Karl Marx — Capitalul — e) Proletariatul agricol britanic

e) Proletariatul agricol britanic

Caracterul antagonist al producţiei şi al acumulării capitaliste nu se manifestă nicăieri mai brutal decît în progresul agriculturii engleze (inclusiv creşterea vitelor) şi în regresul muncitorului agricol englez. Înainte de a analiza situaţia lui actuală să aruncăm o scurtă privire asupra trecutului. Agricultura modernă datează în Anglia de la mijlocul secolului al XVIII-lea, cu toate că revoluţia în relațiile de proprietate funciară, care formează baza şi punctul de plecare al schimbării modului de producţie, a avut loc cu mult înainte.

Datele furnizate de Arthur Young i) , un observator atent, dar un gînditor superficial, cu privire la muncitorii agricoli englezi în 1771 arată că aceştia au o situaţie lamentabilă în comparaţie cu strămoșii lor de la sfîrşitul secolului al XIV-lea, „care puteau să trăiască în belşug şi să acumuleze averi“ 138) , ca să nu mai vorbim de secolul al XV-lea, „secolul de aur al muncitorilor englezi de la oraşe și de la sate“. Dar nu este nevoie să vorbim despre trecutul îndepărtat. Într-o scriere amplă apărută în 1777 se poate citi:

„Marele fermier s-a ridicat aproape la nivelul gentlemanului, în timp ce muncitorul agricol sărac este aproape complet doborît... Situaţia lui nenorocită este evidentă dacă se face o comparaţie între actualele lui condiţii de viață și cele de acum 40 de ani... Proprietarul funciar şi fermierul acţionează mînă în mînă pentru asuprirea muncitorului“ 139) .

Apoi autorul arată amănunţit că la sate salariul real a scăzut din 1737 pînă în 1777 cu aproape 1/4, sau cu 25%.

„Politica modernă — spune în acelaşi timp doctorul Richard Price i) — favorizează clasele de sus ale poporului; rezultatul va fi că mai curînd sau mai tîrziu în întregul regat nu vor exista decît gentlemani şi cerşetori, magnaţi şi sclavi“ 140) .

Cu toate acestea, situaţia muncitorului agricol englez în 1770—1780 reprezintă, atît în ceea ce priveşte condiţiile sale de alimentaţie şi de locuit, cît şi în ceea ce priveşte simţul demnităţii, distracţiile etc., un ideal care de atunci încoace nu a mai fost atins. Exprimat în pints de grîu, salariul său mediu era între 1770 şi 1771 de 90 de pints, în timpul lui Eden (1797) el nu mai era decît de 65, iar în 1808 de 60 141) .

Am vorbit mai sus despre situaţia muncitorilor agricoli la sfîrşitul războiului antiiacobin, în timpul căruia aristocraţia funciară, fermierii, fabricanţii, negustorii, bancherii, cavalerii bursei, furnizorii armatei etc. s-au îmbogăţit extraordinar de mult. Salariul nominal a crescut, în parte în urma deprecierii bancnotelor, în parte în urma unei sporiri a preţului articolelor de primă necesitate, sporire independentă de depreciere. Mişcarea reală a salariilor se poate stabili însă foarte simplu, fără a se recurge la amănunte, care aici ar fi inutile. Legea cu privire la asistenţa săracilor şi administraţia respectivă erau aceleaşi în 1795 şi în 1814. Ne amintim cum a fost aplicată această lege la sate: prin pomeni, parohia completa salariul nominal pînă la suma nominală necesară pentru ca muncitorul să-şi tragă zilele. Raportul dintre salariul plătit de fermier şi deficitul de salariu completat de parohie arată, în primul rînd, scăderea salariului sub minimul său şi, în al doilea rînd, proporţia în care muncitorul agricol era în acelaşi timp salariat şi pauper sau măsura în care el fusese transformat în şerb al parohiei sale. Ne vom opri la un comitat a cărui situaţie în general este tipică pentru toate celelalte comitate. În 1795 salariul mediu săptămînal era în Northamptonshire de 7 şilingi şi 6 pence, cheltuielile anuale totale ale unei familii de 6 persoane erau de 36 l. st. 12 şilingi şi 5 pence, venitul ei total de 29 l. st. şi 18 şilingi, deficitul completat de parohie de 6 l. st. 14 şilingi şi 5 pence. În acelaşi comitat, salariul săptămînal era în 1814 de 12 şilingi şi 2 pence, cheltuiala anuală totală a unei familii de 5 persoane era de 54 l. st. 18 şilingi şi 4 pence, venitul ei total de 36 l. st. şi 2 şilingi, deficitul completat de parohie de 18 l. st. 6 şilingi şi 4 pence 142) ; în 1795 deficitul reprezenta mai puţin de 1/4 din salariu, în 1814 mai mult de 1/2. Este de la sine înţeles că, în aceste împrejurări, bruma de confort pe care Eden îl mai găsise în casa muncitorului agricol dispăruse în 1814 143) . Dintre toate animalele pe care le ţine fermierul, muncitorul, instrumentum vocale *28 , era cel mai chinuit, mai prost hrănit şi mai desconsiderat.

Această stare de lucruri a dăinuit nestingherită pînă cînd

„răscoalele din 1830 ne-au arătat“ (claselor dominante) „la lumina flăcărilor care mistuiau clăile de grîu că în Anglia agricolă există aceeaşi mizerie şi mocneşte aceeaşi revoltă surdă ca în Anglia industrială“ 144) .

Sadler i) i-a botezat atunci în Camera comunelor pe muncitorii agricoli „sclavi albi“ („white slaves“); un episcop a reluat epitetul în Camera lorzilor. Cel mai renumit economist din această perioadă, E.G. Wakefield i) , spune:

„Muncitorul agricol din sudul Angliei nu este nici sclav şi nici om liber; el este un pauper“ 145) .

