BUDISMUL

1. Budismul este o altă fază a religiei indiene, ieşită din reacţia împotriva formalismului brahmanic.

Întemeitorul lui este un fiu de prinţ din familia Sachia, ţinutul Capilavastu de la poalele muntelui Nepal, cu numele Sidarta. I se mai zice şi Sachia-Muni, care înseamnă „înţeleptul din familia Sachia şi Gautama, după numele unui ascet renumit din familia sa, iar Buda înseamnă „iluminat” şi „mântuitor”.

Viaţa sa este învăluită în legende. Astfel, după legenda budistă de nord, el este întruparea unui alt Buda anterior, care, graţie vieţii sale virtuoase, se află în al patrulea cer. Zeii îl rugară cu toţii să vină din nou pe pământ ca să mântuiască toate fiinţele. El şi-a ales ca mamă pe regina din Capilavastu, se coborî în ea în chipul unui elefant alb şi pătrunse în pântecele ei ca o raza de lumină în cinci culori. Semne în cer şi pe pământ vestiră lumii naşterea sa. El a ieşit de sub mâna dreaptă a mamei sale, iar zeii Brahma şi Indra serviră de moaşe. îndată după naştere, spuse însuşi cu glas tare, că el este mântuitorul lumii. După cele 32 de semne de frumuseţe descoperite pe corpul lui, un brahman îi prezise că desăvârşitul Buda, va fi stăpânul lumii, dacă va îmbrăţişa cariera armelor şi dacă se va îndeletnici cu cele duhovniceşti.

Fiind copii, Buda întrecea în orice privinţă pe cei 20.000 de băieţi şi 20.000 de fete care-i erau camarazi de joc. învăţătorul lui era uimit de înţelepciunea lui şi când îl duse într-un templu zeii se strânseră în jurul lui. La 16 ani când s-a căsătorit cu frumoasa Gopa, învinse în luptă pe toţi ceilalţi pretendenţi în luptă, alergări, tragere la ţintă, înnot, scris, socotit, literatură, filosofie etc. Legenda spune ca a avut şi 48.000 de concubine.

Cu toate plăcerile în care înnota, Sidarta a început să cugete mai adânc şi s-a hotărât să renunţe la orice plăcere.

Patru întâmplări noi pentru el schimbară cu totul cursul vieţii lui.

a). Când a ieşit într-o zi pe poarta de răsărit a oraşului, ca să se ducă la o grădină de distracţie, a văzut un bătrân slab şi gârbovit. întrebând pe vizitiu ce fel de om este acela, vizitiul i-a răspuns că este un om ca toţi oamenii, că starea în care se înfăţişează se datoreşte bătrâneţii şi că orice om poate îmbătrâni. „întoarce înapoi – a zis Sidarta – căci la ce mi-ar folosi plăcerile, dacă totuşi voi îmbătrâni cândva?” b). Altădată ieşi pe poarta de sud şi văzu un bolnav de friguri. Când vizitiul îi spuse că boala poate lovi pe orice om, se întoarse iarăşi din cale.

c). A treia oară, ieşind pe poarta de apus, văzu un mort, ceea ce îl tulbură şi mai mult şi-i dădu mai adânc de gândit.

d). La a patra ieşire, prin poarta de nord, a văzut un ascet cerşetor, despre care i se spuse că a renunţat la orice plăcere şi nu mai are nici o patimă. Acum Sidarta crezu că a aflat noima vieţii şi se hotărî să se facă ascet.

Dacă aceste întâmplări au avut loc în realitate sau s-au petrecut numai în spiritul său, e indiferent, dar istoriceşte e sigur că reflexia la mizeriile acestei lumi a determinat pe Sidarta să-şi părăsească încă de tânăr – la 29 de ani – casa şi familia, să îmbrace rasa galbenă de ascet, să ia calea nesfârşitelor păduri şi să meargă de îa un ascet renumit la altul, ca să afle învăţătura mântuitoare de relele vieţii.

