FRANCMASONERIA.

Cuvântul francmason înseamnă zidar liber, iar francmasoneria sau masoneria, este o societate secretă, care poartă acest nume, deoarece în organizaţia şi în ritualul ei se serveşte de unelte de care se folosesc zidarii, ca de exemplu: de mistrie, echer, ciocan, dreptar, compas etc, pe care le interpretează în mod simbolic şi împarte pe membrii ei în trei grade sau trepte, cărora le dă numele de: ucenici, lucrători şi maeştri.

Îndreptăţirea acestei numiri o întemeiază scribii francmasoni în două feluri:

Unii susţin că francmasoneria îşi are originea de la Hiram, arhitectul templului lui Solomon. Numirea de Iachim şi Boaz a celor două coloane din templul masonic, cum se numeau şi coloanele din faţa templului lui Solomon, legenda ce circulă printre francmasoni şi se predă ucenicilor la primirea în lojă, că adică Hiram a fost ucis de-trei ucenici zidari, pentru că el n-a vrut să le spună şi lor cuvântul de ordine al maeştrilor, precum şi simbolismul unora din riturile masonice, ar fi dovada de necontestat, că aceasta este obârşia adevărată a francmasoneriei şi că ea era organizată atunci, pe vremea lui Solomon, aproape la fel ca azi. Dar, chiar francmasonii mai luminaţi recunosc, că această legendă nu era cunoscută în cercurile lor înainte de veacul al XVIII, şi că s-a născocit, după toată probabilitatea, spre a se da mai mare însemnătate şi mai mult fast noului înfiinţat grad de maestru 1).

Alţii susţin că obârşia francmasoneriei s-ar trage de la aşa zişii zidari liberi ori cioplitori de pietre ornamentale şi constructori ai domurilor monumentale din evul mediu, dar e fapt nediscutat că aceşti zidari n-aveau nimic din organizarea francmasoneriei propriu-zise 2).

Cât despre părerile că francmasoneria ar fi aşa de veche ca şi omenirea şi că deci Adam sau chiar Dumnezeu ar fi fost cel dintâi francmason, sau că ea şi-ar avea obârşia în misterele religiei grecilor şi egiptenilor, sau din ordinul templierilor sau al crucii trandafirii (roza), etc, acestea nu pot justifica întru nimic numele de francmason, nici întrebuinţarea uneltelor masonice în francmasonerie 3).

Obârşia sigură a francmasoneriei datează din anul 1717 şi ţara în care s-a organizat prima dată este Anglia. De la introducerea reformei religioase scăzuse şi în Anglia, ca şi în alte ţări, zelul credincioşilor şi al comunităţilor pentru înălţarea de monumentale clădiri religioase. Aceasta a avut ca urmare decăderea breslei zidarilor liberi, care nu mai găseau de lucru decât prea puţin.

În aceste împrejurări critice pentru ei, Teofil Desaguîiers, predicatorul reformat al Curţii regale, predicatorul James Anderson şi arheologul George Payne, îşi propuseseră să dea breslei zidarilor liberi altă menire şi anume: zidirea unui templu spiritual în inima omului prin cultivarea a ceea ce este bun, nobil şi frumos, cu alte cuvinte o moralitate fără religie, deci atee şi întemeiată numai pe raţiune.

Patru societăţi de zidari liberi se întruniră la 24 Iunie 1717, într-un restaurant din Londra, puseră bazele societăţii of free Slanes Masons şi consimţiră să urmărească scopul propus de cei trei bărbaţi. Aceasta a fost ziua întemeierii francmasoneriei albastre sau englezeşti, ori începutul lojelor Sfântului Ioan, cum s-a mai numit ea, în amintirea Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui naştere se serbează în ziua de 24 Iunie 4).

