VIII.

Nu mic i-a fost necazul Juliei când, sosind la P… văzu în curtea doamnei Lambert o trăsură la care se deshămau caii, ceea ce prezicea o vizită lungă. Cu neputinţă, prin urmare, să-şi dea drumul nemulţumirilor ei împotriva domnului de Chaverny. Când Julie intră în salon, doamna Lambert era cu o femeie pe care Julie o întâlnise în societate, dar pe care de abia ştia cum o cheamă. A trebuit să facă o mare sforţare pentru a-şi ascunde expresia de nemulţumire pe care o încercă văzând că a făcut degeaba călătoria la P…

— Ei! bună ziua, frumuseţea mea dragă! exclamă doamna Lambert îmbrăţişând-o – ce mulţumită sunt văzând că nu m-ai uitat! Vii tocmai la timp, căci aştept o seamă de oameni care te iubesc la nebunie.

Puţin încurcată, Julie îi răspunse că spera s-o găsească singură.

— Vor fi încântaţi să te vadă – urmă doamna Lambert. Casa mea e atât de tristă de la căsătoria fiicei mele încât mă simt cum nu se poate mai fericită când prietenii mei binevoiesc să-şi dea întâlnire aici. Dar, scumpa mea, ce-ai făcut cu frumoasele dumitale culori? Te găsesc foarte palidă azi…

Julie scorni o mică minciună: lungimea drumului… praful… soarele…

— Am astăzi la masă pe unul din adoratorii dumitale, căruia îi voi face o plăcută surpriză, domnul de Chateaufort şi probabil fidelul său Acate23, maiorul Perrin.

— Am avut plăcerea să-l primesc, în ultimul timp, pe maiorul Perrin – spuse Julie roşind puţin, căci se gândea la Chateaufort.

— Va fi de asemenea şi domnul de Saint-Leger. Trebuie neapărat să organizăm aici o serată de proverbe pentru luna viitoare; şi vei juca un rol, îngeraşul meu: erai cea dintâi la proverbele noastre acum doi ani.

— Vai, doamnă, e atâta vreme de când n-am mai jucat proverbe, că nu-mi voi putea regăsi siguranţa de altădată. Voi fi silită să recurg la „Aud pe cineva”.

— A! Julie, copila mea, ghici pe cine mai aşteptăm? Dar pentru asta, draga mea, îţi trebuie memorie ca să-ţi aminteşti numele lui.

Numele lui Darcy i se înfăţişă pe loc Juliei.

„În adevăr, mă obsedează”, îşi zise ea.

— Memorie, doamnă? Am multă.

— Dar vorbesc de o memorie de şase sau şapte ani… îţi mai aduci aminte de unul din adoratorii dumitale pe când erai fetiţă şi purtai părul legat?

— Drept să spun, nu ghicesc.

— Ce oroare, draga mea! … Să uiţi astfel un om fermecător care, dacă nu mă-nşel, îţi plăcea atât de mult altădată, încât mama dumitale se cam speriase. Haide, frumoaso, de vreme ce-ţi uiţi astfel adoratorii, trebuie cel puţin să-ţi aminteşti de numele lor: pe domnul Darcy ai să-l vezi.

— Domnul Darcy?

— Da; s-a întors de la Constantinopol, de câteva zile numai. A venit să mă vadă alaltăieri şi l-am invitat. Ştii oare, ingrată ce eşti, că mi-a cerut noutăţi despre dumneata cu un zel foarte grăitor?

— Domnul Darcy? făcu Julie cu şovăială şi cu o prefăcută neatenţie. Nu e un tânăr înalt, blond… care e secretar de ambasadă?

— O, draga mea, n-ai să-l recunoşti: s-a schimbat mult; e palid, sau mai degrabă măsliniu, cu ochii înfundaţi; a pierdut mult din păr, din cauza căldurii, pe cât spune. În doi-trei ani, dacă o merge tot aşa, tâmplele o să-i chelească de tot. Cu toate astea n-a împlinit încă treizeci de ani.

Aici, doamna care asculta povestirea păţaniei lui Darcy recomandă cu căldură întrebuinţarea Kalydorului, care i-a făcut foarte bine după o boală în urma căreia îi căzuse părul. Pe când vorbea îşi trecea degetele prin buclele bogate de un frumos castaniu încărunţit.

— Şi domnul Darcy a stat în tot acest timp la Constantinopol? întrebă doamna de Chaverny.

— Nu chiar tot timpul, a călătorit mult: a fost în Rusia şi pe urmă a colindat toată Grecia. Nu ştii ce noroc a avut? Unchiul lui a murit, lăsându-i o frumoasă avere. A fost şi în Asia Mică, în… cum spunea? … în Caramania. E încântător, draga mea; ştie istorii fermecătoare care te vor cuceri. Ieri mi-a povestit lucruri atât de frumoase, că-i spuneam mereu: „Păstrează-le pentru mâine; mai bine să le spui cucoanelor decât să le iroseşti cu o bătrână ca mine”.

