* * *

Nu știu de ce, dar de câtva timp, de câte ori văd pe Mihăiță, mi se strânge inima de milă...

Mihăiță nu mai este om. Este așa ceva care nu mai seamănă a nimic... Un fel de fum... O boare caldă... Un cântec de jale... Când vorbește, parcă geme un bolnav. Când merge, parcă șchioapătă un cal de dric. Când stă pe loc, parcă se topește o lumânare de seu.

Mihăiță este cerșetorul nenorocit căruia, în loc să i se dea ceva de pomană, i s-a mai furat și unica zdreanță murdară de pe umeri. Și totuși, Mihăiță a luat și anul acesta premiul întâi cu cunună.

Doamne, Doamne... Ai milă și de premianții din țara românească, fiindcă de corigenți ne îngrijim noi ăștia mai mărunți...

Credeam că premiul are să-l vindece. Mihăiță însă bolește mai rău, din zi în zi... Din clipa nenorocită când ne-am întâlnit la Trivalea cu fetele prefectului, Mihăiță nu mai este ceea ce a fost înainte. Nu e vorbă, nu fusese el nici până atunci om să-i stai în față cu pălăria în mână.

Dar de atunci s-a schimbat așa, că nu-l mai recunoști de azi pe mâine. În noaptea de Moș-Ajun, deși vedea pe Lizica pentru prima oară, nu părea totuși decis să pornească pe drumul cimitirului. Dar de când i-a făcut englezoaica rușinea să-l azvârle din fața fetelor ca pe o cârpă murdară, Mihăiță a rămas parcă și azi cu ochii pironiți tot în pietrișul șoselei, în care-și pierduse demnitatea lui de om sărac, muncitor cinstit.

Astăzi, când l-am văzut, parcă abia îl sculase Cristos din mormânt ca pe Lazăr.

La orice m-aș fi gândit, fiindcă, la drept vorbind, orice lucru este posibil pe lume, dar cu ce venise el în cap sau mai bine zis, în suflet, n-aș fi bănuit niciodată. Și, lucru curios, Mihăiță știe lucruri pe care nu le știu încă nici eu, deși eu ies în fiecare zi în oraș, și cu Cotan sunt prieten așa bun, că, de multe ori, nu-mi ascunde nici chiar intimități de familie.

Mihăiță a aflat că Lizica se mărită... Or, Lizica, bineînțeles, nu se mărită cu el; se mărită cu altul, cu un om mult mai în vârstă ca ea, un om trecut de 50 de ani, cu fostul prefect de Argeș, sub regimul celuilalt partid politic.

Dacă Mihăiță ar fi trăit toată viața la „centru”, și tot n-ar fi știut atâtea lucruri. Mihăiță știe chiar ceva și mai mult. Știe bunăoară că tatăl lui Cotan o să intre la în minister și că în locul lui are să vie prefect ginerele său, care a trecut în același partid politic cu el. Mai știe apoi că nunta are să se facă în curând și că imediat după nuntă mirii au să plece la Paris.

La mine a venit ca să-mi ceară un sfat. Până atunci, sfaturi îi cerusem numai eu lui. Mihăiță mă uimea cu ce știa din aceleași cărți pe care, de altfel, le citeam și noi. Un singur lucru nu știa doar: ce trebuie să facă pentru ca să împiedice nunta!... Și lucrul acesta trebuia să i-l spun eu. În primul moment, am crezut că Mihăiță a înnebunit. Ar fi însemnat că orașul nostru, în câteva zile numai, a progresat mai mult decât în cei două sute cincizeci de ani aproape de când fusese fondat de Vodă Șerban Cantacuzino, fiindcă la o populație de 17.000 de locuitori normali, numără acum și doi nebuni. Unul era el și altul eram eu. Mihăiță, însă, nu era nebun. Nebun eram numai eu, fiindcă pe mine singur mă găsise să-i dau ce trebuia să facă pentru ca să împiedice nunta sau în cel mai rău caz, să o poată amâna încă trei-patru ani, până ce-și va lua licența în drept.

Iată ce înseamnă să rămâi corigent la limba română și să fii nevoit să stai toată vara la Pitești, în loc să te duci la vie, la Slatina... Iată ce înseamnă să fii prieten bun cu premiantul întâi din clasă și, în loc să-l duci cu tine în strada Libertății, la madam Gutuie, să poftești pe băiatul cizmarului de pe Scoroboaia, fără să prevezi consecințele, în casa prefectului care are două fete mari, dintre care una de măritat.

Nu mai știu ce i-am spus, cum l-am încântat, cum l-am descântat și cum l-am făcut în cele din urmă să plece și să mă lase în pace. A doua zi, însă, de dimineață și până seara, până a venit Țăpuș să ne ducem la ghitarista de la pod, cuvintele lui Mihăiță mi-au torturat urechile ca niște bondari cu aripile de tinichea.

— Ce mă fac, mă... ă... ă... că se mărită Lizica!... Of, of, of!...

Share on Twitter Share on Facebook