ Lond. 1866, p. 38.

95) Ibidem.

96) Aceste cifre sînt suficiente pentru comparaţie, dar ca cifre absolute ele nu sînt exacte, întrucît există venituri probabil în valoare de 100.000.000 l. st. care sînt „tăinuite“ în fiecare an. În toate rapoartele lor, Commissioners of Inland Revenue se plîng de fraudele sistematice, comise îndeosebi de comercianţi şi de industriaşi. Se spune de pildă: „O societate pe acţiuni a declarat că profiturile ei impozabile reprezintă 6.000 l. st.; organele de impunere au apreciat că ele reprezintă 88.000 l. st., sumă pentru care s-au şi plătit impozitele în cele din urmă. Altă societate pe acţiuni a declarat un profit de 190.000 l. st. ; ea a fost silită să recunoască că profitul real era de 250.000 l. st.“ (ibid., p. 42).

97) „Census etc.“, l. c., p. 29. Afirmaţia lui John Bright i) potrivit căreia 150 de landlorzi deţin jumătate din proprietatea funciară engleză, iar 12 landlorzi jumătate din proprietatea funciară scoţiană nu a fost dezminţită.

98) „Fourth Report etc. of Inland Revenue“, Lond. 1860, p. 17.

99) Este vorba de venituri nete, adică de veniturile care rămîn după anumite scăzăminte stabilite prin lege.

100) În momentul de faţă, în martie 1867, piaţa Indiei şi a Chinei este din nou suprasaturată de mărfurile fabricanţilor de bumbac britanici exportate în consignaţie. În 1866 a început o reducere cu 5% a salariilor muncitorilor din industria bumbacului; în 1867 are loc la Preston, din cauza unei operaţii asemănătoare, o grevă la care au participat 20.000 de oameni. { Acesta a fost preludiul crizei care a izbucnit la scurt timp după aceea. — F.E. }

101) „Census etc.“ l. c., p. 11.

102) Gladstone, în Camera comunelor, 13 februarie 1843: „It is one of the most melancholy features in the social state of this country that we see, beyond the possibility of denial, that while there is at this moment a decrease in the consuming powers of the people, an increase of the pressure of privations and distress; there is at the same time a constant accumulation of wealth the upper classes, an increase in the luxuriousness of their habits, and of their means of enjoyment“. („Times“, 14 februarie 1843. — Hansard, 13 februarie.)

103) „From 1842 to 1852 the taxable income of the country increased by 6 per cent... In the 8 years from 1853 to 1861, it had increased from the basis taken in 1853, 20 per cent! The fact is so astonishing as to be almost incredible... this intoxicating augmentation of wealth and power... entirely confined to classes of property... must be of indirect benefit to the labouring population, because it cheapens the commodities of general consumption — while the rich have been growing richer, the poor have been growing less poor! at any rate, whether the extremes of poverty are less, I do not presume to say“. (Gladstone, în Camera comunelor, 16 aprilie 1863. „Morning Star“, 17 aprilie.)

104) Vezi datele oficiale în Cartea Albastră „Miscellaneous Statistics of the Un. Kingdom. Part VI“, Lond. 1866, p. 260—273 passim. În locul statisticii orfelinatelor etc. pot servi ca dovezi şi peroraţii ale presei ministeriale în care se pledează pentru înzestrarea copiilor din casa regală. Ea nu uită niciodată să amintească despre scumpetea mijloacelor de subzistenţă.

105) „Think of those who are on the border of that region“ (pauperism), „wages... in others not increased... human life is but, in nine cases out of ten, a struggle for existence“. (Gladstone, în Camera comunelor, 7 aprilie 1864.) Versiunea Hansard este următoarea: „Again; and yet more at large, what is human life but, in the majority of cases, a struggle for existence“ *19 . — Contradicţiile flagrante şi permanente din discursurile la buget ale lui Gladstone în anii 1863 şi 1864 sînt caracterizate de un scriitor englez prin următorul citat din Boileau *20 i) :

„A! Iată omul, iată-l! Îl vezi în fel şi chip.
Din tot ce spune seara s-alege-n zori nisip.
De nimenea dorit, lui însuşi de prisos,
Mereu îşi schimbă felul, devine mai curios“. 181
(„The Theory of Exchanges etc.“, Lond. 1864, p. 135.)

106) H. Fawcett, l. c., p. 67, 82. În ceea ce priveşte dependenţa crescîndă a muncitorilor faţă de negustori, ea este o urmare a oscilaţiilor şi întreruperilor tot mai frecvente în munca lor.

107) Anglia cuprinde şi Wales, Marea Britanie cuprinde Anglia, Wales şi Scoţia, iar Regatul Unit cuprinde aceste trei ţări plus Irlanda.

108) Progresul realizat de la A. Smith încoace apare într-o lumină deosebită prin faptul că pentru acesta cuvîntul workhouse *21 mai este în unele locuri sinonim cu manufactory *22 . Astfel, la începutul capitolului despre diviziunea muncii citim: „Cei care sînt ocupaţi în diferitele ramuri ale muncii pot fi de multe ori reuniţi în aceeaşi casă de muncă (workhouse)“ 183 .

109) „Public Health. Sixth Report etc. for 1863“, Lond. 1864, p. 13.

110) L. c., p. 17.

111) L. c., p. 13.

112) L. c., anexă, p. 232.

113) L. c., p 232, 233.

114) L. c., p. 14, 15.

115) „Nicăieri drepturile individului nu au fost sacrificate într-un mod atît de făţiş şi de neruşinat dreptului de proprietate ca în cazul condiţiilor de locuit ale clasei muncitoare. Orice oraş mare este un lăcaş de jertfe, un altar pe care în fiecare an sînt sacrificaţi Molohului i) nesăţios mii de oameni“. (S. Laing i) , l. c., p. 150.)

116) „Public Health. Eighth Report“, Lond. 1866, p. 14, notă.

