c) Manufactura modernă

Voi ilustra acum cu câteva exemple cele expuse mai sus. De fapt cititorul cunoaşte până acum o mulţime de exemple din capitolul despre ziua de muncă. Manufacturile de metal din Birmingham şi din împrejurimi utilizează, în mare parte pentru muncă foarte grea, 30.000 de copii şi persoane tinere şi 10.000 de femei. Îi găsim aci, lucrând în condiţiunile cele mai nesănătoase, în turnătoriile de metal galben, în fabricile de nasturi, în atelierele de smălţuit, de galvanizat şi de vopsit cu lac. 251) Muncile excesive ale adulţilor şi nevârstnicilor au făcut ca diferite tipografii — de ziare şi de cărţi — din Londra să fie poreclite cu numele, nu prea lăudabil, de «abatoare». 251a) Aceleaşi excese le găsim în legătoriile de cărţi; victimele sunt aci în special femeile, fetele şi copiii. Muncă extenuantă pentru nevârstnici în frânghierii. Muncă de noapte în saline, în manufacturile de lumânări şi în alte manufacturi chimice. Extenuare criminală de băieţi la învârtitul războaielor în ţesătoriile de mătase care nu sunt puse în mişcare prin forţă mecanică. 252) [**] Una dintre muncile cele mai infame, mai murdare şi mai prost plătite, la care sînt folosite de predilecţie fete tinere şi femei, este sortarea zdrenţelor. După cum se ştie, abstracţie făcînd de nenumăratele ei zdrenţe proprii, Marea Britanie reprezintă centrul comerţului cu zdrenţe din lumea întreagă. Ele sosesc din Japonia, din statele cele mai îndepărtate ale Americii de Sud şi din Insulele Canare. Dar principalele ei surse de aprovizionare sînt Germania, Franţa, Rusia, Italia, Egiptul, Turcia, Belgia şi Olanda. Ele servesc drept îngrăşămînt, la fabricarea de cîlţi (pentru saltele) şi de shoddy (lînă artificială) şi ca materie primă la fabricarea hîrtiei. Femeile care sortează zdrenţele devin purtătoare de variolă şi alte boli molipsitoare, ale căror prime victime sînt ele însele 253) . Drept exemplu clasic de muncă excesivă, de muncă grea şi nepotrivită şi deci de abrutizare a muncitorilor epuizaţi din fragedă copilărie poate fi considerată, pe lîngă munca în minele de cărbuni şi în alte mine, fabricarea cărămizilor şi a ţiglelor, la care maşina, recent inventată, nu e folosită în Anglia decît sporadic (1866). Din mai pînă în septembrie, munca durează de la 5 dimineaţa pînă la 8 seara şi adesea, acolo unde operaţia de uscare se face în aer liber, de la 4 dimineaţa pînă la 9 seara. Ziua de muncă care durează de la 5 dimineaţa pînă la 7 seara trece drept „redusă“, „moderată“. Copii de ambele sexe sînt folosiţi de la vîrsta de 6 ani şi chiar de 4 ani. Ei lucrează acelaşi număr de ore ca şi adulţii, adesea chiar mai mult. Munca este grea, iar arşiţa verii îi istoveşte şi mai mult. Într-o cărămidărie din Mosley, de pildă, o fată de 24 de ani făcea 2.000 de cărămizi pe zi, ajutată de două fete minore care cărau lutul şi rînduiau cărămizile. Ele cărau zilnic 10 tone pe pantele lunecoase ale gropii, de la o adîncime de 30 de picioare şi la o depărtare de 210 picioare.

