BRAHMANISMUL

1. Brahmanismul este una din vechile şi multiplele faze prin care a trecut religia indienilor. Numele şi-1 trage de la zeul suprem al acestei religii, care se numeşte Brahma.

Brahma nu este o fiinţă sau o putere naturală, ceva real, ci o simplă abstracţie: personificarea spiritului rugăciunii sau a pietăţii. Contopit cu Athman, sufletul lumii, el este socotit drept spiritul, esenţa lumii zeilor şi a oamenilor, substanţa care cuprinde în sine tot ce există. El se află doar în cer, ca şi pe pământ şi pretutindeni. Din cauza abstracţiei sale, nici o denumire nu este adecvată pentru el, nici o descriere potrivită. Pronumele demonstrativ Tad = aceasta şi silaba mistică Om (extrasă din aom = ceea ce a fost, este şi va fi) se întrebuinţează de regulă ca nume al celui fără nume.

Vechii zei ai Indiei: Varuna, Mitra, Indra, Agni, Rudra şi alţiil) se pierd faţă de el, sunt numai manifestări trecătoare ale sale, deoarece Brahma este conceput în mod panteist, că adică nimic nu există în afară de el, ci el este totul, iar ceea ce se pare că există emană din el, sunt diferite înfăţişări ale sale şi pură iluzie.

Lumea este şi ea, potrivit acestei concepţii, emanaţie din Brahma. Acesta a făcut mai întâi, şi numai prin cuvânt, apa primordială şi a pus în ea sămânţa sa, care s-a prefăcut într-un frumos ou de aur, care a servit de locuinţă lui Brahma un întreg an al său 2). Desfăcut apoi în două prin cugetarea lui Brahma, oul a dat naştere cerului şi pământului cu tot ce este în cer şi pe pământ.

Alteori raportul lumii faţă de Brahma este asemănat cu firele de păianjen sau cu membrele unei broaşte ţes toase, care se întind şi se strâng după voia acestor două vieţuitoare. Fiinţele şi lucrurile din lume sunt cu atât mai curate mai bune, mai spirituale cu cât sunt mai aproape de Brahma şrviceversa.

Lumea este rea şi scăparea din mrejele ei sau mântuirea constă în întorcerea în sânul lui Brahma, care se face prin metempsihoză, adică sufletele oamenilor trec prin corpuri de fiinţe inferioare sau superioare, după păcatele ce au săvârşit sau virtuţile cu care au fost împodobiţi în viaţa pământească, până ce se purifică desăvârşit, ca să se întoarcă în Brahma şi să se contopească cu el3).

Viaţa religioasă şi morală a brahmanismului constă în tot felul de practici severe, prin care se crede că omul poate obţine scurtarea metempsihozei. Astfel, toţi credincioşii sunt obligaţi să împlinească zilnic următoarele cinci datorii: a)- Să hrănească animalele şi îndeosebi păsările; b)-Să fie ospitalieri faţă de oameni; c)- Să fie ospitalieri faţă de spirite; d)- Să fie ospitalieri faţă de zei; e)- Să citească Vedele4).

O altă datorie de împlinit este apoi aducerea de sacrificii zeilor şi spiritelor, cât mai des. Sacrificiile constau mai ales din substanţe alimentare: orez,lapte, unt, grăsime şi băutura soma5).

Practicile impuse pentru pocăinţă şi curăţire, ca şi formulele de rugăciune, regulile de bună cuviinţă şi altele, variau de la o castă la alta, căci religia brahmană împarte pe oameni în patru caste: a)- Brahmani sau preoţi; b)- Militari; c)- Agricultori şi meseriaşi; d)- Servitori.

Era credinţa că brahmanii au fost făcuţi din capul lui Brahma, militarii din braţele lui, agricultorii şi meseriaşii din coapsele lui, iar servitorii din picioare. Drepturile şi privilegiile de tot felul merg descrescând de la brahmani la meseriaşi. Servitorii n-au nici un drept, ci numai datoria de a servi celelalte trei caste superioare, cum picioarele servesc la susţinerea trupului. Mai prejos de servitori stă paria, ai căror membri sunt socotiţi că n-au suflet şi sunt spurcaţi. De aceea nu au voie să locuiască în sate sau oraşe, ori să-şi formeze sate aparte, ci trebuie să trăiască prin păduri, prin peşteri, prin morminte părăsite etc.