117) L. c., p. 89. Despre copiii din aceste cartiere, doctorul Hunter spune: „Nu ştim cum au fost crescuţi copiii înainte ca săracii să fi fost siliţi să trăiască în asemenea promiscuitate, dar ar fi un profet îndrăzneţ cel ce ar vrea să prezică cum se vor comporta aceşti copii care, în împrejurări fără precedent în această ţară, sînt educaţi în aşa fel încît să ajungă în viitor în rîndurile clasei periculoase, împrejurări care îi silesc să stea pînă noaptea tîrziu în tovărăşia unor persoane de toate vîrstele, ameţite de băutură, obscene şi certăreţe“ (l. c., p. 56.)

118) L. c., p. 62.

119) “Report of the Officer of Health of St. Martin's in the Fields. 1865“.

120) „Public Health. Eighth Report“, Lond. 1866, p. 91.

121) L. c., p. 88.

122) L. c., p. 89.

123) L. c., p. 56.

124) L. c., p. 149.

125) L. c., p. 50.

126) Lista întocmită de agentul unei societăţi de asigurare a muncitorilor la Bradford:

Vulcanstreet nr. 122 .....................................

cameră

persoane

Lumleystreet nr. 13 ......................................

„

Bowerstreet nr. 41........................................

„

Portlandstreet nr. 112 ..................................

„

Hardystreet nr. 17.........................................

„

Northstreet nr. 18 .........................................

„

ditto nr. 17 ....................................................

„

Wymerstreet nr. 19 ......................................

„

adulţi

Jowettstreet nr. 56 .......................................

„

persoane

[Georgestreet nr. 150 ...................................

„

familii]

Rifle Court, Marygate nr. 11 ........................

„

persoane

Marshallstreet nr. 28 ...................................

„

ditto nr. 49 ...................................................

camere

familii

Georgestreet nr. 128 ...................................

cameră

persoane

dittot nr. 130 ................................................

„

Edwardstreet nr. 4 ......................................

„

Yorkstreet nr. 34 .........................................

„

familii

Salt Piestreet ..............................................

camere

persoane

Subsoluri

Regent Square ............................................

subsol

persoane

Acrestreet ....................................................

„

Robert's Court nr. 33 ...................................

„

Back Prattstreet, servind drept atelier pentru
lucrătorii în aramă ........................................

„

Ebenezerstreet nr. 27 ..................................

„

(l. c., p. 111.)

127) L. c., p. 114.

128) L. c., p. 50.

129) „Public Health. Seventh Report“, Lond. 1885, p. 18.

130) l. c., p. 165.

131) L. c. p. 18, notă. Şeful secţiei pentru asistenţa săracilor din Chapel-en-le-Frith-Union raportează registratorului general (Registrar General): „La Doveholes s-au făcut într-o mare colină calcaroasă mai multe grote. Aceste văgăuni servesc drept locuinţe pentru săpători şi pentru alţi muncitori care lucrează la construcţia căii ferate. Văgăunile sînt strîmte, umede, fără canale de scurgere şi fără latrine. Nu au nici un fel de aerisire în afară de o deschizătură făcută în boltă, care serveşte în acelaşi timp şi drept horn. Vărsatul face ravagii; au şi fost cîteva cazuri mortale“ (printre troglodiţi) (l. c., nota 2).

132) Amănuntele date la p. 460 şi urm. *24 se referă în special la muncitorii din minele de cărbune. În ceea ce priveşte situaţia şi mai proastă din minele de minereu, comp. raportul conştiincios din 1864 al lui Royal Coimmission.

133) L. c., p. 180, 182.

134) L. c., p. 515, 517.

135) L. c., p. 16.

136) „Foamete în masă în rîndurile săracilor din Londra! (Wholesale starvation of the London Poor!)... În ultimele zile zidurile Londrei erau acoperit cu afişe mari, pe care se putea citi următorul text semnificativ: «Boi graşi, oameni lihniţi de foame! Boii cei graşi şi-au părăsit palatele de cristal pentru a-i îmbuiba pe bogătaşi în apartamentele lor luxoase, în timp ce oameni lihniți de foame se chinuiesc şi mor în văgăunile lor mizere». Aceste afişe sinistre sînt mereu reînnoite. De îndată ce se distrug sau sînt acoperite de altele, apar imediat altele noi în acelaşi loc sau într-un loc la fel de vizibil... Lucrul acest aminteşte omina *26 care au pregătit poporul francez pentru evenimentele din 1789... În acest moment, cînd muncitorii englezi împreună cu femeile şi copiii lor mor de frig şi de foame, banii englezeşti, milioane produse de munca englezilor, sînt plasaţi în împrumuturi acordate întreprinderilor ruseşti, spaniole, italiene şi altor întreprinderi străine“. („Reynolds' Newspaper“, 20 ianuarie 1867).

137) Ducpétiaux, l.c., p. 151, 154, 155, 156.

138) James E. Th. Rogers (Prof. of Polit. Econ. in the University of Oxford), „A History of Agriculture and Prices in England“, Oxford 1866, v. I, p. 690. Această operă, produs al unei munci sîrguincioase, nu cuprinde în primele două volume apărute pînă acum decît perioada 1259—1400. Volumul al doilea cuprinde numai material statistic. Este prima „History of prices“ *27 autentică pe care o posedăm pentru acea perioadă.

139) „Reasons for the late Increase of the Poor Rates, or a comparative View of the Price of Labour and Provisions“, Lond. 1777, p. 5, 11.

140) Dr. Richard Price, „Observations of Reversionary Payments“, 6 ed. By. W. Morgan, Lond. 1803, v. II, p. 158, 159. Price observă la p. 159: „Preţul nominal al unei zile de muncă a unui ziler este astăzi de numai 4 ori sau cel mult 5 ori mai ridicat decît în 1514. Dar preţul grîului este de 7 ori mai mare, cel al cărnii şi al îmbrăcămintei de circa 15 ori mai mare. Preţul muncii a rămas deci atît de mult în urma creşterii cheltuielilor de întreţinere, încît se pare că în raport cu aceste cheltuieli el nu reprezintă acum nici jumătate din ceea ce reprezenta înainte“.

