II.

Cei doi soţi luaseră masa la doamna de Lussan, mama Juliei, care urma să plece la Nisa. Chaverny, care se plictisea de moarte la soacra lui, a fost silit să-şi petreacă seara la ea, cu toată dorinţa de a se duce să-şi regăsească prietenii pe bulevard. După ce a luat masa, s-a aşezat pe o canapea odihnitoare şi a stat două ceasuri fără să scoată o vorbă. Motivul era simplu: dormea, cuviincios de altfel, aşezat, cu capul aplecat într-o parte, ca şi cum ar fi urmărit cu atenţie convorbirea; ba se trezea chiar, din când în când, şi arunca şi el câte o vorbă.

Pe urmă, a trebuit să se aşeze la o masă de whist, joc pe care nu-l putea suferi, pentru că cere oarecare încordare. Toate acestea l-au făcut să întârzie. Sunase unsprezece jumătate. Chaverny nu avea nimic pus la cale pentru acea seară; nu-l tăia capul ce să facă. În timp ce se afla în această cumpănă, trăsura lui trăsese la scară. Dacă s-ar fi înapoiat acasă, trebuia să-şi ia şi soţia cu el. Perspectiva unui tęte-ŕ-tęte de douăzeci de minute îl înspăimânta; dar nu avea havane în buzunar şi dorinţa de a începe o cutie pe care o primise de la Le Hâvre, chiar în momentul în care ieşise să se ducă la masă, îl ispitea foarte. Se resemnă.

Pe când îşi acoperea soţia cu şalul ei, nu-şi putu reţine un surâs, văzându-se într-o oglindă împlinind astfel îndatoririle unui soţ de opt zile. Îşi privi totodată soţia, pe care de abia o luase în seamă, în acea seară i se păru mai frumoasă ca de obicei: de aceea întârzie un răstimp să-i potrivească şalul pe umeri. Julie era tot atât de nemulţumită ca şi el de tęte-ŕ-tęte ul conjugal care o aştepta. Gura-i făcea o mică strâmbătură îmbufnată şi sprâncenele ei arcuite i se apropiau fără voie. Toate astea dădeau feţei ei o înfăţişare atât de atrăgătoare că până şi pe un soţ nu-l putea lăsa nepăsător. Ochii lor se întâlniră în oglindă în răstimpul de care am pomenit. Şi unul şi altul fură stingheriţi. Pentru a ieşi din încurcătură, Chaverny sărută surâzând mâna pe care soţia lui o ridicase pentru a-şi potrivi şalul.

— Cum se iubesc! spuse în şoaptă doamna de Lussan căreia îi scăpase atât recele dispreţ al femeii, cât şi aerul de nepăsare al bărbatului.

Aşezaţi amândoi în trăsura lor şi aproape atingându-se, au început prin a sta un răstimp fără să-şi vorbească. Chaverny îşi dădea bine seama că ar fi fost potrivit să spună ceva, dar nimic nu-i venea în minte. Julie, la rândui ei, păstra o tăcere care nu-l încuraja. După ce căscă de trei-patru ori, se ruşină el însuşi de el şi la cel din urmă căscat se crezu dator să-i ceară iertare soţiei sale.

— Serata a ţinut mult, făcu el, pentru a se dezvinovăţi.

Julie nu văzu în această frază decât intenţia de a critica seratele mamei ei şi de a-i spune ceva neplăcut. De multă vreme luase obiceiul de a înlătura orice explicaţie cu bărbatul ei; continuă deci să tacă.

Chaverny, care în acea seară simţea că, fără voia lui, are chef de vorbă, urmă după două minute:

— Am mâncat bine astăzi; dar trebuie să-ţi spun că şampania mamei domniei-tale e prea dulceagă.

— Cum? întrebă Julie, întorcând cu lehamite capul spre el şi prefăcându-se că n-a auzit nimic.

— Spuneam că şampania mamei domniei-tale e prea dulceagă. Am uitat să i-o spun. E lucru de mirare, dar lumea crede că e uşor să alegi şampanie. Ei bine, nimic nu-i mai greu. Sunt douăzeci de calităţi de şampanie proastă şi numai una este bună.

— A! …

Şi Julie, după ce acordase politeţii această interjecţie, întoarse capul şi privi prin portiera din dreptul ei. Chaverny se răsturnă pe spate şi îşi aşeză picioarele pe perna din faţă a caretei, puţin mofluz de faptul că femeia lui se vădea atât de nepăsătoare la toate ostenelile pe care şi le dădea pentru a intra în vorbă.