Ideile masonice au prins repede şi s-au răspândit cu iuţeală în toate ţările din apusul Europei, câştigând un mare număr de membri în special din pătura cultă a societăţii şi chiar dintre capetele încoronate. Francmasoneria s-a schimbat însă la faţă şi a hiat îndată înfăţişări diferite şi a urmărit alte scopuri, datorită elementului evreiesc care a pătruns în ea şi a aservit-o intereselor lui naţionale.

Într-adevăr, evreii, care au pus stăpânire în toate ţările, pe finanţe, industrie, comerţ, presă, etc, nu puteau lăsa să le seape din mână un instrument de dominaţie aşa de minunat cum avea să fie masoneria încăpută pe mâinile lor. Otrava ateistă din însuşi embrionul masonic trebuia întreţinută şi exploatată în profitul iudaismului. Se amestecară deci în înăcritul aluat al francmasoneriei principii dizolvante din Talmud, din Cabală şi din magie, s-a dat simbolurilor cultului altă interpretare, adecvată noilor scopuri puse mişcării masonice, s-au introdus ca termeni de exprimare cuvinte ebraice şi francmasoneria a fost tranformată curând în Sinagoga Satanii.

Nu numai că se deforma cu totul francmasoneria originară, destul de hibridă de la primele ei începuturi, ci se înfiinţa o mulţime de noi şi felurite genuri de. masonerie de către isteţii urmaşi ai lui Iuda.

Astfel, în anul 1756, evreul Ştefan Morin puse în ordine cele 25 grade ale masoneriei templierilor şi le introduse în America, unde alţi evrei masoni, ca să poată crea venituri mai mari lojelor, le ridicară la 33, cum au rămas până astăzi. Un alt evreu, celebru escroc losef Balsamo, cunoscut sub numele de graful Cagliostro (f 1795) a înfiinţat francmasoneria coptică, cu 90 de grade, şi a primit în loji şi pe femei. Alţi trei evrei, fraţii Bedarride din Avignon au înfiinţat francmasoneria numită Misraim, tot cu 90 de grade şi cu idei cabalistice cu totul bizare5).

Amestecul şi rolul jidovimii în masonerie se vede şi din aceea că în fruntea lojilor din toată lumea stau evrei şi numărul cel mai mare al membrilor lor îl formează jidovimea.

După obârşie, francmasoneria nu este dar ceva care să impună prin vechimea sa, iar trecutul ei este pătat de crimă şi sânge. în ţările catolice şi mai cu seamă în Franţa, francmasoneria a luptat cu orice fel de arme împotriva Bisericii şi a monarhiei. Enciclopediştii şi mai toţi făuritorii şi capii marei revoluţii au fost francmasoni. Intrigile pe care ei le-au ţesut, calomniile pe care le-au pus în circulaţie şi, în genere, mijloacele de care s-au servit, ca să doboare pe Măria Antoaneta, vor rămâne pentru totdeauna o pată neştearsă pe numele de francmason 6).

În revoluţiile franceze din 1848 şi 1870 francmasonii şi-au avut partea lor, iar dezastrul Franţei în al doilea război se datorează în întregime comunismului, care este opera masoneriei.

Revoluţiile care au desfiinţat monarhia şi au proclamat republica în Portugalia, în Rusia şi în Spania, sunt tot opera francmasoneriei şi, după socotinţa unor istorici, niciuna din revoluţiile care s-au produs de la veacul al. XVIII încoace nu s-a făcut fără amestecul criminal al lojelor masonice.

Organizarea francmasoneriei variază puţin de la un fel de masonerie la altul şi de la o ţară la alta. în esenţă, ea se reduce la următoarele:

Unităţile în care sunt grupaţi membrii se numesc loje. Ceea ce sunt cluburile pentru partidele politice, sunt lojele pentru masoni; în fruntea fiecărei loje stă un venerabil, ajutat de un consiliu. Mai multe loje formează o mare lojă, condusă de un mare maestru, încojurat de venerabilii lojilor componente.