141) Barton, l.c., p. 26. În ceea ce priveşte situaţia de la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, comp. Eden, l.c.

142) Parry, l.c., p. 80.

143) L.c., p. 213.

144) S. Laing, l.c., p. 62.

145) „England and America“, Lond. 1833, v. I, p. 47.

146) „London Economist“, 29 martie 1845, p. 290.

147) Aristocraţia funciară şi-a avansat ea însăşi în acest scop, bineînțeles prin intermediul parlamentului, fonduri din vistieria statului, cu o dobîndă foarte mică, fonduri pe care arendaşii trebuie să le restituie îndoit.

148) Scăderea numărului arendaşilor mijlocii se vede îndeosebi din rubricile recensămîntului: „fiul fermierului, nepotul, fratele, nepotul de frate, fiica, nepoata, sora, nepoata de frate“, pe scurt membrii familiei arendaşului care lucrează la el. La aceste rubrici figurau în 1851 216.851 de persoane, iar în 1861 numai 176.151. Din 1851 pînă în 1871 numărul fermelor arendate avînd mai puțin de 20 de acri a scăzut în Anglia cu mai mult de 900; acela al fermelor avînd între 50 şi 75 de acri a scăzut de la 8.253 la 6.370; situaţia este aceeaşi și în ceea ce priveşte fermele cu o suprafaţă mai mică de 100 de acri. Dimpotrivă, în aceeaşi perioadă numărul fermelor mari a crescut: numărul fermelor cu 300—500 de acri a sporit de la 7.771 la 8.410, acela al fermelor cu peste 500 de acri a sporit de la 2.755 la 3.914, iar numărul fermelor cu peste 1.000 de acri a sporit de la 492 la 582.

149) Numărul păstorilor a crescut de la 12.517 la 25.559.

150) „Census etc.“, l.c., p. 36.

151) Rogers, l.c., p. 693. „The peasant has again become a serf“ (l.c., p. 10). D-l Rogers face parte din şcoala liberală şi este prietenul intim al lui Cobden i) şi al lui Bright, deci în nici un caz laudator temporis acti 187 .

152) „Public Health. Seventh Report“, Lond. 1865, p. 242. „The cost of the hind is fixed at the lowest possible amount on which he can live... the supplies of wages or shelter are not calculated on the profit to be derived from him. He is a zero in farming calculations“. Este deci un lucru foarte obişnuit ca proprietarul casei să urce chiria muncitorului atunci cînd află că acesta cîştigă ceva mai mult sau ca fermierul să reducă salariul muncitorului „pentru că soţia lui a găsit de lucru“, (l.c.).

153) L.c., p. 135.

154) L.c., p. 134.

155) „Report of the Commissioners... relating to Transportation and Penal Servitude“, Lond. 1863, p. 42, nr. 50.

156) L.c., p. 77. „Memorandum by the Lord Chief Justice“.

157) L.c., v. II, Evidence.

158) L.c., v. I, Appendix, p. 280.

158a)158a) L.c., p. 274, 275.

159) „Public Health. Sixth Report. 1863“, p. 238, 249, 261, 262.

160) L.c., p. 262.

161) L.c., p. 17. Muncitorul agricol englez primeşte numai 1/4 din cantitatea de lapte şi numai 1/2 din cantitatea de pîine pe care o primeşte muncitorul agricol irlandez. Condiţiile de alimentaţie mai bune ale acestuia din urmă au fost remarcate încă de A. Young, în lucrarea sa „Tour through Ireland“, la începutul acestui secol. Motivul este pur şi simplu faptul că fermierul irlandez sărac este cu mult mai uman decît fermierul englez bogat. În ceea ce priveşte Wales, datele din text nu sînt valabile pentru partea sa de sud-vest. „Toţi medicii de acolo sînt de acord că creşterea intensă a mortalităţii de pe urma tuberculozei, scrofulozei etc. este legată de înrăutăţirea stării fizice a populaţiei şi toţi atribuie sărăciei această înrăutăţire. Întreţinerea zilnică a muncitorului agricol este evaluată aici la 5 pence; în multe districte, fermierul“ (el însuşi foarte sărac) „plăteşte mai puţin. O fărîmă de carne sărată, tare ca lemnul de mahon şi care abia merită să fie supusă procesului anevoios al digestiei sau o fărîmă de slănină serveşte pentru a da gust unei mari cantităţi de ciorbă din făină şi praz sau unei fierturi de ovăz; acesta este prînzul de fiecare zi al muncitorului agricol... Progresul industriei a însemnat pentru el înlocuirea, în această climă aspră şi umedă, a postavului rezistent, ţesut de mînă, cu ţesături ieftine de bumbac și a băuturilor mai tari cu ceaiul «nominal»... După ce stă ceasuri de-a rîndul în vînt şi ploaie, plugarul se întoarce acasă pentru a se aşeza la un foc făcut cu turbă sau cu un amestec de lut şi resturi de cărbune, care emană nori de acid carbonic şi de acid sulfuric. Pereţii colibei sînt făcuţi din lut şi pietre, în loc de podea pămîntul gol, aşa cum era înainte de construirea colibei, iar acoperișul o grămadă de paie. Orice crăpătură e astupată pentru a se păstra căldura și, într-o duhoare infernală, avînd sub picioare noroi, adesea cu îmbrăcămintea udă care se usucă pe el fiindcă nu are cu ce s-o schimbe, muncitorul cinează împreună cu femeia şi cu copiii săi. Mamoşi care au fost nevoiţi să petreacă o parte din noapte în asemenea colibe povesteau cum li se afundau picioarele în noroiul de pe jos şi cum erau siliţi să facă o deschizătură în perete — ceea ce nu era greu — pentru a putea respira puţin aer curat. Numeroşi martori aparţinînd diferitelor categorii sociale arată că ţăranul subnutrit (underfed) este expus în fiecare noapte acestor influenţe vătămătoare sănătăţii şi altora de acelaşi fel și nu lipsesc într-adevăr de loc dovezile că aceasta are drept rezultat o populație debilă şi scrofuloasă... Comunicările făcute de funcţionarii parohiali din Caermarthenshire şi Cardiganshire arată elocvent aceeaşi stare de lucruri. În plus există un rău şi mai mare: răspîndirea cretinismului. Menţionăm de asemenea condiţiile climatice. Vînturi puternice din sud-vest bîntuie toată regiunea timp de 8 pînă la 9 luni pe an şi sînt însoţite de ploi torenţiale care cad în special pe versantele apusene ale dealurilor. Copacii sînt rari, se găsesc numai în locuri adăpostite, altfel îi distruge vîntul. Colibele sînt tupilate sub vreo terasă de munte, adesea în vreo rîpă sau în vreo carieră de piatră; numai oile pitice și numai cornutele de prin partea locului pot trăi pe aceste păşuni... Tinerii pleacă în districtele miniere Glamorgan şi Monmouth, situate în răsărit... Caermarthensire este pepiniera populaţiei miniere şi în acelaşi timp căminul ei de invalizi... Numărul populaţiei se menţine cu greu. Astfel în Cardinganshire exista:

1851

1861

Populaţie de sex masculin ..........

45.155

44.446

Populaţie de sex feminin .............

52.459

52.955

97.614

97.401

“.

(Dr. Hunters Report in „Public Health. Seventh Report, 1864“, Lond. 1865, p. 498—502 passim.)

162) În 1865 această lege a fost îmbunătăţită într-o oarecare măsură. Experienţa ne va arăta curînd că asemenea cîrpăceală nu ajută la nimic.

163) Pentru a se înţelege mai uşor cele ce urmează menţionăm: close villages (sate închise) se numesc acelea care aparţin unui singur landlord sau numai cîtorva; open villages (sate deschise) sînt acelea al căror pămînt aparţine mai multor proprietari mai mici. În acestea din urmă antreprenorii speculanţi pot clădi cottages şi hanuri.

164) Un asemenea sat de decor are un aspect atrăgător, dar el este tot atît de ireal ca şi satele pe care le-a văzut Ecaterina a II-a i) în călătoria ei în Crimeea. În ultimul timp păstorul este adesea alungat din aceste sate de decor. Astfel, la Market Harborough este o stînă cu o suprafaţă de circa 500 de acri care nu are nevoie decît de munca unui singur om. Pentru a evita drumurile lungi peste cîmpiile acestea întinse, peste păşunile frumoase de la Leicester şi Northampton, păstorul primea un cottage la fermă. Acum i se dă un şiling în plus — treisprezece în total — pentru locuinţa pe care el trebuie să şi-o caute departe în vreun sat deschis.

165) „Casele muncitorilor“ (în satele deschise, care sînt, bineînţeles, întotdeauna supraaglomerate) „se construiesc de obicei la rînd, cu spatele la marginea extremă a peticului de pămînt pe care antreprenorul speculant îl numeşte al său. Ele au deci lumină şi aer numai în partea din faţă“. (Dr. Hunters Report, l.c., p. 135.) „Adesea cîrciumarul sau băcanul din sat este acela care închiriază case. În asemenea cazuri, muncitorul agricol are un al doilea stăpîn în afară de fermier. El trebuie să cumpere de la prăvălia lui. Cu 10 şilingi pe săptămînă, minus chiria anuală de 4 l. st., el este obligat să cumpere, la preţurile dictate de băcan, modicum *32 de care are nevoie: ceai, zahăr, făină, săpun, lumînări şi bere“ (l. c., p. 132). Aceste sate deschise sînt adevărate „colonii de corecţie“ ale proletariatului agricol englez. Multe cottages nu sînt decît simple hanuri prin care trec toţi vagabonzii din împrejurimi. Ţăranul şi familia sa, care îşi păstrează adesea uimitor puritatea şi cinstea în împrejurări dintre cele mai respingătoare, aici sînt pur şi simplu pierduţi. Bineînţeles că nobilele figuri de Shylock i) obişnuiesc să dea fariseic din umeri atunci cînd este vorba de antreprenorii speculanţi, de micii proprietari şi de satele deschise. Ei ştiu foarte bine că „satele închise şi satele de decor“ ale lor sînt generatoarele „satelor deschise“, fără care primele nu ar putea exista. „Fără micii proprietari din satele deschise, majoritatea muncitorilor agricoli ar trebui să înnopteze sub copacii de pe domeniile pe care lucrează“ .(l.c., p. 135). Sistemul satelor „deschise“ şi „închise“ domneşte în toată partea de mijloc şi de răsărit a Angliei.

166) „Cel care dă casa cu chirie“ (fermierul sau landlordul) „se îmbogăţeşte direct sau indirect prin munca unui om căruia îi plăteşte 10 şilingi pe săptămînă, pentru ca apoi să stoarcă din nou de la acest nenorocit o chirie anuală de 4 sau 5 l. st. pentru nişte case care pe piaţă nu valorează nici 20 l. st., dar care sînt menţinute la un preţ artificial datorită faptului că proprietarul poate să spună: «Ori iei casa mea, ori îţi iei catrafusele şi-ți cauţi de lucru în altă parte fără referinţă de la mine...». Dacă un om doreşte să trăiască mai bine şi vrea să meargă să lucreze la calea ferată la montatul şinelor sau într-o carieră de piatră, proprietarul poate iarăşi să-i spună: «Munceşte pentru mine cu salariul mic pe care ţi-l dau sau pînă într-o săptămînă să-ţi iei catrafusele; ia-ţi porcul, dacă-l ai, şi să vedem cît ai să primeşti pe cartofii care cresc în grădina ta». Dar atunci cînd proprietarul“ (respectiv fermierul) „are alt interes, el preferă uneori, ca drept pedeapsă pentru părăsirea serviciului, să sporească chiria“. (Dr. Hunter, l. c., p. 132.)