În caz de necurăţie, când de exemplu cineva se atinge de un cadavru sau de resturi omeneşti, trebuie să nu vină în contact cu nimeni 10 zile, să mănânce orez crud şi să doarmă pe pământul gol. După trecerea acestui timp, brahmanul se curăţă spălându-se cu apă, militarul punând mâna pe calul, armele sau elefantul său, iar agricultorul pe boi.

Anumite rugăciuni, care variază, de asemeni, de la o castă la alta, trebuie rostite în anumite ceasuri, timpuri şi împrejurări, precum: la culcare, la sculare, dimineaţa la începutul lucrului, la intrarea într-o cameră, la ieşirea din casă, la aşezarea pe scaun, la mâncare, la strănutat, chiar şi formulele de salutare difereau de la o castă la alta.

Totul era reglementat până în cele mai mici amănunte pentru fiecare castă. Mai ales în viaţa brahmanilor, nimic nu scăpa de la îngrijirea îmbrăcămintei, a părului şi a unghiilor până la ţinuta în timpul sacrificiului. Astfel, brahmanul n-are voie să cânte, să sară, să joace, să fugă, să scrâşnească din dinţi, să se scarpine în cap, să mănânce carne, să bea băuturi ameţitoare etc.

Primul sfert al vieţii, brahmanul trebuie să-l petreacă studiind cărţile sfinte. In al doilea sfert al vieţii, trebuie să se căsătorească, să dea naştere la copii şi să-i crească în mod exemplar. Când părul începe a-i albi, când ajunge bunic, adică în pragul celui de al treilea sfert al vieţii, brahmanul trebuie să se retragă în singurătatea pădurii. Acolo trebuie să-şi lase părul şi unghiile netăiate, să se hrănească numai cu ierburi şi rădăcini, să citească necontenit Vedele, să se arate binevoitor faţă de orice fiinţă eu care vine în contact şi să facă tot posibilul să devină cu totul nesimţitor faţă de impresiile din afară.

În acest scop, trebuie să se rostogolească pe pământ timp îndelungat, să meargă numai în vârful degetelor de la picioare, să privească la soare ore întregi, să stea între mai multe focuri, să se îmbrace în haine umede pe timp de pjoaie etc.

În sfârşit, în al patrulea sfert al vieţii, brahmanul avea să ducă viaţa de cerşetor. Acum are voie să-şi taie părul, barba şi unghiile. Rătăcind din sat în sat şi dintr-o provincie în alta, cu traista de gât, cu bastonul într-o mâna şi cu un hârb în cealaltă, neţinând seama că i se dă mult sau puţin, bun sau rău, indiferent la toate, tăcut şi meditând numai la unirea sa cu Brahma, Brahmanul trăieşte restul vieţii sale în mijlocul lumii, dar cu totul desfăcut de ea. în această stare, brahmanul are conştiinţa contopirii sale în Brahma, a ajungerii la mântuirea deplină şi este în culmea fericirii.

2. Brahmanismul panteist a încetat să existe de prin veacul V, î.d. Hr. Locul lui a fost luat de neobmhmanism sau hinduism, care există şi azi.

Brahma este şi aici divinitate, dar nu impersonală, ci personală, şi nu în fruntea tuturor zeilor, sau divinitate supremă, ci alături de alţi doi zei: Vişnu şi Siva. Toţi trei sunt reprezentaţi în arta plastică printr-un corp omenesc cu trei capete şi trei perechi de mâini.

De fapt fiecare din ei îşi are adoratorii săi aparte şi în întreg convoi de zei în jurul său, constând din soţie,;opii, zei subalterni, genii, spirite, etc. Fiecare din ei are anume atribuţie faţă de lume: Brahma este creatorul, ftşnu, providenţiatorul, iar Siva, distrugătorul Înmii.

Brahma este adorat mai mult de clasa cultă şi de preoţi. Poporul şi-1 închipuie cu patru capete şi patru mâini. Cultul său este puţin răspândit.

Mai răspândit este al soţiei sale Sarasvati, zeiţa ştiinţei, a elocinţei, a muzicii şi a culturii în general. Sărbătorirea ei se face o dată pe an şi mai ales de către tineretul şcolar, care-i aduce ca sacrificii, flori, orez şi aromate.

