* * *

La noapte mergem cu Moș-Ajunul. În corul nostru ne-am ales numai elevi din cursul superior. Șeful corului este Rădulescu Florian, din clasa VII-a, fratele căpitanului de pompieri. De la noi din clasă, nu mergem decât trei inși — eu, Mihăiță și Țăpuș Nicolae, băiatul frizerului de sub hotelul „Dacia”. Țăpuș e cel mai bun bas din tot liceul. La producțiile artistice de la sfârșitul anului, cântă solo Ce te legeni, codrule? și Cei doi grenadieri. Eu sunt bariton și Mihăiță e soprano. Noi însă nu cântăm niciodată decât în cor. Cotan, care n-are ureche muzicală, ne așteaptă acasă, unde suntem invitați de prefect să cântăm. Chiostec s-a grăbit să plece cu sania la Merișani, de teamă să nu-l apuce noaptea și viscolul pe drum. Păcat că nu e și el cu noi. Flautul lui ar fi făcut munini în saloanele prefectului. În schimb, surorile lui Cotan au să ne cânte poate la pian Romages d’oiseaux și La prière d’une vierge, pe care le-am auzit și acum un an, când s-a dat la Teatrul Ucklar serbarea pentru Crucea Roșie.

Pe fetele prefectului nu le cunosc decât din vedere. Nu știu de ce, dar Cotan n-a vrut să mi le prezinte niciodată. Totuși, eu le salut totdeauna, când mă întâlnesc cu ele pe stradă. La noapte, însă, am să le cunosc personal, și la vară, probabil, o să ne plimbăm împreună prin grădina publică.

Iată deci o perspectivă care mă încântă. Napoleon Bonaparte spunea că în giberna fiecăruia din grenadirii lui se găsește ascuns un baston de mareșal. Nu știu dacă este adevărat tot ce se povestește de Napoleon Bonaparte. Dar de când am cunoscut pe Margareta și pe Steluța, simt parcă nevoia să intru în constelațiuni tot mai luminoase.

De fetele de la Madam Gutuie nu mai vorbesc. Nu-mi poate, totuși, ieși din cap un lucru la care mă gândesc mereu. Cotan mi-a împrumutat La maison Tellier, o nuvelă de Maupassant tradusă în românește. Într-o singură zi, am citit-o de trei ori... Grozav mai știu să scrie și franțujii ăștia... Pe noi, dacă am scrie așa ceva, ne-ar da afară din școală...

Subiectele temelor noastre la limba română sunt aproape imposibil de tratat. Ni se dau numai teme cu subiecte de care habar n-avem. Ni se cere să scriem despre lucruri abstracte: primăvară, toamnă, ploaie, vânt, adevăr, frumos și așa mai departe... Numai despre femeie nu ni se dă să scriem niciodată. Și totuși, femeia e singurul subiect pe care majoritatea colegilor mei de clasă sunt sigur că l-ar putea trata mai bine ca oricare alt anotimp, element al naturii sau sentiment uman...