XII.

Darcy s-a înşelat asupra naturii emoţiei lui: căci, trebuie s-o spunem, nu era îndrăgostit. A ştiut să tragă folos dintr-o întâmplare fericită care i-a căzut pe neaşteptate din văzduh şi pe care nu se cuvenea s-o lase să-i scape. De altfel, era ca toţi bărbaţii cu mult mai priceput să ceară decât să-şi arate mulţumirea. Cu toate acestea era politicos şi politeţea ţine ades locul unor sentimente mai înalte. Prima clipă de ameţeală trecută, începu a-i îndruga Juliei fraze duioase pe care le întocmea fără multă osteneală şi pe care le întovărăşea cu numeroase sărutări de mâini ce îl scuteau de tot atâtea vorbe. Vedea, fără părere de rău, că trăsura ajunsese la barieră şi că peste puţine clipe avea să se despartă de iubita lui. Tăcerea doamnei de Chaverny în faţa declaraţiilor lui de dragoste, copleşirea în care părea adâncită îngreunau situaţia noului ei iubit până la ridicol.

Ea sta nemişcată într-un colţ al trăsurii, strângându-şi maşinal şalul la piept. Nu mai plângea; privea drept înainte şi când Darcy îi lua mâna să i-o sărute, această mână, îndată ce era părăsită, îi cădea pe genunchi, ca moartă. Nu vorbea, de abia auzea; o groază de gânduri sfâşietoare îi treceau prin minte, dar îndată ce voia să rostească unul, un altul venea pe loc să-i închidă gura.

Cum să redai haosul acestor gânduri sau, mai bine zis, al acestor imagini care se succedau cu iuţeala bătăilor inimii? I se părea că îi sună în urechi vorbe fără legătură şi fără noimă, dar toate cu un groaznic înţeles. Dimineaţa îşi acuzase bărbatul, era josnic în faţa ochilor ei; acum ea era de o sută de ori mai vrednică de dispreţ. I se părea că ruşinea ei era publică…

Amanta ducelui de H… o va osândi la rându-i. Doamna Lambert, prietenele ei toate, nu vor mai voi s-o vadă.

— Dar Darcy? O iubea oare? N-o cunoştea îndeajuns. O uitase. În prima clipă nici nu o recunoscuse. Se poate s-o fi găsit schimbată mult. Era rece cu ea: asta era lovitura de moarte. Pornirea ei către un om care de abia o cunoştea, care nu i-a arătat dragoste… ci numai politeţe. Era cu neputinţă s-o iubească. Dar ea însăşi, îl iubea oare? Nu, de vreme ce se măritase când el de-abia plecase.

Când a intrat trăsura în Paris, orologiile băteau ceasul unu. La orele patru îl văzuse întâia dată pe Darcy. Da, îl văzuse – nu putea spune că-l revăzuse… îi uitase trăsăturile, glasul; era un străin pentru ea… Nouă ceasuri mai târziu devenise amanta lui! … Nouă ceasuri au fost de ajuns pentru această nemaipomenită fascinaţie… au fost de ajuns pentru a fi înjosită în propriii ei ochi, în înşişi ochii lui Darcy; căci ce putea el gândi despre o femeie atât de slabă? Cum să n-o dispreţuiască? Din când în când blândeţea glasului lui Darcy, duioasele vorbe pe care i le spunea, o înviorau puţin. Atunci se silea să creadă că dragostea de care îi vorbea era adevărată. N-a cedat atât de uşor. Dragostea lor era veche la plecarea lui Darcy. Darcy trebuie să ştie că nu s-a măritat decât în urma supărării pe care i-o pricinuise plecarea lui. Vina era de partea lui Darcy. Cu toate acestea, o iubise fără încetare, în timpul îndelungatei lui lipse. Şi a fost la rându-i fericit să regăsească şi la ea aceeaşi statornicie.

Sinceritatea mărturisirii ei, slăbiciunea ei chiar, trebuie să-i fi plăcut lui Darcy, care nu putea suferi prefăcătoria. Dar îşi dădea repede seama de absurditatea acestor raţionamente. Ideile mângâietoare se risipeau lăsând-o pradă ruşinii şi disperării.

Se gândi o clipă să spună ceea ce simte. Îşi închipuia că e osândită de oameni, părăsită de familie. După cumplita batjocură adusă bărbatului ei, mândria nu-i mai îngăduia să dea vreodată ochii cu el. „Sunt iubită de Darcy – îşi spunea; nu-l pot iubi decât pe el. Fără el nu pot fi fericită. Cu el voi fi fericită pretutindeni. Să mergem împreună într-un ungher unde să nu pot întâlni pe nimeni care să mă facă să roşesc. Să mă ia cu el la Constantinopol.”

Darcy era departe de a bănui ceea ce se petrece în sufletul Juliei. Băgase de seamă că intrau în strada locuită de doamna de Chaverny şi îşi punea cu multă linişte mănuşile „glacés”.

— Apropo – spuse el – trebuie să fiu prezentat oficial domnului de Chaverny… îmi place să cred că ne vom împrieteni repede. Prezentat de doamna Lambert, voi fi binevenit în casa dumitale. Până atunci, pentru că e la ţară, te pot vedea?

Juliei i se tăiase glasul. Fiecare cuvânt al lui Darcy era o lovitură de pumnal. Cum să mai vorbeşti de fugă, de răpire, acestui om atât de nepăsător şi atât de rece, care nu se gândeşte decât să-şi pună la cale o legătură pe timpul verii, pe cât se poate mai comodă? Îşi rupse cu furie lanţul de la gât, răsucind verigile între degete. Trăsura se opri la poarta casei ei. Darcy puse mult zel să-i aşeze şalul pe umeri, să-i potrivească pălăria cum trebuie. Când se deschise portiera îi oferi mâna cu tot respectul, dar Julie se repezi jos fără sprijinul lui.

— Îţi cer voie, doamnă – spuse cu o adâncă plecăciune – să vin să te văd.

— Adio! spuse Julie cu glas înăbuşit.

Darcy se urcă în cupeu şi porni spre casă fluierând, cu înfăţişarea omului mulţumit de felul în care şi-a petrecut ziua.