OCULTISMUL

1. Ocultismul (de la ocultum = ascuns, secret) sau esoterismul (de la ezotheros = intern, ascuns) este ştiinţa care pretinde că ar cunoaşte ceea ce este mai presus de experienţa obişnuită, adică ceea ce este necunoscut în natură şi în sufletul omului. Putinţa atingerii acestei ţinte este dată, după ocultişti, în simţurile noastre hiperfizice sau în al şaselea simţ.

Ocultismul ar data, după teoreticieni, chiar de la începutul omenirii, fiind făcut cunoscut omului de zei sau îngeri căzuţi. El s-ar fi păstrat şi transmis în mod misterios din generaţie în generaţie, ascuns sub vălul credinţelor, titlurilor şi simbolurilor vechi, cunoscute numai de cei iniţiaţi. Adepţilor săi, el le promite descoperirea adevărului primitiv ce stă la originea oricărei religii şi filosofii, pârghia care ridică toate forţele naturii, cheia care descuie lacătul secretelor lumii. Ceea ce ni s-a păstrat din ocultismul vechi se datorează – zic ocultiştii lui Hermes Trismeghistos, adică „cel de trei ori prea mare”.

Se numeşte astfel deoarece el ar fi întemeietorul religiei, al filosofiei şi al ştiinţei egiptene. De la el au rămas trei lucrări sau trei cărţi ocultiste.

Trebuie însă ştiut că un Hermes Trismeghistos n-a existat în realitate, ci sub acest nume se înţelege zeul grecesc Hermes, corespunzător lui Tot al egiptenilor, însuşi cuprinsul cărţilor nu este de origine egipteană, ci grecească, şi este de dată relativ recentă, datând din veacul III al erei creştine.

Ocultismul este, de altfel, un nume generic pentru o întreagă serie de aşa zise ştiinţe. în el se cuprind – pe lângă teosofie şi spiritism, pe care le cunoaştem deja, şi astrologia, fiziognomonia, hiromanţia, grafologia, car-tomanţia, oniromanţia şi magia. Apoi, aproape fiecare din acestea are mai multe ramificaţii. Să le examinăm pe rând:

— Astrologia este, după o scurtă definiţie, ştiinţa despre influenţa exercitată de astre asupra lumii pământeşti şi în special asupra omului sau ştiinţa determinismului material şi psihologic.

După astologi, fiecare zi a săptămânii stă sub dominaţia unei planete: luni sub a Lunii, marţi sub a lui Marte, miercuri sub a lui Mercur, joi sub a lui Jupiter, vineri sub a Venerei, duminica sub a Soarelui. Cum vedem soarele şi luna sunt considerate ca planete, ceea ce e fals; şi când s-au descoperit cele două planete noi, socotelile astrologilor s-au încurcat.

Fiecare din aceste planete influenţează într-un anumit fel asupra celor ce se nasc în ziua pe care ea o domină. Astfel, cei care se nasc luni sunt vizionari, nervoşi, egoişti, leneşi, predispuşi la paralizie, somnam-bulism, etc. Cei care se nasc marţi sunt firi voluntare, energice, eroice etc, şi aşa mai departe în celelalte zile.

Dar firea sau caracterul muritorului nu este determinată de ziua în care el s-a născut, ci şi de aceea în care a fost conceput şi zodia, adică de constelaţia, în timpul căreia s-a născut, pentru că fiecare zi a anului stă sub o constelaţie. De observat că lunile zodiacale nu corespund întocmai cu cele solare. Astfel, ianuarie ţine de la 20 ianuarie, la 18 februarie şi stă sub constelaţia sau zodia Vărsătorului; februarie ţine de la 19 februarie la 20 martie şi stă sub zodia Peştilor; martie ţine de la 21

martie la 19 aprilie şi stă sub zodia Berbecului şi aşa mai departe.

