II. Ziua de muncă şi forţa productivă a muncii sînt constante, intensitatea muncii variază

Intensitatea crescîndă a muncii presupune o cheltuire sporită de muncă în acelaşi interval de timp. Ziua de muncă mai intensivă se întruchipează deci în mai multe produse decît ziua de muncă mai puţin intensivă care durează acelaşi număr de ore. E drept că aceeaşi zi de muncă dă produse mai multe şi atunci cînd sporeşte forţa productivă a muncii. Dar în acest caz valoarea unităţii de produs scade, deoarece costă mai puţină muncă decît înainte, în timp ce în primul caz rămîne neschimbată pentru că produsul costă aceeaşi cantitate de muncă ca înainte. Aici cantitatea de produse creşte fără ca preţul lor să scadă. O dată cu cantitatea lor creşte şi suma preţurilor lor, în timp ce în cazul creşterii forţei productive a muncii aceeaşi sumă de valoare se exprimă într-o masă de produse sporită. Prin urmare, dacă numărul de ore rămîne neschimbat, ziua de muncă mai intensivă se întruchipează într-o valoare nou creată mai mare, deci, în ipoteza că valoarea banilor rămîne neschimbată, în bani mai mulţi. Valoarea nou creată într-o zi de muncă variază deci o dată cu abaterile intensităţii sale de la gradul de intensitate normal, social. Aceeaşi zi de muncă nu se concretizează deci, ca înainte, într-o valoare nou creată constantă, ci în una variabilă, de pildă, ziua de muncă de douăsprezece ore mai intensivă, se concretizează în 7 şilingi, în 8 şilingi etc., în loc să se concretizeze în 6 şilingi ca ziua de muncă de douăsprezece ore de intensitate obişnuită. Este clar: dacă valoarea nou creată într-o zi de muncă variază, de pildă de la 6 şilingi la 8 şilingi, ambele părţi ale acestei valori nou create, adică preţul forţei de muncă şi plusvaloarea, pot creşte simultan fie în aceeaşi proporţie, fie în proporţii diferite. Preţul forţei de muncă şi plusvaloarea pot creşte simultan de la 3 şilingi la 4 şilingi dacă valoarea nou creată creşte de la 6 la 8 şilingi. În acest caz creşterea preţului forţei de muncă nu este legată în mod necesar de o sporire a preţului ei peste valoarea ei. Ea poate, dimpotrivă, să fie însoţită de o scădere a preţului ei sub *2 valoarea ei. Lucrul acesta se întîmplă ori de cîte ori urcarea preţului forţei de muncă nu compensează uzura ei accelerată.

Se ştie că, cu unele excepţii temporare, o schimbare în productivitatea muncii produce o schimbare în mărimea valorii forţei de muncă şi deci în mărimea plusvalorii numai atunci cînd produsele ramurilor industriale respective intră în consumul obişnuit al muncitorului. Această limitare dispare aici. Indiferent dacă mărimea muncii cheltuite se schimbă în mod extensiv sau intensiv, acestei schimbări de mărime îi corespunde o schimbare a mărimii valorii nou create, indiferent de natura articolului în care se concretizează această valoare.

Dacă intensitatea muncii ar spori în toate ramurile industriale în mod simultan şi uniform, noul grad de intensitate sporit ar deveni gradul de intensitate social normal, obişnuit, şi nu ar mai fi considerat ca mărime extensivă. Dar şi în acest caz gradele de intensitate medii ale muncii ar rămîne diferite la diferite naţiuni şi ar modifica deci aplicarea legii valorii la zilele de muncă ale diferitelor naţiuni. Ziua de muncă mai intensivă la o naţiune îşi găseşte expresia într-o sumă de bani mai mare decît ziua mai puţin intensivă la o altă naţiune 12) .