Intrarea în francmasonerie se face prin primirea novicelui în lojă cu un anume ceremonial, sau în termeni masonici, potrivit ritualului.

— Novicele este introdus în încăperea numită „templu”, legat la ochi şi numai după ce i se pun diferite întrebări, este dezlegat, ca semn că, intrând în lojă, a trecut din întuneric la lumină. Aici se observă mai întâi un tablou care înfăţişează cerul înstelat, un glob pământesc, un ghiveci cu o floare, un craniu omenesc, o carte deschisă, un dreptar şi un compas. După interpretarea masonică, aceste lucruri ar avea următoarea semnificaţie:

— Cerul, pământul cu floarea şi craniul simbolizează natura de deasupra, împrejurul şi dedesubtul nostru şi formează toate la un loc primul izvor al cunoştinţei omeneşti. Cartea, care uneori este Biblia, simbolizează ştiinţa. Dar pentru că ştiinţa din cărţi e un lucru mort, se pune în mâna novicelului un dreptar şi un compas, care simbolizează ştiinţa vie, a vieţii sociale şi anume: dreptarul are să slujească la măsurarea dreptăţii, iar compasul la întinderea iubirii de oameni a noului francmason7).

După ce se mai săvârşesc unele acte simbolice şi se pun la probe ciudate, ca să se vadă dacă are curaj şi e statornic în hotărârea de a intra în francmasonerie, novicele depune jurământul de credinţă în masonerie şi e proclamat membru al lojei8).

Ritualul acesta şi simbolismul lucrurilor şi actelor din care el constă variază la primirea celorlalte două grade ale francmasoneriei albastre, de lucrător şi maestru, se complică şi schimbă cu totul la gradele superioare, în special la primirea gradelor 18 şi 33, spre a corespunde scopului ascuns al francmasoneriei şi mijloacelor cunoscute numai membrilor acestor grade superioare pentru atingerea scopului urmărit de ea şi prin ei:

Ce este francmasoneria?

Căutând să stabilim semnificaţia cuvintelor francmason ^{francmasonerie saumason şimasonerie, am zis la începutul capitolului, că francmasoneria este o societate secretă şi am arătat de unde-i vine numele. Dar aceasta nu ne spune nimic despre ceea ce este ea, care-i este fiinţa.

Uniunea masonică – zice o carte de instrucţiuni pentru francmasoni – este comunitatea nevăzută, mai presus de graniţe, de rasă, de culoare, de naţionalitate, de clase, de stări, într-un cuvânt de toate deosebirile dinafară dintre oameni, care trece anume chiar peste deosebirile dinăuntru de credinţă religioasă, de confesiune şi concepţie despre lume – a tuturor personalităţilor din trecut, prezent şi viilor, care s-au străduit pentru înnobilarea lor şi desăvârşirea omenirii9).

Definiţia aceasta este o copie ad-literam a definiţiei Bisericii creştine, sub forma de comunitate, cu însuşirea specială de nevăzută, cum o înfăţişează protestantismul. Aceasta o accentuează şi mai bine aceeaşi carte de instruire masonică prin cuvintele: „Conştiinţa curat masonică se vădeşte, indiferent de semnele dinafară de recunoaştere dintre membrii lojelor, numai prin faptele morale izvorâte din dragostea de oameni, fapte care sunt comune tuturor oamenilor nobili, fie că se numesc, ori nu, francmasoni. întocmai cum Biserica creştină vorbeşte de o „comunitate a sfinţilor” şi înţelege prin ea societatea nevăzută, curat spirituală, care se întinde şi dincolo de moarte, a tuturor pioşilor care stau în slujba Dumnezeirii, ceea ce constitue cel mai mare merit al lor, tot astfel şi francmasoneria recunoaşte comunitatea nevăzută a tuturor celor ce voiesc binele, mai presus de orice graniţă de spaţiu şi de timp. Veşnic, adică având putere din cel mai cărunt trecut, în timpul de faţă şi în cel mai îndepărtat viitor, este numai binele moral. Binele însă, îndeplinească-se în ascuns, pe nevăzute, aşa ca să nu ştie stânga ce face dreapta” 10).

