4. Munca de zi şi munca de noapte. Sistemul schimburilor

Din punctul de vedere al procesului de valorificare, capitalul constant, mijloacele de producţie, există doar pentru a absorbi muncă şi, cu fiecare picătură de muncă, o cantitate proporţională de supramuncă. În măsura în care nu fac acest lucru, simpla lor existenţă înseamnă o pierdere negativă pentru capitalist, căci în timpul cît stau inactive ele reprezintă o avansare inutilă de capital; această pierdere devine pozitivă de îndată ce întreruperea face necesare cheltuieli suplimentare pentru reînceperea lucrului. Prelungirea zilei de muncă peste limitele ei naturale, pînă în toiul nopţii, are doar efect paliativ şi nu potoleşte decît în mod aproximativ setea de vampir după sîngele viu al muncii. A-şi însuşi muncă în decursul tuturor celor 24 de ore ale zilei constituie deci tendinţa imanentă a producţiei capitaliste. Întrucît lucrul acesta se dovedeşte fizic imposibil, presupunînd că aceiaşi purtători ai forţei de muncă ar fi exploataţi neîntrerupt zi şi noapte, este nevoie, pentru înlăturarea acestui obstacol fizic, de o alternare a forţelor de muncă consumate ziua cu cele consumate noaptea, alternare care permite să se aplice diferite metode, şi poate fi, de pildă, astfel orînduită, încît o parte a personalului să lucreze o săptămînă ziua, a doua săptămînă noaptea etc. Se ştie că acest sistem al schimburilor, acest sistem al muncii în ture a predominat în perioada de înflorire de la începuturile industriei engleze a bumbacului etc. şi că mai e în floare şi în prezent în filaturile de bumbac din gubernia Moscova. Şi astăzi încă acest proces de producţie de 24 de ore există ca sistem în multe ramuri industriale ale Marii Britanii, rămase pînă în prezent „libere“, printre altele la furnale, la forje, la laminoare şi la alte manufacturi de metal din Anglia, Wales şi Scoţia. În afară de cele 24 de ore ale celor 6 zile lucrătoare, aici procesul de producţie cuprinde în majoritatea cazurilor şi cele 24 de ore ale duminicii. Muncitorii sînt bărbaţi şi femei adulţi şi copii de ambele sexe. Vîrsta copiilor şi a adolescenţilor cuprinde toate treptele intermediare între 8 (în unele cazuri 6) şi 18 ani 92) . În unele ramuri, laolaltă cu bărbaţii lucrează noaptea şi fetele şi femeile 93) .

Abstracţie făcînd de efectele în genere vătămătoare ale muncii de noapte 94) , durata neîntreruptă, de 24 de ore, a procesului de producţie oferă un prilej foarte bine venit de a depăşi limitele zilei nominale de muncă. Astfel în ramurile industriale foarte obositoare, menţionate mai sus, ziua oficială de muncă cuprinde în majoritatea cazurilor 12 ore pentru fiecare muncitor; ore de zi sau ore de noapte. Dar munca excesivă prestată peste această limită este în multe cazuri, ca să folosim cuvintele raportului oficial englez, „într-adevăr groaznică“ („truly fearful“) 95) .

„Nici o fiinţă omenească — se spune în raport — nu poate să-şi imagineze masa de muncă prestată, după declaraţiile martorilor, de băieţi între 9 şi 12 ani, fără a ajunge inevitabil la concluzia că acest abuz de putere al părinţilor şi al patronilor nu mai trebuie tolerat“ 96) .

„În genere, metoda de a pune băieţi tineri să lucreze alternativ, ziua şi noaptea, duce atît în perioadele de vîrf, cît şi în timpul cît lucrurile merg normal la o prelungire infamă a zilei de muncă. În multe cazuri această prelungire e nu numai îngrozitoare, ci de-a dreptul inimaginabilă. Inevitabil se întîmplă ca, dintr-un motiv sau altul, unul dintre băieţii din echipele de schimb să lipsească din cînd în cînd. Şi atunci unul sau mai mulţi dintre băieţii prezenţi care şi-au încheiat ziua de muncă trebuie să umple golul. Sistemul acesta este atît de cunoscut, încît la întrebarea cum se completează în echipele de schimb locurile băieţilor absenţi, directorul unei uzine de laminat mi-a răspuns: sînt convins că ştiţi acest lucru tot atît de bine ca şi mine, şi nu s-a sfiit să recunoască faptul“ 97) .

