S-a răspândit degrabă prin lăcaș

Vestirea despre cele întâmplate,

Că Ioan, al sfintei legi ostaș,

A fost învinuit cu greutate

Și izgonit. Deci toți s-au întristat

Și pentru el la stareț s-au rugat...

Dar starețul rămâne neclintit

Și rugătorilor astfel răspunde:

— „Ce este-n lavră-odată poruncit,

Aceea se-mplinește orișiunde.

Pe cei fuduli și neascultători,

Ca spinii dintre flori, îi dăm afară;

Dar dacă de lăcaș lui Damaschin i-i dor,

Pedeapsa mea primind, se-ntoarce iară.

Deci, mergeți, frați, și-i spuneți de la mine:

De-acuma, curățind și măturând ograda,

El va umbla cu mătura în mâine

Și va căra gunoiul cu lopata.

Iar pân-atunci rămân făr' de schimbare

Cuvintele de gura mea rostite,

Nu poate să primească el iertare,

De nu-mplinește cele hotărâte”.

Tăcut-a, ș-ascultând cuvântu-i nemilos,

Împrăștiatu-s-a frățimea-ntru Hristos.

* 

Cuvântul a ajuns la Damaschin

Și el, aflând despre epitimie,

Porunca grea a asprului stăpân,

Grăbitu-s-a îndată să o ție.

Cu dragoste și fără-amărăciune

Lopata el în mână a luat

Și înjosindu-se, cu mare răbdăciune,

A sa slujire pentru Iisus și-a dat.

* 

Cel ce greul pătimirilor

Cu blândețe l-a primit

Și paharul înjosirilor

Pentru lume l-a sorbit;

Crucea și cununa spinilor

Cu-al său sânge le-a sfințit,

Și viețile creștinilor

Din necaz le-a izbăvit.

Pacea necăjiților,

Raza asupriților

Și-a obijduiților

El cu crucea i-a umbrit.

Voi, a căror năzuințele

Cele sfinte zac sub jug,

Credeți, frați, că suferințele

La lumină vă aduc...

Voi, pătimitorilor,

Voi, suferitorilor,

Voi, greu răbdătorilor,

Cei cu Domnul îngropați,

Toți cu Domnul înviați.