BIBLIA CARTEA CĂRŢILOR.

Biblia sau Sfânta Scriptură este cartea sfântă a creştinilor şi a Evreilor, şi anume creştinii o socotesc de sfântă în întregime, Evreii numai Vechiul Testament. Cuprinsul ei este istoric, literar şi religios-moral, iar caracterul ei dumnezeiesc se evidenţiază din acest întreit punct de vedere.

1. Din punct de vedere istoric, Biblia este o carte de istorie sfântă. în cadrul său se expune, aici în amănunte mişcătoare, istoria manifestării dragostei lui Dumnezeu faţă de om sau istoria mântuirii omului. Aceasta începe cu cel dintâi om şi cu facerea lui de către Dumnezeu, se continuă cu patriarhii şi proorocii, culminează în Iisus Hristos şi se desăvârşeşte în viaţa veşnică. Ce altă istorie ar putea fi aşa de instructivă, de atrăgătoare şi de sublimă ca aceasta!

Materialul de care se serveşte ea în expunerea sa este aproape în întregime pur omenesc, dar,este astfel ales şi grupat, că fiecare părticică oglindeşte şi redă ceva din actul mântuirii. Starea de fericire a lui Adam şi a Evei înainte de căderea în păcat este starea în care aveau să se afle toţi urmaşii lor, dacă ei nu păcătuiau.

Căderea în păcat a lui Adam şi a Evei prilejueşte făgăduinţa unui Răscumpărător. Patriarhii sunt personalităţi religioase, oameni drepţi şi sfinţi care umblă în căile Domnului. Profeţii sunt trimişii lui Dumnezeu, spre a face cunoscută legea Domnului, a feri de rătăcirea idolească pe fiii poporului ales şi a pregăti terenul pentru venirea Răscumpărătorului. Amănuntele vieţii politice şi sociale, a epocilor de glorie şi de cădere, de cultură şi de barbarie, de războaie şi de pace etc, care se întâlnesc atât de des în Vechiul Testament, atât despre poporul evreu, cât şi despre popoarele cu care ei au venit în atingere, ca: egiptenii, fenicienii, sirienii, arabii, medo-persii, asirienii şi babilonienii etc, nu servesc decât ca să ilustreze mersul mai repede sau mai încet, mai dechis sau mai acoperit al ideii de mântuire, până ce ea s-a realizat în persoana Mântuitorului Hristos.

Descifrarea hieroglifelor egiptene, a cuneiformelor asiro-babiloniene şi medo-persane, a altor diferite inscripţii, papirusuri şi documente, a comfirmat în totul exactitatea unora din aceste amănunte care erau puse la îndoială. Aşa că, din acest punct de vedere, avem în Biblie şi o operă pur isorică.

2. Din punct de vedere literar, Biblia este cea mai măreaţă operă literară.

Cu mult înainte de a fi înflăcărat Honier, pe ţărmurile Asiei Mici, tineretul neamului sau cu povestirea în stihuri nemuritoare a faptelor vitejeşti ale eroilor războiului troian, au intonat Moise şi sora sa cântarea de biruinţă asupra oştilor egiptene, înecate în Marea Roşie, iar profeteasa Debora a cântat înfrângerea Canaaniţilor.

Mai înainte ca Pindar să-şi fi înstrunit lira, ca să preamărească pe învingători în jocurile olimpice, regele-pastor David a alcătuit şi însoţit cu armonioase sunete de harfă psalmii săi, care vor răcori, mângâia şi înălţa sufletul omenesc cât va fi lumea.

Pe când pe cele şapte coline de pe malul Tibrului abia se puneau cele dintâi pietre din temelia Cetăţii Eterne, proorocii lui Israel, luminaţi de Duhul Sfânt, vesteau connaţionalilor lor şi puternicelor popoare din răsărit judecata lui Dumnezeu, cu un talent oratoric mai mare ca al lui Demostene şi Cicero şi într-un zbor poetic superior lui Eschile şi Virgiliu. Iar când grăiau de harul şi îndurarea lui Dumnezeu către oile rătăcite ale casei lui Israel, cuvintele lor erau mai mişcătoare decât ale lui Sofocle.

Nu este ton în gama simţurilor omeneşti pe care să nu-3 fi atins proorocii, de la detunăturile produse de izbucnirea mâniei, până la cele mai dulci tonuri ale îndurării, de la tânguirea deznădejdii sfâşietoare de suflete până la accentele înflăcărate ale cântecului de dragoste.

Cunoaştem numele şi înţelepciunea de pomină a celor şapte înţelepţi ai Greciei, în frunte cu Tales. Dar ce este înţelepciunea lor faţă de adâncul înţelepciunii regelui Solomon sau a lui Isus fiul lui Sirah, sau, mai ales,

114 a lui Iisus Hristos Mântuitorul lumii? O picătură de apă faţă de ocean.