„Într-o uzină de laminat în care ziua nominală de muncă dura de la 6 dimineaţa pînă la 51/2 seara, un băiat a lucrat în fiecare săptămînă cîte patru nopţi pînă cel puţin la 81/2 seara din ziua următoare... şi asta timp de 6 luni“. „Altul cînd avea 9 ani a lucrat uneori cîte trei schimburi de 12 ore la rînd, iar la vîrsta de 10 ani — două zile şi două nopţi în şir“. „Un al treilea, astăzi de 10 ani, a lucrat de la 6 dimineaţa pînă la 12 noaptea trei nopţi de-a rîndul, şi pînă la 9 seara în celelalte nopţi“. „Un al patrulea, astăzi de 13 ani, a lucrat de la 6 d.a. pînă a doua zi la amiază timp de o săptămînă întreagă şi uneori trei schimburi la rînd, de pildă de luni dimineaţa pînă marţi noaptea“. „Un al cincilea, astăzi de 12 ani, care a lucrat într-o turnătorie de fontă la Stavely de la 6 dimineaţa pînă la 12 noaptea timp de 14 zile nu mai e în stare să continue“. George Allinsworth, de 9 ani: „Am sosit aici vinerea trecută. Trebuia să începem a doua zi la ora 3 dimineaţa. Am rămas deci toată noaptea aici. Locuiesc la o depărtare de 5 mile. Am dormit pe podea, cu un şorţ de piele sub mine şi acoperit cu o jachetă scurtă. În următoarele două zile am fost aici la 6 dimineaţa. Da! Aici te trec sudorile! Înainte de a veni încoace am lucrat un an întreg tot la un furnal. Era o uzină foarte mare la ţară. Începeam tot sîmbăta dimineaţa la 3, dar puteam cel puţin să mă duc acasă să mă culc, pentru că era aproape. În alte zile începeam la 6 dimineaţa şi terminam la 6 sau 7 seara“ etc. 98)

Să vedem acum cum priveşte capitalul însuşi acest sistem de 24 de ore. Exagerările sistemului, folosirea sa abuzivă în scopul prelungirii „îngrozitoare şi inimaginabile“ a zilei de muncă sînt, fireşte, trecute sub tăcere. Se vorbeşte numai de sistem în forma lui „normală“.

Iată ce spun d-nii Naylor şi Vickers, fabricanţi de oţel, care folosesc între 600 şi 700 de persoane, dintre care numai 10% sub 18 ani, iar printre aceştia numai 20 de băieţi pentru munca de noapte.

„Băieţii nu suferă de loc din cauza căldurii. Temperatura este probabil de 86°—90° *32 ... În forje şi laminoare braţele lucrează ziua şi noaptea în schimburi, dar în toate celelalte secţii se lucrează exclusiv ziua de la 6 dimineaţa pînă la 6 seara. În forjă se lucrează de la 12 pînă la 12. Unii muncitori nu lucrează alternativ în echipe de zi şi de noapte, ci în mod constant numai noaptea... Nu sîntem de părere că munca de zi şi cea de noapte ar influenţa în mod diferit sănătatea“ (a domnilor Naylor şi Vickers?), „şi oamenii dorm probabil mai bine dacă au mereu aceeaşi perioadă de repaus decît dacă aceasta alternează... În echipa de noapte lucrează aproximativ 20 de băieţi sub 18 ani. Nu am putea s-o scoatem la capăt (not well do) fără munca de noapte a băieţilor sub 18 ani. Obiecţia noastră este sporirea cheltuielilor de producţie. Mîini iscusite şi şefi de secţii se găsesc greu, dar băieţi — oricît de mulţi... Fireşte, ţinînd seama de proporţia redusă în care folosim băieţi, o limitare a muncii de noapte ar prezenta pentru noi o importanţă sau un interes redus“ 99) .

