IV.

Cum mai multe persoane invitate la doamna de Chaverny, s-au scuzat că nu pot veni, s-a brodit că dineul a fost oarecum trist. Aşezat alături de Julie, galant şi îndatoritor de felul lui, Chateaufort era foarte zelos s-o servească. Cât despre Chaverny, care făcuse dimineaţa o lungă plimbare călare, avea o poftă de mâncare uluitoare. Mânca şi bea în aşa fel că până şi bolnavilor le-ar fi stârnit pofta de mâncare văzându-l. Maiorul Perrin îi ţinea hangul, turnându-i mereu de băut şi râzând să spargă sticlăria ori de câte ori zgomotoasa veselie a gazdei îi oferea prilejul. Aflându-se din nou între militari, Chaverny şi-a regăsit pe dată buna dispoziţie şi obiceiurile de ia regiment; de altfel, nu s-a distins niciodată prin fineţea glumelor sale. Soţia lui vădea un înalt dispreţ la fiecare ieşire nelalocul ei; se întorcea atunci către Chateaufort şi începea cu el o convorbire aparte, pentru a da impresia că nu aude lucruri care îi displăceau cu desăvârşire.

Iată o probă a urbanităţii acestui soţ model. Către sfârşitul mesei, venind vorba despre Operă, se discuta meritul relativ al mai multor dansatoare şi printre altele domnişoara… era foarte lăudată. Chateaufort supralicita lăudându-i mai ales drăgălăşenia, portul şi cuviincioasa ei înfăţişare.

Perrin, pe care Chateaufort îl dusese la Operă cu câteva zile înainte şi care nu mai fusese afară de această singură dată, îşi amintea foarte bine de domnişoara…

— Nu e – zise el – fetiţa aceea în roz, care ţopăie ca un ied? … De ale cărei pulpe vorbeai atât de mult, Chateaufort?

— A, vorbeşti de pulpele ei! sări Chaverny. Dar aveţi oare habar că dacă vorbiţi mult de ele vă veţi pune rău cu generalul vostru, ducele de J…? Bagă de seamă, camarade!

— Dar vreau să cred că nu-i chiar atât de gelos încât să pună oprelişte s-o priveşti prin binoclu.

— Dimpotrivă, e atât de mândru de ele, ca şi cum le-ar fi descoperit el. Ce ai de zis, maior Perrin?

— Nu mă pricep decât la picioare de cai – răspunse cu modestie bătrânul soldat.

— În adevăr sunt admirabile – reluă Chaverny – şi nu se află mai frumoase în tot Parisul decât ale…

Se opri şi începu să-şi răsucească mustaţa ştrengăreşte privindu-şi soţia care roşi până-n umeri.

— Decât ale domnişoarei D… întrerupse Chateaufort citând o altă dansatoare.

— Nu – răspunse Chaverny cu tonul tragic al lui Hamlet – priveşte-mi nevasta.

Julie se împurpurase de indignare. Îi aruncă bărbatului ei o privire ca iuţeala fulgerului, dar în care se vădea şi dispreţ şi mânie. Străduindu-se apoi să se stăpânească, se întoarse, deodată, spre Chateaufort.

— Trebuie – spuse ea, c-o voce uşor tremurândă – să studiem duetul din Maonetto. Cred că-se potriveşte de minune glasului dumitale.

Chaverny nu-şi pierdea uşor cumpătul.

— Chateaufort – urmă el – ştii că pe vremuri am vrut să iau tiparul pulpelor de care vorbesc? Dar nu mi s-a îngăduit niciodată.

Chateaufort, care simţea o foarte vie mulţumire în faţa acestei impertinente destăinuiri, se făcu că nu aude şi vorbi despre Maonetto cu doamna de Chaverny.

— Persoana de care vorbesc – urmă necruţătorul soţ – se scandaliza de obicei când se spunea adevărul asupra acestui capitol, dar, în fond, nu se supăra de asta. Ştii că pune pe furnizorul ei de ciorapi să-i ia măsura? Nevastă, nu te supăra… am vrut să zic furnizoarea. Şi când am fost la Bruxelles, am luat cu mine trei pagini scrise de mâna ei, cuprinzând instrucţiunile cele mai amănunţite pentru cumpărături de ciorapi.

Dar putea el să-i dea înainte mult şi bine, Julie era hotărâtă să nu mai audă nimic. Pălăvrăgea cu Chateaufort vorbindu-i cu o prefăcută veselie, în timp ce drăgălaşul ei surâs căuta să-l încredinţeze că numai pe el îl ascultă. La rândul lui, Chateaufort părea cu desăvârşire absorbit de Maonetto, dar nu pierdea niciuna din grosolăniile lui Chaverny.

După masă s-a făcut muzică şi doamna de Chaverny a cântat la pian cu Chateaufort. În momentul în care s-a deschis pianul, Chaverny dispăru. Se iviră noi oaspeţi, fără ca asta să-l împiedice pe Chateaufort să-i vorbească Juliei în şoaptă şi foarte des. La ieşire, îi declară lui Perrin că nu şi-a pierdut seara şi că treburile mergeau bine.

Lui Perrin i se părea foarte firesc ca un bărbat să vorbească de pulpele femeii lui; de aceea, când a ajuns în stradă cu Chateaufort i-a spus cu convingere:

— Cum te lasă inima să tulburi o căsnicie atât de potrivită? Îşi iubeşte atât de mult nevestica!