Fiecare constelaţie exercită, ca şi planetele, o anumită influenţă asupra celor ce se nasc în timpul dominaţiei lor. De exemplu cei născuţi în zodia Vărsătorului au fizic slab, sunt expuşi la boli spasmotice, dar sufleteşte sunt discreţi, mistici, altruişti, cu gusturi artistice, voinţă fermă, răbdare, pasiuni violente etc. Cei născuţi în zodia Peştilor sunt predispuşi la ulcere, artritism şi moarte silnică, iar sufleteşte sunt mici la suflet, nestatornici, indolenţi etc.

Rezultanta combinaţiei influenţelor constelaţiei şi a planetei sub care cineva s-a născut constituie horoscopul, în care astrologii susţin că se poate citi ca într-o carte deschisă, tot trecutul şi viitorul acelei persoane, ceea ce nu este adevărat.

Astrologia a fost mult cultivată în vechime şi anume întâi la asiro-babilonieni şi indieni, după aceea la egipteni, greci şi romani, iar în Evul Mediu de arabi, precum şi de popoarele din apusul Europei, în special de italieni. Din ea s-a născut Astronomia şi Meteorologia, şi prin Astrologie se înţelege astăzi numai partea ei divinatorie, căreia câţiva savanţi apuseni, ca Paul Flambert, Barlez, Brieux, Kraft, şi alţii, au căutat să-i dea caracter strict ştiinţific, fără a reuşi. Căci, dacă baza şi punctul de plecare al Astrologiei sunt admisibile, deoarece nu se poate tăgădui influenţa mediului şi al condiţiilor fizice din momentul concepţiei şi al naşterii oricui asupra caracterului sau destinului său, totuşi concluziile la care ajunge Astrologia §i precizările ce ea le dă sunt pur fanteziste.

Pentru ce nu sunt absolut la fel toţi câţi se nasc în aceeaşi zi a săptămânii din aceeaşi lună, adică sub în fluenţa aceleiaşi planete şi a aceleiaşi constelaţii? Deja din vechime, filosoful sceptic Sextus Empiricus a pus întrebarea: „S-au născut oare toţi câţi mor într-o catastrofă în aceeaşi zodie?”

2. Fiziognomonia este ştiinţa care susţine că se poate ghici, după întreg exteriorul cuiva, caracterul său moral, structura sa sufletească.

O legătură între înfăţişarea exterioară şi specificul sufletesc există, deoarece nu se poate tăgădui existenţa unei fizionomii a rasei umane, fizionomii naţionale şi familiale, apoi a copilăriei, a tineretului şi a bătrâneţii, a bărbatului şi a femeii etc. Trebuie să existe deci şi putinţa cunoaşterii sufletului după anumite criterii somatice, înţeleptul Solomon a zis: Cum se reflectă în apă figura celui ce priveşte în ea, aşa şi sufletele oamenilor în ochii înţeleptului (fiziognomonistului).

Acest raport între fizic şi psihic este însă relativ, cum o recunoaşte un fiziognomist (Rabat): Virtutea înfrumuseţează şi urâţeşte pe om, zice el. Totuşi, poţi întâlni urâţi plini de calităţi, şi femei frumoase care sunt foarte rele.

Dacă Fiziognomia se mărgineşte numai la observaţii asupra craniului, ia numele de Frenologie. Dacă se mărgineşte la studierea mâinii, se cheamă Hirologie.

Frenologia sau Craniologia a făcut obiectul studiului şi cercetărilor a doi mari anatomişti, Galil) şi Broca 2), şi a luat după câtva timp formă ştiinţifică. Aceşti doi învăţaţi, plecând de la observarea particularităţilor craniului, au format faimoasa teorie a localizării funcţiilor cerebrale, teorie care a fost infirmată de observaţiile făcute în războiul mondial asupra creierului răniţilor. 162

Hirologia este pe cale de a lua caracter ştiinţific sub numele de Dactilomanţie sau Digitomanţie, adică de studiu al amprentelor digitale sau al acelor linii ce se întipăresc pe orice obiect când îl atingem cu degetele, care variază de la individ la individ şi de care se folosesc poliţiştii ca să descopere criminalii.