167) „Tinerele perechi nu sînt un exemplu prea moralizator pentru surorile şi fraţii adulţi care dorm în acelaşi dormitor; şi cu toate că aceste cazuri concrete nu pot fi înregistrate, există destule date care justifică afirmaţia că suferinţe mari şi de multe ori moartea constituie soarta femeilor care se fac vinovate da crima de incest“. (Dr. Hunter, l. c., p. 137.) Un funcţionar de poliţie de la ţară care fusese mulţi ani de-a rîndul detectiv în cartierele rău famate din Londra spune despre fetele din satul său: „Asemenea imoralitate grosolană la o vîrstă fragedă, asemenea obrăznicie şi neruşinare nu am întîlnit niciodată în timpul activităţii mele ca poliţist în cartierele cele mai rău famate din Londra... Trăiesc ca porcii; băieţi şi fete mari, mame şi taţi, toţi dorm împreună în aceeaşi încăpere“. („Child. Empl. Comm., Sixth Report“, Lond. 1867, Appendix, p. 77, nr. 155.)

168) „Public Health. Seventh Report, 1864“, p. 9—14 passim.

168a) „Popa şi cu nobilii par a se fi înţeles să ne omoare“.

169) „Ocupaţia pe care cerul a hărăzit-o (hind-ului) imprimă chiar demnitate situaţiei sale. El nu este un sclav, ci un soldat al păcii şi merită ca landlordul să-i asigure locuinţa cuvenită unui om căsătorit de vreme ce-i cere să facă o muncă obligatorie asemănătoare celei pe care ţara o cere unui soldat. Ca şi soldatul, el nu primeşte preţul de piaţă pentru munca sa. Ca şi soldatul, el e recrutat de tînăr, cînd e neştiutor şi nu cunoaşte decît propria sa meserie şi localitatea în care trăieşte. Căsătoriile timpurii şi diferitele legi cu priviri la domiciliere acţionează asupra lui aşa cum acţionează recrutarea şi codul militar-penal asupra soldatului“. (Dr. Hunter, l.c., p. 132.) Uneori, în mod excepţional cîte un landlord mai sensibil se înduioşează de pustietatea pe care el însuşi a creat-o. Cînd a fost felicitat cu prilejul terminării castelului de la Holkham, contele de Leicester a spus: „E trist să fii singur pe domeniile tale. Mă uit în jurul meu şi nu văd nici o casă în afară de casa mea. Sînt uriaşul din turnul uriaşilor şi mi-am mîncat toţi vecinii“.

170) Un fenomen asemănător se observă în ultimele decenii şi în Franţa, pe măsură ce acolo producţia capitalistă pune stăpînire pe agricultură şi alungă spre oraşe populaţia agricolă „excedentară“. Şi aici se observă o înrăutăţire a condiţiilor de locuit şi a celorlalte condiţii chiar la locul unde se formează această populaţie „excedentară“. În ceea ce priveşte acel „prolétariat foncier“ *33 specific creat de sistemul parcelar, vezi, între altele, lucrarea lui Colins citată mai sus şi Karl Marx, „Optsprezece brumar al lui Ludovic Bonaparte“, ediţia a 2-a, Hamburg 1869, p. 91 şi urm. (Vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 8, Bucureşti, Editura politică, 1960, p. 208 şi urm.) În 1846 populaţia urbană reprezenta în Franţa 24,42% din totalul populaţiei, iar cea rurală 75,58%; în 1861 populaţia urbană reprezenta 28,86%, iar cea rurală 71,14%. În ultimii 5 ani scăderea procentului populaţiei rurale s-a accentuat şi mai mult. Încă în 1846 Pierre Dupont i) spunea în „Chant des ouvriers“:

„Bordeiele ni-s gropi adînci,
Prin ruini purtăm osînda,
Cu hoţii-alături dăm în brînci
Cînd bufniţele ies la pîndă“.

171) Raportul al şaselea, care e şi ultimul, publicat de „Child. Empl. Comm.“ la sfîrşitul lunii martie 1867, nu se ocupă decît de sistemul cetelor în agricultură.

172) „Child. Empl. Comm., VI. Report“, Evidence, p. 37, nr. 173.

173) Unii şefi de ceată au ajuns fermieri care arendează pînă la 500 de acri sau proprietari de case.

174) „Jumătate din fetele din Ludford au fost nenorocite de cete“ (l. c., Appendix, p. 6, nr. 32).

175) „Sistemul s-a extins foarte mult în ultimii ani. În unele locuri el a fost introdus abia recent; în altele, unde datează de mai multă vreme, în ceată sînt luaţi copii mai mulţi şi mai mici“ (l. c., p. 79, nr. 174).

176) „Micii fermieri nu folosesc munca cetelor“. „Ea nu este folosită pe un pămînt prost, ci numai acolo unde pămîntul aduce o rentă de 2 l. st. — 2 l. st. şi 10 şilingi la acru“ (l.c., p. 17 şi 14.)

177) Unul dintre aceşti domni ţine atît de mult la rentele lui, încît declară indignat comisiei de anchetă că vina pentru tot tărăboiul o poartă doar denumirea sistemului. Dacă sistemul s-ar numi nu „ceată“, ci „asociaţie industrială-agricolă-cooperativă a tineretului pentru întreţinere prin forţe proprii“, totul ar fi all right *37 .

178) „Munca cetelor este mai ieftină decît orice altă muncă; iată motivul pentru care este folosită“, spune un fost şef (l. c., p. 17, nr. 14). „Sistemul cetelor este fără îndoială cel mai ieftin pentru fermier, şi, de asemenea, fără doar şi poate cel mai nefast pentru copii“, spune un fermier (l. c., p. 16, nr. 3).