Perioada imediat premergătoare abrogării legilor cerealelor a aruncat o lumină nouă asupra situaţiei muncitorilor agricoli. Pe de o parte, era în interesul agitatorilor burghezi să demonstreze cît de puţin apărau aceste legi protecţioniste pe adevăraţii producători de cereale. Pe de altă parte, burghezia industrială spumega de furie din cauză că aristocraţii funciari denunţau stările de lucruri din fabrici, din cauza simpatiei pe care trîntorii aceştia nobili, depravaţi şi fără inimă o afişau faţă de suferinţele muncitorului de fabrică şi din cauza „zelului lor diplomatic“ faţă de legislaţia cu privire la reglementarea muncii în fabrici. Un vechi proverb englezesc spune că dacă doi tîlhari se încaieră e întotdeauna cu folos. Şi, într-adevăr, cearta pătimaşă şi aprigă dintre cele două fracţiuni ale clasei dominante în chestiunea care dintre ele îl exploatează în mod mai neruşinat pe muncitor a contribuit atît din dreapta, cît şi din stînga la stabilirea adevărului. Contele Shaftesbury i) , alias Lord Ashley, a fost în fruntea campaniei filantropice-aristocratice împotriva fabricilor. De aceea în 1844—1845 el a devenit subiectul preferat al articolelor din „Morning Chronicle“ consacrate situaţiei „muncitorilor agricoli“. Această foaie, pe atunci principalul organ de presă liberal, a trimis în districtele agricole corespondenţi proprii, care nu se mulţumeau cu descrieri şi statistici generale, ci publicau numele atît ale familiilor de muncitori anchetate cît şi pe cele ale proprietarilor lor. Tabelul de mai jos arată salariile plătite în trei sate din apropiere de Blanford, Wimbourne şi Poole. Aceste sate sînt proprietatea d-lui G. Bankes i) şi a contelui de Shaftesbury. Remarcăm că acest papă al „low church“ 185 , această căpetenie a pietiştilor englezi, ca şi stimabilul Bankes, mai bagă în buzunar sub formă de chirie o parte importantă din salariile de mizerie ale muncitorilor.

Numărul copiilor

Numărul membrilor de familie

Salariul săptămînal al bărbaților

Salariul săptămînal al copiilor

Veniturile săptămînale ale întregii familii

Chiria pe săptămînă

Totalul salariului săptămînal după scăderea chiriei

Salariul săptămînal pe cap de om

Primul sat

ş.

—

31/2

—

3/4

—

71/2

Al doilea sat

—

3/4

—

31/2

81/2

—

81/2

—

31/2

81/2

—

61/2

51/2

—

61/2

51/2

Al treilea sat

—

11/2

—

— 146)

Abrogarea legilor cerealelor a dat un puternic impuls agriculturii engleze. Această epocă se caracterizează prin lucrări de drenaj de cea mai mare amploare 147) , printr-un nou sistem de stabulaţie şi de cultivare a plantelor furajere, prin introducerea maşinilor de împrăştiat îngrăşăminte minerale, prin aplicarea unui nou procedeu de tratare a solurilor argiloase, printr-un consum sporit de îngrăşăminte minerale, prin folosirea maşinii cu abur și a tot felul de maşini noi etc. şi, în general, printr-o cultură intensivă. Preşedintele Societăţii regale pentru agricultură, d-l Pusey i) , afirmă că cheltuielile de exploatare (relative) au fost reduse aproape la jumătate datorită introducerii maşinilor noi. Pe de altă parte randamentul absolut al solului a sporit rapid. Principala condiție a noilor metode a constituit-o investiţia mai mare de capital la acru, deci şi o concentrare accelerată a fermelor 148) . În același timp, suprafaţa cultivată a crescut din 1846 pînă în 1856 cu 464.119 acri, fără a mai vorbi de suprafeţele uriaşe din comitatele răsăritene, care din crescătorii de iepuri şi păşuni sărăcăcioase s-au transformat ca prin minune în cîmpii mănoase. Se ştie deja că în acelaşi timp numărul total al persoanelor ocupate în agricultură a scăzut. În ceea ce priveşte pe agricultorii propriu-zişi de ambele sexe şi de toate vîrstele, numărul lor a scăzut de la 1.241.269 în 1851 la 1.163.217 în 1861 149) . Dacă registratorul general 186 englez remarcă deci pe bună dreptate că „creşterea numărului fermierilor şi al muncitorilor agricoli din 1801 încoace nu corespunde nicidecum creşterii produsului agricol“ 150) , această neconcordanţă se observă într-o măsură şi mai mare în ultima perioadă, cînd scăderea absolută a populaţiei muncitoare agricole a mers mînă în mînă cu extinderea suprafeţelor cultivate, cu o cultură mai intensivă, cu o acumulare nemaiauzită a capitalului investit în pămînt şi în uneltele necesare pentru cultivarea lui, cu o sporire a produsului solului fără precedent în istoria agronomiei engleze, cu o creştere extraordinar de rapidă a rentei încasate de proprietarii funciari şi cu o sporire a bogăţiei arendaşilor capitalişti. Dacă la toate acestea se adaugă extinderea continuă şi rapidă a pieţelor orăşeneşti de desfacere şi domnia liberului-schimb, se poate spune că muncitorul agricol, post tot discrimina rerum *29 , a fost pus în sfîrşit în condiţii care, secundum artem *30 , trebuiau să-l facă nebun de fericire.

Profesorul Rogers i) , dimpotrivă, ajunge la concluzia că situaţia muncitorului agricol englez de astăzi s-a înrăutăţit considerabil nu numai în comparaţie cu situaţia strămoşilor săi din a doua jumătate a secolului al XIV-lea şi din secolul al XV-lea, ci chiar în comparaţie cu situaţia celor din perioada 1770—1780, că „el a devenit din nou şerb“, şi anume un şerb care primeşte o hrană proastă şi o locuinţă proastă 151) . Doctorul Julian Hunter, în raportul său epocal cu privire la locuinţele muncitorilor agricoli, spune:

„Cheltuielile de întreţinere ale hind-ului“ (denumire a muncitorului agricol care datează din timpul șerbiei) „sînt fixate la cea mai mică sumă posibilă din care poate să trăiască... Salariul şi locuinţa nu valorează aproape nimic în comparaţie cu profitul care se stoarce de la el. Muncitorul este egal cu zero în calculele fermierului 152) ... Mijloacele sale de subzistenţă sînt considerate întotdeauna ca fiind o cantitate fixă“ 153) . „Cît despre o nouă reducere a venitului său, el poate să spună: nihil habeo, nihil curo *31 . El nu se teme de viitor, pentru că nu are nimic în afară de ceea ce îi este absolut necesar pentru existenţă. El a ajuns la punctul de îngheţare, iar toate calculele fermierului pornesc de la acest fapt. Orice s-ar întîmpla, el n-are parte nici de fericire, nici de nenorocire“ 154) .

În 1863 s-a întreprins o anchetă oficială asupra condiţiilor de hrană şi de muncă ale criminalilor condamnaţi la deportare şi la muncă forţată la lucrări publice. Rezultatele au fost publicate în două Cărţi Albastre voluminoase.

„O comparaţie minuţioasă — se spune printre altele — între hrana criminalilor din închisorile Angliei, cea a pauperilor din casele de muncă şi cea a muncitorilor agricoli liberi din aceeaşi ţară arată fără putinţă de tăgadă că cei din prima categorie sînt cu mult mai bine hrăniţi decît pauperii şi muncitorii agricoli“ 155) , iar „cantitatea de muncă ce i se cere unui condamnat la muncă forţată la lucrări publice reprezintă circa jumătate din munca efectuată de un muncitor agricol obişnuit“ 156) .

Cităm cîteva mărturii caracteristice depuse de John Smith, directorul închisorii din Edinburgh.