Vişnu este cel mai însemnat zeu al neobrahmanîs-mului. Pentru a izbăvi lumea de diferite mizerii, el s-a întrupat de 10 ori în diferite fiinţe şi a venit pe pământ ca mântuitor. Astfel, o întrupare a fost într-un peşte, alta într-o broască ţestoasă, întrun mistreţ, într-un pitic, etc. Cea mai însemnată întrupare a sa este în persoana lui Krişna, un erou a cărei viaţă legendară prezintă unele mici asemănări cu viaţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos 6).

Siva este un zeu îngrozitor, a cărui locuinţă se crede că este în zăpezile veşnice ale Himalaiei, unde se îndeletniceşte cu vânătoarea şi duce viaţă de ascet. El este înfăţişat ca având trei ochi, din care al treilea este în frunte. Soţia sa, Kali sau Durga, e tot aşa de crudă ca şi el. în plastică este reprezentată cu dinţii rânjiţi, cu limba scoasă, cu părul ciufulit, cu un şirag de cranii în jurul gâtului, cu mâinile pline de sânge, etc. Locuinţa ei este în cimitire, a căror zeiţă este şi unde joacă cu duhurile molimelor.

Fiii lui Siva şi ai Ka,Ganeşa şiKartikeia, sunt unul zeu al înţelepciunii şi celălalt al războiului. Ganeşa este înfăţişat ca un om cu capul de elefant şi cu invocarea lui începe orice carte. Kartikeia e înfăţişat cu şase capete sau şi numai cu unul şi călare pe un păun.

Teologia, morala, filosofia religioasă, ascetismul, organizarea socială cu împărţirea oamenilor în caste, care s-au înmulţit chiar, încât se ridică la vreo 70, sunt în neobrahmanism aproape în totul aceleaşi ca în vechiul brahmanism.

Nota 1. Vanina era la început zeul cerului luminos sau al zilei, iar pe urmă al cerului întunecos sau al nopţii şi al abisului sau al oceanului, iar Mitra era zeul cerului luminos. Indra era zeul focului de sacrificiu, al focului casnic şi al focului ceresc, adică al fulgerului şi al trăsnetului. El era dar zeu pământesc, atmosferic şi ceresc totodată. Pe când Indra era căpetenia zeilor atmosferici, iar Varuna al celor cereşti, Rudra era un vechi zeu al furtunii.

Nota 2. Un an al lui Brahma este egal cu 311.040.000.000 de ani solari.

Nota 3. Legea lui Mânu, o descriere completă a tuturor ioturilor vieţii publice şi private a vechilor indieni (tradusă în româneşte de I. Mihălcescu, 1920, în editura Casa Şcolilor) stabileşte chiar o ierarhie a existenţelor prin care vor trece sufletele încărcate de păcate spre a se întoarce în Brahma. Pe treapta cea mai de jos – a întunericului – stau lucrurile însufleţite şi toate vieţuitoarele inferioare omului. Pe treapta a doua – a activităţii – stau oamenii. Pe treapta a treia – a bunătăţii – stau fiinţele divine: brahmanii, spiritele superioare şi zeii. Aceste trei trepte reprezintă depărtarea de Brahma. Fiecare treaptă are câte trei subdiviziuni şi în fiecare stau mai multe categorii de fiinţe. Teologia brahmană pretinde că ştie în ce fiinţă anume va intra mai întâi sufletul acelui care a făcut un anume păcat, cum şi toată seria fiinţelor prin care va trece după aceea.

Nota 4. Vedele sunt cele mai vechi cărţi sfinte ale Indienilor, care au fost socotite ca atare şi de brahmanism şi de neobrahmanism.

Sunt patru Vede şi anume: a. Rig-Veda, care cuprinde cele mai vechi imnuri religioase; b. Sama-Veda cuprinde cântecele ce se cântau de preoţi la aducerea sacrificiilor; c. Yagiur-Veda cuprinde ritualul sacrificiilor şi d. Athar-vaVeda sau Brahma-Veda este o colecţie de rugăciuni mai nouă şi de formule magice.

Nota 5. Soma, după numele zeului cu acelaşi nume, era băutura sfântă pe care o beau şi zeii, un fel de ambrozie sau nectar al Grecilor. Ea avea un gust acrişor şi se prepara din sucul unei plante de munte, asclepias acida, despre care se credea ca a fost adusă din cer de un vultur.

Nota 6. învăţătura lui Krişna este expusă într-o carte celebră: Bhagavad-Gita = Cântecul celui preaînalt sau sublim, adică lui Krişna. Tradusă în româneşte de I. Mihălcescu (Bucureşti, 1932).