* * *

De câteva zile, Chiostec nu mai are astâmpăr. Vrea parcă să-mi destăinuiască ceva și nu îndrăznește. Secretele lui Chiostec sunt ca misterele de la Eleusis — au un tâlc special. Țăranii noștri parcă sunt copiii zeiței Ceres... În cele două recreații de azi-dimineață, Chiostec nu ne-a mai cântat din flaut. A stat tot timpul în bancă, cu ochii pironiți pe filele unui curs de stil și compoziție. În drum spre casă, mă ia de braț și mă pironește locului, până ce se scurge tot șirul de elevi. Se scarpină apoi după ceafă, oftează lung, trage o înjurătură rustică și scuipă de pe trotuar tocmai în mijlocul bulevardului.

— Vrei să-mi faci un bine?... că și eu ți-oi face la fel când vei avea nevoie de mine...

— Spune-mi, ce vrei?

— Să-mi faci o ciornă de scrisoare de dragoste, că tu te pricepi mai bine ca mine.

Adevărul era că până atunci nu scrisesem încă nici o scrisoare de dragoste, nici pentru mine, nici pentru altul. Corespondența mea sentimentală cu Margareta nu fusese decât un simplu schimb de salutări, și atâta tot. Curiozitatea, însă, mă îndemnă să încerc.

— Și cui vrei s-o trimiți?

— Anișoarei.

— Care Anișoară?

— Nu știi?... Fata aia blondă de la modistă... lângă farmacia „Weinhold”...

— Bine. Ți-o aduc mâine.

Drept mulțumire, Chiostec mă bate cu palma ușor pe umăr și-mi recomandă să fiu discret, mai ales față de Cotan, care cam dă târcoale și el prin fața magazinului.

După ce mă despart de el, dau fuga să văd și eu pe Anișoara asta, pe care n-o cunosc încă. Dacă e blondă, cum spune Chiostec, trebuie să fie în genul Steluței, și dacă e modistă, trebuie să fie oarecum și în genul Margaretei, care este croitoreasă.

Ca și cum mi-ar fi ghicit gândul, Anișoara sta în ușa magazinului.

Anișoara însă nu seamănă nici cu Steluța, nici cu Margareta. Nu e nici așa de blondă ca Steluța, nici așa de slută ca Margareta. E mică și subțire ca un ac cu gămălie și tristă ca o copertă de carte, decolorată de soare...

Iată o fată care, mie unuia, nu-mi place deloc. Ce-o fi văzut la ea Chiostec și mai ales Cotan?... Mi-e teamă însă că dacă e vorba de ales, Anișoara o să-l placă mai repede pe Cotan decât pe Chiostec.

Cotan e băiatul prefectului, se piaptănă cu cărare la o parte, se îmbracă elegant și-și parfumează batista în fiecare zi. Chiostec e murdar, cu cizmele pline de praf sau de noroi, cu părul vâlvoi și miroase a seu de oaie. Singura superioritate a lui Chiostec o să fie, probabil, scrisoarea de dragoste pe care am să-i-o ticluiesc eu.

Scrisoarea asta, însă, începe să mă plictesească. Parcă aș fi în ajunul unui examen. Mă întreb ce i-aș putea scrie eu Anișoarei, așa ca să pară scris de Chiostec. Dacă Anișoara e fată deșteaptă și-și dă seama că frazele din scrisoare nu se potrivesc cu frazele pe care i le spune Chiostec? Dar fiindcă i-am promis-o, trebuie să i-o fac. Trebuie să-mi dau silința să compun ceva frumos, ca și cum aș pleda propria mea cauză.

Amorul meu propriu de cel mai bun elev la limba română ia proporțiille unui cuirasat englez care a arborat marele pavoaz!...

Până seara scrisoarea e gata. A doua zi, Chiostec o transcrie pe hârtie roză și i-o trimite prin băiatul de la frizerie de peste drum, iar după o săptămână, o căruță de la Merișani îmi aduce acasă două sedile de brânză dulce, trei kilograme de mere crețești și un săculeț cu nuci, mari cât ouăle de găină.