D-l J. Ellis, de la firma d-lor John Brown et Co., uzine de oţel şi fier, care folosesc 3.000 de bărbaţi şi băieţi, „în schimburi de zi şi de noapte“, şi anume pentru o parte din muncile grele la oţel şi fier, declară că, în procesul greu de producţie a oţelului, la doi bărbaţi revin unul sau doi băieţi. Întreprinderea numără 500 de băieţi sub 18 ani, dintre care aproximativ 1/3, adică 170, sub 13 ani. Cu privire la propunerea de modificare a legii, d-l Ellis spune:

„Nu cred că ar fi prea multe de obiectat (very objectionable) dacă s-ar interzice să fie folosiţi la muncă mai mult de 12 ore din 24 tinerii sub 18 ani. Dar nu cred că s-ar putea fixa o limită în ceea ce priveşte indisponibilitatea pentru munca de noapte a băieţilor de peste 12 ani. Am accepta mai degrabă o lege care să interzică cu totul folosirea băieţilor sub 13 ani, sau chiar sub 15 ani, decît o interdicţie de a-i folosi în cursul nopţii pe băieţii pe care îi avem. Băieţii din echipa de zi trebuie să lucreze alternativ şi în echipa de noapte, deoarece bărbaţii nu pot să facă necontenit muncă de noapte; aceasta le-ar distruge sănătatea. Credem totuşi că munca de noapte nu dăunează sănătăţii dacă alternează săptămînal“. 

(Dimpotrivă, d-nii Naylor şi Vickers, în conformitate cu interesele întreprinderii lor, erau de părere că nu munca de noapte continuă, ci tocmai munca de noapte alternată periodic ar putea fi dăunătoare.)

„Vedem că oamenii care prestează alternativ muncă de noapte sînt tot atît de sănătoşi ca cei care lucrează numai ziua... Obiecţiile noastre împotriva interzicerii de a se folosi băieţi sub 18 ani pentru munca de noapte ar fi determinate de sporirea cheltuielilor, dar acesta ar fi şi singurul motiv“. (Ce naivitate cinică!) „Considerăm că această sporire a cheltuielilor ar întrece ceea ce ar putea suporta, în mod echitabil, întreprinderea (the trade), fără ca rentabilitatea ei să fie prejudiciată. (As the trade with due regard to etc. could fairly bear!)“ (Ce frazeologie umflată!) „Aici braţele de muncă sînt rare şi ar putea deveni insuficiente în urma unei asemenea reglementări“

(adică Ellis, Brown et Co. s-ar putea trezi în situaţia extrem de neplăcută de a fi nevoiţi să plătească integral valoarea forţei de muncă) 100) .

„Uzinele de oţel şi fier Cyclope“, ale d-lor Cammell et Co., lucrează pe aceeaşi scară mare ca şi cele ale numiţilor John Brown et Co. Directorul girant i-a înmînat comisarului guvernamental White depoziţia sa de martor; mai tîrziu a găsit însă de cuviinţă să sustragă manuscrisul ce-i fusese restituit pentru revizuire. D-l White are însă o memorie excelentă. El îşi aminteşte perfect de bine că pentru aceşti domni ciclopi interzicerea muncii de noapte pentru copii şi adolescenţi constituia „ceva imposibil, ceva ce ar echivala cu închiderea uzinelor“, şi totuşi întreprinderea lor nu avea decît cu puţin mai mult de 6% băieţi sub 18 ani şi doar 1% sub 13 ani! 101)

Referitor la aceeaşi temă d-l E. F. Sanderson, de la firma „Fraţii Sanderson et Co.“, uzine de oţel, laminare şi forjare din Attercliffe, declară:

„Interzicerea de a folosi munca de noapte a băieţilor sub 18 ani ar aduce după sine mari dificultăţi, cea mai de seamă dintre ele rezultînd din sporirea cheltuielilor care ar decurge în mod necesar din înlocuirea muncii băieţilor cu cea a bărbaţilor. N-aş putea spune la cît anume s-ar cifra această sporire a cheltuielilor, dar ea nu ar fi probabil atît de mare încît fabricantul să poată urca preţul oţelului, şi, prin urmare, el ar trebui să suporte singur pierderea, întrucît muncitorii adulţi“ (ce oameni refractari!) „ar refuza, bineînţeles, s-o suporte“.

D-l Sanderson nu ştie cît plăteşte copiilor, dar

„ar putea fi vorba de 4 pînă la 5 şilingi pe săptămînă de fiecare... Munca băieţilor este de aşa natură, încît forţa copiilor se dovedeşte a fi în general“ („generally“, bineînţeles nu totdeauna şi „în particular“) „tocmai suficientă, astfel că din forţa mai mare a adulţilor nu ar rezulta nici un cîştig pentru a compensa pierderea decît cel mult în puţinele cazuri cînd metalul cîntăreşte foarte greu. De asemenea, muncitorii adulţi ar regreta să nu aibă băieţi în echipa lor, fiindcă adulţii sînt mai puţin ascultători. Şi apoi, pentru a învăţa meseria, băieţii trebuie să înceapă de tineri. Limitîndu-i numai la munca de zi, scopul acesta nu ar putea fi atins“.