— Ţi-a povestit istoria cu turcoaica pe care a salvat-o? întrebă doamna Dumanoir, patroana Kalydorului.

— Turcoaica pe care a salvat-o? A salvat o turcoaică? Nu mi-a suflat o vorbă.

— Cum! E o faptă admirabilă, un adevărat roman.

— O! povesteşte-mi asta, te rog.

— Nu, nu, întreabă-l pe el. Eu nu cunosc povestea decât prin sora mea, al cărei bărbat, după cum ştii, a fost consul la Smirna. Dar ea o ştia de la un englez care a fost martor la întreaga aventură. E minunată.

— Povesteşte-ne istoria asta, doamnă. Cum îţi închipui că putem aştepta până la masă? Nu e nimic mai nesuferit decât să auzi vorbind de o istorie pe care n-o cunoşti.

— Ei bine, n-o să v-o spun cum trebuie; dar, în fine, iat-o, aşa cum mi-a fost povestită: Domnul Darcy era în Turcia îndeletnicindu-se cu cercetarea nu ştiu căror ruine pe malul mării, când văzu venind spre el o procesiune foarte lugubră. Nişte muţi duceau un sac şi sacul acesta mişca întocmai ca şi cum ar fi fost în el o fiinţă vie…

— O! Dumnezeule î exclamă doamna Lambert, care citise Ghiaurul24 – era o femeie pe care-o duceau s-o arunce în mare!

— Chiar aşa – urmă doamna Dumanoir, cam înţepată că i s-a tăiat partea cea mai dramatică a povestirii. Domnul Darcy priveşte sacul, aude un geamăt înăbuşit, şi îşi dă seama pe dată de groaznicul adevăr, îi întreabă pe muţi ce au de gând să facă. Drept orice răspuns muţii îşi trag pumnalele. Din fericire, domnul Darcy era foarte bine înarmat. Pune pe fugă robii şi scoate, în fine, din sacul acela nenorocit o femeie de o frumuseţe răpitoare, pe jumătate leşinată şi o duce în oraş unde o aşează singură într-o casă.

— Biata femeie! spuse Julie, pe care istoria începea s-o intereseze.

— O credeţi salvată? Nicidecum. Soţul gelos, căci era un soţ la mijloc, asmuţi tot haimanalâcul care se porni cu masalale spre casa domnului Darcy, cu gând să-l ardă de viu. Nu cunosc tocmai bine sfârşitul daraverei; tot ce ştiu e că a susţinut un asediu şi că a sfârşit prin a pune femeia la adăpost. Se pare chiar – urmă doamna Dumanoir, schimbându-şi, deodată, expresia şi glăsuind pe un ton fârnâit şi cucernic foarte – se pare că domnul Darcy a avut grijă să fie convertită şi că a fost botezată.

— Şi a luat-o de nevastă? întrebă Julie zâmbind.

— Asta nu ţi-aş putea-o spune. Dar turcoaica… avea un nume ciudat – o chema Eminé… nutrea o dragoste pătimaşă pentru domnul Darcy. Sora mea îmi spunea că îl numea totdeauna Sotir… Sotir… asta vrea să zică salvatorul meu pe turceşte sau pe greceşte. Eulalie mi-a spus că era una dintre cele mai frumoase făpturi din câte se pot vedea.

— O să ne războim cu el din pricina turcoaicei! spuse doamna Lambert. Nu-i aşa, doamnele mele? trebuie să-l necăjim puţin… De altfel, gestul lui Darcy nu mă miră de loc… e unul dintre oamenii cei mai generoşi din câţi cunosc şi cunosc fapte de-ale lui care fac să-mi dea lacrimile ori de câte ori le povestesc. Unchiul lui a murit, lăsând o fiică naturală pe care n-a vrut s-o recunoască. Cum nu făcuse testament, ea nu avea nici un drept la moştenire. Darcy care era singur moştenitor a ţinut să aibă şi ea o parte şi e probabil că această parte a fost mult mai mare decât i-ar fi făcut-o unchiul însuşi.

— Şi era frumoasă această fiică naturală? întrebă doamna de Chaverny cu un aer destul de răutăcios, căci începea să simtă nevoia de a vorbi de rău pe acest domn Darcy, pe care nu-l putea îndepărta din gândurile ei.

— O! draga mea, cum poţi crede? … De altfel, domnul Darcy era încă la Constantinopol când i-a murit unchiul şi se pare că nici n-a văzut această fiinţă.

Sosirea lui Chateaufort, a maiorului Perrin şi a altor câtorva persoane, a pus capăt acestei convorbiri.

Chateaufort se aşeză lângă doamna de Chaverny şi, profitând de un moment când se vorbea foarte tare, îi spuse:

— Păreţi tristă, doamnă; aş fi foarte nenorocit dacă cele ce v-am spus ieri ar fi cauza.

Doamna de Chaverny nu-l auzise sau mai curând nu voia să-l audă. Chateaufort suferi deci umilinţa de a repeta fraza şi umilinţa şi mai mare încă a unui răspuns cam rece, după care Julie se amestecă pe dată în conversaţia generală şi, schimbându-şi locul, se îndepărtă de nefericitul ei admirator.

