De-atunci, când tânăra fecioară

La judecată a venit,

De-atuncea lui a prins să-i pară

Că el din moarte s-a trezit.

În piept a curții desfrânare

Dorinți curate-i ucisese

Dar a iubirii înfocare

Tot greul păcătos frânsese

Și, hotărându-i pedepsire

Mariei, el, vestit breslaș,

În inima lui fără știre

Era al lui Hristos ostaș,

Ș-a sfintei tinere cuvinte

El cu-nsetare le prindea,

Și flacăra credinței sfinte

În suflet i se aprindea.

Credința, dragoatea — unite

Din rătăciri adânci l-au scos

Și-n vasul inimii smintite

Suflat-au duhul luminos.