„Un copil nu poate trece prin purgatoriul unei cărămidarii fără a se alege cu o mare degradare morală... Limbajul grosolan pe care îl aud de la vîrsta cea mai fragedă, obiceiurile indecente, urîte şi neruşinate în mijlocul cărora cresc în ignoranţă şi sălbăticie îi fac pentru tot restul vieţii nişte nelegiuiţi, decăzuţi, depravaţi... O pricină cumplită de demoralizare o constituie condiţiile de cazare. Fiecare moulder (modelator)“ (muncitorul calificat propriu-zis şi şeful unui grup de muncitori) „oferă echipei sale, formate din şapte persoane, casă şi masă în coliba sau în cottage-ul său. În această colibă dorm bărbaţi, băieţi şi fete indiferent dacă fac parte din familia modelatorului sau nu. Coliba constă de obicei din două, rareori din trei camere, toate la parter, cu aerisire insuficientă. Corpul este atît de extenuat de pe urma trudei din cursul zilei, încît nimeni nu se sinchiseşte nici de reguli sanitare, nici de curăţenie, nici de bună-cuviinţă. Multe dintre aceste colibe sînt adevărate modele de dezordine, murdărie şi praf... Neajunsul cel mai mare al sistemului care foloseşte fete tinere la acest fel de muncă constă în faptul că le leagă, îndeobşte din copilărie, pentru toată viaţa de cele mai decăzute elemente ale societăţii. Înainte ca natura să le înveţe că sînt femei, ele devin ştrengari dezmăţaţi şi obraznic (rough, foulmouthed boys). Îmbrăcate în cîteva zdrenţe murdare, cu picioarele dezgolite mult deasupra genunchilor, cu părul şi faţa murdare, ele se deprind să desconsidere orice sentiment de moralitate şi de pudoare. În timpul meselor stau întinse pe cîmp sau se uită la băieţii care se scaldă într-o gîrlă din apropiere. După ce termină munca lor istovitoare, îşi pun haine mai bune şi-i însoţesc pe bărbaţi prin cîrciumi“.

E şi firesc ca toată această categorie de oameni să fie din fragedă copilărie tributară beţiei. Dar mai grav decît toate e că aceşti cărămidari au pierdut ei înşişi orice speranţă de îndreptare.

„Aţi putea mai curînd să încercaţi — îi spunea unul mai răsărit capelanului din Southallfield — să-l îndreptaţi pe satana decît pe un cărămidar! („You might as well try to raise and improve the devil as a brickie, Sir!“) 254)

Despre economisirea capitalistă a condiţiilor de muncă în manufactura modernă (termen sub care înţelegem toate atelierele mari în afara fabricilor propriu-zise) găsim un bogat material oficial în al IV-lea (1861) şi al Vl-lea (1864) „Public Health Report“. Descrierea worksshop-urilor (atelierelor), în special ale tipografilor şi croitorilor londonezi, depăşeşte tablourile cele mai respingătoare create de fantezia romancierilor noştri. Efectul asupra stării sănătăţii muncitorilor se înţelege de la sine. Doctorul Simon, şeful secţiei sanitare pe lîngă Privy Council 148 şi editor oficial al „Public Health Reports“, spune între altele:

„În al patrulea raport al meu“ (1861) „am arătat că muncitorilor le este practic imposibil să-şi apere cel dîntîi drept al lor, dreptul la sănătate, să insiste ca patronul, indiferent de munca pe care îi pune s-o efectueze, să ferească această muncă, atît cît depinde de el, de toate condiţiile dăunătoare sănătăţii care pot fi evitate. Am demonstrat că muncitorii, practic incapabili de a impune prin propriile lor puteri respectarea acestui drept la sănătate, nu pot obţine un ajutor eficace nici din partea funcţionarilor poliţiei sanitare... Viaţa a zeci de mii de muncitori şi muncitoare e astăzi inutil chinuită şi scurtată prin nesfîrşitele suferinţe fizice, provocate pur şi simplu de munca lor“ 255) .

Pentru a ilustra influenţa atelierelor asupra stării sănătăţii, doctorul Simon prezintă următorul tabel de mortalitate:

 

Numărul persoanelor de toate vîrstele, folosite în ramurile industriale respective

Ocupaţiile comparate în ceea ce priveşte starea sănătăţii

Indicele de mortalitate în ramurile respective la 100.000 de bărbaţi de vîrstele indicate

 

25—35
ani

35—45
ani

45—45
ani

 

958.265

 

 

Agricultura în Anglia și Wales .......................

743

   805

1.145      

  22.301

bărbaţi

}

Croitori londonezi .....

958

1.262

2.093      

  12.377

femei

  13.803

 

 

Tipografi londonezi....

894

1.747

2.367 256)