Şi de ce nu? De ce n-ar putea băieţii să înveţe meseria în cursul zilei? Motivul?

„Pentru că muncitorii adulţi care lucrează în schimburi săptămînale alternative, cînd ziua, cînd noaptea, ar fi în aceste intervale despărţiţi de băieţii din echipa lor şi ar pierde jumătate din cîştigul pe care îl au de pe urma lor. Fiindcă îndrumările pe care ei le dau băieţilor sînt socotite ca parte a salariului acestor băieţi, îngăduind astfel muncitorilor adulţi să ieftinească munca băieţilor. Fiecare muncitor adult ar pierde jumătate din acest cîştig“.

Cu alte cuvinte, d-nii Sanderson ar fi nevoiţi să plătească parte a salariului muncitorilor adulţi din propriul lor buzunar, în loc să-i plătească cu munca de noapte a băieţilor. Cu acest prilej profitul d-lor Sandersoni ar scădea întrucîtva; iată deci binecuvîntatul motiv al Saniderson-ilor pentru care băieţii nu pot învăţa meseria în cursul zilei 102) . Şi apoi munca de noapte regulată ar fi aruncată pe umerii adulţilor, care n-ar suporta să nu mai fi schimbaţi de băieţi, ca în prezent. Pe scurt, dificultăţile ar fi atît de mari, încît ar duce probabil la desfiinţarea completă a muncii de noapte. „În ceea ce priveşte producţia de oţel ca atare“, spune E. F. Sanderson, „n-ar exista nici o deosebire, dar!“ Dar ceea ce le stă la inimă d-lor Sanderson nu e să producă oţel. Producţia oţelului constituie doar un pretext pentru producţia de plusvaloare. Furnalele, laminoarele etc., clădirile, maşinile, fierul, cărbunele etc. nu au numai menirea să se transforme în oţel. Menirea lor este să absoarbă supramuncă, şi în 24 de ore ele absorb, bineînţeles, mai mult decît în 12. Ele dau de fapt d-lor Sanderson, în faţa lui dumnezeu şi a legii, o poliţă asupra timpului de muncă al unui număr anumit de braţe pentru toate cele 24 de ore ale zilei şi-şi pierd caracterul de capital, constituind deci pentru d-nii Sandersoni o curată pierdere de îndată ce funcţia lor de a absorbi munca este întreruptă.

„Dar în acest caz s-ar înregistra o pierdere, aceea a numeroaselor instalaţii costisitoare care ar rămîne nefolosite jumătate din timp; iar pentru a obţine cantitatea de produse pe care sîntem în stare să o dăm folosind sistemul actual, am fi nevoiţi să dublăm numărul clădirilor şi instalaţiilor, ceea ce ar dubla cheltuielile“.

Dar de ce revendică tocmai aceşti Sandersoni un privilegiu faţă de ceilalţi capitalişti care nu au voie să pună muncitorii la lucru decît ziua şi ale căror clădiri, instalaţii şi materii prime stau, în consecinţă, „nefolosite“ în cursul nopţii?

„Este adevărat — răspunde E. F. Sanderson în numele tuturor Sandersonilor —, este adevărat că această pierdere ca urmare a instalaţiilor nefolosite loveşte toate manufacturile în care se lucrează numai ziua. Dar folosirea furnalelor ar pricinui, în cazul nostru, o pierdere suplimentară. Dacă le menţinem în funcţiune, se prăpădeşte combustibil“ (în loc să se prăpădească, ca acum, viaţa muncitorilor), „iar dacă nu le menţinem în funcţiune, se provoacă o pierdere de timp cu reaprinderea focului şi cu ridicarea temperaturii pînă la punctul necesar (în timp ce pierderea orelor de somn, chiar la copii de 8 ani, înseamnă cîştig de timp de muncă pentru clanul Sandersonilor), „înseşi furnalele avînd de suferit din cauza schimbărilor de temperatură“ (în timp ce aceleaşi furnale nu au nimic de suferit de pe urma alternării muncii de zi cu cea de noapte) 103) .