Şapte ani a cutreierat pădurile şi a dus viaţă aspră de ascet, pentru ca să ajungă la convingerea că nu prin asceză se poate ajunge la ţinta dorită. A apucat pe altă cale, a meditaţiei, care 1-a adus la ţintă, căci într-o zi, când medita adânc sub un smochin (ficus religios), a descoperit trei din cele patru adevăruri mântuitoare, care stau la baza religiei sale. Spiritul rău, Mara, încearcă în zadar să-l abată de la ţintă prin mai multe ispite, dar Sidarta a ieşit biruitor şi a ajuns astfel adevărat Buda =? iluminatul sau Tathagata = desăvârşitul.

Patruzeci şi patru de ani a propovăduit Buda învăţătura sa în India de nord, însoţit de numeroşi ucenici şi a murit în vârstă de 80 de ani, din cauza unei indigestii produsă de consumarea de carne de porc. Corpul i-a fost ars şi cenuşa împărţită între ucenici.

2* Buda n-a lăsat nimic scris, iar învăţătura sa se cuprinde în ceîe trei cărţi sfinte Tripitaca *), scrise de ucenici, care i-au putut-o prinde şi fixa cu precizie în scris, ascultându-1 timp de 40 de ani şi mai bine cât a predicat el.

Învăţătura lui Buda se rezumă în următoarele patru adevăruri:

Adevărul sfânt despre suferinţă.

Adevărul sfânt despre naşterea suferinţei.

Adevărul sfânt despre nimicirea suferinţei.

Adevărul sfânt despre calea care duce la nimicirea suferinţei.

Primul adevăr afirma că totul în lume este suferinţă, durere. Naşterea – zice Buda – este suferinţă; bătrâneţea, suferinţă; boala, suferinţă; a fi despărţit de cine îţi place, suferinţă; a-nu ajunge la ce doreşti, suferinţă. Cu un cuvânt încincita legătură cu cele pământeşti 2) este suferinţă şi suferinţa nu se sfârşeşte nici cu moartea, pentru că sufletul trece după moarte într-un alt corp, supus morţii asemeni ca şi cel actual.

Al doilea adevăr susţine că suferinţa se naşte din setea de plăceri, de putere, din voinţa sau dorinţa de a trăi.

Al treilea adevăr descrie leacul pentru nimicirea suferinţei şi acesta este nimicirea setei de plăceri, de putere, a dorinţei sau voinţei de a trai.

Al patrulea adevăr arată calea care duce la nimicirea suferinţei, dar nu este o singură cale, ci sunt opt şi anume: dreapta credinţă, dreapta hotărâre, cuvântul drept, fapta dreaptă, viaţa dreaptă, dreapta cugetare şi dreapta meditaţie.

Se poate zice că ultima cale, adică dreapta meditaţie, este, după Buda, calea unică ce duce la nimicirea suferinţei sau la izbăvire ori mântuire, pentru că prin meditaţie se ajunge la primirea celor patru adevăruri sfinte şi la aplicarea lor în viaţă.

Morala budistă este dublă: una inferioară, pentru laici şi alta superioară pentru asceţi.

Laicii sunt datori să observe următoarele cinci porunci, din care patru sunt întocmai ca în decalog: 1. nu ucide; 2. nu fura; 3, nu săvârşi adulter; 4. nu minţi; 5.nu bea băutură ameţitoare. împlinirea acestor precepte nu scapă însă de metempsihoză.

Morala pentru asceţi impune acestora observarea următoarelor cinci porunci: 1. să nu mănânce nimic după amiaza; 2. să nu cânte sau să joace; 3. să nu poarte nici un fel de podoabe; 4. să nu şadă sau să nu doarmă pe scaun sau pat înalt; 5. să nu primească bani de la nimeni. La acestea se mai adăuga dreapta meditaţie, care trebuie să fie îndeletnicirea de căpetenie a ascetului budist. Numai prin meditaţie se intra în Nirvana. Cuvântul acesta înseamnă neant, nimicire. Dacă este însă numai nimicirea suferinţelor sau şi a sufletului, Buda n-a lămurit-o, iar urmaşii săi sunt în două tabere. Unii susţin că Nirvana este un loc şi o stare în care sufletul nu e numai scutit de suferinţă, ci este şi fericit. Cu alte cuvinte, Nirvana este ceea ce este în alte religii raiul sau paradisul. Alţii susţin că este nu numai nimicirea suferinţei dar şi a sufletului.

