A cui plânsoare tăinuită

Ascultă cea de mijloc cruce?

Ființa-aceasta necăjită

De unde soarta o aduce?

Nădăjduind la vindecare

Ea peste mări și peste țări

Venit-a, poate, ușurare

Să-i deie Cel trimis din cer?

Era de-acum cu rugăciune

'Naintea lui Hristos să cadă

Și iată, cu amărăciune,

Aude vestea minunată:

Cel ce a dragostei lumini

În rele inimi a aprins,

Stăpân, ce n-a știut stăpâni

Și toată jalea-n lume-a stins,

Sfârșitu-s-a batjocorit,

În chinuri grele necăjit...

Ori poate-un tainic ucenic

Plecându-și capul arzător

La cruce-și varsă al lui dor,

Plângând ca pruncușorul mic?

Un păcătos nepocăit

La cruce, poate, a venit,

Aici să-și verse pocăința?

Nu — îi Iuda. Nu dorința

De rugăciune l-a adus

La crucea Domnului Iisus:

A se ruga el nu putea

Cu firea ce-n păcat ardea;

A se ierta cu Trupul Sfânt

Nu i-a trecut prin negrul gând...

El singur sta nedumerit

Și nu știa de ce-a venit.