XIV.

Saveria a zăbovit mult şi Orso îşi pierduse răbdarea când s-a reîntors, în fine, cu o scrisoare în mână şi urmată de micuţa Chilina care se freca la ochi, căci de abia adormise când fusese trezită.

— Fetiţo – spuse Orso – ce cauţi tu aici la ora asta?

— M-a chemat domnişoara – răspunse Chilina.

— Ce dracu o fi vrând cu ea? se gândi Orso; dar se grăbi să deschidă scrisoarea miss Lydiei; în timp ce citea, Chilina se suia la sora lui.

„Tatăl meu a fost cam bolnav, domnule – scria miss Nevil – şi fără asta e atât de leneş la scris, că sunt nevoită să-i ţin loc de secretar. Deunăzi, după cum ştii, în loc să admire priveliştea împreună cu noi, şi-a muiat picioarele la ţărmul mării şi, în fermecătoarea dumneavoastră insulă, nu e nevoie de mai mult pentru a te îmbolnăvi de friguri. Parcă te văd cum te încrunţi şi îţi cauţi, fără îndoială, stiletul pe care nădăjduiesc că nu-l mai ai. Aşadar, tatăl meu a fost scuturat puţin de friguri şi eu de mare spaimă; prefectul, pe care nu încetez a-l socoti foarte îndatoritor, ne-a trimis un medic tot atât de îndatoritor care, în două zile, ne-a scos din nevoie: atacul n-a mai izbucnit şi tata vrea să reînceapă vânătorile; deocamdată, însă, nu-l las. Cum ţi-ai regăsit castelul din munţi? Turnul de la nord e la locul lui? Are multe stafii? Te întreb toate astea pentru că tata n-a uitat că i-ai făgăduit căprioare, mistreţi şi mufloni. Nu-i zice aşa acestui animal ciudat? În drum spre Bastia, unde ne vom îmbarca, venim a vă cere ospitalitatea şi-mi place să cred că castelul della Rebbia, despre care ne-ai spus că-i atât de vechi şi dărăpănat, nu se va prăbuşi peste capetele noastre. Cu toate că prefectul e atât de amabil încât nu rămâi niciodată cu el fără subiect de vorbă, by the bye71 mă pot făli că l-am scos din minţi. Am vorbit de domnia-ta. Oameni de lege din Bastia i-au trimis anumite destăinuiri ale unui derbedeu pe care-l ţin la popreală şi care sunt în măsură să spulbere toate bănuielile; vrăjmăşia dumitale, care m-a neliniştit ades, e timpul să-n-ceteze. Nu-ţi poţi închipui câtă plăcere îmi face asta. Când ai plecat cu frumoasa bocitoare, cu puşca-n mână şi cu privirea întunecată, mi-ai părut şi mai corsican ca de obicei… prea corsican chiar. Basta! dacă îţi scriu atât e pentru că mă plictisesc. Prefectul trebuie, vai, să plece! Iţi voi da de veste când vom lua drumul munţilor voştri şi-mi voi îngădui să scriu domnişoarei Colomba, pentru a-i cere un bruccio, ma solenne72. Până atunci, toate cele bune din parte-mi. Mă folosesc mult de stiletul ei, tai cu el foile unui roman pe care l-am luat cu mine; dar acest fier fioros se rocoşeşte în întrebuinţarea pe care i-o dau şi-mi sfâşie, să-i plângi de milă, cartea. Adio, domnule; tata îţi trimite his best love73. Dă-i ascultare prefectului, e un om pe care te poţi bizui şi cred că pentru dumneata se abate din drum; se duce să pună o primă piatră la Corte; îmi închipui că va fi o ceremonie foarte impunătoare şi-mi pare rău că nu pot fi de faţă. Un domn în haină brodată, cu ciorapi de mătase şi cu mistria-n mână! … şi un discurs! ceremonia se va termina cu strigăte de mii de ori repetate, de vive le roi! Te vei umfla, desigur, în pene că m-ai făcut să umplu patru pagini; dar mă plictisesc, domnule, ţi-o repet, şi de aceea îţi dau voie să-mi scrii o scrisoare foarte lungă. Şi, fiindcă veni vorba, mi se pare cu totul de necrezut că nu mi-ai dat încă de ştire despre fericita dumitale descălecare la Pietranera-Castle.

Lydia.

P. S. Te rog să dai ascultare prefectului şi să faci ce-ţi va spune. Am hotărât împreună că aşa trebuie să faci şi asta mi-ar face plăcere.”

Orso citi de trei-patru ori scrisoarea făcând de fiecare dată în minte nesfârşite comentarii; a scris apoi un lung răspuns pe care îl dădu Saveriei pentru un om din sat care pleca la Ajaccio chiar în acea noapte. Nici prin gând nu-i mai trecea acum să mai ţină sfat cu sora lui asupra vinovăţiei, adevărată sau închipuită, a Barricinilor. Scrisoarea miss Lydiei îl făcea să vadă totul în trandafiriu; nu mai avea nici bănuieli, nici ură. După ce şi-a aşteptat un timp sora să coboare, văzând că zăboveşte, se duse să se culce, cu inima uşoară, cum de mult nu şi-o mai simţise. După ce o trimise pe Chilina cu tainice porunci, Colomba îşi petrecu mai toată noaptea cu cititul unor vechi hârţoage. Puţin înainte de a se crăpa de ziua, câteva pietricele fură aruncate în geamul ei; la acest semn, coborî în grădină, deschise o portiţă tainică şi băgă în casă doi oameni cu feţe de ocnaşi; cea dintâi grijă a fost să-i ducă la bucătărie şi să le dea de mâncare. Cine erau aceşti oameni se va afla îndată.