Trăia în pădure o zână,

Scăldându-se-adese în ape,

A dat de mreje cu pește,

Și zâna n-ajunge să scape...

Cu spaimă-au privit-o pescarii,

Dar Marcu cel tânăr și iute

În brațe-apucat-a pe zână

Și dornic a prins s-o sărute.

Iar zâna se dă ca o creangă

Și-n mâinile lui șerpuiește,

Se uită în ochii lui Marcu

Și râde și tainic zâmbește...

În farmec s-a scurs toată ziua;

Dar iată că-n noaptea adâncă

Pierit-a zburdalnica zână...

Se pierde sărmanul de tângă.

Și zile și nopți rătăcește

Prin codri, pe-a Dunării maluri,

Și geme-ntrebând: „Unde-i zâna?”

„Nu știm”, râd viclenele valuri.

„Mincună! strigatu-le-a Marcu,

Cu voi ea acuma petrece!”

Și-ndată s-a dat nebunatic

Cu capul în Dunărea rece.

Se scaldă în Dunăre zâna,

Așa cum a fost mai-nainte;

Nu-i Marcu... Și doară în cântec

Ne-aducem de Marcu aminte.

Iar voi pe pământ vă petreceți

Ca râmele oarbe-n pământ,

Și nime povești nu vă-ncheagă,

Urmașii cântări nu vă cânt.