179) „Nu încape îndoială că mare parte din munca îndeplinită acum în cete de către copii era îndeplinită înainte de bărbaţi şi de femei. Acolo unde se foloseşte munca femeilor şi a copiilor sînt mai mulţi bărbaţi şomeri (more men are out of work) decît înainte“ (l.c., p. 43, nr. 202). Pe de altă parte putem citi: „Problema muncii (labour question) devine atît de serioasă în multe districte agricole, îndeosebi în cele producătoare de grîu, în urma emigrării şi a uşurinţei cu care datorită căilor ferate se poate pleca în oraşele mari, încît consider“ (vorbeşte agentul agricol al unui mare proprietar) „că munca copiilor este absolut necesară“ (l. c., p. 80, nr. 180). Menţionăm că în districtele agricole din Anglia, spre deosebire de restul lumii civilizate, the labour question (problema muncii) înseamnă the landlords' and farmers' question (problema landlorzilor şi a fermierilor): cum se poate permanentiza la sate o „suprapopulaţie relativă“ suficientă şi, în consecinţă, „un salariu minim“ pentru muncitorul agricol în pofida emigrării mereu crescînde a populaţiei rurale?

180) „Public Health Report“, citat de mine mai sus, în care atunci cînd se vorbeşte de mortalitatea infantilă se menţionează în treacăt sistemul cetelor, a rămas necunoscut presei şi, în consecinţă, publicului englez. Dimpotrivă, ultimul raport al „Child. Empl. Comm.“ a oferit presei un material „senzaţional“ binevenit. În timp ce presa liberală întreba cum a fost posibil ca domni distinşi şi doamnele lor, precum şi beneficiarii oficiali ai veniturilor bisericeşti de care mişună Lincolnshire, cum a fost posibil ca aceste personaje care trimit la antipozi „misiuni speciale pentru îmblînzirea moravurilor sălbaticilor din Oceania“ să permită ca pe domeniile lor, sub ochii lor, să se dezvolte un asemenea sistem, presa aristocratică făcea consideraţii exclusiv asupra imoralităţii ţăranilor, care sînt în stare să-şi vîndă copiii ca sclavi! În condiţiile blestemate la care „nobilii“ l-au condamnat pe ţăran, n-ar fi de mirare dacă acesta şi-ar mînca propriii lui copii. Demn de admiraţie într-adevăr este faptul că el şi-a păstrat în mare parte integritatea caracterului. Rapoartele oficiale dovedesc că părinţii detestă sistemul cetelor în districtele în care el se practică. „În mărturiile adunate de noi se găsesc din belşug dovezi că părinţii ar fi în multe cazuri recunoscători unei legi coercitive care le-ar da posibilitatea să se opună tentaţiilor şi presiunii la care sînt adesea supuşi. Ameninţaţi cu concedierea ba de către funcţionarul parohiei, ba de către stăpîn, ei sînt siliţi să-şi trimită copiii la muncă în loc să-i trimită la şcoală... Orice irosire de timp şi de forţe, toată suferinţa pe care i-o provoacă agricultorului şi familiei sale istovirea extremă şi inutilă, fiecare caz în care părinţii pun pe seama supraaglomerării de cottages şi pe seama influenţelor dăunătoare ale sistemului cetelor distrugerea morală a copilului lor generează la săracii care muncesc sentimente uşor de înţeles şi asupra cărora nu este necesar să stăruim. Ei sînt conştienţi de faptul că multe suferinţe fizice şi morale le sînt pricinuite de împrejurări pentru care nu sînt în nici un chip răspunzători, pe care, dacă le-ar fi stat în putere, nu le-ar fi încuviinţat niciodată şi împotriva cărora ei nu pot să lupte“ .(l. c., p. XX, nr. 82. şi p. XXIII, nr. 96).

181) Populaţia Irlandei: în 1801 5.319.867 de locuitori, în 1811 6.084.996 în 1821 6.869.544, în 1831 7.828.347, în 1841 8.222.664.

182) Rezultatul ar fi şi mai defavorabil dacă ne-am întoarce mai mult în trecut. Astfel: oi în 1865 3.688.742, iar în 1856 3.694.294; porci în 1865 1.299.893 iar în 1858 1.409.883.

183) Datele au fost luate din „Agricultural Statistics, Ireland. General Abstracts“, Dublin, pe anul 1860 şi urm., şi din „Agricultural Statistics, Ireland. Tables showing the Estimated Average Produce etc“, Dublin 1867. Se ştie că aceasta este statistica oficială prezentată parlamentului în fiecare an.

Adaos la ediţia a 2-a. Statistica oficială arată pentru anul 1872 o scădere a suprafeţei cultivate, în comparaţie cu 1871, cu 134.915 acri. A avut loc o „creştere“ la cultura legumelor — napi, sfeclă etc; suprafaţa cultivată „a scăzut“ cu 16.000 de acri la grîu, cu 14.000 de acri la ovăz, cu 4.000 de acri la orz şi la secară, cu 66.632 de acri la cartofi, cu 34.667 de acri la in şi cu 30.000 de acri la fîneţe, trifoi, borceag şi rapiţă. Suprafeţele cultivate cu grîu s-au redus în ultimii 5 ani precum urmează: 1868 — 285.000 de acri; 1869 — 280.000 de acri; 1870 — 259.000 de acri; 1871 — 244.000 de acri; 1872 — 228.000 de acri. Pentru 1872 constatăm, în cifre rotunde, o creştere de 2.600 la cai, 80.000 la vite cornute mari, 68.600 la oi și o scădere de 236.000 la porci.

184) „Tenth Report of the Commissioners of Inland Revenue“, Lond. 1866.

185) Venitul anual total de la rubrica D nu corespunde celui din tabelul anterior, datorită unor scăzăminte admise de lege.

186) Dacă scade în mod corespunzător şi producţia la acru, să nu uităm că de un secol şi jumătate Anglia a importat indirect solul din Irlanda, fără a lăsa agricultorilor acesteia nici măcar mijloacele pentru înlocuirea elementelor lui componente.