3. Cum rezultă din cele spuse până aici, în învăţătura lui Buda nu se vorbeşte nimic despre Dumnezeu, întrebat de ucenici, dacă Dumnezeu există, răspunsul său a fost: Şi dacă ar exista, nu ajută cu nimic la mântuire, căci omul se măntuieşte – zice Buda – numai prin propriile sale puteri.

Budismul însă n-a putut trăi cum a fost conceput de Buda, fără ideea de Dumnezeu şi fără cult religios, ci Buda însuşi, precum şi imaginile şi religiile lui au fost îndumnezeit, în jurul lui au fost aşezaţi şi alţi zei şi o nenumărată mulţime de sfinţi. S-au înălţat temple măreţe pe al căror altar sta o imensă statuie a lui Buda în ale cărei poale se aduc ca jertfă, flori, fructe şi miresme. Un serviciu religios, care se aseamănă cu liturghia noastră, se săvârşeşte de tagma preoţească în anumite zile de sărbătoare şi credincioşii rostesc rugăciuni şi în particular. Cea mai des întrebuinţată rugăciune sunt cuvintele care constituiau o rugăciune şi pentru brahmani: Um mani padme hum, adică O,

188 MITROPOLITUL IRINEU MIHÂLCESCU fericilule din lotus. Fericitul din lotus era la brahmani însuşi Brahma, care era înfă{işat stând pe o floare de lotus sau nufăr. Pentru budişti acest fericit este Buda. Dar ceea ce denotă pu|inul preţ ce se pune pe rugăciune este faptul că aceste cuvinte se scriu adesea pe un petic de hârtie şi se lipeşte pe o roată care se învârteşte cu mâna sau cu piciorul, ori se pune în vârful unei prăjini ca să fie învârtită de vânt.

Budismul este astăzi pu|in răspândit în patria sa, India. Mai compact este în China, în Tibet şi în Japonia, unde este însă schimbat mult faţă de cum a fost la origine3).

Nota L Tripitaca înseamnă întreitul coş, adică cele trei cărţi sfinte. Acestea sunt Vinaia, Suim sau Dhcrnna şiAbidharma. Cu cuprins pur religios sunt numai Vinaia şi Sutra sau Dharma, căci Abidharma este un tratat de logică şi metafizica. Vinaia cuprinde regulile vieţii monahale, iar Sutra sau Dharma partea teoretică a învăţăturii budiste. Totuşi, e departe de a fi o dogmatică în înţelesul teologic ol acestui cuvânt, căci despre zei se vorbeşte numai în treacăt, iar în rest se ocupă cu descrierea lumii şi în mod special a cerului, a pământului şi a infernului, cu determinarea perioadelor (calpas) din viaţa lumii în care apare câte un Buda, cu metempsihoză şi cu clasarea credincioşilor şi a necredincioşilor.

Nota 2. Prin încincita legătură cu cele pământeşti se înţelege, după psihologia budhistă, legătura corpului, a senzaţiilor, a ideilor, a formei şi a conştiinţei.

Note 3. DespreBudaşi budism s-au scris în limbile occidentale numeroase opere amănunţite şi temeinice. în româneşte n-avem decât două mici traduceri din engleză: Catehismul budist de colonelul Olcot, şi lumina Asiei de Arnold, tradusă mai întâi de Barbu Lazureanu.

PARSISMUL l. Sub acest nume se înţelege religia Parşilor, adică a Mezilor şi Perşilor, întemeiată de Zaratrustra sau, cu numele grecesc, Zoroastru.

