* * *

Cotan a mâncat două palme de la profesorul de limba greacă, cu care fusese obraznic. Prefectul a cerut telegrafic la minister un inspector școlar ca să ancheteze cazul. Inspectorul însă nu s-a grăbit să vină, și ancheta s-a amânat la „calendele grecești”.

Mai târziu am aflat că directorul împăcase la timp și prestigiul corpului didactic, și amorul propriu al șefului său politic. Asta înseamnă că băiatul prefectului și-a asigurat trecerea clasei fără corigență... De altfel, era și timpul...

Sfârșitul anului școlar se apropia amenințător ca și Zmeul din basme, care de la o vreme începe să dogorească ceafa viteazului Făt-Frumos. Cu noi, însă, trebuia să se petreacă altfel decât ca în basme.

Cele trei obiecte fermecate, cu care am fi putut împiedica apropierea Zmeului, fuseseră monopolizate numai de Cotan și Mihăiță. Cotan le avea de la tată-său; Mihăiță de la Dumnezeu!... Toți ceilalți feți-frumoși din clasa VI-a n-aveau decât piepteni, perii și oglinzi, sfințite în strada Libertății, la madam Gutuie.

Dezastrul era deci inevitabil... Îl simțeam... Îl miroseam chiar... În clasa noastră mai ales nu miroase decât a iarbă de pușcă, deși depozitele de explozibile ale armatei erau la câțiva kilometri depărtare de liceu.

Singura noastră speranță era numai o intervenție supraumană.

Așteptam, bunăoară, să ne moară profesorii, să ia foc liceul sau să ne trimită Dumnezeu o molimă generală și Ministerul Instrucțiunii Publice un ordin circular — să se închidă toate școlile până la toamnă.