Credința, Doamne, mi-i curată,

Ca focul rugăciunii,

Dar inima-i întunecată

De-adâncu-amărăciunii.

Veni-va moartea. Ce primi-voi

În loc de auz, vedere?

Și ce simțiri în piept simți-voi

Dacă simțirea-mi piere?

Ce rost avea-va duhul meu

Fără a mea simțire?

Mormântul, Crucea — Dumnezeu

Le-au-nvelit în neștire.

Perdeaua sa au aruncat

Pe tainele zidirii,

Adânc pecetea-au apăsat

Pe toată viața firii.

Pe veci-ntărirea Sa și-au pus

Neclătinată, tare,

Ca să nu fie de despus

Nici pentru foc și mare.

Mântuitorule! Îmi iartă

Plânsoarea rugăciunii.

Credința-n Tine nu mi-i moartă

În ceața-amărăciunii.

Și dragostea mea către Tine

În haina deasă a ceții

Lucește-n raze vii și line,

Ca roua dimineții.