* * *

Cotan a trecut ambele corigențe. Băiatul prefectului o să fie dar, și anul acesta, colegul nostru de bancă — al meu și al lui Mihăiță. De data asta, însă, Cotan se înțelege cu noi să-l dăm afară din banca noastră pe Dumitrescu Barbu, cu care se certase, și să punem în locul lui pe Ionescu Spiridon, poreclit Chiostec.

Primim propunerea fiindcă Ionescu Spiridon e băiat bun, știe să cânte cu flautul și are totdeauna la el tutun și foiță „Job”. Porecla de Chiostec i-a rămas de acum doi ani, când l-a prins directorul fumând un muc de țigară în privata liceului.

Anul acesta, dar, topografia băncii noastre prezintă următorul aspect: în capul băncii, lângă catedră, stă Mihăiță, vine apoi Cotan, Eu și Chiostec.

Noul nostru coleg de bancă este băiatul unui țăran chiabur de la Merișani, care și-a pus în gând să-l facă doctor și cu timpul să-i clădească chiar un spital în sat, unde deocamdată nu există decât o moașă comunală și un „subfirurg” care pune ventuze și scoate măsele.

Chiostec este mai mare ca noi cu trei ani, fiindcă a făcut clasele primare la țară. La țară. școlile primare au câte cinci clase, pe care elevii abia le sfârșesc în zece ani. Chiostec a fost, dar, un elev excelent. La liceu a fost înscris de proprietarul din sat, un mare avocat de la București, care își are conacul moșiei chiar pe șoseaua județeană, în apropierea podului de peste râul Argeș. La oraș a venit îmbrăcat țărănește și n-a renunțat la cămașa albă și la ițarii de dimie decât acum un an, când a trecut în cursul superior. Și-a păstrat însă căciula și cizmele. Pălărie nu poartă niciodată, fiindcă i se pare că-i suflă vântul prin creier, iar ghetele cu care a defilat la 10 mai le ține acasă, în ladă, de frică, să nu i se scrântească picioarele în ele.

Dintre toți colegii mei de clasă, Chiostec este cel mai temut, dar și cel mai iubit. Este încăpățânat ca un catâr și mucalit ca un Păcală.

Când se ceartă cu câte cineva, este în stare să dea foc orașului întreg.

Dar după ce se împacă, se înmoaie ca un gogoloi de pâine caldă. Râde ca un castan roșu înflorit și plânge ca o lumânare de ceară.

Flautul, cuțitul cu prăsele de os și Visul Maicii Domnului sunt cele trei lucruri de care nu se desparte niciodată. În carâmbul cizmei din dreapta ține flautul, iar în carâmbul cizmei din stânga, cuțitul și pachetul de tutun, cu foița și amnarul. Visul Maicii Domnului îl poartă în sân, ca să-l ferească de primejdii și să-i poarte noroc... În timpul recreațiilor, Chiostec ne cântă din flaut. Cotan pretinde că Doina Oltului și Intermezzo din Cavaleria rusticană le cântă mai bine decât flautistul muzicii militare.

De când stăm alături de el în bancă, ne-am împrietenit și mai bine.

Chiostec este un sentimental exotic cu chip de ibis împăiat și trup de palmier veritabil, păstrat lângă soba de teracotă a unei sufragerii boierești.

Pe mine mă apreciază mai ales, fiindcă fac cele mai bune teme la limba română. Anul acesta, însă, ne-au venit patru profesori noi — de limba română, de limba greacă, de matematică și de geologie. Cei vechi au fost scoși la pensie sau mutați în alte orașe. Faptul acesta îl neliniștește și pe el, și pe mine, și pe Mihăiță chiar. Singur Cotan nu duce nici o grijă. Profesorii cei vechi ne știau pe dinafară, cunoșteau aptitudinile fiecărui din noi și la examen ne aranjau așa ca să nu-i facem de râs — nici pe ei, nici liceul „Ion C. Brătianu”. La Pitești nu rămânea aproape nici un repetent. Ce avea să fie însă de acum înainte?... Profesorii cei noi nu par deloc încântați de noi.

La drept vorbind, însă, nici noi nu prea facem haz de ei. Prea sunt tineri, prea sunt parcă și ei, tot ca și noi, niște elevi abia ieșiți de pe băncile școlare. Unora chiar nici nu le-a crescut bine mustața...

Profesorul de limba română parcă ar fi calfă de frizer. Cel de limba greacă are ceva din atitudinea cioclilor care trag cu coada ochiului la coliva clientului, abia coborât în groapă. Cel de matematică parcă ar fi o sticlă de cerneală neagră în care ai stors o lămâie întreagă și ai presărat și ceva piper. Singur profesorul de geologie, care este ceva mai în vârstă, pare a-și fi câștigat încrederea și dragostea noastră din primele zile. Cele câteva glume noi cu care și-a deschis cursul ne-au făcut să râdem cu poftă și să ne pară geologia o știință tot atât de frumoasă și interesantă ca și geografia sau istoria. În schimb, matematica și limba greacă ne deschid perspectivele celei mai grozave nenorociri ce-ar fi putut să ne amenințe. De limba română, însă, nu ducem nici o grijă. Afara de trei ovrei, un francez dubios și un neamț veritabil, toți elevii din clasa VI-a suntem români.