Clopotnița înaltă domnește-mprejurimea

Tihnitei mănăstiri,

Și plopii de la Nistru privesc în adâncimea

Măreței oglindiri.

Intrăm. Portarul-frate ne-arată găzduirea,

Înalt și somnoros...

Răcoarea ne cuprinde, și toată mănăstirea

Ne pare-un rai frumos.

Ne hodinim. Dar somnul nu poate să mă fure

Și mă mai duc prin vii.

Se coace poama. Cântec răsună prin pădure,

Și ziua-i la chindii.

Mă-ntorc. Aproape-i slujba și frații se adună

De prin chilii ieșind.

Chemarea își îndeamnă a clopotului strună...

Lumini în hram s-aprind.

Mă duc pe la egumen. La slujbă se gătește

După un somn ușor...

Dar bucurie mare că știu moldovenește: —

Bătrânu-i vorbitor.

Frumos moșneag bătrânul. Știut-a și pe tata

Și pe bunelul meu.

Biblioteca? Veche-i. (El totdeauna-i gata

Cu ajutorul său.)

Destul îi de bogată... A fost și mai avută,

Dar cărți s-au mai furat;

I-i jale de-un Apostol făcut cu mare trudă,

Dar șters de-un învățat.

Era nerânduială. Acuma-i mai cuminte

Monahul pus la cărți.

Ar' să-mi arate mâine cucernicul părinte

Din amândouă părți.

Grăbim la slujbă. Mare-i biserica de vară,

Frumoase zugrăveli.

Urmează proslăvirea cântărilor de seară

În cin și rânduieli.

În două străni frățimea călugărilor cântă,

Și ruși și moldoveni.

Și parcă-i nesfârșită caftisma slujbei sfântă,

Cântată-n două străni.

La ușă se îndeasă tot lume țărănească,

Tot babe și femei.

Și nu-s prea de departe: din partea părintească

Opaci și Plopi-Știubei.

Dar vine și sfârșitul. Se grămădesc la masă

Și oaspeții veniți.

Un negustor de-aproape, bolnava preoteasă,

Vreo câțiva poftiți.

Afară amurgit-a, ferestrele-s deschise,

Un dulce țârâit.

Ceasornic de perete și două chipuri, scrise,

De-un frate iscusit:

Din umbră blând privește al mănăstirii stareț,

Cinstitul Theofan,

Ș-Andronic cuviosul, un cronicar vorbareț,

Și bunul moldovean.

Blagoslovește masa părintele egumen;

Cu toții își fac cruce.

La masă — pește, vin din pivnițe se-aduce.

E postul Adormirii.