Ardeam de sete sufletească

Într-o sălbatică pustie

Și o ființă îngerească

Mi s-a ivit în cale mie.

Cu șase aripi, luminoasă,

Ușor de ochi mi s-a atins,

Ca la o pajură sperioasă

Vederea mea mi s-a deschis;

Urechea mea mi-a pipăit

Și vuiet mare-am auzit:

A cerului cutremurare

Și zborul îngerilor sus

Și a juvinelor de mare

Mișcări: întors, rămas și dus.

Și serafimul luminat

Deasupra gurii s-a plecat,

Mi-a scos răutăcioasa limbă,

Deșartă,-n veci nedreaptă, strâmbă,

Și limba șarpelui-nțeleaptă

Mi-a pus cu mâna sa cea dreaptă.

Apoi cu sulița de foc

El pieptul mi-a deschis pe loc

Și inima tremurătoare

Mi-a scos cu mâna grăbitoare,

În locul ei cu repejune

Mi-a pus un arzător cărbune.

Ca mort eram eu în pustie

Și-un glas de sus strigat-a mie:

„Proroace, scoală, vezi ș-auzi,

Cunoaște voia mea cea sfântă

Și-n mintea celor orbi și muți

Cuvântul tău de foc împlântă!”