Fără să-şi piardă nădejdea, Chateaufort spunea zadarnic vorbe de duh. Doamna de Chaverny, singura căreia voia să-i placă, îl asculta distrată: se gândea la apropiata sosire a domnului Darcy, întrebându-se, totodată, de ce se ocupa atât de un om pe care trebuia să-l fi uitat şi care probabil o uitase şi el de mult.

În fine, se auzi huruitul unei trăsuri; uşa salonului se deschise…

— Ei, iată-l! sări doamna Lambert.

Julie nu cuteză să întoarcă capul, dar păli îngrozitor. Deodată, fu cuprinsă de o puternică senzaţie de frig şi simţi nevoia să-şi adune toate puterile pentru a-şi reveni şi a-l împiedica pe Chateaufort să bage de seamă schimbarea feţei ei.

Darcy sărută mâna doamnei Lambert, vorbindu-i în picioare câtva timp, apoi se aşeză lângă ea. Atunci se lăsă o mare tăcere. Doamna Lambert părea să aştepte şi să pregătească întâlnirea. Chateaufort şi ceilalţi bărbaţi, în afară de bunul maior Perrin, îl priveau pe Darcy cu o curiozitate un pic invidioasă. Sosind din Constantinopol, avea o mare superioritate asupra lor şi asta era de ajuns pentru a-i face să ia acea înfăţişare înţepenită şi scrobită care se adoptă de obicei faţă de străini. Darcy, care nu luase pe nimeni în seamă, curmă cel dintâi tăcerea. Vorbi de vreme, de drum, de toate; vocea lui era dulce şi muzicală. Doamna de Chaverny se încumetă să-l privească: îl văzu din profil, îi păru slăbit şi cu înfăţişarea schimbată… într-un cuvânt, îl găsi bine.

— Iubite Darcy – spuse doamna de Lambert – priveşte în jur şi vezi dacă nu găseşti vreuna din vechile dumitale cunoştinţe.

Darcy întoarse capul şi o zări pe Julie care se ascunsese până atunci sub pălărie. Se ridică în grabă şi, cu o exclamaţie de mirare, înaintă spre ea întinzând mâna; apoi, oprindu-se deodată şi căindu-se parcă de acest exces de familiaritate, făcu o adâncă plecăciune şi îi exprimă în termenii cuveniţi întreaga plăcere pe care o resimţea revăzând-o. Julie îngână câteva cuvinte de politeţe şi se îmbujora toată văzând că Darcy rămâne în picioare înainte-i, privind-o ţintă.

Prezenţa ei de spirit îi reveni iute şi îl măsură la rându-i cu acea privire distrată şi în acelaşi timp iscoditoare pe care oamenii de lume o au când vor. Era un băietan înalt, palid, ale cărui trăsături exprimau calmul, dar un calm care părea purces nu atât dintr-o stare obişnuită a firii, cât din puterea de stăpânire pe care izbutise s-o aibă asupra expresiei feţei sale.

Zbârcituri, care începuseră să se adâncească, îi brăzdau fruntea. Ochii îi erau înfundaţi, colţurile gurii căzute şi tâmplele începeau să-şi piardă părul.

Cu toate acestea nu avea mai mult de treizeci de ani. Darcy era îmbrăcat simplu, dar cu acea eleganţă care indică obiceiurile lumii bune şi indiferenţă faţă de un subiect care ocupă meditaţiile atâtor tineri. Julie îşi dădu seama cu plăcere de toate astea. Nu-i scăpă nici faptul că avea pe frunte o cicatrice destul de lungă pe care căuta zadarnic s-o ascundă sub o şuviţă de păr şi care părea să fi fost făcută cu o lovitură de sabie.

Julie era aşezată lângă doamna Lambert. Între ea şi Chateaufort era un scaun; dar îndată ce se ridicase Darcy, Chateaufort pusese mâna pe speteaza scaunului, îl aşezase într-un picior şi îl ţinea în echilibru. Era evident că se străduia să-l păzească aşa cum păzeşte câinele grădinarului lada cu ovăz. Doamnei Lambert îi fu milă de Darcy, care şedea tot în picioare în faţa doamnei de Chaverny. Îi făcu loc lângă ea pe canapeaua pe care era aşezată şi-i pofti pe Darcy care se află astfel lângă Julie. Se grăbi să se folosească de acest prielnic prilej pentru a începe cu ea o convorbire mai temeinică.

A trebuit, totuşi, să îndure din partea doamnei Lambert şi din partea altor câteva persoane un interogatoriu în toată regula asupra călătoriilor lui; le-a răspuns cât a putut mai laconic şi s-a agăţat de toate prilejurile pentru a-şi relua convorbirea intimă cu doamna de Chaverny.

— Ia braţul doamnei de Chaverny – îi spuse doamna Lambert lui Darcy în momentul în care clopotul castelului anunţa masa.

Chateaufort îşi muşcă buzele, dar găsi mijlocul să se aşeze la masă destul de aproape de Julie pentru a nu o pierde din ochi.