Admirăm avântul filosofic şi idealismul înaripat al divinului Pîaton şi ne minunăm de spiritul şi înţelepciunea practică a lui Socrate. Dar cu atât mai superioare sunt veşnicele idealuri de care ne vorbeşte Biblia şi cu atât mai simplu este cuvântul ei şi mai practică învăţătura ei!

Chiar dacă am privi-o numai ca operă a spiritului omenesc, Biblia întrece cu mult toate producţiile literare ale tuturor popoarelor şi timpurilor. Cu mai multe decenii în urmă, ambasadorul unei mari puteri lua masa adesea într-un restaurant parizian împreună cu mai mulţi liber-cugetători. Conversaţia acestora se învârtea aproape numai în jurul Bibliei, pe care o criticau fără milă. Nimic din ea n-avea preţ în ochii lor. într-o zi, ambasadorul le ceru voie să citească un fragment dintr-o carte veche, pe care zicea că a găsit-o la un anticar şi care i-a plăcut foarte mult. Citi şi ascultătorii au fost încântaţi de măreţia gândirii şi simţirii, exprimate de necunoscutul autor în impecabile forme poetice.

Când se sfârşiră elogiile ce păreau că nu mai contenesc, ambasadorul adăugă:

Domnilor, ceea ce v-am citit este o pagină din acea Biblie, pe care dumneavoastră o criticaţi fără s-o cunoaşteţi şi în care eu cred! întreaga carte este la înălţimea paginii care v-a stors admiraţia. Fusese o pagină din prorocul Avacum.

3. Din punct de vedere religios-moral, Biblia cuprinde cea mai înaltă, mai curată, mai spirituală şi mai eficace învăţătură religioasă şi morală necesară mântuirii.

Au fost şi sunt atâtea religii în omenire. Numai unele din ele au cărţi sfinte, care sunt focarul vieţii religioase a celor ce ascultă şi urmează preceptele lor, dar nici una din ele nu se apropie nici pe departe de Biblie.

În religiile greacă, romană, egipteană, asiro-babiloniană n-au existat cărţi sfinte în adevăratul sens al cuvântului, ci numai cărţi de ritual şi cu cuprins edificator. La chinezi, cele 5 cărţi sfinte – King – cuprind magie, istorie, poezie şi reguli de politeţe. Prin urmare, nici o asemănare între ele şi Biblie.

La indieni, în religia brahmană, cărţile sfinte cunoscute sub numele de Veda, Brahmane'şi Vedanle sunt o bizară colecţie de tot ce mintea omenească a putut concepe şi născoci: poezie, mit, literatură, filosofie, artă, medicină şi chiar teologie. Religia cuprinsă în ele este panteistă. în zeul suprem Brahma se contopesc toţi cei 33 de zei ai cerului, văzduhului şi pământului. Sufletul omenesc, ca să se cureţe de păcat şi să se întoarcă în Brahma, trebuie să treacă printr-o nesfârşită serie de fiinţe, după gravitatea păcatului săvârşit. O distanţă deci ca de la pământ la cer între aceste cărţi şi Biblie.

Cartea sfântă a budismului, Tripitaca, cuprinde în cea mai mare parte reguli pentru viaţa monahală, geografie mitică, chestiuni de logică şi de metafizică şi aproape de loc material religios. Despre Dumnezeu nu se pomeneşte nici un cuvânt. Aşa că budismul este la origine ateism curat. Poate fi atunci vorba de o comparaţie măcar între Tripitaca şi Biblie?

Zend-Avesta, cartea sfântă dată Iranienilor de Zaratustra, este, de asemeni, o îngrămădire de legende şi mituri, de cunoştinţe geografice şi de imnuri care se cântau la aducerea sacrificiilor. Religia avestică constă din recunoaşterea a două divinităţi: una bună numită Ahura Mazda şi alta rea, Angra Mainiu, veşnic în luptă, şi din cinstirea a mai multor categorii de spirite, care sunt adevărate divinităji. Aşa că, de fapt avem în faţă nu un dualism, ci un bogat politeism, pe când în Biblie avem cel mai curat monoteism.

În sfârşit, Coranul, cartea sfântă a mahomedanilor, cuprinde învăţătura despre un singur Dumnezeu şi alte învăţături religioase şi morale, împrumutate din Biblie, dar denaturate.

Biblia este dar incomparabil superioară tuturor cărţilor sfinte ale celorlalte religii şi deci şi din punct de vedere religios şi moral ea este şi rămâne Cartea Cărţilor. Citirea ei este de folos în orice privinţă.

Biblia este cea mai bună carte şi aş vrea să se afle în mâna oricui – a zis Taylor, un fost preşedinte al Statelor Unite. Ea este indispensabilă pentru siguranţa şi trăinicia aşezămintelor de stat. Nu poate fi guvernare dreaptă fără religie şi fară morală. Nu există însă morală fără religie şi nu este religie adevărată decât în Biblie. Ea trebuie pusă mai ales în mâna tineretului, căci este cea mai bună carte de şcoală.