Nr. 5 056: „Hrana în închisorile engleze este cu mult mai bună decît aceea a muncitorilor agricoli obişnuiţi“. Nr. 5 057: „Este un fapt că în Scoţia muncitorii agricoli obişnuiţi primesc foarte rar carne“. Nr. 3 047: „Ne puteţi spune în virtutea cărui fapt este necesar ca criminalii să fie hrăniţi cu mult mai bine (much better) decît muncitorii agricoli obişnuiţi? — Nu, fireşte“. Nr. 3 048: „Consideraţi că este indicat să se facă şi alte experienţe pentru ca hrana deţinuţilor condamnaţi la muncă forţată la lucrări publice să se apropie de cea a muncitorilor agricoli liberi?“ 157) „Muncitorul agricol — ni se spune — ar putea zice: muncesc din greu şi nu am hrană destulă. Cînd eram la închisoare, nu făceam o muncă atît de grea, dar aveam mîncare din belşug, de aceea e mai bine pentru mine să fiu la închisoare decît în libertate“ 158) .

Pe baza tabelelor anexate la primul volum al raportului s-a întocmit următorul tabel comparativ.

Cantitatea săptămînală de alimente 158a)

Substanţe azotoase

Substanţe neazotoase

Substanţe minerale

Total
uncii

uncii

Criminali din închisoarea din Portland................................

28,95

150,06

4,68

183,69

Marinari din Marina Regală...

29,63

152,91

4,52

187,06

Soldați..................................

25,55

114,49

3,94

143,98

Caretași (muncitori)............

24,53

162,06

4,23

190,82

Zețari...................................

21,24

100,83

3,12

125,19

Muncitori agricoli.................

17,73

118,06

3,29

139,08

Concluziile generale ale comisiei medicale de anchetă din 1863 privind condiţiile de alimentaţie ale claselor lipsite de mijloace sînt deja cunoscute cititorului. El îşi aminteşte că majoritatea familiilor de muncitori agricoli au sub minimul necesar „pentru preîntîmpinarea bolilor de subnutriţie“. Aceasta este situaţia îndeosebi în toate districtele eminamente agricole: Cornwall, Devon, Somerset, Wilts, Stafford, Oxford, Berks şi Herts.

„Hrana pe care o primeşte muncitorul agricol — spune doctorul Smith — depăşeşte cantitatea medie, întrucît el însuşi primeşte o parte de mijloace de subzistenţă cu mult mai mare decît ceilalţi membri ai familiei sale, deoarece, dată fiind munca sa, el are absolută nevoie de acest lucru; în districtele mai sărace, lui îi revine aproape toată carnea şi toată slănina. Cantitatea de alimente care îi revine femeii, precum şi copiilor în perioada de creştere, este în multe cazuri şi în mai toate comitatele insuficientă, îndeosebi în ceea ce priveşte substanţele azotoase“ 159) .

Argaţii şi slujnicele care locuiesc chiar la fermieri au hrană din belşug. Numărul lor a scăzut de la 288.277 în 1851 la 204.862 în 1861.

„Munca la cîmp a femeilor — spune doctorul Smith —, oricare i-ar fi dezavantajele, este în condiţiile actuale de mare folos pentru familie, căci ea îi asigură mijloace pentru încălţăminte, îmbrăcăminte, plata chiriei şi îi dă posibilitatea să mănînce mai bine“ 160) .

Una dintre concluziile cele mai interesante ale acestei anchete a fost aceea că în Anglia muncitorul agricol este cu mult mai prost hrănit decît în celelalte părţi ale Regatului Unit („is considerably the worst fed“), ceea ce reiese în mod evident din tabelul de mai jos.

Consumul mediu săptămînal de carbon şi de azot al unui muncitor agricol

Carbon
grani

Azot
grani

Anglia ......................................

40.673

1.594

Wales .....................................

48.354

2.031

Scoţia .....................................

48.980

2.348

Irlanda .....................................

43.366

2.434

161)