Despre Zaratrustra şi timpul când a trăit el se ştie pu|in. Sigur e numai că el este fiul unui nobil, cu numele Puruşaspa, şi că a avut de luptat, ca reformator religios, cu mulţi duşmani, contra cărora a fost sprijinit de regele Vistaşpa. După cartea sfântă, Avesta, el s-a născut într-o localitate de lângă râul Daragia, în ţinutul Airiana Vaegia, dar unde era situat acest ţinut nu se ştie nici până azi. După tradiţia parsistă şi după cei mai de seamă iranişti însă, el s-ar fi născut în provincia Atropatene din Media, pe când alţii susţin că s-a născut în Iranul răsăritean sau Bactria. în privinţa timpului când a trăit, vechii scriitori greci îl pun cam cu 7000 de ani înainte de Hristos, cei mai noi îl fac contemporan cu Ninus şi cu Semiramida, cam cu 2000 a. Hr”, sau cu Darius Vistaşpa, care a fost rege între anii 521-485. Dar Vistaşpa, tatăl lui Darius, nu poate fi acel Vistaşpa în timpul căruia a trăit Zaratrustra, ci unul mai demult, fără a se putea preciza când.

2. Religia parsistă este dualistă, adică învaţă că există doi zei principali, în luptă veşnică unul cu altul: Zeul bun sau zeul luminii, Ahura Mazda, din care Grecii au făcut Ormuz şi Angra Mainiu căruia Grecii i-au zis Ahrinian*)

Ahura Mazda constă din trup şi suflet şi este creatorul cerului şi al pământului şi autorul ordinii morale şi raţionale din lume. El a descoperit lui Zaratustra învăţătura lui.

În jurul său stau şapte spirite bune, numite Amaşa Spân ta, apoi douăzeci şi două de genii; numite lazata, şi în fine nenumărate spirite inferioare, numite Fravaşi. Gei şase Amasa Spanta, în fruntea cărora stă însuşi Ahura Mazda, socotit şi el ca un Amasa Spanta, sunt probabil însuşiri personificate ale dumnezeirii.

Cei douăzeci şi doi de Iazata sunt desigur vechii zei ai iranienilor. După ei se numesc zilele lunii şi ei joacă un rol mai însemnat în religie şi în mitologie decât Amasa Spanta. Cel mai însemnat Iazata este Mitra, geniul sau zeul cu o mie de ochi şi o mie de urechi, care vede şi aude tot. Vin apoi Vaiu sau Raman, geniul vântului, Tiştria al ploi, Haoma al băuturii sfinte cu aceleaşi nume, corespunzătoare cu Soma a Indienilor, şi alţii.

Fravaşii sunt spiritele strămoşilor, identificate adesea cu spiritele astrelor. Angra Mainiu, potrivnicul din veci al lui Ahura Mazda, este autorul răului, al necurăţiei şi al minciunii. El are în jurul său şase Daevas, antipozii Amaşa Spanţilor, în fruntea cărora stă, precum şi o nenumărată mulţime de alţi Daevas inferiori, antipozi ai iazaţilor şi fravaşilor.

Ahura Mazda locuia din veşnicie în lumină, iar Angra Mainiu în întuneric. Ahura Mazda ştia de existenţa lui Angra Mainiu şi că va intra în luptă cu el, de aceea crea o întreagă lume de fiinţe spirituale, care trăiră în cer nemişcate 3.000 de ani, după care fură înzestrate cu corpuri şi puse pe pământ. Angra Mainiu lua abia acum cunoştinţă de existenţa împărăţiei luminii şi se repezi cu furie împotriva ei, ajutat de toţi acoliţii săi. Ahura Mazda încheie însă cu el un armistiţiu de 9.000 de ani şi rosti o rugăciune care ameţi pe Angra Mainiu şi-1 făcu să stea amorţit 3.000 de ani. Ahura Mazda se folosi de toropeala lui Angra Mainiu şi crea lumea materială în 365 de zile. Fiinţele de pe pământ trăiră în pace 3.000 de ani, cât timp Angra Mainiu a stat ameţit. Când acesta se dezmetici, începu contra lor o luptă care ţinu alţi 3.000 de ani. Lupta a constat în aceea că Angra Mainiu născoci câte o plagă pentru tot ce era bun şi a creat fiinţe rele, ca să distrugă pe cele bune. Astfel, ţările productive fură lovite de secetă, frig, muşte şi furnici veninoase etc, iar oamenii, de necredinţă, minciună, boli, certuri etc.