Dacă francmasoneria ar fi ceea ce rezultă din aceste două citate, ar însemna că ea este o societate filantropică, de o impunătoare înălţime morală, având numai neajunsul de care suferă orice morală, care nu se bazează pe religie, adică de a nu-şi putea ajunge şi împlini scopul urmărit, oricât ar fi el de sublim. Dar francmasoneria este cu totul altceva decât ceea ce crede instrucţiunea masonică, că ne înfăţişează.

Mai întâi, pentru ce este secretă masoneria, pentru ce nu lucrează la lumina zilei, dacă n-are nimic de ascuns, dacă nu urmăreşte alt scop şi nu se serveşte de alte mijloace decât de cele mărturisite, care n-au pentru ce să fie tăinuite?

Apoi, neţinând seama de deosebirile dinafară dintre oameni, de: graniţe, rasă, culoare, naţionalitate, clase şi stări, francmasoneria pretinde că lucrează pentru întronarea în lume a celor trei principii ale marii revoluţii franceze: libertate, egalitate şi fraternitate şi că dă dovadă în activitatea ei de cea mai largă toleranţă. Dar iată, după propria lor mărturie, ce sunt libertatea, egalitatea şi fraternitatea masonice: „Libertate. Arma atotputernică, cu care noi am răsturnat lumea, înseamnă independenţa fără margini şi fără restricţii, sustragere de la orice autoritate; înseamnă libertatea spiritului, care nu poate fi stânjenită de nici o revelaţie; înseamnă independenţa voinţei, care nu se supune nici unei puteri, care nu recunoaşte nici rege, nici Dumnezeu.

Cu ajutorul libertăţii, ca pârghie, şi al pasiunilor omeneşti, ca punct de sprijin, noi vom răsturna pentru totdeauna pe regi şi pe preoţi, aceşti duşmani neînduplecaţi ai neamului omenesc, mai funeşti pentru omenire decât tigrii pentru celelalte animale” ri).

Iată-i pe francmasoni proclamându-se, pe temeiul principiului de libertate, anarhişti şi atei, duşmani neîmpăcaţi ai monarhiei şi ai religiei! Iată-le toleranţa faţă de convingerile politice şi religioase ale celor ce nu fac parte din lojele lor!

„Egalitate. Instrumentul atotputernic cu care noi am transformat lumea înseamnă, egalizarea proprietăţilor, căci drepturile omului la pământul comun, ca cetăţean al unei singure şi aceleaşi lumi, ca copil al unei singure şi aceleaşi mame, sunt mai vechi şi mai sacre decât toate contractele şi decât tot timpul nescris, şi prin urmare aceste drepturi trebuie restabilite, iar contractele trebuie rupte şi dreptul nescris trebuie desfiinţat” 12>. Iată comunismul sub forma lui cea mai nouă, bolşevismul justificat şi propovăduit de toţi ca principiu al egalităţii! „Fraternitate. Făgăduinţa atotputernică cu care noi am stabilit puterea noastră, înseamnă frăţia în francmasonerie, pentru a construi un stat în stat cu mijloace şi cu funcţiuni independente de stat şi necunoscute statului; frăţia în francmasonerie,/?e”i?ra a construi un stat deasupra statului, cu o unitate în cosmopolitism, cu o universalitate care face ca francmasoneria să fie super-oiară statului şi ca să-l conducă; frăţia în francmasonerie, pentru a construi un stat în contra statului, atâta vreme cât vor mai exista armate permanente care sunt instrumente de apărare, principii parazitare, piedică a oricărei înfrăţiri. Prin ajutorul fraternităţii, ca pârghie, şi prin urile omeneşti, ca punct de sprijin, noi vom face să piară pentru totdeauna parazitismul şi represiunea armată, această ciumă nepotolită, această groază sălbatică a neamului omenesc”13).