„Fiecare pagină din raportul doctorului Hunter — spune doctorul Simon în raportul său oficial cu privire la starea sanitară — dovedeşte că numărul locuinţelor muncitorilor noştri agricoli este insuficient, iar starea lor mizerabilă. Şi sînt mulţi ani de cînd situaţia lor se înrăutăţeşte continuu în această privinţă. Acum pentru un muncitor agricol este cu mult mai greu să găsească o locuinţă, şi, dacă a găsit una, ea corespunde mult mai puţin cerinţelor lui decît, poate, cu secole în urmă. Îndeosebi în ultimii 20—30 de ani, acest rău a progresat rapid, iar condiţiile de locuit ale populaţiei rurale sînt în prezent cît se poate de mizerabile. În afară de cazul cînd cei pe care munca sa îi îmbogăţeşte găsesc de cuviinţă să-l trateze cu un fel de compătimire condescendentă, el e cu totul lipsit de ajutor în această privinţă. Dacă găseşte o locuinţă pe pămîntul pe care îl lucrează, dacă această locuinţă are un aspect omenesc sau este bună doar pentru porci, dacă are o grădiniţă care uşurează mult povara sărăciei, toate acestea nu depind de faptul dacă el acceptă sau este în stare să plătească o chirie corespunzătoare, ci de modul cum alţii cred de cuviinţă «să uzeze de dreptul de a face cu proprietatea lor ceea ce vor». Oricît de mare ar fi o exploatare agricolă, nu există nici o lege care să prevadă că ea trebuie să aibă un anumit număr de locuinţe pentru muncitori şi cu atît mai puţin ca aceste locuinţe să fie acceptabileș de asemenea legea nu-i acordă muncitorului nici cel mai mic drept asupra pămîntului, pentru care munca sa este tot atît de necesară ca şi ploaia şi soarele... Încă o împrejurare notorie apasă greu în balanţă împotriva lui...: influenţa legii cu privire la asistenţa săracilor, cu prevederile ei referitoare la dreptul de domiciliere al săracilor şi la impozitul în folosul săracilor 162) . Sub influenţa acestei legi, fiecare parohie este cointeresată în reducerea la minimum a numărului muncitorilor agricoli domiciliaţi în raza ei; căci, din nefericire, în loc să-i asigure muncitorului care trudeşte din greu şi familiei sale o situaţie sigură si permanentă, munca agricolă nu face de cele mai multe ori decît să ducă pe o cale mai lungă sau mai scurtă la pauperism, un pauperism care îl urmăreşte pas cu pas, încît orice caz de boală sau chiar un şomaj temporar îl obligă să ceară imediat ajutor parohiei; din această cauză, orice mărire a populaţiei agricole într-o parohie înseamnă, evident, o sporire a impozitelor plătite de parohie în folosul săracilor... Marii proprietari funciari 163) nu au decît să decidă că nu permit ca pe domeniile lor să se ridice case pentru muncitori, şi au şi scăpat de jumătate din răspundere faţă de săraci. În ce măsură constituţia engleză şi legea au avut drept scop să stabilească acest fel de proprietate funciară absolută, care permite unui landlord ca, «făcînd ceea ce îi place cu proprietatea sa», să trateze ca pe nişte venetici pe cei care lucrează pămîntul şi să-i alunge de pe teritoriul său, este o problemă pe care nu mi-am propus s-o analizez... Această putere de evicţiune nu este simplă teorie. Ea este exercitată în practică pe scara cea mai largă. Ea este una dintre împrejurările care exercită o influenţă hotărîtoare asupra condiţiilor de locuit ale muncitorului agricol... Proporţiile acestui rău se pot aprecia după ultimul recensămînt, care a arătat că, în pofida creşterii cererii de locuinţe în ultimii 10 ani în 821 de districte din Anglia, demolările au progresat, aşa încît în 1861 populaţia, care sporise cu 51/3% faţă de 1851, a fost silită să se înghesuie pe o suprafaţă locativă cu 41/2% mai mică; aici am făcut abstracţie de persoanele care au pierdut dreptul de domiciliere în parohiile în care lucrează... În momentul cînd procesul de depopulare a luat sfîrşit, rezultatul este, spune dr. Hunter, un sat de decor (show-village), în care numărul de cottages este foarte mic şi în care nu au voie să locuiască decît păstori, grădinari şi guarzi silvici, personal permanent care se bucură din partea bunilor stăpîni de un tratament decent, obişnuit pentru această categorie de oameni 164) . Dar pămîntul trebuie lucrat şi vom vedea că muncitorii care îl lucrează nu locuiesc pe domeniul proprietarului, ci vin dintr-un sat deschis, aflat poate la 3 mile depărtare, unde au fost primiţi de numeroşi mici proprietari de case după ce cottages-urile lor din satele închise au fost distruse. Acolo unde se face totul pentru a se ajunge la acest rezultat, cottages arată prin aspectul lor jalnic soarta la care sînt condamnaţi. Ele se află pe cele mai diferite trepte ale degradării naturale. Atîta timp cît acoperişul se mai ţine, muncitorului i se permite să plătească chirie şi de multe ori el e bucuros că poate să o facă, chiar dacă plăteşte ca pentru o locuinţă bună. Dar nu se face nici o reparaţie, nici o îmbunătăţire, în afară de cele pe care este în stare să le facă locatarul lipsit de mijloace. Dacă în cele din urmă casa nu mai poate fi locuită, înseamni că există încă o casă degradată, iar impozitul în folosul săracilor va fi corespunzător mai mic. În timp ce marii proprietari se eliberează astfel de impozitul în folosul săracilor alungînd populaţia de pe pămînturile lor, orăşelele sau satele deschise cele mai apropiate îi primesc pe muncitorii alungaţi; zic «cele mai apropiate», dar ele se pot afla la 3 sau 4 mile distanţă de ferma la care muncitorul trebuie să trudească zilnic. Astfel, pentru ca el să-şi poată cîştiga pîinea zilnică, la munca de fiecare zi, ca şi cum aceasta ar fi o nimica toată, se mai adaugă un drum zilnic de 6 sau 8 mile. Toată munca cîmpului, pe care o fac femeia şi copiii săi, se efectuează acum în condiţii la fel de grele. Dar acesta nu este singurul neajuns pe care îl are de pe urma faptului că locuieşte departe de locul de muncă. În satele deschise, antreprenorii speculanţi cumpără petice de pămînt, pe care înghesuie cît mai multe magherniţe dintre cele mai ieftine. Şi în aceste locuinţe mizere, care, chiar dacă sînt în cîmp deschis, au aceleaşi caracteristici respingătoare ca şi cele mai proaste locuinţe de la oraş, se adăpostesc muncitorii agricoli din Anglia 165) . ...Pe de altă parte, nu trebuie să ne închipuim nicidecum că muncitorul care locuieşte chiar pe pămîntul pe care îl lucrează găseşte o locuinţă pe care o merită prin viaţa sa de muncă productivă. Chiar pe domeniile princiare, cottage-ul său este adesea dintre cele mai mizere. Există landlorzi care consideră că un grajd este destul de bun pentru muncitori şi familiile lor şi care totuşi nu se jenează să încaseze pentru asemenea locuinţe o chirie cît mai mare 166) . Chiar dacă nu este decît o cocioabă dărăpănată cu o singură cameră de dormit, fără sobă, fără latrină, fără ferestre care să poată fi deschise, fără apă în afară de aceea din şanţ, fără grădină, muncitorul este neputincios în faţa acestei nedreptăţi. Iar legile noastre sanitare (The Nuisances Removal Acts) rămîn literă moartă. Aplicarea lor este încredinţată tocmai proprietarilor care dau cu chirie asemenea văgăuni... Nu trebuie ca anumite aspecte mai luminoase, care constituie excepţii, să ne orbească şi să ascundă fapte devenite reguli, fapte care sînt o pată ruşinoasă pentru civilizaţia engleză. Situaţia trebuie să fie într-adevăr catastrofală din moment ce, în pofida faptului evident că locuinţele existente sînt îngrozitoare, observatori competenţi ajung în mod unanim la concluzia că starea lamentabilă generală a locuinţelor reprezintă o calamitate infinit mai mică decît lipsa lor. Sînt mulţi ani de cînd supraaglomerarea locuinţelor muncitorilor agricoli întristează profund nu numai pe cei care se preocupă de sănătate, dar şi pe toţi cei care ţin la o viaţă decentă şi morală. Într-adevăr, autorii rapoartelor arată mereu cu toţii, în termeni deveniţi stereotipi, că răspîndirea bolilor epidemice în districtele rurale este cauzată de supraaglomerarea locuinţelor, care face ca orice încercare de a stăvili o epidemie să fie cu totul zadarnică. Este de asemenea necontenit relevat faptul că, în pofida numeroaselor influenţe sănătoase ale vieţii la ţară, aglomerarea, care accelerează atît de mult răspîndirea bolilor infecţioase, favorizează şi apariţia bolilor neinfecţioase. Cei care au denunţat această stare de lucruri nu au trecut sub tăcere nici alte laturi rele ale ei. Chiar şi acolo unde iniţial nu s-au ocupat decît de probleme sanitare, ei au fost aproape siliţi să abordeze şi alte aspecte. Atunci cînd arătau cît de frecvente sînt cazurile cînd persoane adulte de ambele sexe, căsătorite şi necăsătorite, sînt înghesuite (huddled) în dormitoare neîncăpătoare, rapoartele lor trebuiau să ducă la convingerea că în condiţiile descrise pudoarea şi decenţa sînt încălcate în modul cel mai brutal şi că inevitabil orice moralitate este distrusă 167) . ...Astfel, în anexa la ultimul meu raport, dr. Ord, raportînd despre izbucnirea epidemiei de tifos la Wing, în Buchinghamshire, menţionează cazul unui tînăr bolnav de tifos, venit din Wingrave. În primele zile ale bolii el a dormit într-o încăpere împreună cu alte nouă persoane. După două săptămîni s-au îmbolnăvit şi alte persoane, iar după cîteva săptămîni cinci din cele nouă persoane s-au îmbolnăvit de tifos şi una a murit! În acelaşi timp, dr. Harvey de la spitalul St. George, care a fost la Wing în timpul epidemiei ca medic particular, vorbeşte în acelaşi sens: «O femeie tînără bolnavă de tifos dormea noaptea în aceeaşi încăpere cu tatăl, cu mama, cu copilul ei nelegitim, cu doi tineri, fraţi ai ei, şi cu două surori, fiecare avînd cîte un copil nelegitim, în total 10 persoane. Cu cîteva săptămîni mai înainte, în aceeaşi încăpere dormiseră 13 persoane»“ 168) .

