Deasupra Târgului Bârlad

Deasupra târgului Bârlad

Trecut-a un aeroplan

Ș-un snop de pâine-a aruncat

Cules din lanuri de german:

„Noi semănat-am primăvara

Cu pâinea voastră toată țara,

Grădină, vale, deal și șes, —

Ș-acuma roada am cules.

Mai mult de foame nu ni-i frică,

Sătui ne ține Muntenia,

Degeaba oastea se ridică,

Și prinde toată România”.

Așa hârtie-a fost legată

De-un snop de pâine aruncată.

O, Doamne, unde-i ispășirea,

O, Doamne, unde-i mântuirea?

Străinii ne-au mâncat sudoarea,

Iar noi ne chinuim flămânzi.

Pământul, ce ne-a fost ca floarea,

Din colț în colț tu îl aprinzi.

Afurisirea cadă, Sfinte,

Judecătorule Părinte,

Pe cei ce țara ne-au vândut

Și robi năvalei ne-au făcut.

Dar milă fie-ți de creștini,

Ce spicul din sudori îl crește,

De-un biet, nevinovat român,

Ce-și spune-amarul românește.

Vezi, Sfinte, țara-i țintirim,

Ne izbăvește de hârșim,

Și pentru chinuri și sudori,

Și pentru bieții muncitori, —

O, Doamne, vie ispășirea,

O, Doamne, vie mântuirea.

Mărășești, 15 iulie 1917

Share on Twitter Share on Facebook