Iată proclamata ura împotriva armatei, ca susţinătoare a ordinei de stat, în numele fraternităţii (?) masonice!

Următorul jurământ rezumă şi accentuează cuprinsul libertăţii, egalităţii şi fraternităţii masonice: Jur să nu am alfâ patrie decât patria universală. Jur să combat fără cruţare totdeauna şi pretutindeni: hotarele naţiunilor, hotarele moşiilor, ale caselor şi ale atelierelor, precum şi graniţele familiilor. Jur să pun la contribuţie întreaga mea credinţă pentru triumful nesfârşit al progresului şi al unităţii universale şi declar că profesez negarea Iui Dumnezeu şi a sufletului.

„Trecerea peste deosebirile dinăuntru de credinţă religioasă şiconfesiuni”, trâmbiţată de masonerie ca un act de mare largheţe de suflet din partea ei, ca o binevoitoare îngăduinţă faţă de credinţa religioasă a celor ce bat la uşile hrubelor lor, se schimbă, deci, după depunerea jurământului de credinţă masonică, în ateism cras, în tăgăduirea credinţei în Dumnezeu şi a sufletului.

Însăşi formula: Marele arhitect al Universului, sub care pare a se adăposti în loji ideea de Dumnezeu, este o amăgire, o minciună sfruntată, pentru că iniţiaţilor la gradul 25 masonic ii se răspunde răspicat: „Marele arhitect al Universului, în onoarea căruia arde tămâia lojelor şi atelierelor, nu este Dumnezeu ci îngerul luminii, geniul muncii, spiritul focului” 14). Dar dacă nu există Dumnezeu şi suflet, nu există, după legea masonică, nici înger, geniu sau spirit, ci aceste expresii sunt vorbe goale, cărora nu le corespunde nimic real.

După alţii Marele arhitect al Universului este însăşi francmasoneria, care se intitulează cu emfază şi Marea asociaţie de distrugere universală. După această interpretare, literele D. G. A. D. U. care reprezintă, pentru profani iniţialele cuvintelor franţuzeşti: „Du Grand Ar-chitect de l'Univers”, sunt pentru francmasoni iniţialele francmasoneriei: „De la Grande Association Destructive Uniyerselle” 15>.

În fine, după concepţia materialistă despre lume a masonismului, Dumnezeul masonilor este Natura, sau, mai exact, Omul, căci iată mărturisirea ce face un mare mason evreu:16) Cred în eterna Materie Mamă. şi în Om, Fiul ei iubit. Care din materie s-a zămislit şi din Pământul, ce-l susţine şi-1 hrăneşte, s-a făcut.”

Pentru răspândirea ateismului în lume, francmasoneria duce o înverşunată luptă făţişă. „Război lui Dumnezeu! Ură lui Dumnezeu!” a striga în plin congres international un cunoscut mason 17), iar un alt mason a spus: „Infamul este Dumenzeu. Trebuie sa zdrobim infamul” 18).

Cum masoneria este dirijata de evrei, razboiul dus de ea este indreptat cu indarjire speciala impotriva Creştinismului. „Dogmă jidovească şi spiritul jidovesc, teorie şi realizare, totul este îndreptată împotriva Bisericii Creştine, împotriva ei şi şi numai împotriva ei şi a capului ei nevăzut, Iisus Hristos, este strigătul de alarma al unui eminent scriitor creştin 19).

Evangheliile trebuie arse – scrie un rabin – fiindcă paganismul este mai pujin periculos pentru credinţa evreiasca decât Creştinismul. 20)

Razboi de moarte crestinismului! răcneşte un mason 21). Trebuie sa extirpăm lepra devorantă a Creştinismului, tipa altul 22). Va veni vremea cobeşte un înverşunat mason – când crucile şi icoanele vor fi aruncate în foc, potirele şi vasele sfinte schimbate în unelte folositoare, bisericile prefacute în Sali de concert, de teatru, sau de adunari si, cand n-ar putea sluji unui asemenea scop, în hambare de grane şi grajduri de cai.