Doctorul Hunter a cercetat 5.375 de cottages ale muncitorilor agricoli nu numai în districtele pur agricole, ci în toate comitatele din Anglia. Dintre aceste 5.375 de cottages, 2.195 nu aveau decît o singură cameră de dormit (care de multe ori era în acelaşi timp şi cameră de zi), 2.930 nu aveau decît două, iar 250 aveau mai mult de două. Iată o serie de exemple luate din douăsprezece comitate:

1. Bedfordshire.

Wrestlingworth: Dormitorul are o lungime de circa 12 picioare şi o lăţime de 10 picioare, cu toate că multe sînt mai mici. O căsuţă cu un singur cat e de multe ori împărţită printr-un perete de scînduri în două dormitoare; adesea un pat se află în bucătăria înaltă de 5 picioare şi 6 ţoli. Chiria: 3 l. st. Chiriaşii trebuie să-şi facă singuri latrinele; proprietarul locuinţei pune la dispoziţie doar groapa. Ori de cîte ori cineva îşi construieşte o latrină, aceasta e folosită de toţi vecinii. Casa unui oarecare Richardson era deosebit de frumoasă. Tencuiala de pe pereţi era umflată ca rochia unei cucoane care face o reverenţă. Acoperişul era convex într-o parte şi concav în cealaltă parte. Pe partea concavă stătea, din nefericire, un coş, un burlan strîmb făcut din lut şi din lemn, amintind trompa unui elefant. O prăjină lungă proptea coşul, gata să cadă. Uşa şi fereastra erau în formă de romb. Din 17 case vizitate, numai 4 au mai mult decît o cameră de dormit, şi acestea 4 sînt supraaglomerate. Cottages cu o singură cameră de dormit adăposteau 3 adulţi şi 3 copii sau o pereche căsătorită şi 6 copii etc.

Dunton: Chirii mari de 4—5 l. st., salariul săptămînal al bărbaţilor 10 şilingi. Ei speră că-şi vor scoate banii de chirie din împletiturile de paie pe care le face familia. Cu cît chiria e mai ridicată, cu atît mai mare e numărul celor care trebuie să stea împreună pentru a o plăti. Şase adulţi, care locuiesc cu patru copii într-o cameră de dormit, plătesc 3 l. st. şi 10 şilingi. Casa cea mai ieftină din Dunton, lungă pe din afară de 15 picioare şi lată de 10 picioare, e închiriată cu 3 l. st. Numai una dintre cele 14 case vizitate avea două camere de dormit. La o oarecare depărtare de sat se află o casă ai cărei pereţi exteriori sînt murdăriţi de excrementele locatarilor; partea de jos a uşii e complet putrezită pe o porţiune de 9 ţoli. Seara această deschizătură este astupată cu cîteva cărămizi aşezate ingenios pe dinăuntru şi acoperite cu o bucată de rogojină. Jumătate din fereastră, cu geam şi cu pervaz, a căzut afară. Aici erau îngrămădiţi, fără nici un fel de mobile, 3 adulţi şi 5 copii. Dunton nu stă mai prost decît restul Biggleswade Union-ului.

2. Berkshire.

Beenham: în iunie 1864, un bărbat, o femeie şi 4 copii trăiau într-un cot (cottage cu un singur cat). O fiică s-a întors de la lucru bolnavă de scarlatină. Ea a murit. Un copil s-a îmbolnăvit şi a murit şi el. Cînd a fost chemat doctorul Hunter, mama şi un copil erau bolnavi de tifos. Tatăl şi un alt copil dormeau afară, dar dificultatea de a se asigura o izolare se vedea din faptul că rufele casei contaminate stăteau grămadă în piaţa supraaglomerată a acestui sat nenorocit, aşteptînd să fie spălate. Chiria pentru casa lui H. este de un şiling pe săptămînă; un singur dormitor pentru soţ, soţie şi 6 copii. O casă, închiriată cu 8 pence (pe săptămînă), lungă de 14 picioare şi 6 ţoli, lată de 7 picioare, iar bucătăria înaltă de 6 picioare; camera de dormit nu are ferestre, nici sobă şi nici o altă deschizătură în afară de cea care dă spre ieşire; casa nu are grădină de zarzavat. Pînă nu de mult locuiau aici un bărbat împreună cu două fete adulte şi un fiu adult; tatăl şi fiul dormeau în pat, iar fetele în săliţă. În timpul cît familia a locuit aici, fiecare dintre ele a avut cîte un copil; una a mers să nască la casa de muncă, iar apoi s-a întors acasă.

3. Bukinghamshire.

30 de cottages pe o suprafaţă de 1.000 de acri, în care trăiesc aici circa 130—140 de persoane. Parohia Bradenham se întinde pe 1.000 de acri; în 1851 ea număra 36 de case şi o populaţie formată din 84 de bărbaţi şi 54 de femei. Această inegalitate numerică dintre sexe a dispărut în 1861, cînd numărul bărbaţilor era de 98, iar cel al femeilor de 87, deci în 10 ani numărul bărbaţilor a crescut cu 14, iar cel al femeilor cu 33. Între timp numărul caselor scăzuse cu 1.

Winslow: este în cea mai mare parte reconstruit într-un stil corespunzător; se pare că cererea de case este mare, deoarece cocioabe sărăcăcioase se închiriază cu 1 şiling şi 1 şiling şi 3 pence pe săptămînă.

Water Eaton: Aici proprietarii, văzînd că populaţia creşte, au distrus circa 20% din casele existente. Întrebat dacă nu ar putea găsi o casă mai aproape, un muncitor sărac care trebuia să facă un drum de vreo 4 mile pînă la locul de muncă a răspuns: „Nu, ei se feresc ca de foc să primească un om cu o familie atît de numeroasă ca a mea“.