Cu toate astea, după ce mai căscă de două-trei ori, urmă, apropiindu-se de Julie:

— Ai o rochie care te prinde de minune, Julie. Unde ai cumpărat-o?

„Vrea, fără îndoială, să cumpere una la fel amantei lui” – gândi Julie.

— De la Berty – răspunse ea, zâmbind uşor.

— De ce râzi? întrebă Chaverny, trăgându-şi picioarele de pe pernă şi apropiindu-se mai mult. În acelaşi timp luă o mânecă a rochiei şi o pipăi cam în felul. Lui Tartuffe.

— Râd – spuse Julie – văzând că observi cum sunt îmbrăcată. Bagă de seamă, îmi mototoleşti mânecile. Şi îşi retrase mâneca din mâna lui Chaverny.

— Te încredinţez că dau o mare atenţie rochiilor matale şi că, mai ales, îţi admir gustul. Deunăzi, pe cuvânt, îi vorbeam de asta unei… femei care se îmbracă întotdeauna prost… măcar că cheltuieşte înspăimântător cu îmbrăcămintea… Ar ruina… îi spuneam… Te dădeam pildă…

Julie se desfăta de încurcătura lui şi nu încerca să i-o curme întrerupându-l.

— Caii matale sunt foarte proşti. Nu merg! Va trebui să ţi-i schimb spuse Chaverny, cu totul încurcat.

Tot restul drumului convorbirea lâncezi; şi unul şi celălalt se mărgineau să-şi răspundă.

Cei doi soţi ajunseră, în fine, în strada… şi se despărţiră urându-şi noapte bună. Julie începea să se dezbrace şi camerista ei, nu ştiu de ce, tocmai plecase, când uşa iatacului se deschise destul de brusc şi Chaverny intră. Julie îşi acoperi în pripă umerii.

— Iartă-mă – spuse el – mi-ar trebui, ca să adorm, ultimul volum de Scott. Nu-i Quentin Durward?

— Trebuie să fie la dumneata – răspunse Julie – aici nu-s cărţi.

Chaverny îşi contempla femeia în această semidezordine atât de prielnică frumuseţii ei. O găsea picantă, pentru a mă sluji de una din acele expresii pe care le detest. „În adevăr, e o femeie foarte frumoasă” – îşi spuse el. Şi rămase locului, nemişcat, înaintea ei, fără să scoată o vorbă, cu sfeşnicul în mână. Julie, şi ea în picioare în faţa lui, îşi mototolea boneta şi părea că aşteaptă cu nerăbdare s-o lase singură.

— Să mă ia dracu, dar eşti încântătoare în astă-seară! exclamă Chaverny înaintând un pas şi punând jos sfeşnicul. Ce mult îmi plac femeile cu părul în dezordine!

Pe când vorbea, apucă cu mâna lungile cosiţe de păr care acopereau umerii Juliei şi îi cuprinse drăgăstos mijlocul.

— O, Doamne, miroşi înspăimântător a tutun! exclamă Julie îndepărtându-se. Lasă-mi părul în pace, ai să mi-l îmbibi cu mirosul ăsta nesuferit.

— Mofturi! spui asta aşa, într-o doară şi pentru că ştii că fumez câteodată… Nu fă atâtea nazuri, micuţa mea.

Nu se putu desface destul de repede din braţele lui ca să se poată feri de un sărut pe umăr.

Din fericire pentru Julie, camerista se înapoie; căci nu e nimic mai odios pentru o femeie decât aceste dezmierdări pe care e aproape tot atât de ridicol să le refuze pe cât să le primească.

— Marie – spuse doamna de Chaverny – talia rochiei mele albastre e cu mult prea lungă. Am văzut-o astăzi pe doamna de Begy, care are întotdeauna un gust desăvârşit; corsajul ei era cu siguranţă cu două lăţimi de deget mai scurt. Uite, fă imediat o cută cu bolduri să vedem cum o să arate.

Acum se statornici între cameristă şi stăpână un dialog dintre cele mai interesante asupra dimensiunilor precise pe care trebuie să le aibă un corsaj. Julie ştia bine că Chaverny nu ura nimic mai mult decât să audă vorbindu-se de modă şi că o să-l pună pe fugă. De aceea, după cinci minute de du-te-vino, Chaverny, văzând că Julie nu se ocupă decât de corsajul ei, căscă înspăimântător, îşi reluă sfeşnicul şi ieşi, de data asta fără să mai revină.