Frunza nucului tresare,

Oglindindu-se în lac;

Vântul un miros de floare

Îmi aduce din Bugeac.

De ce tremuri, frunzuleană,—

Fiica nucului rotat,—

Ce fior de prin poiană

Firea ți-a cutremurat?

Eu cu ierbile poienii

N-am nimic de împărțit,

Jale mi-i că moldovenii

Încă nu s-au înfrățit.

Vântul șuieră prin creste,

Vine zburător prin văi

Și-mi șoptește trista veste

Din Bugeac de la ai tăi.

Doarme tata somnul morții,

Și buneii-s în mormânt, —

Iar cei vii, prin voia sorții,

Duși din cele locuri sânt.

De la morți aduce știrea

Vântul veșnic zburător:

El din flori a prins șoptirea,

Flori de la mormântul lor.

Fie-așa, dar nu mi-i teamă

Despre soarta celor părți!

Dragostea ades mi-o cheamă

Fala câmpurilor verzi.

Mare-i fala din câmpie,

Dar bătrânii ți-s mâhniți.

Dragostea de unde-ți știe,

Că vor fi toți înfrățiți?

Dragostea adânc mă leagă

Cu părinții răposați.

Știu: din liniștea lor dragă

Răsări-vor numai frați.