Tinker's End, lîngă Winslow: O cameră de dormit pentru 4 adulţi şi 5 copii avea lungimea de 11 picioare, lăţimea de 9 picioare şi înălţimea în punctul cel mai înalt de 6 picioare şi

5 ţoli; alta, avînd lungimea de 11 picioare şi 3 ţoli, lăţimea de 9 picioare şi înălţimea de 5 picioare şi 10 ţoli, adăpostea 6 persoane. Fiecare dintre aceste familii avea mai puţin spaţiu decît cel acordat unui condamnat la galere. Toate casele aveau doar o cameră de dormit şi o singură intrare; apă aveau foarte rar. Chiria săptămînală între 1 şiling şi 4 pence şi 2 şilingi. În cele 16 case vizitate nu era decît un singur om care cîştiga 10 şilingi pe săptă mînă. Cantitatea de aer care revenea unei persoane în cazul arătat era egală cu aceea pe care ar avea-o dacă ar sta închisă noaptea într-o cutie de 4 picioare3. E drept că cocioabele vechi au aerisire naturală suficientă.

4. Cambridgeshire.

Gamblingay aparţine mai multor proprietari. Are cele mai dărăpănate cots care pot să existe. Mulţi locuitori fac împletituri de paie. La Gamblingay domneşte o oboseală de moarte, o resemnare deznădăjduită în ceea ce priveşte murdăria. Neglijenţa care se observă în centru devine o adevărată tortură la periferie, la nord şi la sud, unde casele se degradează treptat. Cu toate că nu locuiesc acolo, landlorzii storc tot ce se poate stoarce din acest loc nenorocit. Chiriile sînt foarte ridicate; cîte 8—9 persoane sînt îngrămădite într-o singură cameră de dormit; în 2 cazuri, într-o cămăruţă dorm 6 adulţi cu cîte 1 copil sau 2 copii fiecare.

5. Essex.

În multe parohii din acest comitat, numărul de cottages scade concomitent cu acela al populaţiei. În nu mai puţin de 22 de parohii degradarea caselor nu a oprit totuşi creşterea populaţiei, respectiv n-a avut ca urmare alungarea ei, care are loc pretutindeni sub denumirea de „migraţiune în oraşe“. În Fingringhoe, parohie care se întinde pe o suprafaţă de 3.443 de acri, existau în 1851 145 de case; în 1861 nu mai erau decît 110, dar populaţia nu voia să plece şi reuşea să se înmulţească şi în aceste condiţii. În Ramsden Crays locuiau în 1851 252 de persoane în 61 de case; în 1861 262 de persoane erau înghesuite în 49 de case. În Basildon locuiau în 1851 pe o suprafaţă de 1.827 de acri 157 de persoane în 35 de case, iar la sfîrşitul deceniului 180 de persoane în 27 de case. În parohiile Fingringhoe, South Fambridge, Widford, Basildon şi Ramsden Crays locuiau în 1851 pe 8.449 de acri 1.392 de persoane în 316 case, iar în 1861 pe aceeaşi suprafaţă locuiau 1.473 de persoane în 249 de case.

6. Herefordshire.

Acest mic comitat a avut de suferit de pe urma „spiritului de evicţiune“ mai mult decît oricare alt comitat din Anglia. La Madley, cottages supraaglomerate, constînd de obicei din două camere de dormit, aparţin în mare parte fermierilor. Ei le dau lesne cu chirie cu 3 sau 4 l. st. pe an şi plătesc un salariu săptămînal de 9 şilingi!

7. Huntingdonshire.

Hartford avea în 1851 87 de case; scurt timp după aceea, în această mică parohie cu o suprafaţă de 1.720 de acri au fost distruse 19 cottages. Locuitori: 452 în 1831, 382 în 1851 şi 341 în 1861. Au fost vizitate patrusprezece cottages cu cîte o singură cameră de dormit. Într-una locuiau soţul, soţia, 3 fii adulţi, o fată adultă, 4 copii, în total 10; într-alta 3 adulţi, 6 copii. Una dintre camere în care dormeau 8 persoane era lungă de 12 picioare şi 10 ţoli, lată de 12 picioare şi 2 ţoli şi înaltă de 6 picioare şi 9 ţoli; volumul mediu, fără nişe, era de aproximativ 130 de picioare3 de persoană. În cele 14 camere de dormit locuiau 34 de adulţi şi 33 de copii. Foarte puţine dintre aceste cottages au o grădină de zarzavat, dar mulţi dintre locatari puteau să arendeze mici parcele cu cîte 10 sau 12 şilingi rood-ul (1/4 de acru). Aceste parcele se află departe de locuinţă; casele nu au latrine. Familia e nevoită să folosească în acest scop parcela ei, sau — fie-mi iertate cele ce urmează — să se uşureze în sertarul unui dulap. Cînd e plin, este golit acolo unde conţinutul lui e necesar. În Japonia, circuitul acesta fiziologic se face în condiţii mai igienice.

8. Lincolnshire.

Langtoft: Aici, în casa lui Wright, locuieşte un bărbat împreună cu soţia sa, cu soacra şi cu 5 copii; casa are bucătărie, spălătorie şi o cameră de dormit deasupra bucătăriei; bucătăria și camera de dormit au o lungime de 12 picioare şi 2 ţoli şi o lăţime de 9 picioare şi 5 ţoli; întreaga suprafaţă are 21 de picioare şi 3 ţoli lungime, 9 picioare şi 5 ţoli lăţime. Camera de dormit este mansardată. Pereţii se îngustează în partea de sus asemenea unei căpăţîni de zahăr; numai pe peretele din faţă este o ferestruică. De ce locuia aici? Fiindcă avea o grădină de zarzavat? Nu, ea era foarte mică. Din cauza chiriei? Nu, ea era ridicată: 1 şiling şi 3 pence pe săptămînă. Casa era aproape de locul de muncă? Nu, ea se afla la o depărtare de 6 mile, astfel că în fiecare zi locatarul ei trebuia să parcurgă pe jos dus şi întors 12 mile. Locuia aici pentru că acest cot era de închiriat şi voia să aibă un cot în care să stea numai el oriunde s-ar afla, la orice preţ şi în orice stare. Dăm mai jos o statistică a 12 case din Langtoft, cu 12 dormitoare, 38 de adulţi 36 de copii:

12 case din Langtoft

Case

Dormitoare

Adulţi

Copii

Numărul
de persoane

Case

Dormitoare

Adulţi

Copii

Numărul
de persoane

9. Kent.

Kennington era extrem de aglomerat în 1859, cînd a izbucit difteria, şi medicul parohiei a efectuat o anchetă oficială asupra situaţiei populaţiei mai sărace. El a stabilit că în această localitate, în care era nevoie de multe braţe de muncă, multe cots fuseseră distruse fără ca în locul lor să se fi clădit altele noi. Într-o circumscripţie existau 4 case, denumite birdcages (colivii); fiecare avea 4 camere, cu următoarele dimensiuni în picioare şi ţoli:

bucătăria....................................

9,5

8,11

6,6

spălătoria ..................................

8,6

4,6

6,6

camera de dormit......................

