Răsună clopotul cu jale

În dimineață răcoroasă...

Venit-au frații cei din vale

În rânduri negre, tânguioase,

Pe răposatul l-au adus

Și în biserică l-au pus.

Urmează slujba-ngropăminții

Și lumânările s-aprind...

În rânduri triste stau părinții

În fața negrului mormânt,

Iar Ioan cântarea-și cântă

În pacea moartă-a mânăstirii...

Ș-ascultă adunarea sfântă

Troparul trist al odihnirii

Ș-un surd răsunet câteodată

Răsare din călugărime

Ș-a hangului sunare-nceată

Își face drumul prin frățime.

Troparul

Ce desfătare în viață

Nu știe de amărăciune,

Și ce mărie, ce dulceață,

Rămâne fără schimbăciune?

Și unde-i fericirea oare?

Ce munca noastră ș-alergarea

Câștigă pe acest pământ —

Sunt numai umbre, numai vânt...

Și care slavă omenească

E veșnică și neclintită?

Măria toată pământească

Pe veci uitării e menită.

Ca în vârtej pieri-vor toate —

Noi toți, și neamuri, și noroade,

Și robii slabi, și crai puternici,

Neputincioși, pierduți, nemernici.

Viața e deșertul joc

Al năzuințelor deșerte...

O, frați, nu credeți în noroc,

Ce ține clipe și se pierde,

Căci oamenii toți se îngrop,

Sălășluind a lor morminte, —

Primește răposatul rob

Și odihnește-l, Doamne Sfinte!

Venit-a ca un prădător

Sfârșitul meu și m-a răpit,

Mormântul cel necruțător

Viața mea mi-a înghițit...

O, scumpe rude, frați iubiți,

Păcatele vă curățiți,

Căci focul groaznicului iad

Pe mine rău m-a-nspăimântat.

Viața e deșertul joc

Al năzuințelor deșerte:

Ce căutăm dar noi noroc,

Ce ține clipe și se pierde?

Măriile ni-s numai vis

Și bogăția-nfumurare,

Mormântul vecinic ni-i deschis

Și-i gata-n clipa fiecare, —

Căci toți la rândul lor se-ngrop,

Sălășluind a lor morminte...

Primește răposatul rob

În cerul Tău, o, Doamne Sfinte!

Din oasele ce putrezesc,

Ce-i împăratul, ori ostașul?

Ce-i vrednicul de dar ceresc,

Ori al bisericii vrăjmașul?

Și unde-i aur și argint,

Mulțimea slugilor, strigarea?

În pacea negrului mormânt

Se pierde toată-nfumurarea, —

Căci toate sunt deșertul joc

Al năzuințelor deșerte.

O, frați, nu credeți în noroc,

Ce ține clipe și se pierde!...

Numai la Tine, Doamne,-n cer

Găsim lăcaș de mântuire.

În lumea asta toate pier,

Ce ne-au slujit de-nveselire,

Și robii Tăi toți se îngrop,

Sălășluind a lor morminte,

Primește răposatul rob

Și odihnește-l, Doamne Sfinte!

Apărătoare tuturor,

Ce Te numești Fecioară Sfântă,

Pe fiul Tău Mântuitor

Fierbinte roagă-l, Maică Blândă,

Pe răposatul nostru frate,

Ce-n rând cu noi a viețuit,

Să-l ierte pentru-a lui păcate

Cu mila lui făr' de sfârșit.

Viața îi deșertul joc

Al năzuințelor deșerte

Și ca un vânt i-al ei noroc,

Ce ține clipe și se pierde.

Când va veni necruțătoare

La noi nemilostiva moarte,

A pâinii la secerătoare,

Va fi atunci a noastră parte,

Căci pe pământ toți se îngrop,

Sălășluind a lor morminte...

Primește răposatul rob

În cerul Tău, o, Doamne Sfinte!

Mă duc în drum necunoscut

Plin de nădejde și de frică,

Cu ochii stinși, cu pieptul mut,

Cu geana ce nu se ridică,

Zac fără glas și nemișcat,

N-aud nici plângerea de frate,

Tămâia ce s-a revărsat,

A mă trezi din somn nu poate.

Dar somnul meu fără deștept

N-adoarme dragostea mea vie

Printr-însa eu la toți mă-ndrept,

La toți ce inima mi-i știe:

— „O, frați, nu credeți în noroc,

Ce ține clipe și se pierde,

Viața îi deșertul joc

Al năzuințelor deșerte...

De-aceea, scumpilor mei frați,

Pe Domnul Sfânt așa-L rugați:

O, Doamne, la venirea Ta,

Sfârșitul pământescu-i veac,

Atuncea se va arăta,

Ce robii Tăi gândesc și fac...

Atuncea cei ce se îngrop,

Vor învia toți din morminte...

Primește-atunci pe al Tău rob

Și odihnește-l, Doamne Sfinte!”