186a) Dat fiind că Irlanda e considerată ţara-model a „principiului populaţiei“, Th. Sadler a publicat, înainte de apariţia lucrării sale despre populaţie, celebra sa carte: „Ireland, its Evils and their Remedies“, 2nd ed., London 1829, în care dovedeşte, prin compararea datelor statistice cu privire la fiecare provincie şi la fiecare comitat din fiecare provincie, că acolo mizeria nu este, aşa cum susţine Malthus, direct proporţională cu numărul populaţiei, ci invers proporţională cu numărul populaţiei.

186b) Pentru perioada 1851—1874, numărul total al emigranţilor a fost de 2.325.922.

186c) Notă la ediţia a 2-a. Potrivit unui tabel din lucrarea lui Murphy i) „Ireland, Industrial, Political and Social“, 1870, 94,6% din ferme au pînă la 100 de acri şi 5,4% peste 100 de acri.

186d) „Reports from the Poor Law Inspectors on the Wages of Agricultural Labourers in Ireland“, Dublin 1870. — Comp. de asemenea „Agricultural Labourers (Ireland) Return etc.“, 8. March 1861.

187) L. c., p. 29, 1.

187a) L. c., p. 12.

187b) L. c., p. 25.

187c) L. c. ,p. 27.

187d) P. 26.

187e) P. 1.

187f) P. 32.

187g) P. 25.

187h) P. 30.

187i) P. 21, 13.

188) „Raports of Insp. of Fact. for 31st Oct. 1866“, p. 96.

188a) Suprafaţa totală cuprinde şi „turbării şi pîrloage“.

188) În cartea a III-a a lucrării de faţă, în secţiunea consacrată proprietăţii funciare, voi arăta mai amănunţit cum atît proprietarii funciari izolaţi, cît şi legislaţia engleză au exploatat sistematic foametea şi urmările ei pentru a impune cu forţa revoluţia în agricultură şi a reduce populaţia Irlandei la o cifră convenabilă pentru landlorzi. Tot acolo voi vorbi din nou şi despre situaţia micilor fermieri şi a muncitorilor agricoli. Aici voi da doar un citat. Nassau W. Senior i) spune, între altele, în lucrarea sa postumă „Journals, Conversations and Essays relating to Ireland“, 2 vols., London 1868, v. II, p. 282: „Doctorul G. remarcă foarte just că avem legea cu privire la asistenţa săracilor, care constituie un mijloc important pentru a aduce landlorzilor victoria; alt mijloc este emigraţia. Nici un prieten al Irlandei nu poate dori ca războiul“ (dintre landlorzi şi micii fermieri celţi) „să se prelungească, şi cu atît mai puţin ca el să se termine cu victoria fermierilor... Cu cît „(acest război)“ va trece mai repede, cu cît Irlanda va deveni mai repede o ţară a păşunilor (grazing country), cu o populaţie relativ redusă aşa cum şi trebuie într-o asemenea ţară, cu atît va fi mai bine pentru toate clasele“. Legile cerealelor promulgate în Anglia în 1815 au asigurat Irlandei monopolul importului liber de cereale în Marea Britanie. Ele au favorizat, aşadar, în mod artificial cultura cerealelor. În 1846, o dată cu abrogarea legilor cerealelor, acest monopol a fost desfiinţat brusc. Abstracţie făcînd de toate celelalte împrejurări, acest singur fapt e suficient pentru a da un puternic avînt transformării terenurilor arabile din Irlanda în păşuni, concentrării fermelor şi alungării ţăranilor cu gospodării mici. După ce din 1815 pînă In 1846 se ridicase în slăvi fertilitatea pămîntului irlandez și se declarase sus şi tare că el e predestinat culturii grîului, agronomii, econmiştii, oamenii politici englezi descoperă dintr-o dată că nu e bun decît pentru a produce nutreţ. De partea cealaltă a Canalului Mînecii, domnul Léonce de Lavergne i) s-a grăbit să repete acelaşi lucru. Trebuie să fii un om „serios“ ca Lavergne pentru a da crezare unor asemenea copilării.

*1 — „Spiritul legilor“. — Nota trad.

*2 — „Spiritul legilor este proprietatea“. — Nota trad.

*3 — membru. — Nota trad.

*4 — „dorinţa nestăvilită“. — Nota trad.

*5 — de acelaşi fel. — Nota trad.

*6 — particularităţile specifice. — Nota trad.

*7 În ediţiile a 3-a şi a 4-a: cînd preţurile sînt ridicate circulă prea puţini bani, cînd preţurile sînt scăzute circulă prea mulţi bani. — Nota red.

*8 — celelalte împrejurări rămînînd neschimbate. — Nota trad.

*9 În ediţia a 3-a: centralizării. — Nota red.

*10 În ediţia franceză autorizată este intercalat aici următorul pasaj: „Dar abia din epoca în care industria mecanizată, prinzînd rădăcini destul de adînci, a început să exercite o influenţă preponderentă asupra întregii producţii naţionale, în care, datorită ei, comerţul exterior începe să aibă prioritate faţă de comerţul interior, în care piaţa mondială îşi anexează succesiv teritorii vaste în Lumea Nouă, în Asia şi în Australia, în care, în sfîrşit, naţiunile industriale intrate în arenă devin destul de numeroase, abia din această epocă datează ciclurile periodice ale căror faze succesive durează ani şi care duc întotdeauna la o criză generală, care constituie sfîrşitul unui ciclu şi punctul de plecare al altui ciclu. Pînă în prezent durata periodică a acestor cicluri este de zece sau de unsprezece ani, dar nu există nici un motiv pentru a se considera această cifră ca fiind constantă. Dimpotrivă, din legile producţiei capitaliste, aşa cum le-am expus aici, trebuie să deducem că ea este variabilă şi că treptat perioada ciclurilor se va scurta“. — Nota red.