3. Hiromanţia este arta sau ştiinţa ghicirii sufletului şi a destinului cuiva după forma mâinii, a degetelor, a unghiilor, a liniilor din palmă etc. Hiromanţii moderni, cu pretenţie de oameni de ştiinţă, susţin că hiromanţia se întemeiază pe anatomie, fiziologie şi psihologie şi au oarecare dreptate, pentru că între trup şi suflet este o strânsă legătură în fiinţa omenească.

Aceste legături nu sunt încă deajuns de cunoscute şi concluziile şi prezicerile hiromanţiei, aşa cum se practică ea, sunt arbitrare şi dubioase.

Grafologia este studiul raporturilor ce există între scrisul cuiva şi caracterul său. Cu tot aerul de ştiinţă ce-şi dă, grafologia este şi rămâne ceva ce pluteşte în vag.

Cartomanţia este prezicerea viitorului din aşa zisa „dare în cărţi de joc”. Deşi se cunosc unele preziceri celebre, totuşi nu se poate da nici o crezare cartomanţiei. Iar prezicerile care se împlinesc trebuie atribuite puterilor divinatoare necunoscute ale sufletului omenesc, pe care le posedă în mare măsură, cu ajutorul celui rău, unii ghicitori sau ghicitoare în cărţi.

6. Oniromanţia este interpretarea viselor. Extravaganţa viselor şi coincidenţa ce se observă adesea între ele şi evenimentele ulterioare au impresionat adânc omenirea de totdeauna şi au determinat din vechime pe înţelepţi să le caute explicaţia. Au impresionat şi impresionează în mod special visele premonitorie sau profetice. Asemenea vise sunt, de exemplu, cele amintite în Istoria Sfântă, ca visul lui faraon cu cele şapte vaci grase şi şapte slabe, explicat de Iosif; visul împăratului Nabucodonosor cu o statuie minunată, explicat de proorocul Daniel; visul dreptului Iosif de a se refugia în Egipt cu pruncul Iisus şi cu mama lui etc.

Cei mai vechi credeau că visele profetice erau o descoperire a zeilor. Ocultiştii explică visele ca o comunicare a spiritelor făcută prin intermediul corpului astral. Psihologii le atribuie diferitelor cauze fiziologice, iar Biserica le atribuie lui Dumnezeu.

7. Magia sau vrăjitoria este totalitatea mijloacelor misterioase prin care omul poate dispune de puterile ascunse ale naturii, de spirite şi de însăşi divinitatea. Ca atare ea cuprinde în sine toate ştiinţele oculte şi este numele vechi al ocultismului, iar numele popular îi este de vrăjitorie.

După cum are ca scop să facă bine sau rău, magia, ia numele de albă, sau negră. Aceasta din urmă se mai numeşte şi teurgie. Mijloacele de care se serveşte şi una şi alta sunt practicile magice care constau din amulete şi talismane, inele, baghete şi oglinzi, ierburi, pietre, par-fumuri magice, descântece, aşa zisele farmece de tot felul, necromanţie, pacte, invocarea diavolilor, satanism, vampirism etc.

O ramură a magiei este alchimia, oare urmărea trei scopuri himerice: să facă aur din alte metale, să găsească un elixir care să vindece orice boală şi să creeze viaţă prin mijloace magice. Ea a adus totuşi oarecare servicii chimiei şi terapeuticii.

Tot magie este §i Cabalistica, numită şi magie înaltă care pretinde că explică totul prin numere, cărora le atribuie putere ocultă şi este arta corespondenţei secrete, a legii analogiei, a forţelor fluide necunoscute, a împărăţiei cuvântului etc. Ea este cea mai complicată dintre ştiinţele oculte şi este socotită de ocultişti ca o coroană a ocultismului.

Nota /.-T. F. Gall, naturalist german de la începutul veacului trecut, a făcut mare vâlvă cu fixarea zonelor cerebrale ale diferitelor funcţiuni, fnsuşiri, aptitudini etc. sufleteşti.

Nota 2. Paul Broca (1824-1880) mare chirurg francez, a fost şi întemeietorul şcolii antropologice franceze.