VI.

Doamna de Chaverny petrecu o noapte foarte agitată. Purtarea bărbatului ei la Operă punea vârf tuturor vinovăţiilor şi i se părea că o despărţire imediată e de neînlăturat. Va avea a doua zi o explicaţie cu el şi-i va aduce la cunoştinţă hotărârea ei de a nu mai trăi sub acelaşi acoperiş cu un om care a făcut-o de râs cu atâta cruzime. Această explicaţie o înspăimânta, totuşi. Nu avusese niciodată o discuţie serioasă cu bărbatul ei. Până atunci nu-şi dăduse pe faţă nemulţumirea decât prin îmbufnări pe care Chaverny nu le lua în seamă; căci, lăsând soţiei lui deplină libertate, nu i-ar fi trecut niciodată prin minte că ea ar fi putut să-i refuze o îngăduinţă pe care el era gata, la nevoie, s-o întoarcă în folosul ei. Îi era frică mai ales să nu plângă în mijlocul acestei explicaţii şi ca Chaverny să nu pună aceste lacrimi pe seama unui amor rănit. În acele clipe simţi mult lipsa mamei ei, care ar fi putut să-i dea un sfat bun sau să se însărcineze să rostească sentinţa de despărţenie. Toate aceste gânduri o descumpăniră şi era pe cale să adoarmă când luă, deodată, hotărârea să se sfătuiască cu una din prietene care o ştia de copilă; se putea bizui pe ea în ceea ce priveşte purtarea ei faţă de Chaverny.

În timp ce se lăsa pradă indignării, nu se putu împiedica să facă, fără să vrea anume, o paralelă între bărbatul ei şi Chateaufort. Necuviinţa nemăsurată a primului scotea în evidenţă delicateţea celuilalt şi recunoştea, nu fără oarecare plăcere, dar mustrându-se, totuşi, că de reputaţia ei era mai grijuliu curtezanul decât soţul. Această deosebire de caracter o silea să constate eleganţa manierelor lui Chateaufort şi înfăţişarea puţin distinsă a lui Chaverny. Îşi vedea bărbatul cu pântecul lui cam proeminent făcând greoi pe îndatoritorul faţă de ibovnica ducelui de H… în timp ce Chateaufort, şi mai respectuos ca de obicei, părea că se căzneşte să reţină în juru-i consideraţia pe care bărbatul ei ar fi putut s-o spulbere.

În fine, cum gândurile ne duc departe fără voia noastră, nu o dată îşi închipui că se putea să rămână văduvă şi că atunci, fiind tânără, bogată, nimic nu se împotrivea să nu răsplătească legiuit iubirea statornică a tânărului şef de escadron. O încercare neizbutită nu dovedeşte nimic împotriva căsătoriei şi dacă dragostea lui Chateaufort e adevărată… Alungă, însă, aceste gânduri care o făceau să roşească, făgăduindu-şi ca pe viitor să fie mai rezervată în relaţiile cu el.

S-a trezit cu o mare durere de cap şi mult mai puţin hotărâtă ca în ajun să aibă o explicaţie hotărâtoare. N-a vrut să coboare la dejun, de frică să nu-şi întâlnească bărbatul, a cerut ceaiul în odaie şi a poruncit să-i vină trăsura pentru a se duce la doamna Lambert, prietena cu care voia să se sfătuiască. Doamna Lambert era atunci la moşia ei, la P…

Luându-şi dejunul, deschise un ziar. Primul articol pe care şi-a oprit privirea suna precum urmează: „Domnul Darcy, prim-secretar al ambasadei Franţei la Constantinopol, a sosit ieri la Paris, aducând corespondenţă diplomatică. Tânărul diplomat a avut îndată după sosire o lungă întrevedere cu excelenţa-sa, domnul ministru de externe.”

— Darcy la Paris! exclamă ea. O să-mi facă plăcere să-l văd. S-o fi umflat în pene? „Tânărul diplomat”! Darcy, tânăr diplomat! Nu se putu opri să nu râdă singură în faţa acestor vorbe: „tânărul diplomat”.

Acest Darcy venea pe vremuri foarte des la seratele doamnei de Lussan; pe-atunci era ataşat la Ministerul de Externe. A părăsit Parisul cu puţin înainte de căsătoria Juliei, care, de atunci, nu l-a mai revăzut. Ştia numai că a călătorit mult şi că a înaintat repede.

Avea încă ziarul în mână, când a intrat soţul ei. Părea cât se poate de bine dispus. La vederea lui, se ridică să iasă; dar, cum pentru a trece în camera de toaletă ar fi trebuit să treacă pe lângă el, rămase locului, însă atât de tulburată, încât mâna ei, sprijinită de masa de ceai, făcea să tremure vădit tava cu porţelanuri.

— Draga mea – spuse Chaverny – vin să-ţi spun adio pentru câteva zile. Mă duc la vânătoare, la ducele de H… Trebuie să-ţi spun că e încântat de ospitalitatea de ieri seară. Treburile mele stau bine; mi-a făgăduit să-i vorbească regelui cât se poate de stăruitor.

Julie pălea şi roşea pe rând ascultându-l.

— Domnul duce de H… îţi datoreşte asta… spuse ea cu glas tremurător. Asta-i floare la ureche faţă de cineva care îşi compromite soţia în felul cel mai scandalos cu ibovnicele protectorului său.

Apoi, făcând o sforţare disperată, străbătu încăperea cu pas maiestuos şi intră în cabinetul ei de toaletă, trântind uşa.

Chaverny rămase o clipă mofluz, cu capul în pământ.

— De unde dracu ştie asta? se întrebă el. La urma urmei, ce-are a face? Ceea ce-i făcut e bun făcut.

Şi cum nu-i sta în obicei să întârzie asupra unei idei neplăcute, făcu o piruetă, luă o bucăţică de zahăr din zaharniţă şi, cu gura plină, strigă cameristei care intra:

— Spune-i doamnei că voi sta patru-cinci zile la ducele de H… şi că am să-i trimit vânat.

Ieşi, cu gândul numai la căprioarele şi fazanii pe care o să-i împuşte…