8,5

5,10

6,3

camera de dormit......................

8,3

8,4

6,3

10. Northamptonshire.

Brixworth, Pitsford şi Floore: în aceste sate vagabondează iarna pe drumuri 20—30 de oameni care nu au de lucru. Fermierii nu-şi lucrează totdeauna îndeajuns terenurile arabile şi grădinile de zarzavat, iar landlordul a găsit de cuviinţă să-şi comaseze toate fermele în 2 sau 3 ferme. De aici lipsa de lucru. În timp ce pămîntul aşteaptă să fie lucrat, muncitorii frustraţi îl privesc cu jind. Istoviţi de muncă în timpul verii şi muritori de foame în timpul iernii, nu e de mirare că spun în dialectul lor: „the parson and gentlefolks seem frit to death at them“ 168a) .

La Floore există cazuri cînd familii cu cîte 4, 5 şi 6 copii locuiesc într-o cameră de dormit dintre cele mai mici; ditto familii formate din 3 adulţi şi 5 copii sau soţ, soţie, bunic şi 6 copii bolnavi de scarlatină etc.; în două case cu două camere de dormit, 2 familii de cîte 8—9 adulţi.

11. Wiltshire.

Stratton: 31 de case vizitate; 8 nu au decît o singură cameră de dormit; Penhill în aceeaşi parohie. Un cot, închiriat cu 1 şiling şi 3 pence pe săptămînă, este locuit de 4 adulţi şi 4 copii; în afară de pereţi, nu are nimic bun începînd cu pardoseala făcută din pietre cioplite grosolan şi terminînd cu acoperişul de paie putred.

12. Worcestershire.

Aici n-au fost demolate multe case; dar din 1851 pînă în 1861 numărul locatarilor a crescut de la 4,2 la 4,6 de fiecare casă.

Badsey: Multe cots şi grădini de zarzavat. Unii fermieri declară că aceste cots sînt „a great nuisance here, because they bring the poor“ (cots sînt un mare rău aici pentru că ele îi aduc pe săraci). Un gentleman declară:

„Săracii nu ar avea nimic de cîştigat; dacă s-ar mai clădi 500 de cots ele ar fi luate imediat, ca pîinea caldă; într-adevăr, cu cît se construiesc ma multe, cu atît se cer mai multe“.

Prin urmare, după părerea lui, casele generează locuitori, care fireşte, exercită presiune asupra „mijloacelor locative“; iar doctorul Hunter remarcă:

„Ei bine, săracii aceştia trebuie să vină de undeva, şi întrucît la Badsey nu există nimic care să-i atragă în mod deosebit, cum ar fi, de pildă, filantropia, pe ei îi aduce aici numai groaza de a nu ajunge într-un loc şi mai rău. Dacă ar putea găsi o casă şi un petic de pămînt în apropierea locului lor de muncă, ei ar prefera, desigur, să nu vină la Badsey, unde pentru o palmă de pămînt plătesc de două ori mai mult decît un fermier“.

Emigrarea continuă la oraşe, formarea continuă la sate a une populaţii „excedentare“ ca urmare a concentrării fermelor arendate, a transformării pămîntului arabil în păşuni, a introducerii maşinilor etc. merg mînă în mînă cu alungarea continuă a populaţiei rurale ca urmare a demolării de cottages. Cu cît un district este mai depopulat, cu atît „suprapopulaţia“ lui „relativă“ e mai mare, cu atît presiunea exercitată de aceasta asupra mijloacelor de folosire a braţelor de muncă este mai mare, cu atît excedentul absolut al populaţiei rurale faţă de mijloacele ei locative este mai mare, cu atît este deci mai mare la sate suprapopulaţia locală şi aglomerarea, care constituie un pericol permanent de răspîndire a bolilor. Aglomerarea unor mase de oameni în satele şi în aşezările mici împrăştiate corespunde alungării lor forţate de pe pămînturi. Transformarea continuă a muncitorilor agricoli în „excedentari“, însoţită, în pofida scăderii numărului lor, de creşterea masei produsului lor, este leagănul pauperismului. Pauperismul care îi ameninţă constituie motivul alungării lor şi principala cauză a condiţiilor de locuit mizerie care le frînge ultima putere de rezistenţă şi-i transformă în simpli sclavi ai proprietarilor funciari 169) şi ai fermierilor, astfel că salariul minim devine pentru ei o lege naturală. Pe de altă parte, în pofida „suprapopulaţiei relative“, satul este totuşi insuficient populat. Lucrul acesta nu constituie un fenomen local, nu se întîlneşte numai în localităţile în care exodul spre oraşe, mine, construcţii de căi ferate etc. este prea mare, ci pretutindeni atît în timpul secerişului, cît şi primăvara şi vara, în toate perioadele numeroase în care agricultura engleză, foarte îngrijită şi intensivă, are nevoie de braţe de muncă suplimentare. Muncitorii agricoli sînt întotdeauna prea mulţi pentru nevoile medii ale agriculturii şi întotdeauna prea puţini pentru nevoile ei excepţionale sau temporare 170) . Din această cauză, în documentele oficiale sînt înregistrate reclamaţii contradictorii venite din aceleaşi localităţi, unele relevînd lipsa de braţe de muncă, altele existenţa unui excedent de braţe de muncă. Lipsa temporară sau locală de braţe de muncă nu are drept consecinţă o urcare a salariului, ci atragerea femeilor şi a copiilor la munca cîmpului şi micşorarea continuă a vîrstei la care muncitorul începe să lucreze. De îndată ce exploatarea femeilor şi a copiilor capătă o amploare mai mare, ea devine la rîndul ei un nou mijloc pentru trecerea în rîndurile populaţiei excedentare a muncitorilor agricoli de sex masculin şi pentru menţinerea salariului lor la un nivel scăzut. În partea de răsărit a Angliei creşte şi se dezvoltă rodul minunat al acestui cercle vicieux *34 , aşa-numitul gangsystem (sistemul cetelor sau al echipelor), despre care voi spune aici cîteva cuvinte 171) .