Sa nadajduim, ca va veni o zi, cand multimea, luminata de astadata, se va minuna, cum de nu s-au savarsit de mult o asemenea prefacere. Se va face atunci tabula rasa din tovaraşii popimii” 23). Cobirea s-a împlinit întocmai de bolşevismul rusesc şi de revoluta spaniolă, şi unul şi alta roade înveninate ale francmasoneriei.

Nota1. Vezi articolul: Din trecutul francmasoneriei de preotul I. Mihălces-cu, publicată în revista Biserica Ortodoxă Română, anul XLI (1923), seria II, No. 12, pag. 891

Nota 2. Idem, ibidem.

Nota 3. Aiureala că Adam sau însuşi Dumnezeu ar fi cel dintâi francmason a fost pusă în circulaţie de masoneria numită misraism, aceea care a fost înfiinţată de fraţii Bedarride din Avignon. Ea a fost susţinută şi însuşită mirabile dictum – de Lessing.

— Cu misterele religiei greceşti şi egiptene şi îndeosebi întrucâtva cu misterele eleusinice, mai mult cu ale Cybeiei şi foarte mult cu ale Isidei, au asemănare probele la care se supun iniţiaţii în unele loje masonice. Dar originea masoneriei nu este aşa de veche şi asemănările nu sunt concludente. De la templieri a împrumutat francmasoneria multe şi a existat chiar un sistem de masonerie templierică, cu mai multe ramificaţii. Nici la templieri nu trebuie căutată originea întregii francmasonerii, pentru că ea în esenţă diferă mult de organizaţia templierilor. Cu Crucea roză, francmasoneria are prea puţine note comune, aşa, că nici în aceasta nu i se poate pune obârşia.

Nota 4. Vezi: Freimaurer-Lehrbuch fllr Br. der unabhăngigen deutschen Grossloge: Freimaurer-verband zur aufgehenden Sonne, von Br. (uder) Rodolph Penzig, Ehrenmeister der Loge”: Zur MorgenrOte”. Orient, Berlin, z. Z. Grossmeister der F. Z. A.” la preotul I. Mihalcescu, op. cit. pag. 892.

Nota 5. Francmasoneria albastră, cu cele trei grade ale sale, n-a mai mulţumit mania gradelor şi a fost considerată ca un simplu noviciat care pregătea pentru gradele superioare. S-a înfiinţat, astfel, o nouă francmasonerie numită scoţiană, care la rândul ei a fost considerată ca un grad intermediar între francmasoneria albastră şi între sistemele gradelor superioare. Acestea sunt trei: 1. al templierilor, cu alte patru sisteme divizionare: sistemul capitolului de Clermont, sistemul strictei observanţe, sistemul clericaratului şi sistemul suedez sau creştin; 2. sistemul crucii trandafirii (roze) 3. sistemul egiptean cu subdiviziunile: sistemul coptic, sistemul misraim şi sistemul sau ritul memfitic. Pentru amănunte vezi Preotul I. Mihalcescu, op. cit. pag. 892-895.

Nota 6. Vezi Louis Dastfi: Mărie Antoinelle et Ie complot maconique, Paris 1910, volum din „Bibliotlie'que d'Etudes de Soci6t6s secretes”, la preotul I. Mihalcescu, op. cit. pag. 896.

Nota 7. Numărul şi felul obiectelor ce se află în loji variază.