*11 — trei monştri foarte delicaţi, într-adevăr! — Nota trad.

*12 — „frumosul ideal“. — Nota trad.

*13 — o ridicare generală şi substanţială. — Nota trad.

*14 — zarurile sînt măsluite. — Nota trad.

*15 — cheltuieli neproductive. — Nota trad.

*16 — bine zis. — Nota trad.

*17 — impozit pe venit. — Nota trad.

*18 — Orfelinatul din Londra. — Nota trad.

*19 — Și într-o formă și mai generală: ce este viaţa omenească în majoritatea cazurilor decît o luptă pentru existenţă? — Nota trad.

*20 În ediţiile 1—4: Molière. — Nota red.

*21 — casă de muncă. — Nota trad.

*22 — manufactură. — Nota trad.

*23 — intermediari. — Nota trad.

*24 Vezi volumul de faţă, p. 502—508. — Nota red.

*25 — dependenţă. — Nota trad.

*26 — semnele prevestitoare. — Nota trad.

*27 — „Istorie a preţurilor“. — Nota trad.

*28 — unealta cuvîntătoare. — Nota trad.

*29 — după atîtea peripeţii. — Nota trad.

*30 — după regulile artei. — Nota trad.

*31 — n-am nimic, n-am nici o grijă. — Nota trad.

*32 — puţinul. — Nota trad.

*33 — proletariat agricol. — Nota trad.

*34 — cerc vicios. — Nota trad.

*35 — muncitori legaţi. — Nota trad.

*36 — pricepere. — Nota trad.

*37 — în regulă. — Nota trad.

*38 — apretor. — Nota trad.

*39 — cum pofta vine mîncînd. — Nota trad.

174. Linguet. „Théorie des loix civiles, ou Principes fondamentaux de la société“. Tome I. Londres, 1767, p. 236. — Nota red.

175. Peculium — în Roma antică, o parte a bunurilor pe care capul familiei o putea încredinţa spre conducere sau administrare unui om liber sau unui sclav. Stăpînirea unui peculium nu anula dependenţa de fapt a sclavului faţă de stăpînul său, care era stăpînul de drept al peculium-ului. De pildă, posesorului unui peculium, un sclav, i se permitea să încheie tranzacţii cu terţe persoane numai dacă suma obţinută din aceste tranzacţii era mai mică decît suma necesară răscumpărării din sclavie. Încheierea de tranzacţii avantajoase şi alte măsuri menite să sporească peculium-ul reveneau de obicei capului familiei. — Nota red.

176. A. Smith „An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations“ („Avuţia naţiunilor, cercetare asupra naturii şi cauzelor ei“) vol. I, Edinburgh, 1814, p. 142. — Nota red.

177. În perioada 1849—1859 Anglia a participat la o serie de războaie: războiul Crimeii (1853—1856), războiul împotriva Chinei (1856—1858 şi 1859—1860) şi împotriva Iranului (1856—1857). În afară de aceasta, în 1849 ea a terminat cucerirea Indiei, iar în 1857—1859 trupele ei au înăbuşit răscoala de eliberare naţională din India. — Nota red.

178. Vezi adnotarea 96. — Nota red.

179. J. Steuart. „An Inquiry into the Principles of Political Oeconomy“ („Principiile economiei politice“), vol. I, Dublin, 1770, p. 39, 40. — Nota red.

180 Vezi adnotarea 150. — Nota red.

181 Boileau. Satira a VIII-a. — Nota red.

182 Este vorba de lucrarea lui F. Engels „Situaţia clasei muncitoare din Anglia“ (vezi K. Marx şi F. Engels. Opere, vol. 2, Bucureşti, Editura politică, 1959. — Nota red.

183 A. Smith. „An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations“, vol. I, Edinburgh, 1814, p. 6. — Nota red.

184 Vezi adnotarea 133. — Nota red.

185 „Low Church“ — curent în biserica anglicană răspîndit în special în rîndurile burgheziei şi ale clerului inferior. Adepţii acestui curent propovăduiau o morală burgheză creştină și desfăşurau o activitate filantropică făţarnică. Contele de Shaftesbury (lord Ashley), datorită unei asemenea activităţi ajunsese să cîştige o însemnată influenţă în cercurile „Low Church“. De aceea Marx îl numeşte în ironie „papă“ al acestei biserici. — Nota red.

186 Vezi adnotarea 150. — Nota red.

187 Horaţiu i) . „Arta poetică“, versul 173. — Nota red. [„care laudă timpurile trecute“]

188 Această expresie este folosită în lucrarea lui Fourier „Le nouveau monde industriel et societaire“, Paris, 1829, secţiunea 5, completări la cap. XXXVI; secţiunea a 6-a, concluzii generale. — Nota red.

189 Vezi adnotarea 91. — Nota red.

190 Erin — vechea denumire a Irlandei. — Nota red.

191 Parafrazare a cuvintelor lui Mefisto din tragedia „Faust“ de Goethe („Prolog în ceruri“). — Nota red.

192 Fenieni — revoluţionari mic-burghezi irlandezi. Primele organizaţii feniene au apărut în 1857 în Irlanda şi în S.U.A., unde erau formate din emigranţi irlandezi. Programul şi activitatea fenienilor reflectau protestul maselor populare din Irlanda împotriva asupririi coloniale engleze. Fenienii revendicau independenţa naţională a ţării lor, instaurarea republicii democratice, transformarea ţăranilor arendaşi în proprietari ai pămînturilor pe care le lucrau etc. Ei sperau să-şi înfăptuiască programul politic cu ajutorul unei insurecţii armate. Activitatea lor complotistă a suferit însă un eşec. La sfîrşitul deceniului al 7-lea, fenienii au fost supuşi unor represiuni în masă. În deceniul al 8-lea mişcarea feniană s-a destrămat. — Nota red.

193 Horaţiu, Epodae, 7. — Nota red. [„Un destin crud îi chinuiește pe romani și crima fratricidului.“]