Sistemul cetelor e răspîndit aproape exclusiv în Lincolnshire, Huntingdonshire, Cambridgeshire, Norfolk, Suffolk şi Nottinghamshire; uneori poate fi întîlnit şi în comitatele învecinate: Northampton, Bedford şi Rutland. Aici luăm ca exemplu Lincolnshire. O mare parte din suprafaţa acestui comitat este un teren nou; el a fost obţinut prin secarea mlaştinilor sau, ca şi în alte comitate menţionate din răsăritul ţării, a fost smuls mării. Maşina cu abur a făcut minuni la secarea mlaştinilor. Acolo unde altădată erau mlaştini sau nisipişti, se văd acum lanuri de grîu şi se obţin rentele funciare cele mai ridicate. Acelaşi lucru se poate spune şi despre pămînturile aluviale valorificate, ca, de pildă, insula Axholme şi alte parohii de pe malul Trentului. Pe măsură ce apăreau ferme noi, nu numai că nu se clădeau cottages noi, dar se demolau cele vechi, iar muncitorii erau aduşi din satele deschise, aşezate la depărtare de mile de-a lungul şoselelor care şerpuiesc printre dealuri. Înainte vreme numai aici se adăpostea populaţia pentru a se apăra împotriva îndelungatelor inundaţii din timpul iernii. Muncitorii care locuiau în permanenţă la fermele cu o suprafaţă de 400—1.000 de acri (aici ei se numesc „confined labourers“ *35 sîn folosiţi exclusiv la munci agricole permanente şi grele, efectuate cu ajutorul cailor. La fiecare 100 de acri (1 acru = 40,49 ari, sau 1,584 morgeni prusieni) revine în medie abia un cottage. Un arendaș al unui teren mlăştinos (Fenland) a declarat, de pildă, comisiei de anchetă:

„Ferma mea are 320 de acri, numai pămînt arabil. Nu există nici un cottage. Acum la mine locuieşte un singur muncitor. Am patru rîndaşi, care locuiesc în împrejurimi. Munca uşoară care necesită multe braţe este îndeplinită de cete“ 172) .

Pămîntul cere multe munci uşoare, ca plivitul, grăpatul, transportarea pe cîmp a îngrăşămintelor, îndepărtarea pietrelor etc. Toate aceste munci sînt efectuate de cete, adică de echipe organizate, care locuiesc în satele deschise.

Ceata este compusă din 10 pînă la 40 sau 50 de persoane, și anume femei, adolescenţi de ambe sexe (între 13 şi 18 ani), deși la 13 ani băieţii ies de obicei din ceată, în sfîrşit din copii de ambe sexe (între 6 şi 13 ani). În fruntea ei se află gangmaster-ul (şeful), întotdeauna un simplu muncitor agricol, de cele mai mult ori un aşa-zis „terchea-berchea“, o puşlama, un vagabond şi un beţiv, dar cu oarecare spirit de iniţiativă şi savoir faire *36 . El recruteaza ceata, care lucrează sub conducerea lui şi nu sub conducerea fermierului. Cu acesta din urmă el se învoieşte de obicei cu munca în acord, şi venitul său, care în medie nu depăşeşte cu mult pe acela al unui simplu muncitor agricol 173) , depinde aproape în întregime de dibăcia cu care reuşeşte să stoarcă de la ceata lui cît mai multă muncă într-un timp cît mai scurt. Fermierii au descoperit că femeile nu lucrează cum trebuie decît sub conducerea unui bărbat, dar că, pe de altă parte, dacă au început lucrul, femeile şi copiii muncesc din răsputeri, ceea ce ştia deja Fourier i) , pe cînd muncitorul adult de sex bărbătesc este destul de şiret ca pe cît posibil să-şi economisească forţele. Şeful umblă de la un domeniu la altul şi găseşte astfel de lucru cetei sale timp de 6—8 luni pe an. Pentru familiile de muncitori este mai avantajos şi mai sigur să aibă de-a face cu el decît cu fermierul, care nu angajează copii decît ocazional. Această împrejurare întăreşte atît de mult influenţa şefului în satele deschise, încît de obicei copiii nu pot fi angajaţi decît prin intermediul lui. Închirierea individuală a copiilor, separat de ceată, constituie o îndeletnicire accesorie a lui.

„Aspectele sumbre“ ale sistemului de mai sus sînt munca excesivă a copiilor şi adolescenţilor, drumurile lungi pe care le fac zilnic pînă şi de la domeniile pe care lucrează, situate la 5, 6 şi uneori 7 mile depărtare, şi, în sfîrşit, demoralizarea cetei. Deşi şeful, numit în unele regiuni „the driver“ (gonaciul), este înarmat cu o bîtă, el face numai arareori uz de ea; plîngerile împotriva unui tratament brutal constituie excepţii. El este un suveran democrat sau ceva asemănător vrăjitorului din Hameln. El are deci nevoie de popularitate în rîndurile supuşilor săi şi-i cîştigă pe aceştia datorită vieţii de nomad care înfloreşte sub oblăduirea lui. Un libertinaj grosolan, o destrăbălare zgomotoasă şi neruşinarea cea mai cinică domnesc în rîndurile cetei. Şeful plăteşte de obicei lefurile într-o cîrciumă şi apoi se întoarce acasă pe două cărări, în fruntea cetei, sprijinit de o parte şi de alta de cîte o femeie voinică şi urmat de copiii şi de adolescenţii care fac glume şi cîntă cîntece batjocoritoare şi obscene. La întoarcere are loc ceea ce Fourier numeşte „fanerogamie“ 188 . Cazuri cînd fete de 13 şi 14 ani rămîn însărcinate cu tovarăşii lor de aceeaşi vîrstă sînt frecvente. Satele deschise care furnizează contingentele cetei devin adevărate Sodome şi Gomore 174) şi dau de două ori mai mulţi copii nelegitimi decît tot restul regatului. Am arătat mai sus care este moralitatea după căsătorie a fetelor crescute la această şcoală. Copiii lor, în cazul cînd nu sînt răpuşi de opiu, sînt recruţii predestinaţi a cetelor.

Ceata, în forma ei clasică descrisă mai sus, se numeşte ceată publică, comună sau ambulantă (public, common or tramping gang). În afară de aceasta există şi cete particulare (private gangs). Ele au aceeaşi compoziţie ca şi ceata comună, dar numără mai puţini membri; aceştia nu muncesc sub conducerea unui şef, ci sub conducerea unui argat bătrîn pe care fermierul nu-l poate utiliza mai bine. Aici spiritul boem dispare, dar, după toate mărturiile, retribuirea muncii şi tratamentul copiilor sînt mai proaste.

Sistemul cetelor, care în ultimii ani 175) se extinde tot mai mult, nu există, desigur, de dragul şefului. El există pentru îmbogăţirea marilor fermieri 176) şi, respectiv, a landlorzilor 177) . Pentru fermier nu există o metodă mai ingenioasă de a-şi reduce numărul de muncitori mult sub nivelul normal şi de a avea totuşi în permanenţă la dispoziţie mîna de lucru suplimentară pentru orice munci suplimentare, de a obţine cît mai multă muncă, cu cît mai puţini bani 178) şi de a transforma în „excedentari“ pe muncitorii adulţi de sex masculin. După aceste explicaţii se înţelege de ce, pe de o parte, se recunoaşte că muncitorul agricol suferă într-o măsură mai mare sau mai mică din cauza şomajului, iar pe de altă parte se declară că sistemul cetelor este „necesar“ din cauza lipsei de muncitori de sex masculin şi a strămutării lor în oraşe 179) . Cîmpul plivit de buruieni şi neghina umană din Lincolnshire etc. sînt cei doi poli opuşi ai producţiei capitaliste 180) .