Astfel, în jurul mesei se mai află 7 sfeşnice, pe perete un covor cu diferite desene, jar de o parte şi de alta, spre nord şi sud, la mijlocul lojei, sunt 2 stâlpi care poartă numele ăelacliiin şiBoaz, cum se numeau cei 2stâlpi sau coloane din faţa templului lui Solomon. lachim este cuvântul de recunoaştere între ucenici, iar Boaz între lucrători.

Nota 8. Ritualul complet al intrării în lojă 1-a dat Tolstoi în romanul său Război şi pace, când descrie intrarea în francmasonerie a prinţului rus Petre Bezuhoff şi este redat şi de preotul I. Mihalcescu în articolul: Despre simbolismul şi ritualul masonic din Revista Biserica Ortodoxă Română, anul XLI (1923), seria II, Nr. 14, pag. 1021-1025.

Ritualul primirii în lojă variază de la grad la grad şi chiar pentru acelaşi grad de la un sistem la altul. Pentru ucenicj simbolurile se iau din natură, pentru lucrător din meşteşugul zidăriei, iar pentru maestru din împărăţia luminii.

Jurământul care este depus de masoni variază, probabil, de la un grad la altul şi, în amănunt, poate şi de la un sistem masonic la altul. Iată un formular care se depune de ucenici, după toată probabilitatea, în toate lojele de toate riturile:

Jur în numele Arhitectului suprem al tuturor lumilor, să nu descopăr niciodată secretele, semnele, cuvintele, învăţăturile sau practicile francmasonerie! şi să păstrez tăcere veşnică asupra lor. Făgăduiesc şi jur să nu trădez niciodată nimic din acestea nici prin scris, nici prin viu grai, nici prin gesturi, nici să pun pe altcineva să scrie, să litografieze, să graveze, să tipărească ceva, să nu dau în vileag în nici un fel ceea ce mi s-a descoperit până în această clipă, sau mi se va descoperi în viitor. Dacă nu mă voi ţine de cuvânt, mă oblig să mă supun la următoarea pedeapsă: să mi se ardă buzele cu fier înroşit, să mi se taie o mână, să mi se smulgă limbii din gură, să mi se reteze gâtul, cadavrul meu să fie spânzurat în lojă în timpul primirii unui nou frate, iar după aceea să fie ars şi cenuşa aruncată în vânt.

Teribilă şi criminală siluire a conştiinţei să juri că nu vei destăinui ceea ce încă nu ţi s-a spus!

Nota 9. Vezi: Preotul I. Mihălcescu, articolul Francmasonii şi Biserica, pag.757.

Nota 10. Idem, ibidem, pag. 758.

Nota 11. Vezi: Toma Petrescu: Conspiraţia lojelor. Francmasonerie şi Creştinism. Bucureşti, 1941, ediţia III, pag. 12,13.

Nota 12. Idem, ibidem, pag. 13.

Nota 13. Idem, ibidem, pag. 13,14.

Nota 14. Idem, ibidem, pag. 47.

Nota 15. Idem, ibidem, pag. 31.

Nota 1.6. Adriano Lemni, fost primar al Romei, şeful suprem al francmasoneriei internaţionale, la T. Petrescu, op. cit. pag. 40.

Nota 17. Belgianul Lafargue, la T. Petrescu, pag. 41.

Nota 18. Francezul De Lanessan, fost ministru şi guvernator al Indochinei la T. Petrescu, pag. 41.

Nota 19. Emmaniiel Bărbier, în lucrarea: Les injîlirations ma $>niques dans l'Eglise, citat de T. Petrescu, pag. 43.

Nota 20. Rabinul Tharphon, citat de Bernard Lazare în lucrarea sa L'Antisemitisme la T. Petrescu, pag. 43.

Nota 21. Fr. Viviani, la T. Petrescu, pag. 52.

Nota 22. GambeUa, la T. Petrescu, pag. 52.

Nota 23. Neagu (Nagliel), în traducerea în română a lucrării francmasonului Most: La Peste religieuse = (Ciuma religioasă), la T. Petrescu, pag. 53, 54.