Ahura Mazda îşi susţinu creaturile sale. Aşa de pildă, deşi taurul primitiv muri din cauza bolilor, foamei şi somnului trimise asupra lui de Angra Mainiu, totuşi din cadavrul lui ieşiră tot felul de cereale şi plante medicale, iar din sămânţa lui, purificată în lună, se născură 272 de specii de animale. Tot astfel din sămânţa omului primordial, Gaio Maratan (cel viu sau muritorul), ieşi cea dintâi pereche de oameni, în formă de arbori: Maşia şi Maşiana din care se trage tot neamul omenesc.

3.0 nouă întorsătură luă lupta dintre creaturile bune ale lui Ahura Mazda şi cele rele ale lui Angra Mainiu prin intervenirea lui Zaratustra, după sfârşitul celor dintâi 3.000 ani de luptă.

Zaratustra făcu cunoştinţă oamenilor decăzuţi legea cea bună a lui Ahura Mazda şi birui astfel răul. Biruinţa sa nu este deplină, ci aceasta este rezervată lui Saoşiant, care se va naşte, după alţi 3.000 de ani, dintr-o fecioară care se va scălda într-un lac în care va fi depusă sămânţa lui Zaratustra. Când va veni Saoşiant, oamenii nu vor îmbătrâni, vor avea tot ce vor dori şi nu vor muri timp de 3.000 de ani. Atunci morţii vor învia, sufletele lor se vor uni cu corpurile care le-au avut în viaţă şi se vor înfăţişa la judecata obştească alături de cei vii. Cei care în viaţa lor pământească vor fi făcut fapte bune vor merge de-a dreptul în Garonmana (rai), unde vor gusta fericirea veşnică. Cei care vor fi făcut fapte rele, vor fi trimişi în iad, unde vor suferi chinuri îngrozitoare timp de trei zile şi trei nopţi, după care vor trece înot un râu de metal topit, se vor curaţi de păcate şi vor lua şi ei parte la fericirile Garonmanei. Angro Mainiu însuşi şi slujitorii lui vor fi aruncaţi în iad şi mistuiţi de foc, aşa că răul nu va mai exista.

4. Potrivit concepţiei dualiste despre Dumnezeu şi lume şi luptei dramatice dintre principiul binelui şi al răului, viaţa omului trebuie să fie o luptă continuă împotriva răului. Religia trebuie să înlesnească mijloacele de luptă. Unul dintre aceste mijloace sunt sacrificiile. Ele nu sunt numai un act de cinstire şi mulţumire adus lui Dumnezeu şi spiritelor, ci un ajutor real ce li se dă în lupta împotriva răului, căci şi ei au nevoie de întărire şi îndemn, ca şi oamenii. Ca prinoase se aduc apă, carne şi haoma. Rugăciunea – al doilea mijloc de luptă – este atit particulară, înălţată de fiecare credincios, cât şi publică, adică de preoţi, împărţiţi în şase clase şi purtând numele generic de magi. Preoţii îndeplineau un mare rol social ca educatori ai tineretului. La vârsta de cincisprezece ani, fiecare băiat era primit într-o comunitate religioasă cu o solemnitate deosebită. Se încingea atunci cu cingătoarea sfântă şi trebuia să-şi aleagă un protector dintre Iazatas şi un duhovnic dintre preoţi.

Un rol precumpănitor a avut în legiunea parsista şi focul, care era adorat chiar dinainte de Zaratustra, ca reprezentând slava principiului luminos. El înspăimântă duhurile rele şi veseleşte pe cele bune. De aceea, chiar focul vetrei familiale, ca geniu bun al casei, trebuie ferit de necurăţie. Nu era permis să se sufle în el cu gura sau să se scuipe sau să se arunce în el materii necurate, ci trebuia să se întreţină numai cu lemn curat şi chiar aromat. Pentru ca fiecare să poată avea foc curat, se înreţineau focuri sacre în diferite locuri. Aceste locuri erau de obicei întunecoase, pentru ca lumina focului să nu fie micşorată de cea a soarelui. Acolo ardea într-un vas de metal aşezat pe o piatră. Se făceau şi altare portative, în care regii persani luau cu ei focul sfânt pe câmpul de luptă.

Pentru cinstea deosebită pe care parşii au dat-o focului, religia lor s-a numit şi religia focului.

5. Morala parsista a fost o morală sănătoasă. Datoria de căpetenie a omului era să se ţină curat. Curăţia sta în gânduri, cuvinte şi fapte. Totuşi, în practică, ea se reducea mai mult la curăţia fizică şi cărţile sfinte sunt pline de cele mai minuţioase reguli pentru păstrarea ei. Cea mai mare necurăţie era a morţii. De aceea, cadavrele nici nu se îngropau, nici nu se ardeau nici nu se aruncau în apă, ca să nu spurce pământul, focul sau apa. Ci se expuneau în turnuri înalte, anume construite, ca sa fie mâncate de păsările răpitoare. Curăţia se credea că se obţine şi întreţine şi prin spălaturi sau lustruiri cu apă sau cu urijiă de vacă.

O faptă bună era mai ales căsătoria, cu scopul de a naşte cât mai mulţi copii, căci prin aceasta se măreşte împărăţia vieţii. La fel era privită şi cultivarea şi udarea pământului. Trândăvia era unul din cele mai grele păcate. Cine doarme mult e stăpânit de duhul rău(daeva) al somnului. E bine ca omul să se scoale de dimineaţă, să-şi facă rugăciunea, să pună lemne pe foc şi să se apuce de lucrul. Cocoşul care scoală pe oameni prin cântecul său matinal este pasăre sfântă. Postul era recomandat numai rar şi numai ca mijloc de curăţire, pentru că el slăbeşte corpul şi scade puterile de luptă contra răului. O faptă mult lăudată era iubirea de adevăr, iar minciuna era cel mai mare păcat. Mărturisirea păcatelor înaintea duhovnicului era mult recomndată şi socotită eficace. Canonul pentru iertarea păcatelor consta mai mult din îndatorirea de a ucide un număr mare de animale ah rimanice, precum: şerpi, şopârle, muşte, furnici, şacali etc.

Azi parsismul mai este practicat numai de vreo 100.000 de credincioşi în India.

Nota L Cărţile în care se cuprinde religia şi teologia parsistă sunt:

1. Avesta = lege. Este cartea sfântă prin excelenţă, scrisă de însuşi Zaratustra. în forma în care există astăzi, însă, numai o infimă parte din ea mai e originală. Ea constă din trei părţi: a) Vendidad =cartea legii, care cupride prescripţiuni de curăţire şi decrierea mistică a facerii lumii, a primului om, a taurului primordial etc. b) Iasna = carte de ritual cuprinde imne liturgice, formulare de rugăciuni, reguli pentru aducerea de sacrificii etc. c)Iest, o colecţie de imne în cinstea divinităţii şi a spiritelor şi descrierea faptelor lor, adică un fel de mitologie.

Bundehes = Creaţia începutului, este o carte care datează abia din secolul XII sau chiar XIII al erei creştine. Cuprinde teologia parsistă pe temeiul Avestei şi unele texte pierdute din Avesta.

Minoklmed = înţelepciunea cerească, este o carte mistică, numită astfel, pentru că pretinde că descoperă înţelepciunea cerului asupra misterelor lumii.

Ardă Viraf nameh = cartea lui Ardă Viraf. Este tot o scriere mistică, în care înţeleptul Ardă Viraf povesteşte cele ce susţine el că a văzut odată când a fost răpit în cer, în mijlocul unei discuţii cu alţi şapte înţelepţi asupra Avestei.